O scrisoare pierduta

de I. L. Caragiale
– caracterizarea lui Nae Catavencu –

Comedia (este o specie a genului dramatic, în proză sau în

versuri cu acțiune și deznodământ vesel și care satirizează
realități sociale, slăbiciuni general – umane sau prezintă situații
hazlii.
Tema o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social -
politică a unor reprezentanţi ai politicianismului românesc
de la sfârşitul sec. al XIX- lea pe fondul agitaţiei oamenilor politici
aflaţi încampanie se nasc conflicte între repre!entanţii puterii şi ai
opozitiei.
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor
în diferite tipuri.Caragiale e considerat cel mai mare creator de tipuri
din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se
încadreaza într-o tipologie comica, avand un repertoriu fix de
trasaturi.
Unul dintre personajele cel mai bine conturate este Nae Caţavencu,
personaj ce ilustrează tipul demagogului şi al arivistului, lipsit de
scrupule şi de principii morale. Avocat, director al ziarului „Răcnetul
Carpaţilor”, el este şeful opoziţiei din judeţ. În ambiţia sa nemărginită
de a parveni, Caţavencu recurge la şantaj, ameninţând ca va publica
scrisoarea de amor adresată de prefect lui Zoe
Trahanache. Demagogia este principala sa trăsătură de caracter. Ea
reiese mai ales din limbajul său, din discursurile pe care le ţine cu
orice prilej. Prin aceste discursuri autorul realizează comicul de
limbaj, arătându-l pe Caţavencu nu doar drept un demagog, ci şi un
incult cu pretenţii.
Numele cu care l-a înzestrat autorul, Caţavencu, sugerează , în egală
măsură, demagogia (cuvântul „caţă” denumind o persoană care
vorbeşte mult şi inutil), şi ipocrizia personajului („caţaveica” fiind o
haină cu două feţe).
 Şef al partidului de opoziţie, Nae Caţavencu se comportă fără niciun
scrupul în lupta politică. El ajunge în posesia scrisorii de amor
pierdute de Zoe prin înşelăciune şi viclenie: îl surprinde pe Cetăţeanul
turmentat citind o scrisoare şi, recunoscând scrisul prefectului,
Caţavencu îl invită „la o ţuică”, îl îmbată şi-i fură documentul.
Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare
indirectă, ca şi vorbele, faptele şi gândurile personajului,
caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de
către dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) şi indicaţii
scenice (sugestii pentru regizor), care sunt adevărate fişe de
caracterizare directă / indirectă, dramaturgul îşi „mişcă” personajele,
le dă viaţă şi credibilitate, făcându-le atât de reale, încât trăiesc şi în
zilele noastre.
Opera dramatica ,,O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale, este o
comedie complexa si rafinata, pastrandu-si valentele dincolo de
trecerea timpului.
Desi orice comedie ascunde o drama, aceasta are menirea de a
delecta si de a corecta in acelasi timp moravurile sociale, prin arta.