Romanul realist-obiectiv

„Ion” de Liviu Rebreanu

I. Introducere

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, întrucât „Ion” este privit ca „cea mai
puternică creaţie obiectivă a vremii” (Eugen Lovinescu).

Publicată în anul 1920, opera literară „Ion” este un roman de tip obiectiv aparţinând prozei interbelice.

„Ion” e monografia satului ardelean de dinaintea Primului Război Mondial, o dramă a pământului, dar şi a
iubirii.

II. APARTENENȚA LA UN CURENT LITERAR

Romanul „ION” se încadrează în REALISM, curent literar apărut în secolul al XIX-lea,ca reacție
împotriva romantismului. Opera reprezintă apogeul realismului obiectiv în literatura română.
Trăsăturile care fac posibilă încadrarea romanului în acest curent sunt:
- Respectarea principiului mimesisului și al verosimilității . Opera prezintă evenimente fictive, ca și
cum s-ar putea petrece în mod credibil. Ion și Ana au existat în realitate, dar Rebreanu le-a
modificat destinele. Pripas nu e decât numele ușor schimbat al satului în care autorul a petrecut o
bună perioadă din viață, Prislop;
- Personajele au un statut social mediocru , opera realistă fiind dovada faptului că și oamenii simpli
pot avea trăiri complexe. Ilustrativ este Ion, țăranul care se consumă între patima pentru pământ și
iubire;
- Personajele sunt tipuri umane identificabile în realitate : Ion este tipul ţăranului sărac, arivistul fără
scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul intelectualului: preotul şi învăţătorul, dar
şi Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate antitetic: pământul (Ana- femeia urâtă,
dar bogată) şi iubirea (Florica- femeia frumoasă, dar săracă.).

- Geneza romanului (După mărturisirea scriitorului, geneza romanului „Ion” este legată de câteva
elemente autobiografice:vede un ţăran care sărută pământul „ca o ibovnică”, un alt ţăran bogat din
satul său îşi bate fata pentru că păcătuise cu un tânăr sărac; poartă o discuţie cu un flăcău foarte
sărac din vecini, din cuvintele căruia se simţea „o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicioasă”.

Totodată, autorul folosește în constuirea romanului său, tehnici narative moderne:

- TEHNICA CONTRAPUNCTULUI. Această tehnică presupune alternarea celor două fire epice: destinul
lui Ion/ destinul lui Titu Herdelea; existenţa ţărănimii/existenţa intelectualităţii satului.
- TEHNICA SIMETRIILOR NARATIVE INVERSE (aceeaşi situaţie sau intâmplare se desfăşoară cu
personaje diferite) dilema matrimonială a lui Ion/dilema Laurei Herdelea; Someşana jucată cu Ana la
început/Someşana jucată cu Florica la nuntă; sinuciderea lui Avrum/sinuciderea Anei etc.

1
 III. TEMA ȘI DOUĂ SECVENȚE/EPISOADE RELEVANTE

Tema centrală-problematica pământului- este dublată de tema iubirii şi a familiei. Tema principală
susţine în subsidiar şi convingerea autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar cei care încearcă să o facă devin
personaje tragice, „Ion” fiind considerat, de asemenea, un roman al destinului.

Relevantă pentru tema și viziunea despre lume este scena horei din debutul romanului. Scriere
cu caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii rurale transilvane, cu evenimentele sale –
repere ale unui calendar etern: naşterea, moartea, nunta, hora, botezul, obiceiurile, dar şi cu relaţiile de
familie, economice, culturale, relaţiile cu autoritatea austro-ungară, etc.
În centrul romanului stă patima lui Ion, eroul torturat de chemarea pământului şi de vocea
angelică a iubirii. Scena horei, din partea de început a romanului, evidenţiază această dilemă şi o primă
opţiune a eroului: ezitând între Florica şi Ana, Ion o va chema la joc pe cea din urmă. Hora are loc
duminica, în ograda văduvei lui Maxim Oprea, mama Floricăi. În timp ce flăcăii și fetele se învârtesc în
ritmul trepidat al Someșenei, bărbații și femeile discută pe margine, în grupuri diferențiate social.
Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, țăran sărac, stă singur de o parte, nebăgat în seamă de nimeni și trage cu
urechea la ce se discută- în sat domină prejudecata că nu merită stimă decât cei bogați, care au pământ.
La apariția intelectualității satului, primarul, preotul Belciug și învățătorul Herdelea, toată asistența
se ridică în picioare, în semn de respect. Această scenă este marcată de înfruntarea cu Vasile Baciu care îl
numeşte pe Ion „sărăntoc” şi „tâlhar”. Tot aici se reliefează rivalitatea dintre Ion şi George Bulbuc şi
conflictul cu preotul Belciug, care îl face de ruşine în biserică.

A doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în capitolul
„Sărutarea”. Romanul lui Rebreanu e străbătut de un lirism substanțial în acest capitol în care Ion, în straie
de sărbătoare și cuprins de extaz, se apropie mistic, îngenunchează și sărută pământul. Scena ilustrează
patima ţăranului văduvit prin naştere de pământul redobândit cu greu. Ion primeşte pământurile lui Vasile
Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că ,,dragostea lui avea nevoie de inima
moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă ,,animă”. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută ,,cu
voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”. Împlinit, personajul îşi vede puterile
hiperbolizate: ,,Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar pământul zace, în sfârşit, la
picioarele lui, învins, umilit, cucerit, ca o ibovnică credincioasă. Dragostea lui Ion pentru pământ are doar
fervenţa dată de lipsa esenţială a acestuia, dar rămâne, în fapt, reprezentativă identităţii noastre naţionale.

IV. DOUĂ ELEMENTE DE STRUCTURĂ/COMPOZIȚIE/LIMBAJ RELEVANTE PENTRU TEXTUL

NARATIV

Semnificativă pentru textul narativ studiat este perspectiva narativă obiectivă. Proza realist-obictivă se
realizează cu narațiune la persoana a III-a, focalizare 0. Viziunea „dindărăt” presupune un narator obiectiv,
detașat, omniscient, omniprezent, omnipotent, care nu se implică în faptele prezentate, lasă viața să curgă.
Naratorul heterodiegetic dirijează evoluția personajelor ca un regizor universal. Efectul asupra cititorului este
de iluzie a vieții- veridicitate. Prin descrierea drumului ce intră în satul Pripas, drum care la sfârșitul romanului
este parcurs în sens invers, Rebreanu creează impresia de obiectivitate. Naratorul vrea să ne lase să credem că
2
nu a intervenit cu nimic în destinul personajelor, iar după consemnarea dramei, viața își urmează nestingherit
drumul mai departe.

Relevantă pentru textul narativ este și relația incipit-final. Romanul „Ion” este alcătuit din două părţi
ce au un număr relativ egal de capitole: 6-7. Acestea au titluri sugestive: Glasul pământului şi Glasul
iubirii.
Simbolic, primul capitol se numește „Începutul”, iar ultimul „Sfârșitul”, sugerând ideea de incipit și
final. Între cele două capitole se închide un destin tragic, cel al protagonistului.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului: „Drumul...se pierde în șoseaua
cea mare fără început”. Această metaforă a drumului are dublă semnificație: drum al vieții și al morții și
simbol al intrării și ieșirii din universul ficțional. „Drumul apare ca un personaj, cel dintâi din roman,
tânăr, sprinten și nerăbdător să ajungă la destinație.” (Nicolae Manolescu).
În contradicție cu drumul viu este prezentat satul inert, „parcă mort”, cuprins de zăpușeală, ce
anticipează destinul tragic al protagonistului. Un element simbolic al cadrului descris este crucea pe
care este răstignit Hristos, care semnalează pierderea sacralității și degradarea morală (prin degradarea
materialelor), cantonarea în profan (prin locul în care este așezată) și o lume în dezechilibru (pentru că
este strâmbă).

V. CONCLUZIE
Liviu Rebreanu este un scriitor anticalofil care a respins podoabele stilistice. Stilul este aşadar sobru,
cenuşiu.
În concluzie, „Ion” poate fi considerat actul de naştere a romanului românesc modern, un cap de serie,
aşa cum l-a numit Nicolae Manolescu.