Ion – Liviu Rebreanu FULL

Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai importanti prozatori din perioada interbelica , fiind considerat
autorul primului roman cu adevarat valoros estetic , “cea mai puternica creatica obiectiva a literaturii
romane” ( E. Lovinescu).

Romanul rebrenian care a reprezentat viziunea artistica a autorului in cele mai inalte forme de
expresie literara este “Ion” , publicat in 1920 , dupa un proces de creatie care a durat aproape 11
ani. Romanul “Ion” este inspirat din trei scene reale : scena in care un taran imbracat in haine de
sarbatoare saruta pamantul , discutia cu un taran – Ion despre pamant si povestea Rodovicai spusa
de sora lui , lIvia : o fata bogata este batuta crunt de tatal ei pentru ca a fost necinstita de cel mai
“becisnic” flacau din sat. Inspiratia din realitate sta sub semnul viziunii realiste a autorului care afirma
:”Arta este creatie de oaemni adevarati (…) Realitatea pentru mine a fost un punct de plecare in
creearea unei lumi noi cu legile ei”.

Romanul “Ion” se incadreza in curentul literar realism prin surprinderea monografiei lumii
satului ardelenesc sub dominatie austro ungara , prin tematica sociala (pamantul , familia , relatiile
dintre taranii bogati – “bocotanii” si cei saraci) , prin perspectiva narativa obiectia , dominanta
tipologica a personajelor si stilul anticalofil ( impotriva scrisului frumos , a figurilor de stil).

O prima trasatura a realismului in roman o reprezinta perspectiva narativa obiectiva. Acesta

este obiectiva , ceea ce implica un narator heterodiegetic , omniprezent si omniscient. Omniscienta
este vizibila prin faptul ca stie mai mult decat personajele sale ( le creeaza fise biografice cand le
introduce in roman) si le dirijeaza evolutia , conturand adesea anticipari in continut ( de exemplu
replica premonitorie a lui Ion , de la nunta , adresata Anei : “Ce te bocesti atata , ca doar nu te duci la
spanzuratoare!”) “viziunea dindarat” este prezenta prin procesul de focalizare zero , relatarea
textului este la persoana a III-a : “Vasile Baciu ii vedea suferinta”, “Ana ramase in mijlocul drumului”.
De asemenea , naratorul este neimplicat , creditabil , impersonal si detasat.

O alta trasatura a realismului prezenta in roman o reprezinta tipologia personajelor –

personaje tipice in imprejurari tipice. Ion este un personaj principal , rotund , cu capacitatea de a
cuceri in mod surprinzator prin actiunile si purtarea lui. Este tipul taranului sarac ce isi doreste
pamant , fiind dominat de doua obsesii “glasul pamantului” ( reprezentat de Ana) si “glasul iubirii”
( reprezentat de Florica). Ana reprezinta conditia din mediul rural. Zaharia Herdelea , Titu Herdelea si
preotul Belciug intruchipeaza intelectualii din mediul rural de sub dominatie austro ungara.

Romanul “Ion” este obiectiv , deoarece prezinta un analogon (imagine identica) al lumii
reale, o constructie epica bine articulata in care se creeaza o lume narativa surprinsa la toate
nivelurile: etnografic social ,psihologic , cultural, economic , politic. Autorul nu intervine ideologic in
text si lasa evenimentele si personajele sa evolueze fara niciun comentariu moralizator sau
interpretativ. Este roman social prin surprinderea temei pamantului si a conditiei taranilor , dar si a
mediului intelectualitatii rurale.

Tema romanului este problematica pamantului si conditia taranului. Liviu Rebreanu

afirma :”pamantul e insasi problematica vietii romanesti”. Se dezvolta si teme precum iubirea,
destinul , conditia intelectualului roman din Transilvania sub dominatia austro-ungara.
 Liviu contureaza o viziune realist-tragica , deoarece eroul central, personajul eponim, este un
personaj tragic care evolueaza de la tipul realist al taranului definit de posesia pamantului la un caz
individual , patologic , reprezentat de ceea ce Nicolae Balota numea “posedat al posesiunii”. Ion isi
doreste si pamant si iubire , intr-o lume care i-ar fi permis implinirea fie a dorintea de pamant “glasul
pamantului”, fie a dorintei erotice “glasul iubirii”. Implinindu-si ambele aspiratii , Ion incalca limita
impusa de destin , comitand o vina tragica si moare , fiind pedepsit de destin.

Un element de structura relevant pentru tema romanului este titlul care este numele
personajului central care traieste cele doua obsesii care dau numele celor doua parti ale
romanului :”Glasul pamantului” si “Glasul pamantului”. El se afla in centrul intregii lumi narative,
toate planurile romanului intersectand destinul acestuia. Numele lui Ion trimite la mediul rural ,
George Calinescu afirmand :”in lumea satului traditional , toti flacaii sunt varietati de Ion”.

Romanul este vazut de Liviu Rebreanu sub forma compozitionala a unui “corp sferoid”.
Aceasta compozitie este construita prin planuri narative dispuse circular ca un sistem de cercuri
concentrice ce au in centru pe Ion. Exista planul lumii taranesti surprins la nivel individual prin
destinul lui Ion si la nivel colectiv prin imaginile familiilor Glonetasu , a lui Vasile Baciu si a lui Bulbuc.
In paralel sau in contrapunct ,se afla planul intelectualitatii din mediul rural care il surprinde la nivel
individual pe Titu Herdelea si la nivel colectiv , familia invatatorului Zaharia Herdelea si preotul
Belciug. Aceste planuri se subsumeaza unui plan monografic in care se contureaza imaginea satului
romanesc sub dominatie austro ungara. “Corpul sferoid” se construieste si prin simetria incipit-final:
se deschide cu drumul care duce in satul Pripas dinspre Armadia si se incheie cu drumul care iese din
satul Pripas.

O prima secventa semnificativa pentru conturarea temei relatiei lui Ion cu pamantul ,
conditia taranului este contemplarea pamantului din capitolul “Zvarcolirea”. Ion se simte dominat de
pamant care il personifica , vazandu-l drept “stapan falnic si neindurator”. Limbajul personajului
atesta trairea lui intensa , exclamatia “cat pamant doamne!” , exprima dorinta de a se afla in posesia
cator mai multe pamanturi. Secventa “glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o
chemare coplesindu-l” sugereaza relatia atavica dintre Ion si pamant , chemarea ancestrala si obsesia
lui pentru acesta. Ion este asociat cu personajul mitologic Anteu pentru ca asemenea acestuia isi
sporeste puterile in contact cu pamantul “se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot
cuprinsul”.

O a doua secventa semnificativa in relatia lui Ion cu pamantul este scena sarutarii
pamantului. Dupa ce a obtinut pamanturile lui Vasile Baciu , devenind, “stapan al tuturor
pamanturilor”, Ion merge intr-o zi de luni dimineata de primavara si le admira ca pe o iubita.
Sarutarea pamantului este atat un gest erotic cat si o presimtire a mortii :”Si-n sarutarea aceasta
grabita simti un fior rece ,ametitor”. Pentru Ion acesta este punctul culminant al dorintei de pamant
pentru ca a obtinut tot ce si-a dorit , devenind astfel :”un urias din basme care a biruit in lupte grele o
ceata de balauri ingrozitori”. Gestul lui Ion are religiozitatea lui , pamantul pentru el este o divinitate ,
deci o fiinta transcendentala la care ajunge insa prin strategii cinice fata de care nu are remuscari.
Imbratisarea pamantului este si o atractie ancestrala ,p amantul fiind spatiul nasterii si al mortii.