-caracterizarea personajului central feminin-

Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” , proiectia autorului inafara, „tipizarea mea in ipostaza
feminina” (george Calinescu).

Otilia, o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, Costache o
creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica sa o infieze ofocial sau sa-i asigure,inmod concret, un
viitor.Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celalate personaje feminine din literatura
romana prin aceea ca se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.
Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect, trasaturile sale morale de
delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate : „un cap prelung si tanar de
fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe
poale, dar stransa tare al mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un
brat gol si delicat...”.
Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, cu un
comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, pentru a trece apoi cu o usurinta
debordanta de al o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind alteori, in mod
surprinzator, luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi
timp; alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stoguri, sta ca un copil pe genunchii lui
Pascalopol, dar este extrem de serioasa si lucida cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei
doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavartita a propriei firi: „Eu am un temperament
nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata.’’
Descrierea detaliata a camerei sugereaza, indirect, firea enigmatica a Otiliei: „o masa de toaleta cu
trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (..,) un scaun rotativ pt pian”., ar putea simboliza firea ei
imprevizibila(motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate peste tot (rochii,
palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre un univers
spiritual al „ascunzisului feminin”, cum spune naratorul.
In conturarea personajului Otilia, naratorul foloseste tehnica moderna a perspectivelor multiple, ea
aparand in opinia celorlalte personaje in mod diferit, chiar contradictoriu. Astfel, Mos Costache o
iubeste pe „fe-fetita mea”, care primeste de la ea un strop de voiciune, tinerete si lumina. La simpla
prezenta a fetei Costache „o sorbea din ochi si radea din toata fata lui spana”. Pentru Felix, Otilia
este o fata deosebita, „admirabila, superioara” celorlalte, pe care o iubeste si o admira, dar al carui
comporatment merge dincolo de ratiunea sa, de puterea lui de intelegere. Pascalopol vede in
Otilia„un temperament de artista”, „o fiinta gingasa care merita ocrotirea mea”, „o floarea rara”, „o
fata mandra si independenta, o femeie. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea, pe
care ea o considera, parinteasca , dar si o „dezmatata”, „usuratica” „care suceste mintile baietilor de
familie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este o fata delicioasa, cu un excelent simt practic, perfect
constienta de ceea ce vrea si modalitatea de a obtine acel ceva. Georgeta o respecta fara a o
cunoaste, pentru ca facea obiectul unei iubiri atat de patimase din partea cerebralului Felix.
In ceea ce o priveste, Otilia declara : „ce tanar de varsta mea iti inchipui sa m-ar iubi pe mine asa
cum sunt? Sunt capricioasa, vreau sa fiu libera !... M plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”.
In relatiile cu celalalte personaje , eroina da dovada de multa intelegere. Ea il iubeste pe
Felix,dezvaluindu-si sentimentele fata de el: „ eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizeze
acum cat te iubesc ca frate si cat ca iubita”. Din sentiment de datorie si de dragoste (nedefinita),
Otilia penduleaza intre Felix si Pascolopol, fiind pt o perioada a amandurora. Pusa in situatia de a
face o alegere, Otilia alege sa ramana cu mosierul bogat. Motivatia alegerii poate fi pe atat de
controversata, ca insasi personajul Otiliei: pe de parte poate fi considerat ca un act de sacrificiu pt
persoana iubita, Felix, al carui viitor l-ar fi periclitat ramanand, iar pe de alta parte se poate
considera ca a facut alegerea pe criterii materiale, mosierul fiind singurul in stare sa-i satisfaca
nevoile burgheze.
Otilia traieste cu ingrijorare in fata unui viitor nesigur, departe de visele copilaresti de fericire
eterna, deoarece se destainuie lui Felix-:„ Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al
cuvantului?Cinci, sase ani!”. Vorbele aceste ultime prind contur atunci cand, intalnindu-se in tren cu
Pascalopol, Felix vede o fotografie cu o doamna frumoasa, cu linii fine, dar picanta si plata, pe care
insa nu o recunoaste...femeia era Otilia.
Otilia este asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care fascineaza prin amestecul
de sensibilitate candida si profunda maturitate.
In finalul acestei caracterizari putem spune ca Otilia- caracterizata direct , de catre autor , alte
personaje si prin autocaracterizare , cat si indirect , trasaturile sale morale desprinzandu-se din
vorbe, fapte , mediu de viata si relatiile cu alte personaje- este eternul feminin plin de mister care
fascineaza prin sensibilitate si profunda maturitate .

.
Caracterizarea personajului Otilia Marculescu din
romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu
Romanul "Enigma Otiliei" a aparut in 1939 fiind un roman realist , obiectiv , cu elemente
moderniste de tip balzacian.
Are ca tema prezentarea burgheziei bucurestene la inceputul secolului al xx-lea , coordonata de
puterea banului. Motivul mostenirii si al paternitatii impreuna cu tehnica detaliului dau romanului
caracteristici balzaciene .
Otilia Marculescu este caracterizata direct , de catre autor , alte personaje si prin autocaracterizare ,
cat si indirect , trasaturile sale morale desprinzandu-se din vorbe, fapte , mediu de viata si relatiile
cu alte personaje .
De la autor aflam ca Otilia , o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu , care murise de suparare si-i lasa acestuia toata averea . Costache o creste pe Otilia
dar avaritia il impiedica sa o infieze sau sa-i asigure un viitor.
Portretul fizic al Otiliei este relatat direct prin ochii lui Felix , de unde reies trasaturile sale morale
de delicatete , tinerete , farmec , cochetarie , inocenta si maturitate "un cap prelung si tanar de fata ,
incarcat de bucle , cazand pana la umeri . Fata , subtirica imbracata intr-o rochie foarte larga pe
poale , dar stramta la mijloc si cu o mare colerata de dantele pe umeri , iti intinse un brat gol si
delicat..."
Celelalte personaje o privesc pe otilia in mod diferit , chiar contradictoriu . Mos Costache o iubeste
pe "fe-fetita mea" . La simpla prezenta a fetei , aceasta "o soarbe din ochi si rade din toata fata lui
spana" .
Pentru Felix , Otilia este o fata deosebita , admirabila , superioara celorlarte , dar al carei
comportament mergea dincolo de puterea lui de intelegere.
Pascalopol vede in Otilia "o mare strengarita" , "un temperament de artista" , "o fiinta gingasa care
merita ocrotirea mea".
Pentru Aglae , Otilia este o amenintare la averea lui Mos Costache , dar si o "dezmatata" si o
"usuratica, care suceste mintile baietilor de familie" .
In relatiile cu celelalte personaje eroina da dovada de multa intelegere. Ea il iubeste pe Felix , fiind
pentru acesta prima experienta erotica , dezvaluindu-si sentimentele fata de el "eu te iubesc in atatea
feluri" .
Din sentimente de dragoste si datorie , Otilia oscileaza intre Felix si Pascalopol , fiind pentru o
perioada a amandurora . Aceasta alege sa ramana cu monsierul bogat . Alegerea aceasta poate fi
considerata ca un act de sacrificiu pentru Felix (pentru ca acesta sa se realizeze profesional) , dar
putem spune ca a facut alegerea pentru criterii materiale , Pascalopol fiind singurul in stare sa-i
satisfaca nevoile burgheze.
Din fapte , vorbe , actiuni , gesturi si gandiri reise ca Otilia este un personaj complex , cu un
compoetament derutant , dand dovada uneori intr-un mod surprinzator de lucideitate si tact .
Atitudinea Otiliei este copilaroasa , dar si matura in acelasi timp .Alearga desculta prin iarba din
curte , se urca pe stogurile de fan , sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol , dar este extrem de
serioasa si lucida cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu pot fi impreuna "Eu am un
temperament nefericit : ma plictisesc repede , sufar cand sunt contrariata ". Prin aceasta fraza se
realizeaza si autocaracterizarea Otiliei . In finalul romanului aflam ca Felix se intalneste cu
Pascalopol in timp . Monsierul ii arata o fotografie cu o femeie pe care felix nu o recunoaste ,
aceasta era Otilia care seschimbase total .
In finalul acestei caracterizari putem spune ca Otilia este eternul feminin plin de mister care
fascineaza prin sensibilitate si profunda maturitate.
Enigma Otiliei – George Călinescu
Tipologizare
Otilia este personajul principal din opera “Enigma Otiliei” de George Calinescu (citește Eseul
argumentativ – Enigma Otiliei). Ea este caracterizata direct si indirect, fiind tipul eternului feminin,
dar si proiectia autorului in ipostaza feminina.

Moduri de caracterizare
Caracterizarea directa
Caracterizarea directa facuta de narator arata varsta de 18 ani, tanara, fiica celei de-a doua sotii a lui
Costache Giurgiuveanu, el crescand-o ca pe fiica lui. Ea se diferentiaza de celelalte personaje prin
aflarea in mod permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.

Caracterizarea directa facuta de alte personaje contureaza portretul fizic, relatat indiret prin ochii lui
Felix, care sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, inocenta si maturitate
“un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata subtirica, imbracata
intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc.” Mos Costache o iubeste pe “fe-fetita
mea”, el fiind “papa” care primeste de la ea un strop de voiniciune, tinerete si lumina, la simpla
prezenta a fetei radea. Pentru Felix, Otilia este o fata deosebita, admirabila, pe care o iubeste, dar a
carui comportament merge dincolo de puterea sa de intelege. Pascalopol vede in Otilia o “mare
strensarita”, “un temperament de artista, femeie in devenire”. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o
amenintare la averea lui Costache si o considera o “usuratica” care cucereste mintile baietilor din
familie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este fata delicioasa, relista.

Autocaracterizarea
Otilia Marculescu nu spune prea multe lucruri despre ea, ci lasa faptele sa vorbeasca de la sine. Este
copilaroasa si matura in acelasi timp “Eu am un temperament nefericit, ma plictisesc repede, sufar
cand sunt contrariata”

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta prin fapte, actiuni si gesturi arata ca Otilia este un personaj complex cu un
comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, pentru a trece cu usurinta de la o stare la
alta, imprastiata si visatoare dar si lucida. In relatia cu celelalte personaje, ea da dovada de
intelegere. Ea il iubeste pe Felix, fiind pentru aceasta prima experienta erotica, dar penduleaza intre
el si Pascalopol. Motivatia alegerii poate fi considerat un act de sacrificu pentru Felix, al carui viitor
l-ar fi ruinat alegandu-l.

Concluzie
In concluzie, eseul caracterizare Otilia Marculescu – Otilia este asadar, eternul feminin, plin de
mister, trainic si cuceritor, care fascineaza prin sensibilitate si maturitate.
 Otilia Marculescu

-caracterizare-

Lumea romanului “Enigma Otiliei”,de George Calinescu, graviteaza in jurul singurului personaj viu
cu adevarat prin firea ei nedeterminata: Otilia. Alaturata altor personaje feminine ale literaturii
noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o invaluie, prin
farmec si delicatete.

Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se intregeste parca din miscarea romanului, in fiecare
pagina e alta, dar nu labilitatea o invaluie, ci intinsele registre pe care evolueaza. Autorul insusi ii
fixeaza identitatea: „Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si
feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie
Eroina este tipizarea mea, fundamentala, in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint”.

Prin Otilia, romanul capata modernitate. Ea sparge tiparele clasice care unesc un avar, un arivist, o
fata batrana si nenumarati alti interesati doar de partea materila a oricarei relatii, ea aduce in prim
plan o problematica existentialista.

Ca personaj, Otilia cea zglobie sta sub semnul dramei feminine, in sufletul ei reunindu-se gandurile
furtunoase cu anxietate, dar si cu neimpliniri nemarturisite,ganduri de singuratate, de zambete frante
sau valurile unui timp ajuns la tarm.

Fata e vesnic inconjurata de admiratori si iubita de „papa Giurgiuveanu” apoi de tanarul Felix, de
Pascalopol, un strain care a fost in preajma ei inca de cand era mica si ale carui sentimente nu sunt
deloc lamurite. Otilia e admirata de baietii de la Universitate, invidiata de rude, curtata vulgar de
Stanica, agasata de Titi, Otilia starneste oricui dorinta de a o stapani. Nimeni nu va reusi cu
adevarat. Fiecare va cunoaste mai mult sau mai putin din ea, dar Otilia va ramane, cu toata evolutia
ei „o enigma”.

In conturarea Otiliei, cel mai complex personaj a romanului, scriitorul foloseste tehnica moderna a
perspectivelor multiple si a observatiei psihologice.

Cititorului ii este prezentata prin intermediul lui Felix Sima, care, abia sosit in casa lui mos
Costache si neprimit cum s-ar fi asteptat, da sa plece. Inainte de a-i vedea chipul, Felix ii aude
vocea „cristalina”.

„– Dar, papa, e Felix!

Felix privi spre capatul scarii ca spre cer deschis.” Apoi i se deseneaza inaintea ochilor „fata,
subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga la poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare
colorata de dantela pe umeri”.
Modul in care i se prezinta lui Felix, e simplu si direct:

„– Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare ca ai venit! zise ea volubil. Eu sunt Otilia.

Apoi, parandu-i-se ca tanarul nu reactioneaza destul de calduros, intreba, intorcand adanc fata spre
el:

– Oare nu-ti pare bine?”

Otilia ii impunea lui Felix modul cum sa o trateze. „Felix ii stranse mana si avu o clipa impulsiunea
de o i-o saruta, insa fata i-o trase cu mult inainte de a lua o decizie si i-o trecu pe sub bratul stang”.

Otilia e de la inceput ocrotitoare. Ea il introduce in atmosfera familiei si tot ea face prezentarile.

Otilia va urma, ca personaj, structura cunoscuta si abordata si pentru celelalte. Portretul fetei este
schitat de la inceput: „fata parea sa aiba 18-19 ani. Fata maslinie cu nasul mic si ochii foarte
albastrii arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic,
cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare
liberate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie”.

Otilia scapa de sub tutela autorului ei, George Calinescu, si se defineste prin vorbe, fapte, gesturi,
prin comportamentul care starneste reactii diferite in jur. Marina, servitoarea, intampina fuga fetei
prin iarba cu un „Haida! A-nceput nebunia!” Felix o urmeaza si o admira tocmai pentru aceasta
imprevizibilitate, Pascalopol o ocroteste vazand in ea o posibila implinire, mos Costache se lasa
mangaiat, iar Agae si Aurica se intuneca de invidie. Stanica nu pierde ocazia sa exclame: „Desteapta
fata!”, iar Titi, sa caute un moment cand sa strecoare o obscenitate, convins ca nu este nimic rau in
asta.

Fata domina insa totul si pe toti, prin generozitate si printr-o superioritate slefuita de-a lungul
generatiilor. Fara cel mai mic efort ea se ridica vizibil deasupra celorlalti.

Pentru Felix, Otilia este o prietena de aceeasi varsta, o ocrotitoare. Autorul sugereaza ca intalnirea si
apropierea celor doi era predestinata. Aratandu-i lui Felix cateva fotografii vechi, de familie, in care
parintii lor apareau alaturi,Otilia „Nu stii ca onoratii nostri parinti aveau intentia sa ne
caasatoreasca? Ca la chinezi, mi se pare!”. Poate in virtutea acestei situatii „Lui Felix, aparitia
Otiliei ii dadu un sentiment inedit, de mult presimtit”. Relatia pare a se fi infiripat din copilarie,
acum nu era decat o confirmare caci „Felix nu vazuse pe Costache Giurgiuveanu decat cu multi ani
in urma, copil, si tot atunci o cunoscuse si pe Otilia care era o simpla fetita. Dar in fiecare an scria la
sarbatorile consacrate si in alte cateva imprejurari unchiului Costache intreband ce mai face
<<verisoara>> Otilia, iar Otilia scria <<unchiului>> Iosif, intreband ce mai face <<varul>> Felix.
Tanarul fiu al doctorului si Otilia erau astfel in chip oficial intim prin corespondenta si desigur ca,
daca s-ar fi intalnit n-ar fi putut decat sa continue si oral stilul familiar din scrisori”.
Fata are neintrerupte atitudini de protectie fata de trei personaje: „papa”, Pascalopol, dar mai ales
fata de Felix. Gesturile ei necenzurate, dar pornite din firescul sentimentelor incanta,ea fiind
intruchiparea feminitatii si a gingasiei.

Abia sosit in casa „unchiului” Costache, Felix face cunostinta cu celelalte personaje prin
intermediul Otiliei. Ea fixeaza, adesea cu o nota voluntara, departe de inocenta cu care ii obisnuise
pe cei din jur, statutul lui Felix. Cand Costache este intrebat unde „o sa stea baiatul?” cu un ton din
care se distingea clar aversiunea Aglaei pentru Felix, Otilia raspunde scurt si fara menajamente
pentru sentimentele matusii, speriata de aparitia unui potential mostenitor al averii batranului: „– La
noi! explica Otilia”. „Sedea acum cu o coapsa pe marginea fotoliului batranului, jucandu-si ca o
pendula piciorul, in vreme ce cu mana stanga imbratisa capul vadit multumit al aceluia”.

Fata de Leonida Pascalopol, Otilia are gesturi cu inclinatii materne:

„In vreme ce Aglae reintocmea jocul, Pascalopol contempla pe Otilia. Aceasta ii potrivea acul cu
perla din cravata, ii scutura usor umerii, privindu-l cu o gratioasa , maternitate, mereu atarnata pe
marginea scaunului”.

Protectia Otiliei fata de Felix include „supravegherea” jumatate copilaroasa, jumatate materna a
oricaror indeletniciri gospodaresti ce pot avea oarecare tangenta cu ea. Otilia uita la un moment dat
de musafirul abia sosit, apoi se repede spre el cu gandul de a repara o greseala de neiertat:

„– Ti-e somn?

Ochii lui Felix si ora inaintata faceau intrebarea de prisos”.

Felix este pentru ea o aspiratie secreta, baiatul devenind “luceafarul spre care tinde”(D.Micu,”Intre
Apollo si Dionisos”).

Fata e sincer ingrijorata caci a uitat sa-i pregateasca o camera si, spre a rezolva problema, ii ofera
pentru o noapte camera ei.

Felix este insa cel mai apropiat de ea. Intimitatea interiorului ei il fascineaza din prima noapte
petrecuta in casa din strada Antim. Camera Otiliei o defineste pe fata intru totul, inainte ca Felix sa
o vada. Prin dezordinea tinereasca a lucrurilor ce inunda camera se intuieste firea
exuberanta,elemente ce alcatuiesc universul de viata cotidiana, spiritual, “ascunzisul feminin” cum
spune scriitorul.

Compozitia interiorului imbina elemente ce fac parte din structura psihica a personajului observat
doar in cursul unei treceri in revista a decorului. Arhitectura personajului asaza alaturi moda, notele
muzicale pentru pianoforte si romane frantuzesti din colectia Calmann – Lévi, „ilustrata si
cartonata”. Din cateva detalii se recompune o Otilie plina de feminitate, o intelectuala rafinata si o
fire sensibila la frumos.

Firea nastrusnica, visatoare si imprevizibila, tumultul tineretii sunt cuceritoare. Vitalitatea,

exuberanta si sinceritatea deconcertanta a tineretii formeaza o imagine pura, de un farmec aparte: il
taraste in goana pe Felix prin curte, rapaie pe scara, fluiera, danseaza. Aceeasi feminitate si
franchete a gesturilor manifesta si fata de Pascalopol. Pentru Aglae si Aurica, purtarile Otiliei sunt
asemeni “fetelor fara capatai si fara parinti”.

Personajul se autocaracterizeaza in diverse randuri. Dupa ce termina de cantat o bucata muzicala,

lasa mainile in poala si exclama: „Ce sentimentala sunt!”. Ii marturiseste lui Felix o vesnica
tulburare interioara: „Imi vine uneori sa alerg – spuse ea lui Felix care sedea in picioare putin
incurcat de rochia si nimicurile carora le slujea de curier – sa zbor. Felix – adauga ea confidential –
vrei sa fugim? Hai sa fugim! Si mai inainte ca tanarul sa se dezmeticeasca, deschise usa de perete si
incepu sa alerge prin curte”. Ea se analizeaza cu luciditate: “Ce tanar de varsta mea iti inchipui ca
m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera!…”.

Otilia deruteaza pentru ca trece brusc de la o stare la alta. E constienta de asta: „Eu am un
temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”, „sunt foarte capricioasa,
vreau sa fiu libera!”. Totul este firesc in mimica ei, in gesturi, in ceea ce spune,familiaritatea
creeaza o atmosfera care o reprezinta. Tanara traieste fiecare minut cu o intensitate maxima, pune in
tot ceea ce face o parte din fiinta ei:”Otilia traia cum canta la pian,zguduitor si delicat,intr-un tumult
de pasiuni,notate precis pe hartie,stapanite si justificate”.

Fata apare diferit in ochii celor din jur. Fiecare intelege o parte din ea, nimeni nu o poate patrunde.

Aglae o considera o „zanatica”, o dispretuieste vizibil si o bruscheaza cu vorbe ireverentioase. Cand

Titi „indrazni un gest oarecare de concupiscenta, care irita pe fata”,

Aglae se revolta nu asupra baiatului, ci asupra ei: „– Nici nu a pus mana baiatul pe ea. Si daca ar fi
pus, ce? Fete ca ea pentru asta sunt. Sa traiasca discret cu baietii de familie, sa-i fereasca de alte
lucruri mai rele”. Drept rezultat „Otilia aparu pe usa cu coama manioasa, cu ochii incarcati de
fulgere”.

Stanica, afland despre logodna Otiliei cu Pascalopol, incearca sa-l determine pe mosier sa inteleaga
adevarata situatie a Otiliei, spunandu-i ca ea „e tanara neexperimentata, azi se intalneste cu un tanar,
maine cu altul, o fata greseste usor. In casa lor sta un student de varsta ei, pentru care se pare ca are
inclinatiuni cumnata mea Aurica a vazut lucruri decisive, dar, ca domnisoara, s-a sfiit sa va
comunice, de aceea am luat eu hotararea sa va scutesc de o deceptie. Intelegeti, un om mai in varsta,
chiar bogat nu poate lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nouasprezece
ani”.

Aurica e de parere ca „Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati, de aceea i se pare
neexplicat cum Felix poate iesi pe strada cu o „destrabalata” ca Otilia.”
Titi ii pune lui Felix o intrebare strict confidentiala: „– Asculta tu esti bine cu Otilia spune drept se
preteaza?”

Pentru Felix, Otilia este „o fata cuminte” de care se indragosteste nebuneste, dar fata de care are
ezitari de a lua hotarari decisive.

Pascalopol o considera foarte frumoasa, are rabdare cu ea, dorind-o sotie si nedistingand niciodata
clar ce e viril si ce e patern in dragostea lui. „E ca o randunica”.

Colegii lui Felix „care-l vazusera la brat cu ea, il batusera pe umar

– Hotule, cum ai pus mana? Este cea mai eleganta conservatorista. Nu s-atinge nimeni de ea”.

Calatoria la Paris,impreuna cu Pacalopol, o maturizeaza,devine mai sigura,mai constienta de ea

insasi,schimbare pe care Felix o percepe.Se simte inferior:”In ochii Otiliei mocneau judecati despre
viata si despre el,hotarari indelung meditate,ironii…seriozitatea ei il paraliza”.este,poate,o
prefigurarea a finalului, a optiunii Otiliei, care ramane o enigma a feminitaii. Eroina se aseamana cu
alte personaje feminine remarcabile din romanele romanesti:cu Olguta din “La Medeleni”,cu Sasa
Comanesteanu din “Viata la tara”de Duiliu Zamfirescu sau cu Adela din romanul cu acelasi titlu al
lui G.Ibraileanu.

Prezenta Otiliei invioreaza si lumineaza atmosfera lugubra, apasatoare a casei. Ea raspandeste in jur
gratie, inteligenta, delicatete, tumult de pasiuni cand canta la pian, “parea ca stie multe si intimida
pe barbati”, incat “Mos Costache, Pascalopol, Stanica, Felix insusi n-ar fi indraznit sa contrarieze pe
Otilia”. Amestec de copilarie si adolescenta, cu instinct feminin sigur, naiva, ea are efecte tonice
tulburatoare asupra lui Pascalopol, fata de care se manifesta cu gesturi materne (ii potriveste cu grija
acul din cravata), sau sarind de pe scaunul lui mos Costache pe cel al lui Pascalopol; ea este
feminitatea surprinsa in procesul ei de formare, remarcabil redata de scriitor. Otilia se misca intr-o
lume fixata, pentru totdeauna in tipare. Mos Costache ii pecetluieste definitiv destinul. Nu o infiaza
si Otilia va fi sacrificata de familia care isi doreste atat de mult mostenirea.

Compozitia personajului include, evident si bibliografia lui presarata intr-o discutie cu Felix: „Papa,
vezi tu, nu mi-e tata bun Mama a mai fost casatorita inainte, si cand a luat pe papa, eu eram de
cativa ani Priveste! Uite pe mama si pe tatal meu adevarat. (Si Otilia intinse lui Felix o fotografie
putin rupta, in care Otilia din alte vremuri, insa cu privirile blande, in rochie cu panier si cu un mare
zuluf cazut peste umar tinea de brat un barbat gras, si el cu ochii Otiliei)”.

Otilia trece astfel printre pagini inchizand in ea o lume, trece subtiratica si delicat imprevizibila,
generoasa, un personaj suav cu un nesters zambet pe buze (zambet de amaraciune).

“Enigma Otiliei consta in insasi feminitatea ei,mereu proaspata,de un magnetism care deformeaza si
pe avarul Costache Giurgiuveanu si pe cei mai aprigi dusmani ai sai”.(P.Constantinescu)