de I. L. Caragiale – caracterizarea lui Nae Catavencu –
Comedia (este o specie a genului dramatic, în proză sau în
versuri cu acțiune și deznodământ vesel și care satirizează realități sociale, slăbiciuni general – umane sau prezintă situații hazlii. Tema o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social - politică a unor reprezentanţi ai politicianismului românesc de la sfârşitul sec. al XIX- lea pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi încampanie se nasc conflicte între repre!entanţii puterii şi ai opozitiei. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în diferite tipuri.Caragiale e considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadreaza într-o tipologie comica, avand un repertoriu fix de trasaturi. Unul dintre personajele cel mai bine conturate este Nae Caţavencu, personaj ce ilustrează tipul demagogului şi al arivistului, lipsit de scrupule şi de principii morale. Avocat, director al ziarului „Răcnetul Carpaţilor”, el este şeful opoziţiei din judeţ. În ambiţia sa nemărginită de a parveni, Caţavencu recurge la şantaj, ameninţând ca va publica scrisoarea de amor adresată de prefect lui Zoe Trahanache. Demagogia este principala sa trăsătură de caracter. Ea reiese mai ales din limbajul său, din discursurile pe care le ţine cu orice prilej. Prin aceste discursuri autorul realizează comicul de limbaj, arătându-l pe Caţavencu nu doar drept un demagog, ci şi un incult cu pretenţii. Numele cu care l-a înzestrat autorul, Caţavencu, sugerează , în egală măsură, demagogia (cuvântul „caţă” denumind o persoană care vorbeşte mult şi inutil), şi ipocrizia personajului („caţaveica” fiind o haină cu două feţe). Şef al partidului de opoziţie, Nae Caţavencu se comportă fără niciun scrupul în lupta politică. El ajunge în posesia scrisorii de amor pierdute de Zoe prin înşelăciune şi viclenie: îl surprinde pe Cetăţeanul turmentat citind o scrisoare şi, recunoscând scrisul prefectului, Caţavencu îl invită „la o ţuică”, îl îmbată şi-i fură documentul. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă, ca şi vorbele, faptele şi gândurile personajului, caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) şi indicaţii scenice (sugestii pentru regizor), care sunt adevărate fişe de caracterizare directă / indirectă, dramaturgul îşi „mişcă” personajele, le dă viaţă şi credibilitate, făcându-le atât de reale, încât trăiesc şi în zilele noastre. Opera dramatica ,,O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale, este o comedie complexa si rafinata, pastrandu-si valentele dincolo de trecerea timpului. Desi orice comedie ascunde o drama, aceasta are menirea de a delecta si de a corecta in acelasi timp moravurile sociale, prin arta.