1920

ION - CARACTERIZARE

Introducere
Publicat în anul 1920, romanul realist- obiectiv „ Ion” scris de Liviu Rebreanu constituie o
capodoperă a literaturii române interbelice.
Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele acesteia.
Astfel tema centrală a operei o constituie tema pământului, ea fiind conturată de tema iubirii și cea a
destinului, cât și tema satului transilvănean de la începutul secolului XX.

Tipologie
Ion este personajul principal al romanului cu același nume. Pierzându-și uneori aura mitică
de „ ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană,
ilustrând tipuri umane. În acest sens, personajul lui Rebreanu este tipic pentru categoria țăranilor care
aparțin unei familii sărace. Familia sa nu doar că făcea parte dintr-o categorie socială inferioară, ci
chiar din categoria celor stigmatizați din această clasă, tipul țăranilor care fuseseră cândva bogați si
au săracit. Ion reprezintă mentalitatea unei generații, dar mai ales este un personaj complex.

Caracterizare
Prejudecata că Ion este ușor de tipologizat este contrazisă de critica literară. Atitudinea sa a
generat multiple interpretări, deseori aflate în opoziție.
Astfel, George Călinescu îl percepe ca pe „ o brută”, spunând de asemenea că „ nu din
inteligență a ieșit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală”.
Eugen Lovinescu crede că „ personajul are o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și o
voință imensă”.

Ion este creat dintr-o sumă de calități și defecte. Acestea reies din caracterizarea directă și cea
indirectă a personajului.

Caracterizare directă
1. Naratorul menționează că deși sărac, este „ iute și harnic”, iubește munca „ munca îi
era dragă oricât ar fi fost de aspră” și pământul „ pământul îi era drag ca ochii din cap”

2. Învățătorul îl considera capabil să-și schimbe condiția: era ,,inteligent, cuminte”.

Băiatul renunță la școală ( pune pământul mai presus de orice) , de aici reieșind că este
un personaj „veșnic înfrățit cu pământul”.

3. Preotul îl caracterizează și el: „ un ticălos răzvrătit” , „ești un stricat, ș-un bătăuș, ș-un
om de nimic”.
 Caracterizare indirectă
Caracterizarea directă se împletește cu mult mai mai ampla caracterizare indirectă.

1) Relația dintre Ion și Ana

– o tratează cu dispreț „ îi cântări burta cu o privire triumfătoare”
– sinuciderea ei și moartea copilului nu-i afectează conștiința - de aici reieșind brutalitatea,
insensibilitatea. Viața lor reprezenta doar o garanție a proprietății asupra pământurilor.

Statut social, moral, psihologic.

Social – țăranul sărac, obsedat de pământ, convins că averea i-ar asigura demnitatea și
respectul comunității.
Moral - ambițiosul lipsit de scrupule ce folosește femeia pentru a se îmbogăți.
Psihologic – dezumanizat de lăcomie, violent

Titlul

Ion - personaj eponim, numele său este chiar titlul romanului, de aici reieșind importanța lui
în desfășurarea acțiunii. Numele său seamănă cu personajul - tipic, reprezentativ pentru lumea
țărănească.

Conflicte:
1. Interior reiese din cele două părți ale romanului ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”,
conflictul dintre cele două pasiuni ale personajului principal, singura sa iubire adevărată
rămânând pământul.

2. Exterior
- Între Ion și Vasile Baciu - pentru fiica sa și pământ
- Între Ion și Simion - pentru o bucată de pământ, ce va duce la înjurături, lovituri, 2 săptămâni de
închisoare pentru Ion.
- Între Ion și preotul satului

Scene
1. Prima scenă semnificativă este cea a sărutării pământului. În această scenă pământul nu
mai reprezintă doar un simplu obiect, ci o ibovnică.
După sărutare, personajul se uită rușinat în jur pentru a se asigura că nu l-a văzut nimeni în momentul
de slăbiciune. De asemenea, îmbrăcămintea sa este redată prin tehnica detaliului semnificativ, el fiind
îmbrăcat în haine de sărbătoare, deși nu era duminică sau vreo sărbătoare, de aici reieșind faptul că
pentru Ion momentul era o ocazie specială.
- La început el se simțea „ mic și slab ca un vierme” , urmând ca la final după obținerea
pământului, să simtă „ o mândrie de stăpân”.
- De asemenea, mâinile „ îi rămăseseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu”, prevestire
dramatică a sfârșitului ce se adeverește în scena morții

2. O altă secvență semnificativă este cea a morții

George îl ucide pe Ion cu sapa, deoarece a aflat de adulterul dintre el și soția sa. Ion devine
victimă a lăcomiei și orgoliului său.
- Moare nefiresc, deși moartea pare firească, fiind un act de justiție divină.
- Rămâne orgolios până în ultimul moment, vrea să își controleze sfârșitul: ,, se gândea numai
la băltoaca din care voia să scape cu orice preț”
– S-a târât până la un nuc, copac asociat simbolisticii morții, moartea lentă putând simboliza
puternica lui legătură cu viața, cu pământul pe care l-a iubit atât de mult și care acum îl va
îmbrățișa la rândul său și îl va odihni.
Concluzie
În lumina celor arătate, Ion este un personaj realist și memorabil, supus unui destin tragic. Astfel, el
este strivit de două forțe mai puternice decât voința sa: pământul și legile nescrise ale satului
tradițional.