ION de Liviu Rebreanu

Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv

aparținând prozei interbelice. De asemenea este un roman social, cu tematică
rurală.
Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu a fost publicat în anul 1920, fiind primul
roman obiectiv modern din literatura română.
Ca orice roman, Ion este o specie a genului epic de mare întindere, cu o
acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri narative, acțiune la care
participă multe personaje între care există conflicte puternice.
Este un roman de tip obiectiv în care narațiunea este la persoana a III-a,
perspectiva narativă este „dindărăt”, obiectivă, iar focalizarea zero. Naratorul este
omniscient, omniprezent, extradiegetic. Naratorul este obiectiv și detașat, care nu
intervine prin comentarii sau explicații. ( nu se implică afectiv în ceea ce
povestește).
Geneza romanului
Romanul „Ion” este o creație ce are la bază evenimente și personaje
inspirate din realitate. Liviu Rebreanu mărturisea că a lucrat la roman 7 ani, fiind
puternic influențat de țăranul român din satul ardelenesc de la sfârșitul secolului al
XIX lea și începutul secolului XX. Dintre secvențele de viață care au fost punct de
plecare pentru roman amintim:
1. Scena văzută în Prislop când un țăran îmbrăcat în straie de sărbătoare
sărută pământul ca pe o ibovnică
2. Discuțiile cu un tânăr țăran pe nume Ion al Glanetașului care este
obsedat de pământ.
3. Pățania unei fete bogate, Rodovica, amăgită de un flăcău sărac și leneș.
Tema romanului
Tema romanului este problematica pământului într-un sat ardelenesc de la
începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a
obține pământ și consecințele faptelor sale. Această temă centrală coexistă cu tema
iubirii, destinul protagonistului este plasat simbolic pe două coordonate: Eros
(iubire) și Thanatos (zeul morții-moarte).
Construcția romanului
 În concepția scriitorului, romanul este un corp sferoid - structură circulară,
prin simetria incipitului cu finalul. În incipit este descris drumul spre satul
Pripas, iar la final același drum la ieșirea din sat. Drumul apare personificat (se
desprinde, aleargă, urcă) și simbolizează drumul oscilant al personajului principal
Ion. În descrierea drumului sunt utilizate toponime reale care oferă veridicitatea
operei. (Someș, Jidovița, Armandia). Descrierea caselor ilustrează condiția socială
a locuitorilor. Atât în incipit cât și în final sunt prezentate niște toponime cu
valoare anticipativă (Râpele dracului, Cișmeaua Mortului) dar și crucea cu
Hristosul de tinichea de la intrare în sat anticipează destinul tragic al personajelor.
Compoziția romanului
Romanul este alcătuit din două părți: Glasul Pământului și Glasul Iubirii.
Cele 2 părți sunt structurate în 13 capitole cu titluri simbolice:,,Începutul”,
„Iubirea”, „Rușinea”, „Nunta”, „Vasile”, „Copilul”, ,,Sfârșitul” .
Acțiunea este cronologică, lineară.
Modurile de expunere sunt narațiunea, dialogul și descrierea.
Tehnicile narative utilizate în roman sunt:
- tehnica planurilor paralele, prin tehnica planurilor paralele este
prezentată viața țărănimii (Ion) și viața intelectualității rurale (înv.
Herdelea și preotul Belciug). Trecerea de la un plan la altul se face prin
alternanță.
- tehnica înlănțuirii, conform căreia faptele sunt relatate în ordinea lor
cronologică
- tehnica focalizării –
- tehnica contrapunctului, prin care autorul prezintă aceleași teme în
planuri narative diferite;( ex. Nunta din planul țărănimii dintre Ion și Ana
în paralel cu nunta Laurei din planul intelectualității; conflictul puternic
dintre Vasile și Ion în paralel cu cel dintre preot și învățător,

Conflictele romanului
 Conflictul central din roman este lupta pentru pământ, de unde pornesc și
alte conflicte.
Conflictul social exterior este între feciorul sărac Ion al Glanetașului și
bogatul Vasile Baciu.
Conflicte secundare este între Ion și Simion Lungu (pentru o bucată de
pământ), între Ion și George Bulbuc, mai întâi pentru Ana, iar apoi pentru Florica,
între preotul Belciug și învățătorul Herdelea.
Pe lângă aceste conflicte exterioare apare și un conflict interior în sufletul
lui Ion, între glasul pământului și glasul iubirii; între obsesia pentru pământ și
iubirea pentru Florica.
Scene semnificative:
Impresionantă este scena sărutului pământului. În această scenă, pământul
apare ca o adevărată iubită. Sărutul este erotic. Pământul este simbolic și are
funcție maternă, care dă viață. Liviu Rebreanu folosește aici multe personificări
„trupul negru”, „ibovnică credincioasă”, „inima moșiei”, „spinarea dealului”. De
asemenea apar și comparații „s-a dezbrăcat de zăpadă ca o fată frumoasă...”. Ion
este îmbrăcat în haine de sărbătoare. Scena scoate în evidență relația lui cu
pământul. Îi vine pofta de a îmbrațișa pământul, de a-l crâmpoți în sărutări (verb
folosit doar când o sărută pe Florica). Sunt prezentate în această scenă și elemente
care îi prevestesc moartea: lutul negru și lipicios, cleios ca niște mănuși de doliu,
încrucișarea brațelor pe piept.

O altă scenă semnificativă este scena horei. FUZET Aceasta apare chiar
în primul capitol, intitulat „Începutul”. Cititorul intră în contact cu toate
personajele, dar și cu tensiunile care există în satul Pripas. Scena prezintă un
moment important din viața satului. Acesta are un rol important în formarea
cuplului. Este vizibilă importanța pe care bărbatul o are. Flăcăii pot alege
partenerele de joc ori de a cere țiganilor ce cântă oprirea ori pornirea horei. Ion
invită pe Ana la dans. Lăutarii s-au oprit din cântat. Naratorul scoate în evidență
brutalitatea tânarului („Ho, cioară...”). Și cu Ana se comportă brutal.
Ion este o individualitate prin modul în care își obține pământul. Nu este un
caz singular în satul Pripas căsătoria săracului cu o fată bogată. Chiar Vasile Baciu
a procedat similar. Însă pe Ion îl singularizează comportamentul imoral: o face pe
Ana înainte de nuntă, își bate joc de soție, iar apoi umblă după nevasta lui George.
Dacă la începutul romanului are o serie de calități, pe parcurs Ion se
dezumanizează din cauza dorinței de avere. Caracterul moralizator al acestor
întâmplări este evident întrucât a fost pedepsit de destin. Este un personaj cu un
destin tragic, un om orbit de dorințe de a poseda pământ..
Ion este caracterizat direct de către narator și alte personaje: mândru,
(narator), ,,e muncitor, e harnic, e isteț” (doamna Herdelea), ,, e hoț, tâlhar”Vasile
Baciu).
Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte, limbaj, gesturi, și gânduri.
Romanul Ion este un roman realist, de tip obiectiv, o vastă monografie a
satului ardelenesc, în care autorul a creionat pricipalele trăsături ale țărănimii și ale
intelectualității românești, (prezentând obiceiurile acestora legate de naștere, nuntă
sau moarte, dar sunt prezentate și principalele ocupații ale oamenilor, aspectul
caselor, al dansurilor.)