1920

ION
Temă și viziune

Liviu Rebreanu

Introducere
Publicat în anul 1920, romanul realist - obiectiv „ Ion” scris de Liviu Rebreanu constituie o
capodoperă a literaturii române interbelice.

Încadrare

1. Este un roman deoarece are ca și caracteristici:

- amploarea acțiunii pe mai multe planuri
- conflicte complexe
- prezența unui număr mare de personaje

2. Se încadrează în realism prin:

– tematica socială
– veridicitatea întâmplărilor
– detalii semnificative.
– cronotop
– obiectivitatea narațiunii
– personaje tipologice, produse ale lumii în care trăiesc, individualizate prin conflicte

3. Obiectiv prin:
– narațiunea la persoana a III-a
– narațiunea ,,dindărăt” ce presupune existența unui narator obiectiv, detașat, omniscient și
omniprezent.

Temă
Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele acesteia.
Astfel tema centrală a operei o constituie tema pământului, ea fiind conturată de tema iubirii și cea a
destinului, cât și tema satului transilvănean de la începutul secolului XX.

Titlul
Titlul îl constituie numele personajului principal, accentuând importanța lui în desfășurarea
acțiunii.Numele este unul tipic, reprezentativ pentru lumea țărănească.

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este obiectivă, implicând prezența unui narator omniscient și
omniprezent, ce cunoaște dinainte destinul personajelor, gândurile lor și este prezent în toate
planurile acțiunii.

Structura compozițională
Din punct de vedere compozițional, romanul este alcătuit din două părți, reprezentate de titlurile:
„Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Acestea au rolul de a evidenția zbaterea personajului
principal între cele două pasiuni, pe care nu va reuși vreodată să le împace. Capitolele sunt împărțite
aproape egal, șase legate de tematica pământului și șapte legate de tematica iubirii.
 Tehnici narative

- Prin 1) tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a intelectualității

rurale;

- Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin 2) alternanță.

- Succesiunea evenimentelor prin 3) înlănțuire

- 4) tehnica contrapunctului presupune prezentarea aceluiași eveniment în două sau mai

multe planuri, ca de exemplu nunta lui Ion cu Ana.

Tipologii
Specific realismului, personajele reprezintă tipologii umane.

Astfel din punct de vedere social - Ion este tipul țăranului sărac, obsedat de pământ, convins că
averea i-ar asigura demnitatea și respectul comunității, el fiind în același timp tipul victimei,
deoarece părinții săi au risipit averea iar el suportă consecințele.

Ana pe de altă parte reprezintă tipul persoanei bogate, însă ușor de manipulat.

Vasile Baciu – tipul intelectualul căruia îi pasă de opinia societății în care trăiește.

Relația incipit-final
Una dintre cele mai relevante elemente pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului o
constituie felul în care acesta a gândit relația incipit-final. În acest sens, incipitul și finalul sunt
simetrice, prin descrierea drumului și a crucii de la intrarea în satul Pripas. Romanul debutează și se
încheie cu imaginea șoselei deschise, care nu reprezintă un spațiu ocrotitor. Verbele asociate
drumului, precum „urcă” sau „coboară ”, simbolizează drumul parcurs de personajul Ion de la
început, din punctul de ascensiune aparentă, până în momentul căderii, al dezumanizării.

Crucea de la marginea satului pe care era răstignit un „Hristos cu fața spălăcită de ploi”,
evidențiază ideea unei lumi în care sacrul este ignorat, crucea constituind astfel un detaliu
semnificativ al operei, specific realismului.

Conflicte
I. Interior – reiese din cele două părți ale romanului ,,Glasul pământului” și ,,Glasul
iubirii”, conflictul dintre cele două pasiuni ale personajului principal. Singura sa iubire adevărată
rămâne pământul.
II. Exterior
– Între Ion și Vasile Baciu - pentru fiica sa și pământ
– Între Ion și Simion - pentru o bucată de pământ, ce va duce la înjurături, lovituri, 2
săptămâni de închisoare pentru Ion.
– Între Ion și preotul satului ce il consideră un ticălos și răzvrătit, „ un om de nimic”.

Scene

I . O primă scenă semnificativă pentru evidențierea diferențelor dintre statuturile sociale

este scena horei, care îi împarte pe săteni în țărani și intelectuali. Aceasta are de asemenea rolul de a
descrie portul tradițional, dansul tinerilor și muzica. Hora asigura coeziunea în viața comunității,
având de asemenea rolul de a întemeia noi familii, fiind astfel o horă a destinului. Fruntașii satului
nu participau la horă ci stăteau să discute separat de cei săraci. Alexandru, tatăl lui Ion era descris ca
„un câine” ce stătea la ușă, neîndrăznind să intre în vorbă cu bogații.

Ion încalcă în această scenă regulile nescrise ale societății prin invitarea Anei la dans, deși o iubea
pe Florica, fata săracă. Gestul lui marchează începutul conflictului dintre Ion și Vasile Baciu, care îl
numește „ hoț” și „ sărăntoc” , deranjat de faptul că i-a luat fiica la dans. Dorind să-și schimbe
statutul social, Ion o seduce pe Ana și o lasă însărcinată, determinându-l pe tatăl său să accepte
căsătoria pentru a-și repara reputația. Se evidențiază astfel importanța opiniei societății în lumea
creată de Rebreanu.

II. A doua scenă semnificativă pentru tipologia tăranilor săraci ce doresc să se îmbogățească
este cea în care Ion, reprezentant al acestui grup social, sărută pământul. În această scenă
pământul nu mai reprezintă doar un simplu obiect, ci o ibovnică.

După sărutare, personajul se uită rușinat în jur pentru a se asigura că nu l-a văzut nimeni în
momentul de slăbiciune. De asemenea, îmbrăcămintea sa este redată prin tehnica detaliului
semnificativ, el fiind îmbrăcat în haine de sărbătoare deși nu era duminică sau vreo sărbătoare, de
aici reieșind faptul că pentru Ion momentul era o ocazie specială.

- La început el se simțea „ mic și slab ca un vierme” ,

- urmând ca la final, după obținerea pământului să simtă „ o mândrie de stăpân”.

De asemenea, mâinile „îi rămăseseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu”, aceasta fiind o
prevestire dramatică a sfârșitului ce se adeverește în scena morții sale. Astfel, această scenă
marchează începutul dezumanizării personajului lacom, el fiind un produs al lumii în care trăiește.

Concluzie
În lumina celor arătate, opera „Ion ”este un roman interbelic, dată fiind poziționarea sa în
istorie, realist și obiectiv însă cu elemente moderne, ce surprinde prin conținutul său lumea satului
transilvănean de la începutul secolului XX și consecințele nefaste ale dorinței de înavuțire.