ROMANUL REALIST INTERBELIC: ION, de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu (1885-1944) este un prozator de referinţă din perioada interbelică, un

reprezentant al ,,realismului dur”, care considera literatura ,,creaţie de oameni şi de viaţă”
şi dorea ,,să închidă trăitul în scris”. Cele mai importante romane ale sale sunt: Ion,
Pădurea spânzuraților, Răscoala.

Ion (1920) este un roman realist, obiectiv, social, ,,doric” ( N.Manolescu), o epopee a
ţăranului român, o monografie artistică a satului transilvănean de la începutul secolului al
XX-lea.

Ion aparţine speciei literare romanul, deoarece este o specie a genului epic, de dimensiuni ample, cu o
acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.
Astfel, acţiunea are trei fire epice, prezentând: destinul tânărului ţăran Ion al Glanetaşului, intelectualitatea satului
(reprezentată prin familia Herdelea şi preotul Belciug), monografia artistică a satului transilvănean. Personajele
romanului sunt numeroase, iar conflictul are complexitate, urmărind confruntările lui Ion cu: Vasile Baciu, George
Bulbuc, Simion Lungu, preotul Belciug. Caracterul obiectiv este reprezentat prin omniscienţa naratorului
extradiegetic şi naraţiunea la persoana a III-a.

* Romanul Ion se încadrează în realism, un curent literar care s-a manifestat în Europa
începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Realismul a avut ca scop prezentarea
veridică, obiectivă și din perspectivă critică a societății. Personajele realiste sunt tipice,
specifice pentru societatea dintr-o anumită perioadă, fiind prezentate sub influența
mediului. Temele prozei realiste sunt puse în relație cu aspectele sociale (banul, familia,
arivismul, parvenirea etc.), iar stilul sobru este susținut de un narator omniscient și
extradiegetic.

Totodată, romanul Ion ilustrează concepţia prozatorului, care considera romanul ,,un corp
sferoid” şi afirma că vrea să surprindă ,,pulsaţia vieţii”.

*Astfel, o trăsătură a realismului în roman este prezentarea verosimilă şi din perspectivă

critică a societăţii: satul transilvănean de la începutul secolului al XX-lea..

*O altă trăsătură realistă este perspectiva narativă obiectivă, naratorul fiind omniscient,
omniprezent și extradiegetic .

* De asemenea, personajele sunt realiste, deci tipice (țăranul sărac, țăranul bogat,învățătorul,
preotul), prezentate în situaţii tipice. Sunt personaje complexe, care au calităţi şi defecte .

* Temele romanului sunt realiste: problematica pământului, lumea rurală, familia.

* Totodată, tehnicile narative sunt specifice realismului, fiind reprezentate de: simetria
incipit-final, detaliul semnificativ, anticiparea evenimentelor. Detaliul semnificativ este
prezent în portretizarea personajelor ( Ana, Florica) și în descrierea aspectelor lumii rurale.

1
Anticiparea evenimentelor este cuprinsă în scena sărutării pământului ( pe mâinile lui Ion
rămâne ,,lutul cleios” ca nişte ,,mănuşi de doliu”); simetria incipit-final, evidenţiată prin
imaginea drumului şi a satului. *În plus, în acest roman se remarcă și tehnica basoreliefului și
a cea a contrapunctului în pezentarea personajului Ion.

*Un alt argument al realismului este raportul realitate-ficțiune, prezent în geneza

romanului, exemplificat de trei experienţe de viaţă, cunoscute de tânărul Rebreanu și reluate în
proza sa: a văzut un țăran sărutând pământul; a aflat drama unei fete bogate din satul Prislop
(Pripas în roman), care ,,a greșit” cu un flăcău sărac; a cunoscut un tânăr țăran sărac cu numele
Ion al Glanetașului.

Tematica romanului are complexitate şi include: tema pământului, tema familiei, a

iubirii și monografia artistică a satului. Astfel, problematica pământului este reprezentată
de lupta unui tânăr ţăran sărac pentru pămantul care devine ,,măsura tuturor lucrurilor” ( în mod
semnificativ, prima variantă a romanului a avut titlul Zestrea). Tema familiei şi tema iubirii
sunt ilustrate prin drama unei căsnicii ţărăneşti ( familia lui Ion), dar şi prin viaţa altor familii din
lumea rurală (familia Herdelea, care reprezintă intelectualitatea rurală etc.). Monografia
artistică a satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea prezintă stratificarea
economică şi socială, viața cotidiană (muncile agricole, hora etc.) şi momentele existenţiale
fundamentale (naşterea, nunta, moartea).

S1. O secvență relevantă pentru tema romanului este reprezentată de hora din
primul capitol, ,,o horă a soartei”, cum o numea Nicolae Manolescu. La această horă se
remarcă stratificarea economică și socială a satului. Țăranii stau grupați în funcție de posesia
pământului: ,,bocotanii” și ,,sărăntocii”. Cei bogați îi privesc cu superioritate pe țăranii fără
pământ, fiind semnificativă atitudinea lui Alexandru Glanetașul, tatăl lui Ion, care se apropie cu
umilință de grupul țăranilor înstăriți, ,,ca un câine la ușa bucătăriei”. Totodată, scena cuprinde și
începutul conflictului dintre Ion și Vasile Baciu, țăranul bogat fiind revoltat că ,, sărăntocul ”
s-a apropiat de fata lui care era promisă lui George Bulbuc. El îl jignește pe Ion în fața satului,
numindu-l ,,hoț” și ,, tâlhar”.

S2. O altă secvență semnificativă pentru tema romanului este cea a nunții,
cuprinsă în capitolul cu acelși titlu. Ion hotărăște să se însoare cu Ana, fiind înșelat de
promisiunile lui Vasile Baciu că îi va da pământurile, fără a primi însă foaia de zestre. El ezită la
început, gândindu-se să fugă cu Florica, dar dorința de a intra în posesia pământurilor este mai
puternică și Ion își spune că nu trebuie să rămână ,, calic... pentru o muiere”. În timpul nunții,
Ana stă la masă, fiind însărcinată, iar Ion joacă împreună cu Florica, ,,drușca”, pe care o
îmbrățișează închipuindu-și că ea este mireasa lui. Ana îi vede și tresare ,,ca mușcată de viperă”,
plânge și rostește cu durere: ,,Norocul meu, norocul meu”. Anticipativă este replica lui Ion, care
îi spune să nu mai bocească, fiindcă nu merge ,, la spânzurătoare”.

2
 *Perspectiva narativă este obiectivă, specifică prozei realiste (focalizare zero,
viziunea ,,dindărăt”), deoarece naratorul este omniscient, omniprezent și relatează
evenimentele la persoana a III-a. *În cadrul perspectivei narative obiective, naratorul este
extradiegetic ( în afara diegezei), deci prezintă evenimentele din exterior și nu este implicat în
acțiune. Astfel, naratorul omniscient prezintă destinul lui Ion al Glanetașului, alături de viața
familiei Herdelea și a satului. *Totodată, perspectiva narativă obiectivă presupune existența unui
narator demiurg, un regizor universal, care știe ce gândesc, ce simt și ce intenționează
personajele și care poate anticipa evenimentele. De exemplu, naratorul omniscient dezvăluie
gândurile și sentimentele lui Ion în scena nunții sau anticipează evenimentele tragice prin detalii
semnificative ( crucea strâmbă din incipitul romanului sau ,,mănușile de doliu” din scena
sărutării pământului).

*Conflictele care marchează destinul protagonistului sunt, în general,

exterioare, caracteristică a romanului obiectiv. Principalul conflict, exterior, social, este
generat de lupta pentru pământ dintre Ion, ţăranul sărac, şi Vasile Baciu, ţăranul bogat,
având ca fundal satul tradiţional, în care posesia pământului este o garanţie a respectului
comunităţii.
*Conflictele secundare ilustrează confruntările dintre Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă
de pământ; dintre Ion şi George Bulbuc, iniţial din cauza Anei și apoi din cauza Floricăi;
dintre Herdelea şi Belciug pentru bucata de pământ pe care şi-a ridicat casa învăţătorul etc.

*Totodată, există şi un conflict simbolic dintre ţăranul Ion şi pământul care devine
un suprapersonaj, o forţă universală care doar aparent poate fi supusă, sugestivă fiind scena
sărutării pământului.

*Conflictul interior este declaşat de necesitatea alegerii între ,,glasul

pământului”( Ana) şi ,,glasul iubirii”(Florica), ambele ,,glasuri” manifestându-se însă
succesiv, nu simultan.

*Acțiunea romanului este simetrică, asemenea unui ,,corp sferoid”, fiind realizată prin
descrierea drumului şi a satului în incipit şi în final. Romanul are două părţi ample, cu titluri
simbolice, Glasul pământului şi Glasul iubirii, treisprezece capitole ( număr fatidic), primul,
Începutul şi ultimul, Sfârşitul, realizând un contrapunct. Acţiunea urmăreşte trei planuri
narative: destinul lui Ion al Glanetaşului, viaţa familiei Herdelea şi un plan de fundal, care
creează monografia artistică a satului. Prin tehnica planurilor paralele, se prezintă aspecte din
viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale ( de exemplu, nunta lui Ion şi nunta Laurei Herdelea).

Reperele spaţiale şi temporale accentuează caracterul verosimil al romanului, în spiritul

prozei realiste: acţiunea se petrece în satul Pripas, din Transilvania, la începutul secolului al
XX-lea şi începe într-o zi de duminică, la hora din curtea văduvei Todosia.

3
 Incipitul este specific prozei realiste, şi se află în relaţie de simetrie cu finalul romanului,
cuprinzând o descriere a drumului personificat, care ,,aleargă” spre satul Pripas. Sunt precizate
repere spaţiale cu simbolism negativ (,,Râpele Dracului”, ,,Cişmeaua mortului”) şi detalii
sugestive din lumea satului, care anticipează destinele tragice:”, ,,satul mort”, crucea strâmbă,
Hristosul de tinichea ruginită. Motivul drumului, constant în roman, reprezintă un simbol al
destinului, făcând trecerea spre lumea ficţiunii: satul Pripas.

Finalul romanului este închis, aspect specific prozei realiste. Ion ascultă acum ,,glasul
iubirii”, reia legătura cu Florica și, fiind surprins de George, este ucis, simbolic, cu lovituri de
sapă. George Bulbuc ajunge la închisoare, iar pământurile care au tulburat atâtea destine revin
bisericii. Finalul reia simetric imaginea horei, dar cu alte personaje, iar apoi imaginea drumului,
axă a evenimentelor, care acum se pierde în ,,şoseaua cea mare”, metaforă a vieţii ce își
continuă cursul.

EII.R.II. Două secvențe relevante pentru o trăsătură a personajului.

O trăsătură definitorie a personajului Ion este iubirea pentru pământ, ,,care l-a
stăpânit de mic copil”. Pentru Ion, pământul devine o măsură a tuturor lucrurilor, iar în
opinia criticului literar Eugen Lovinescu, personajul lui Rebreanu devine un simbol
al ,,instinctului de stăpânire a pământului”.

O secvență relevantă care susține această trăsătură a lui Ion este cea a nunții,
deoarece el renunță la dragostea pentru Florica și ascultă doar ,,glasul pământului„, hotărând
să ia de nevastă fata cu zestre. Ion hotărăște...etc. (S1).

O altă secvență relevantă ce ilustrează iubirea pătimașă pentru pământ este cuprinsă
în capitolul Sărutarea. Devenit stăpân al tuturor pământurilor, după ce l-a amenințat pe
Vasile Baciu cu judecata, Ion a mers să le vadă ,,în straie de sărbătoare, într-o luni”. ,,Cu
sufletul pătruns de fericire”, el a luat un bulgăre și l-a frământat, iar mîinile lui au rămas
acoperite de pământul întuneacat, ca și când ar fi avut ,,niște mănuși de doliu”, detaliu
semnificativ și anticipativ al morții Anei. Apoi, Ion s-a lăsat în genunchi și a sărutat ,,cu
voluptate” pământul ud, simțind ,,un fior rece, amețitor”. Acest ,,fior rece” anticipează
sfârșitul tragic al lui Ion, sărutarea iubirii de pământ devenind pentru el o sărutare a morții.

4
 ION

Ion, protagonistul romanului, este un personaj realist, deci tipic, reprezentând țăranul
sărac, surprins în situații tipice, un personaj complex, care are calități (istețime, hărnicie) și
defecte (lăcomie, viclenie, brutalitate).

De asemena, este un personaj ,,rotund”, deci mobil și imprevizibil. Este prezentat de

narator prin tehnica basoreliefului, deoarece domină celelalte personaje și prin tehnica
narativă a contrapunctului, prin paralela cu George, flăcăul bogat.

Critica literară l-a inclus pe Ion în galeria ariviștilor din literatura română și universală,
fiind așezat alături de arivistul social Dinu Păturică (Ciocoii vechi și noi, de N. Filimon) și de
arivistul sentimental Julien Sorel (Roșu și negru, de Stendhal).

Statutul social este precizat, în spiritul prozei realiste: Ion este un tânăr țăran sărac din
satul transilvănean Pripas, de la începutul secolului al XX-lea, pentru care pământul înseamnă
demnitate și respectul comunității.

Statutul moral și psiologic al personajului este conturat prin caracterizare directă.

Astfel, Ion al Glanetașului este caracterizat în mod direct de către narator și de alte
personaje. Naratorul precizează că Ion este ,,iute și harnic”, iar ,,iubirea pămâtului l-a stăpânit
de mic copil”. Vasile Baciu îl umilește în fața satului, spunând că este ,,sărăntoc”,,,hoț”
și ,,tâlhar” .

Totodată, trăsături semnificative ale statutului moral-psihologic sunt redate, mai

ales, prin caracterizare indirectă. Protagonistul este caracterizat în mod indirect prin
acțiuni, atitudini, limbaj și relații cu celelalte personaje, fiind evidențiată complexitatea
personajului realist, în care se interferează ambiția, hărnicia, iubirea pentru pământ, dar și
arivismul, lăcomia, viclenia, brutalitatea, disimularea.

Ambiția, hărnicia, perseverența și istețimea sunt calități puse în evidență la începutul

romanului, dar Ion se dezumanizează pe parcursul acțiunii, dominat de patima pentru pământ.

5
 Astfel, patima pentru pământ este pusă în prim-plan prin atitudinea lui Ion, care a iubit
pământul din copilărie ,,ca pe o mamă” și i-a invidiat mereu pe cei bogați. Reprezentativ este și
momentul în care, devenit stăpânul tuturor pământurilor lui Vasle Baciu, el îngenunchează și le
sărută cu adorație.

Lăcomia sa se manifestă când intră cu plugul pe pământul lui Simion Lungu, fiindcă
fusese anterior proprietatea familiei sale: ,,Inima îi tremura de bucurie că și-a mărit averea”. Tot
lăcomia îl impinge să ceară toate pământurile socrului său, pe care îl amenință cu judecata.

Arivismul și ambiția de a se îmbogăți cu orice preț îl determină să se apropie de Ana.

Viclean, o seduce și o lasă însărcinată, obligându-l astfel pe Vasile Baciu să accepte căsătoria.
Înainte de nuntă se mai gândește la Florica, dar nu vrea să rămână ,,calic pentru o muiere”. După
nuntă, fără milă, o bate și o alungă pe Ana, fiindcă socrul sau nu i-a dat zestrea promisă.

Pentru Ion, pământul este ,,măsura tuturor lucrurilor”, așa că biata Ana și copilul nu
reprezintă decât o garanție a obținerii zestrei. După ce devine stăpânul tuturor pământurilor lui
Vasile Baciu, Ion simte că a recâștigat respectul satului și nu este impresionat de sinuciderea
soției și nici de moartea fiului său.

După ,,glasul pământului”, personajul este subjugat de ,,glasul iubirii” și încalcă din
nou legile morale, dorind-o pe Florica, nevasta lui George, care îl descoperă și îl ucide cu lovituri
de sapă.

Critica literară a avut opinii contradictorii despre personajul lui Rebreanu.

*G.Călinescu consideră că nu este nici inteligent, nici ambițios, fiind dominat de lăcomie :

,, Ion e o brută”.

*Eugen Lovinescu vede însă în Ion un simbol al instinctului de stăpânire a pământului.

*Criticul literar contemporan Nicolae Manolescu afirmă că ,,Ion este o brută ingenuă” ,
fiindcă trăiește ,,în preistoria moralei”.

6
 În concluzie, personajul realist Ion este un arivist fără scrupule,
dezumanizat de lăcomie.