„ION” DE LIVIU REBREANU

APARTENENȚA ROMANULUI LA TIPOLOGIA PROZEI REALIST-OBIECTIVE

~ESEU~
Scriitor celebru al perioadei interbelice a literaturii române, Liviu Rebreanu s-a
evidențiat ca nuvelist și romancier. Laboriosul și îndelungatul exercițiu nuvelistic a
reprezentat punctul de plecare pentru elaborarea marilor sale romane. În acest sens, multe
din subiectele dezvoltate în nuvele au reprezentat nuclee narative pentru realizarea unor
episoade din romane. Cele mai reprezentative opere literare sunt nuvelele: „Rușinea”,
„Catastrofa”, „Cântecul lebedei”; romanele: „Ion”, „Răscoala”, „Gorila”, „Pădurea
spânzuraților”, „Ciuleandra”, „Jar”, „Amândoi”, „Adam și Eva”, precum și piesa de
teatru „Plicul”.
Opera literară „Ion” a fost publicată în anul 1920, după o elaborare de 11 ani, fiind
primul roman scris de Liviu Rebreanu, care i-a adus consacrarea pe plan literar.
Specie a genului epic de dimensiuni ample, cu o intrigă complexă, care antrenează
un număr mare de personaje. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri narative, care
gravitează, în general în jurul nucleului central.

Se încadrează în specia epică roman, deoarece acțiunea se desfășoară pe mai multe

planuri narative derulate prin procedeul alternanței și are un conflict concentrat, care
alternează un număr impresionant de personaje.

Fiind o operă literară amplă și foarte complexă, “Ion” se încadrează în mai multe
tipologii. Caracterul realist al romanului este conferit de încadrarea personajelor în
tipologii, bine ancorate în mediul social, fixarea exactă a coordonatelor spațio-temporale,
tehnica detaliului semnificativ, senzația de “iluzie a vieții”, veridicitate și verosimilitate,
principiul estetic “culoarea locală”. Elementele sociale ale romanului ilustrează
încadrarea personajelor în categorii sociale: țărani săraci și bogați, „sărăntocii și
bocotanii”, intelectualii comunității rurale, funcționarii statului, autoritățile austro-ungare.

Există în operă scene naturaliste, prin sondarea zonelor subconștientului uman,

prin interesul scriitorului de a detalia episoade în care domină brutalitatea,
instinctualitatea. Romanul are caracter obiectiv, prin prezența naratorului omniscient și
omniprezent, detașat, heterodiegetic, cu o viziune narativă „dindărăt”. Vocea naratorului
nu se amestecă cu vocea celorlalte personaje. Ca formulă narativă “Ion” este un roman
tradițional, având o construcție deductivă, raționalistă, iar momentele subiectului se
desfășoară în ordinea firească.

Caracterul modernist al romanului “Ion” este conferit de mijloacele de investigație

psihologică și de folosirea tehnicii pluriperspectivismului, aspecte pentru care criticul
literar Eugen Lovinescu îl considera pe Liviu Rebreanu “întemeietorul romanului
românesc modern”.

1
 Tema romanului “Ion” evidențiază aspectele din viața satului românesc de la
începutul secolului XX. În acest context, demnitatea țăranului și locul lui în comunitate
se stabileau în funcție de avere, respectiv de pământ. Cele două teme centrale ale operei:
setea protagonistului pentru pământ și iubirea pentru Florica, sunt sintetizate în cele două
părți, cu titluri suggestive: “Glasul pământului” și “Glasul iubirii”, accentuând dilema din
sufletul lui Ion.

Secvența sărutării pământului justifică atât întreaga creație românească,

reprezentând și punctul genezic al acesteia, cât și toate deciziile protagonistului,
concurând deopotrivă blestemul și privilegiul lui Ion. Scena constituie o pagină în același
timp descriptivă și psihologică, prin care autorul dezvăluie, în mod subtil și convingător,
mecanismele interioare ale unei vieți disputate de două patimi ce devin acum una .
Dragostea pentru pământ se concentrează simbolic în scena sărutării acestuia, când Ion
devine „stăpân al tuturor pământurilor”, pe care vrea „să le vadă și să le mângâie ca pe
niște ibovnice credincioase”, pământul fiind substitut al iubitei pierdute. Imaginile
accentuează relieful materialității în contopirea omului cu glia: „Dorea să simtă lutul sub
picioare, să i se agațe de opinci, să-i soarbă mirosul și să umple ochii de culoarea lui
îmbătătoare”. Aceste expresii relevă o suprapunere totală în sufletul lui Ion a celor două
glasuri lăuntrice: al iubirii și al pământului. Astfel, Ion încetează parcă a mai fi țăranul
parvenit, insensibil și imoral, creându-și premisele pentru a i se ierta toate greșelile în
numele unei valori percepute ca absolută: pământul.

O altă secvență, care desăvârșește profilul personajului principal, adâncind drama

acestuia, este cea a morții. În mod foarte original, Liviu Rebreanu scrie scena din două
perspective: a lui George și a lui Ion. Astfel, sfârșitul capitolului al XII-lea îi aparține,
prin stil indirect liber, lui George, pentru că mintea sa gestionează momentul întoarcerii
precipitate acasă, cu gândul de a se răzbuna pe vechiul rival. Bărbatul se mișcă parcă
automat, ca un mecanism de reglat, care lovește cu unica dorință de a ucide: „George izbi
a doua oară. Sapa vâjâi în aer… Lovi a treia oară, fără a-și mai da seama unde”. Faptul că
se întoarce împăcat lângă soție și îi declară sincer „L-am omorât!” atestă o eventuală
deviere psihică al cărei fundal e gelozia. La polul opus, începutul capitolului al XIII-lea
este redat din perspectiva victimei, scena dobândind profunzimea și dramatismul pe care
numai iminența morții le poate genera. Ion nu e neapărat redus la instinctul de
supraviețuire, ci rămâne același bărbat orgolios și demn, care ar vrea să-și controleze
sfârșitul, așa cum și-a hotărât „începutul devenirii” . Din acest motiv, simțind că moare în
băltoaca ca propriului sânge, exclamă în gând „Mor ca un câine!”, târându-se cu ultimele
puteri către nucul dintr-o grădină alăturată. Copac asociat simbolisticii morții, nucul pare
să prelungească în sfera mitului suferința țăranului chemat de o voce gregară să-și
înfrunte destinul.

Acțiunea romanului se derulează pe două planuri narative principale, legate prin

procedeul alternanței și o multitudine de planuri narative secundare, toate conferind
armonia întregului.

2
 Un plan narativ principal ilustrează destinul protagonistului Ion, fiul lui Alexandru
Pop Glanetașu. Acesta a risipit zestrea soției sale Zenobia, lăsând băiatului foarte puțin
pământ. Cu toate că era îndrăgostit de Florica, fată frumoasă, dar săracă, Ion o seduce pe
Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre „Bocotanii” satului, pentru a-și însuși averea ei.
Tatăl fetei acceptă într-un final căsătoria lor, iar Ion intră în posesia pământului mult
râvnit. Ana își dă seama de cursa în care a fost prinsă și, după ce dă naștere unui băiețel,
își pune capăt zilelor. După ce moare și fiul lor, Petrișor, Ion încearcă să o recucerească
pe Florica, care între timp se căsătorise cu George, fostul pretendent la mâna Anei. Ion a
fost ucis de George într-o noapte, când flăcăul încerca să pătrundă în casa rivalului său,
crezând că Florica este singură. Pământul lui Ion a intrat în posesia noii biserici din sat, în
curtea căreia, personajul a fost îngropat.

Al doilea plan narativ principal urmărește destinul familiei de intelectuali,

Herdelea, alcătuită din învățător, soția lui și cei trei copii: Laura și Ghighi, care își caută
împlinirea în căsătorie și maternitate și Titu, poet, urmărit în strategiile lui amoroase și
regăsindu-se în țelul românilor din Ardeal. De asemenea, acțiunea romanului pune în
mișcare un număr mare de personaje a căror poveste e relatată de narator pe măsură ce le
introduce în scenă. Există mai multe fire narative, cu mai multe conflicte, iar din acest
punct de vedere, romanul poate fi asemănat unei compoziții muzicale realizată prin
tehnica contrapunctului.

Conform principiilor prozei realiste, romanul „Ion” are caracter simetric, circular,
asigurat de următoarele aspecte: simetria incipit-final reprezentată prin episodul horei
duminicale, considerată „O horă a sorții”, deoarece în cadrul ei se hotărau destinele
tinerilor, existența a două părți intitulate sugestiv „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”,
prezența a două planuri narative principale: planul țăranilor și planul intelectualilor. De
asemenea, primul capitol se intitulează „Începutul”, ultimul capitol „Sfârșitul”; motivul
central care face posibilă intrarea în acțiune este cel al drumului, care la început „vine” în
satul Pripas, iar la sfârșit „se pierde” odată cu plecarea familiei Herdelea. Sunt evidențiate
motive narative iterative precum: motivul căsătoriei din interes, al spânzurării.

Ca urmare a argumentelor aduse, care au în vedere valoarea acordată pământului

în societatea rurală a începutul secolului XX, la încadrarea personajelor în tipologii, la
tehnica detaliului semnificativ, la veridicitatea și verosimilitatea faptelor, precum și la
prezența naratorului heterodiegetic, cu viziune externă, susțin ideea apartenenței operei
literare „Ion” de Liviu Rebreanu la tipologia prozei realist-obiective.

LICEUL TEORETIC „ANDREI BÂRSEANU”

ELEV: VASIU DARIA-ALEXIA
CLASA a X-a A