1920

Relația Ion-Ana

Introducere
Publicat în anul 1920, romanul realist- obiectiv „ Ion” scris de Liviu Rebreanu constituie o
capodoperă a literaturii române interbelice.
Tema
Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele acesteia.
Astfel tema centrală a operei o constituie tema pământului, ea fiind conturată de tema iubirii și cea a
destinului, cât și tema satului transilvănean de la începutul secolului XX.
Titlul
Ion- personaj eponim, numele său este chiar titlul romanului, de aici reieșind importanța lui
în desfășurarea acțiunii. Numele său seamănă cu personajul- tipic, reprezentativ pentru lumea
țărănească.
Compozițional
Din punct de vedere compozițional, romanul este alcătuit din două părți, reprezentate de
titlurile: „Glasul pământului” și „ Glasul iubirii”.

Acestea au rolul de a evidenția zbaterea personajului principal între cele două pasiuni pe care nu va
reuși vreodată să le împace. Capitolele sunt împărțite aproape egal, șase legate de tematica
pământului și șapte legate de tematica iubirii.

Tipologie
Ion și Ana sunt personajele principale al romanului. Pierzându-și uneori aura mitică de
„ ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană,
ilustrând tipuri umane.

În acest sens, Ion este tipic pentru categoria țăranilor care aparțin unei familii sărace. Familia sa nu
doar că făcea parte dintr-o categorie socială inferioară, ci chiar din categoria celor stigmatizați din
această clasă, tipul țăranilor care fuseseră cândva bogați si au săracit. Ion reprezintă mentalitatea
unei generații, dar mai ales este un personaj complex.
Ana
Tipologic, Ana reprezintă destinul femeii din mediul rural, ea fiind după spusele criticului
literar George Călinescu : ,, două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii. Ea reprezintă de
asemenea tipul persoanei înstărite, însă naive și ușor de manipulat, cât și tipul victimei, fiind bătută
atât de tatăl cât și de soțul său.

Caracterizare
Cele două personaje principale sunt create dintr-o sumă de calități și defecte, acestea
reieșind din caracterizarea directă făcută de narator și celelalte personaje, cât și din caracterizarea
indirectă prin vorbe, fapte, gesturi, relațiile cu celelalte personaje.

ION
 Ion este în primul rând caracterizat de către narator care menționează că deși sărac,
este „ iute și harnic”, iubește munca „ munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră” și
pământul: „ pământul îi era drag ca ochii din cap”.

 Unul dintre personaje, învățătorul, îl considera capabil să-și schimbe condiția,

numindu-l „ inteligent, cuminte”. Băiatul renunță la școală ( pune pământul mai
presus de orice) = personaj „ o veșnic înfrățit cu pământul”.
  In plus, preotul îl caracterizează și el în mod direct „ un ticălos răzvrătit”, „ ești un
stricat, ș-un bătăuș, ș-un om de nimic”.

 Vasile Baciu îl numește,, hoț” și ,,sărăntoc ” și îl privește cu superioritate.

Caracterizarea directă se împletește cu mult mai mai ampla caracterizare indirectă, relația
dintre Ion și Ana fiind semnificativă în acest sens:
– o tratează cu dispreț „ îi cântări burta cu o privire triumfătoare”
– sinuciderea ei și moartea copilului nu-i afectează conștiința - de aici reieșind brutalitatea,
insensibilitatea. Viața lor reprezenta doar o garanție a proprietății asupra pământurilor.

ANA

Ana este caracterizată în mod direct de către narator, care o descrie

 ca fiind o fire tăcută și oropsită, ,,menită parcă să cunoască doar suferința în viață”.

 pentru că mama îi murise de mică, iar tatăl era deseori agresiv cu ea, crescuse ,,
lipsită de o dragoste părintească mângăietoare”

 încă de la început ea este prezentată în antiteză cu Florica, care era considerată cea
mai frumoasă fată din Pripas, în timp ce Ana ,,are fața lunguiață, arsă de soare”.

 tot în mod direct aceasta este caracterizată și de de Ion care o considera o fată slăbuță
și ,, urâțică”.

Caracterizare indirectă:

 Trăind într-un mediu familial, în care nu se simțea iubită, Ana caută o cale de
evadare. Calea pe care o alege este pe cât de frumoasă, pe atât de tragică: iubirea.
Aceasta crede că Ion îi poate aduce salvarea prin iubire, prin urmare îi oferă fecioria
și se căsătorește cu el. Prin acest fapt ea este caracterizată în mod indirect, reieșind că
nu numai Ion este un revoltat , ci și ea deoarece nesocotește obiceiul tipic lumii
rurale de a accepta căsătoria plănuită de părinți.

 Tot în mod indirect, ea este caracterizată de gestul sinuciderii. Acesta reprezintă

consecința pustiului său sufletesc, în urma prăbușirii suportului moral, care i-a fost
iubirea. În moarte, Ana,, se scufundă cu o plăcere grozavă”, de aici reieșind faptul că
aceasta nu mai putea suporta condiția sa de ,,obiect al negocierii”.

 Aceasta rămâne totuși o fire puternică, deoarece a suportat un timp îndelungat bătaia
soțului și a tatălui, de aici reieșind și inferioritatea femeilor din acea perioadă în
viziunea bărbaților.

Statutul social, moral, psihologic

Social
– Ion țăranul sărac, obsedat de pământ, convins că averea i-ar asigura demnitatea și respectul
comunității.
- Ana – fiica lui Vasile Baciu, un om înstărit,
 Moral
- Ion - ambițiosul lipsit de scrupule ce folosește femeia pentru a se îmbogăți.
- Ana – blândă și iubitoare

Psihologic
– Ion - dezumanizat de lăcomie, violent
- Ana – fire introvertită, melancolică, vulnerabilă, ușor de manipulat

Scene

I. O primă scenă semnificativă pentru evoluția relației dintre cele două personaje o constituie
scena horei. Ion încalcă în această scenă regulile nescrise ale societății prin invitarea Anei la
dans, deși o iubea pe Florica, fata săracă.
In această scenă este evidențiată diferența de clasă socială a celor două personaje principale,
fruntașii satului printre care se numără și tată Anei, discutând separat de cei săraci. Alexandru, tatăl
lui Ion fiind descris ca „ un câine”, ce stătea la ușă, neîndrăznind să intre în vorbă cu bogații.

Se surprinde de asemenea conflictul interior al lui Ion, care pentru a-și depăși condiția, renunță la
iubirea pentru Florica, deoarece ,, era mai săracă decât dânsul,, și alege să o curteze pe Ana , care
avea pământuri.

Este evidențiat în același timp conflictul lui Ion cu tatăl Anei, Vasile Baciu care îl numește „ hoț” și
„ sărăntoc” , deranjat de faptul că i-a luat fiica la dans.. Dorind să-și schimbe statutul social, Ion o
seduce pe Ana, o lasă însărcinată, determinându-l pe tatăl său să accepte căsătoria pentru a-i repara
reputația. Este conturată astfel ambiția lui Ion și naivitatea Anei, care este ușor de manipulat.

II. A doua scenă semnificativă pentru relația dintre cele două personaje este cea de la nunta
Floricăi și a lui George la care au fost invitați și ei. În această scenă Ana observă că Ion ,,nu-și
lua ochii de la mireasă”, înțelegând astfel că acesta încă o iubea pe Florica. Dacă altădată ea ar
fi fost îndurerată, în acel moment simțea doar o rușine crâncenă, deoarece toți oaspeții o
vedeau batjocorită. La plecarea de la nuntă, ea îl avertizează pe Ion că se va sinucide, acesta
fiind nepăsător și spunându-i ,, Poate așa am să scap de tine.”
Ana își duce la capăt amenințarea, spânzurându-se, iar la scurtă vreme moare și copilul. Se
evidențiază astfel bestialitatea lui Ion, care s-a dezumanizat total, cât și durerea și singurătatea Anei,
care nu mai găsește o cale de ieșire, de evadare, deoarece nu este iubită.

Concluzie

În lumina celor arătate, relația dintre cele două personaje este reprezentativă pentru lumea satului
tradițional de la începutul secolului al XX lea, în care căsătoriile se făceau în funcție de zestre și
decizia părinților. Relația dintre cele două personaje se degradează, deoarece aceasta nu se bazează
pe o dragoste reciprocă, Ion folosindu-se de Ana pentru a-și schimba statutul social. Astfel, relația
lor surprinde consecințele nefaste ale dorinței de înavuțire, care duce la moartea ambelor personaje,
cât și condiția tragică a femeii din acea perioadă, care se sacrifică pentru iubire, suportând abuzul
fizic și verbal al tatălui și soțului.