COMPUNERE ARGUMENTATIVĂ – BALADA POPULARĂ

Brâncoveanul Constantin, Și-i ducea de-i închidea

Boier vechi și domn creștin, La Stambul, în turnul mare,
De averi ce tot strângea, Ce se-nalță lângă mare,
Sultanul se îngrijea Unde zac fețe domnești
Și de moarte-l hotăra, Și soli mari împărătești,
Căci vizirul îl pâra. Mult acolo nu zăcea,
Într-o joi de dimineață, Ca Sultanul i'aducea
Zi scurtării lui de viață, Lângă foișorul lui,
Brâncoveanul se scula, Pe malul Bosforului:
Fața blândă el spăla, „Brâncovene Constantin,
Barba albă-și pieptăna, Boier vechi, ghiaur hain!
La icoane se-nchina, Adevăr e c-ai chitit,
Pe fereastră-apoi căta Pân-a nu fi mazilit,
Și amar se spăimânta! Să desparți a ta Domnie
„Dragii mei, cuconi iubiți! De a noastră-mpărăție?
Lăsați somnul, vă treziți, Că de mult ce ești avut,
Armele vi le gătiți; Bani de aur ai bătut,
Că pe noi ne-a-nconjurat Făr-a-ți fi de mine teamă,
Pașa cel neîmpăcat, Făr-a vrea ca să-mi dai seamă?"
Cu-ieniceri, cu tunuri mari „De-am fost bun, rău la Domnie,
Ce sparg ziduri cât de tari!" Dumnezeu singur o știe;
Bine vorba nu sfârșea, De-am fost mare pe pământ,
Turcii-n casă iurușea, Cată-acum de vezi ce sânt!"
Pe tuspatru mi-i prindeau
(Constantin Brâncoveanul, baladă populară culeasă de Vasile Alecsandri)