ENIGMA OTILIEI Caracterizare

Realist-clasic prin tema, conflict si prin realizarea unor tipologii, romanul Enigma Otiliei (1938)
depaseste prin modernitate formula estetica preferata de scriitor, fiind apreciat ulterior ca
balzacianism fara Balzac (N. Manolescu), in fapt, un roman polemic la adresa conventiilor
balzaciene.
Roman citadin, fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, prezentata in aspectele
ei esentiale, sub determinare social-economica (banul ca valoare intr-o societate degradata moral),
Enigma Otiliei se plaseaza pe coordonatele tematice ale realismului balzacian: familia, casatoria,
parvenirea, esecul erotic, motivul mostenirii si al paternitatii, dar apeleaza si la mijloace ale
modernitatii.
Caracterul de fresca este dublat de caracterul de bildungsroman: imaginea societatii constituie
fundalul pe care se proiecteaza formarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste
experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Actiunea cartii este structurata in douazeci de capitole, romanul fiind construit pe mai multe planuri
narative, care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui
Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru
obtinerea mosternirii lui Costache Giurgiuveanu si inalturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan
prezinta destinul tanarului Felix Sima, care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina,
locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite (Giurgiuveanu si Tulea).
Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui
Costache, al doilea destrama familia Tulea. Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si
a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
Desi triunghiul amoros in comedia clasica se regaseste in grupul Felix-Otilia-Pascalopol sau Otilia-
Felix-Georgeta, se poate argumenta faptul ca Felix si Otilia alcatuiesc un cuplu de personaje care
ilustreaza tema iubirii, in acest roman realist.
Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasica, fata exuberanta si tanarul rational, personaje ce pun in
evidenta antiteza romantinca, dar si atractia contrariilor au in comun conditia sociala si statutul
intelectual superior fata de copiii cu parinti din familia Tulea. Desi orfani, sunt studenti in Bucurestiul
anului 1909. Felix vine in casa tutorelui sau, batranul avar Costache Giurgiuveanu, pentru a studia
medicina. Sora batranului, Aglae Tulea, cei trei copii ai ei, Olimpia, Titi si Aurica, si ginerele Stanica
Ratiu doresc sa obtina mostenirea avarului. Otilia Marculescu, fiica vitrega a lui mos Costache, il
primeste cu caldura si il protejeaza. Intaiul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix
un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri. Verisoara Otilia pe care
o stia doar din scrisori il surprinde in mod placut mai ales ca portretul ei apare conturat in opozitie cu
cel al fetei batrane Aurica.
Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia ii va purta de grija lui Felix,
inca din seara sosirii tanarului in casa lui mos Costache. Neavand o camera pregatita, Otilia ii va oferi
cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperii in amestecul de dantele, partituri,
romane frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri, o parte din personalitatea exuberanta a Otiliei.
Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata, determinata si de conditia lor de orfani.
Impusiv si inca imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia intr-un
ideal feminin. El are nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste,
pentru ca nu-si poate explica schimbarile de atitudine, trecerea ei brusca de la o stare la alta. Insusi
scriitorul justifica misterul personajului feminin prin prisma imaturitatii lui Felix, afirmand: Nu Otilia
are vreo enigma, ci Felix crede aceasta.
Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se autocaracterizeaza
astfel: ce tanar de varsta mea iti inchipui ca m-ar iubii pe mine asa cum sunt? Sunt foarte
capricioasa, vreau sa fiu libera![...]. eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand
sunt contrariata.
In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian. Prin tehnica
focalizarii caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale
existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si
obisnuintelor. In mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila, biografia
personajelor reunite la inceputul romanului, la jocul de table. Caracterele dezvaluite initial se
ingroasa prin acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta (prin fapte, gesturi, replici,
vestimentatie, relatii intre personaje).
Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea
poliedrica. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex
si contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta, admirabila,
superioara pentru Felix, femeia capricioasa cu un temperament de artista pentru Pascalopol, o
dezmatata, o stricata pentru Aglae, o fata desteapta, cu spirit practic pentru Stanica, o rivala in
casatorie pentru Aurica, cea mai eleganta conservatorista si mandra pentru colegii lui Felix, care
invidiaza familiaritatea tanarului cu Otilia. Insa cel care intuieste adevarata dimensiune a
personalitatii Otiliei este Weissmann, prietenul lui Felix, care, ii spune acestuia, la un moment dat:
Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie
luminoasa.
O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Felix nu este un ambitios
lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat. Hotarat sa-si faca o cariera se
bazeaza pe luciditate si profunzime intelectuala.
Contradictiile Otiliei il contrariaza pe Felix. Initial tanarul ezita intre a crede barfele clanului Tulea si a-
i pastra o dragoste pura Otiliei, iar mai apoi, cand Otilia pleaca pe neasteptate la Paris cu Pascalopol,
Felix are o scurta aventura cu Georgeta, fata faina, pupila unui general, pe care i-o prezinta
Stanica.
De altfel cele doua femei, Otilia si Georgeta, contribuie in egala masura la maturizarea lui Felix.
Ultima intanlire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu Pascalopol, este
esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de iubire. Daca Felix este
intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata, si pentru care femeia
reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca rostul femeii este sa placa, in afara
de asta neputand exista fericire. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului cu daruire si
libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un
moment dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar
putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si
alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu de la aceste intamplari, Felix se intanleste in tren cu Pascalopol, care ii
dezvaluie faptul ca i-a redat cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar Otilia a devenit sotia
unui conte exotic, undeva in Argentina. A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o
enigma, afirma Pascalopol despre Otilia, iar Felix observa in fotografia pe care i-o arata mosierul o
femeie frumoasa, dar in care nu o mai recunoaste pe tanara exuberanta de odinioara.
La randul lui, Felix isi realizeaza ambitiile profesionale, devenind un medic renumit si profesor
universitar.
Finalul este construit simetric cu inceputul: Felix trece intr-o duminica pe strada Antim si retraieste
nostalgic momentul venirii in casa lui mos Costache, cand batranul ii raspunsese morocanos: Aici nu
sta nimeni.
Consider ca in cuplul Felix-Otilia femeia este cea care, plecand cu Pascalopol dovedeste ca are
puterea de a decide pentru amandoi si de a face un sacrificiu din iubire dand tanarului posibilitatea
de a-si implinii visul: sa devina un medic foarte bun, cu atat mai mult cu cat acestuia nu i s-ar fi
potrivit o viata aventuroasa. In schimb, nici ei nu i s-ar fi potrivit o viata modesta, plina de privatiuni
la inceput pe care ar fi fost obligata sa o duca alaturi de studentul Felix.
Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma. Misterul
personajului pare in a se ascunde in replica de neinteles de la inceputul romanului : Noi nu traim
decat 4-5 ani. Romancierul insusi a acordat un loc aparte acestui personaj feminin, in care
marturiseste ca regaseste o parte din sine, dupa cum portretul adolescentului Felix face indreptatita
opinia ca acesta constituie un alter-ego al autorului.