Particularitati ale unui text studiat, aparținând lui Ioan Slavici

-nuvelă realistă, psihologică-

R 1/Introducere.
În Epoca Marilor Clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și anume
cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ,,Moara cu noroc” ( ,,Novele din
popor”, 1881) se înscrie în acest curent prin obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema
realistă, specificul descrierilor, capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
Este o nuvelă prin urmărirea unui singur fir epic central-povestea cizmarului Ghiță și a familiei
sale în contextul obsesiei de înavuțire a personajului principal. De asemenea, în nuvelă
perspectiva se obiectivează, vocea naratorială este neutră, accentul cade pe acțiune și pe
caracterizarea personajelor principale. Personajele trăiesc o viață ce se desfășoară sub ochii
cititorului firesc și fără intervenții exterioare .
Este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale lui Ghiță, care
trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar analiza acestuia se face prin
intermediul monologului interior, notația gesticii și a mimicii-, tehnici de investigare psihologică.
Nuvela aparține realismului prin temă- efectele dezumanizante ale dorinței de înavuțire. Teza
etică, deși prezentă, nu alterează realismul nuvelei, în special prin construirea unor eroi puternic
reliefați, surprinși progresiv în drama luptei interioare . Relația dintre Ghiță și Lică Sămădăul
ilustrează această dramă aducând-o în planurile cele mai sensibile ale vieții personajelor-
conștiința, iubirea.
De asemenea, aparțin realismului simetria incipit-final, structura compozițională închisă. Nuvela
începe și se sfârșește cu vorbele bătrânei, precum corul în tragediile antice: ,,Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”; ,,Pes
emne c-au uitat fereastra deschisă. Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!”
Concepția asupra lumii este una fatalistă. Focul are efect de catharsis și purifică locul. Bătrâna
stabilește concluzia și pleacă mai departe, semn că ciclul vieții continuă.
R2
Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
înavuțire/îmbogățire, căreia i se adaugă o temă socială (dorința lui Ghiță de a-și schimba statutul
social) și alta moralizatoare (omul să fie mulțumit cu ceea ce are), insistându-se asupra
conflictului interior al personajului principal.
Un episod din care reiese specificul temei nuvelei este acela al înfruntării dintre Ghiță și Lică ce
are loc în capitolul al V.lea Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc
încă o discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur
înalt ca un brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu
stăpânirea, dacă nu era și om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ,,Iar Ghiță
voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit,
Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică,
hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la
rândul său condițiile. Naratorul notează :„Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți
amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta
necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică, primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut
autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce
este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii
comunității. Lică este cel care domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării,
mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice:
într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe
Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura dintre Ghiță și Ana.

R3
Un element de structură îl constituie titlul, care este unul sugestiv și ironic. Toposul ales,
cârciuma „Moara cu noroc”, ajunge să însemne moara cu ghinion, deoarece câștigurile obținute
aici ascund nelegiuiri, iar personajele care nu au respectat valorile morale vieții, au fost pedepsite.
De asemenea, conflictul central, unul moral, psihologic, interior al personajului central, deoarece
oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de
Lică, pe de altă parte. Conflictul interior se reflectă în plan exterior, între confruntarea dintre
cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul.
În ceea ce privește compoziția și tehnica narativă se observă că opera are o compoziție clasică,
tipic realistă, o structură rotundă, iar relatarea întâmplărilor se face în mod obiectiv, la persoana a
III-a, de către un narator omniscient și omniprezent. Fiind o nuvelă psihologică, sunt prezente și
modalități specifice acestui tip de operă literară, cum sunt analiza și autoanaliza, introspecția,
mustrările de conștiință ale personajelor, autoculpabilizarea, inconsecvența ca mod de
manifestare a acestora etc. De aceea, narațiunea se îmbină cu descrierea cadrului spațial, cu
dialogul sau cu monologul interior prin care scriitorul sondează adâncul sufletesc al personajelor
și relațiile dintre ele, folosind astfel stilul direct, indirect sau stilul indirect liber.
Se remarcă, totodată, autenticitatea limbajului, presărat cu numeroase regionalisme și caracterizat
prin oralitate și sponteneitate.
Relația de simetrie este dată de incipitul nuvelei care are un prolog care-i aparține bătrânei:„Omul
să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”,
fiind un avertisment pentru Ghiță, iar sfârșitul pune întâmplările tragice pe seama destinului
necruțător „așa le-a fost dat!...”
Structura
Ca orice nuvelă realistă care se bazează pe o viziune obiectivă, acțiunea este liniară, concentrată,
plasată într-un cadru spațio-temporal concret și bine definit, derulându-se pe durata unui an-de la
Sfântul Gheorghe până la Paște-, la Moara cu noroc, într-un perimetru apropiat acesteia, la
Fundureni, la Ineu și Oradea Mare, și respectând momentele tradiționale ale subiectului literar.
Nuvela este alcătuită din 17 capitole și urmărește, într-un mod detaliat pe Ghiță, un cizmar, care
dorește să ia în arendă cârciuma de la „Moara cu noroc”. Toate lucrurile merg bine, insă apariția
lui Lică tulbură echilibrul familiei și se ivește conflictul interior. Protagonistul conștientizează că
fără acordul Sămădăului, el nu poate rămâne la han, de aceea, își schimbă starea de spirit, devine
interiorizat, mohorât, violent, brutal cu Ana și indiferent față de familie. Se implică alături de
Sămădău în diverse nelegiuiri: primește bani obținuți din jafuri și crime, participă la jefuirea
arendașului și este anchetat pentru asta, și chiar în uciderea unei femei și a unui copil. Punctul
culminant surprinde dezumanizarea lui Ghiță. El își aruncă soția în brațele lui Lică, îl dă în vileag
pe Lică lui Pintea, Ana i se dăruiește lui Lică, ajungând să fie ucisă de soț, iar Răuț, din ordinul
lui Lică, îl împușcă pe Ghiță. Hanul este incendiat și Lică se sinucide. Nuvela are un final
moralizator, iar sancționarea personajelor este pe măsura faptelor, însă singurele personaje care
supraviețuiesc sunt: bătrâna și copiii, ființe morale și inocente.
Concluzia/Incheiere
Nuvela psihologică, realistă reliefează setea de înavuțire care reușește să distrugă echilibrul
interior și liniștea colibei, rămânând o capodoperă impresionantă, deoarece cu ajutorul unor fapte,
întâmplări autorul observă schimbările psihologice care pot fi pentru fiecare dintre noi în
momentul în care aspirăm la imposibil. ,,Nuvelă solidă cu subiect de roman”( G. Călinescu),
,,Moara cu noroc” transmite concepția moralizatoare a autorului cu privire la lume și la viață.
Autorul nu condamnă munca cinstită, aducătoare de bunăstare, ci goana nesăbuită după bani,
după înavuțire. Realismul descrierii anunță romanele rebreniene și meticulozitatea investigării
psihologice anticipează apogeul prozei de analiză din perioada interbelică.
Particularități de caracterizare
-Ghiță-
Introducere
Una dintre nuvelele reprezentative ale lui Ioan Slavici este și ,,Moara cu noroc’’, alcătuită din 17
capitole și inclusă în volumul de debut din anul 1881, intitulat ,,Novele din popor’’, după ce
fusese publicată în revista ,,Convorbiri literare’’. Această nuvelă realist-psihologică
impresionează atât prin conținutul ei, cât și prin personajele care participă la acțiune și care sunt
purtătoarele mesajului autorului. Acestea îl cuceresc pe cititor prin diversitatea însușirilor, prin
intensitatea trăirilor, precum și prin autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii. Personajele
din nuvelă sunt prezentate în mediul lor de viață, în relație cu celelalte personaje cu roluri diferite
în acțiune, iar personajul principal se caracterizează prin complexitate și, de aceea, accentul cade
asupra lui, și nu asupra acțiunii. Fiind vorba de o nuvelă realist-psihologică, personajele
reprezintă tipuri umane, purtătoare a unei trăsături dominante, fără a exclude însă complexitatea
lor. Un astfel de personaj este și Ghiță, personajul principal, căruia scriitorul îi construiește un
portret complex, ale cărui însușiri sunt puse în evidență printr-o serie de elemente ale textului:
prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea relațiilor personajului cu
celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o diversitate de procedee de caracterizare.
R1.Statutul social, psihologic și moral
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu
eșecul. Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au
loc. Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o
societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul
său inițial nu-i depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, își face un bun renume și prin el
locul devine binecuvântat. La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se
dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu copiii este atent, tandru și
protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin
întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își
pierde treptat respectul de sine și de fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. El
suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se cu privire la
responsabilitatea faptelor sale. Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El
reprezintă conștiința sub influența coruptoare a banului care nu sesizează gravitatea
compromisului, deoarece percepția sa e alterată de înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al
personajului dă realism tezei morale exprimate.
R2.Trăsătura dominantă și două scene reprezentative
Una dintre trăsăturile principale ale personajului este nehotărârea.
Un episod din care reiese această trăsătură este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc în
capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție
efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un
brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă
nu era om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ,,Iar Ghiță voia cu tot
dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face
apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul
de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la rândul său condițiile.
Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare
că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se
angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică ,
primul gest dintr-o serie de abateri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui Ghiță
anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează nehotărârea personajului este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-
a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este
conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită
suspiciunii comunității. Lică este cel care domină incontestabil întreaga situație prin
promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele
justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii
direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește
ruptura dintre Ghiță și Ana. Ghiță devine o unealtă într-un sistem de intrigi și fărădelegi.
Elemente de structură specifice caracterizării personajului
Un element de structură acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării.
Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme
lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică declanșează
intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a
rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă sau
premeditată , Ghiță este făcut complice la tâlhăriile și crimele lui Lică. El devine vinovat în
ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge
legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță la
infidelitatea Anei nu este cea scontată de Sămădău – departe de se vindeca de slăbiciunea pentru
o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care ucid
pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită
șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra
lui. Învins la rândul lui (,,Acu m-a ajuns mânia lui Dumnezeu!”), se sinucide și trupul lui este
aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng
morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.
Conflictul este relevant pentru personaj, deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele
încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra
imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, cu comunitatea, chiar
cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile
personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferență în fața lui Lică la izbucniri patetice în fața
copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii,
personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a
se separa de rău.
De asemenea, modalitățile de caracterizare sunt esențiale pentru protagonist. El este caracterizat
direct de către celelalte personaje ale nuvelei. Astfel, Lică îi spune:,,Tu ești om, Ghiță, om cu
multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte; dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracu și
de mumă-sa’’, iar alteori, rareori recunoaște cu sadism:,,Tu ești om cinstit, Ghiță, și am făcut din
tine vinovat’’. La rândul ei, Ana constată schimbarea lui Ghiță pe care-l înconjoară cu dragostea
ei: ,,Țin la tine, Ghiță, cu toată inima și, cu cât te vei face mai aspru, cu atât mai dinadins am să
țin’’, însă când îi constată slăbiciunea pentru bani și vede că este dominat de Lică, îl
consideră ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești’’. Soacra lui Ghiță observă și ea slăbiciunea lui
pentru bani:,,Are și el ca tot omul o slăbiciune: îi râde inima când își vede sporul’’, iar Pintea
remarcă tăria acestuia: ,,Tare om ești tu, Ghiță,(...) Și eu îl urăsc pe Lică, dar n-aș fi îndrăznit să-
mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind.’’ Potretul fizic
lipsește, însă naratorul îi schițează două detalii: ,,înalt și spătos’’tot de către narator: „de tot ursuz,
se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât
îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme
vinete pe brațe.”
Portretul moral este dominant Destinele este nefast, el încalcă legile morale, astfel încât este
pedepsit cu moartea: este ucis de Răuț din ordinul lui Lică. Orbit de patima banului, Ghiță se
simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit cu
independența, Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav
echilibrul interior. Finalul nuvelei pune în lumină caracter slab.
Concluzia
Slavici reușește să impresioneze prin complexitatea personajului și să reliefeze ideea că omul
trebuie să lupte pentru un trai decent și să fie mulțumit cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit fără să
aspire la imposibil. După cum se poate observa în construirea personajului principal, autorul
apelează la procedee clasice (acțiune, conflicte, relații dintre personaje etc.), dar și la cele
specifice nuvelei psihologice (introspecția analiza, autoanaliza, monologul interior etc. ) Acestea
sunt atât modalități directe, cât și indirecte de evidențiere a însușirilor eroului eroului, Slavici
reușind o îmbinare armonioasă a acestora prin care conturează un personaj complex și tragic în
același timp. Drama eroului provine din lipsa de comunicare, care duce, inevitabil, la instrăinarea
de sine și la înstrăinarea de familie. El nu găsește calea de ieșire din această dramă existențială,
ceea ce îl va duce la moarte.
Relația dintre două personaje
Ghiță – Lică Sămădăul
În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și anume
cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ,,Moara cu noroc” ( Novele din
popor, 1881) se înscrie în acest curent prin obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema
realistă, specificul descrierilor, capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
La rândul lor, personajele nuvelei îl cuceresc pe cititor nu numai prin diversitatea însușirilor, prin
intensitatea trăirilor, prin autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii, ci și prin relațiile pe
care le stabilesc între ele. Personajele din nuvelă sunt prezentate în mediul lor de viață, în relație
cu celelalte personaje cu roluri diferite în acțiune, iar personajul principal se caracterizează prin
complexitate și, de aceea, accentual cade asupra lui și nu asupra acțiunii. Fiind vorba despre o
nuvelă realist-psihologică, personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare ale unei trăsături
dominante, fără a exclude însă complexitatea lor. În cee ace privește relațiile dintre personajele
nuvelei, acestea sunt numeroase (dintre Ghiță și Lică, dintre Ghiță și Ana, dintre Lică și Ana
etc. ), dar cea mai interesantă este cea dintre cei doi Ghiță și Lică, întrucât sinuoasă, puternic
tensionată și strâns legată de conflictul interior al protagonistului.
Evoluția celor două personaje și a relației dintre ele este evidențiată de scriitor printr-o serie de
elemente ale textului: prin tema, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea
legăturilor cu celelalte personaje ale nuvelei, acesta folosind diferite procedee de caracterizare.
Statutul social, psihologic și moral
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu
eșecul. Ghiță este un personaj rotund, psihologic, el suferă transformări radicale pe parcursul
evenimentelor.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său
inițial nu-i depășește realist posibilitățile. La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul
celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent,
tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială
doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni,
Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și
crima. Lică este porcar- dar ,,dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu
bumbi de argint și bici de carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însuși,
figură mefistofelică, care manipulează cu cinism și exercită o anume fascinație asupra celorlalți.
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos cu
aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl
include în categoria păstorilor de porci: „sămădăul” , „porcar și el, dar om cu stare, care poate să
plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea, sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai
ales aspru și neîndurat [---]”
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația
dintre cele două personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie apariția lui Lică la
Moara cu noroc când își impune regulile și își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt
Lică Sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe
minciuni. [---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice
și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?”Din
momentul venirii lui Lică la cârciumă, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față
de familie. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate
sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne la Moara cu noroc fără
acordul Sămădăului. Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al judecății.
Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu
este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită
suspiciunii comunității ( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor
de coerență interioară a individului”.- Magdalena Popescu). Lică este cel care domină acum
întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a
dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă,
inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai
mult, adâncește ruptura dintre Ghiță și Ana.
R3 Un prim element relevant pentru relatia celor doi il constituie acțiunea, care urmărește
efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația
materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme lucrurile merg bine și prosperă prin muncă
cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și
încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește
imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă sau premeditată, Lică îl face părtaș pe
Ghiță la tâlhăriile și crimele sale. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în
proprii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi
putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță nu este cea scontată de Sămădău- departe de a
se vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca
eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își
pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu
probe incriminatoare asupra lui. Învins la rândul lui (,,Acu m-a ajuns mânia lui Dumnezeu!”), se
sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate-
bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.

Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația dintre personaje, deoarece surprinde cu

mijloacele realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și
interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict
care îi depășește posibilitățile psihologice cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La fel de
dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la
stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și
autojustificări în fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este
pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa cu
hotărâre de rău.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile morale și bunăstarea
materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă,
cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei
care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin.”
Ghiță nu are un portret fizic amănunțit, ci este redus la câteva detalii: „înalt și spătos”, însă este
caracterizat direct de către narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu
mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai
juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” De către celelalte
personaje, Lică este „om rău și primejdios” ( Ana ), și bătrâna îl vede ca „un om prea
cumsecade”, ca mai târziu să mărturisească ginerelui că „Lică e...om rău din fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este cunoscător bun de oameni și
știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre
a-l atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea. Profită de
fascinația pe care o exercită asupra Anei și de lipsa de comunicare dintre soți, determinând-o să i
se dăruiască. Destinele celor doi sunt nefaste, ei încalcă legile morale, astfel încât sunt pedepsiți
cu moartea: Ghiță este ucis de Răuț din ordinul lui Lică, iar Lică își zdrobește capul de un stejar,
pentru a nu fi prins de Pintea. Legătura lui Ghiță cu Lică se află sub semnul raportului de forțe.
Orbit de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la
imaginea sa în fața lumii. Obișnuit cu independența, Ghiță se vede constrâns să accepte
colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav echilibrul interior. Finalul nuvelei pune în lumină
antiteza caracter slab – caracter tare.

Concluzia
Relația dintre Ghiță și Lică este una tensionată progresiv, pe parcursul acțiunii, având la început
momente de acceptare din partea cârciumarului și de determinare de a intra în jocurile
sămădăului pentru a-și schimba mult mai ușor statutul social, însă bucuria lui Ghiță nu va ține
prea mult, fiindcă fiecare faptă necinstită la care participă va fi pedepsită cu moartea și cu
distrugerea căminului. „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, psihologică, pentru că urmărește
efectele dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior,
iar observarea este minuțioasă și servește realizării unor psihologii complexe.