Ion

Liviu Rebreanu
-roman realist,obicetiv,interbelic-
Liviu Rebreanu este considerat de catre critica literara cel mai mare
creator de viata al literaturii romane,unul dintre intemeietorii
romanului romanesc modern,care se manifesta in perioada
interbelica.Rebreanu surprinde conflictele sociale pe care le analizeaza
in plan psihologic in opera precum “Padurea spanzuratilor” , ”Adam si
Eva” , ”Ciuleandra” ,dar prezinta si lupta taranului pentru
pamant,discrepantele sociale in “Rusinea” , ”Ion” .Mare parte a operei
autorului se inscrie in realism,curent literar caracterizat
prin:prezentarea veridica a realitatii,obiectivitatea,observatia tipurilor
umane,prezentarea detaliata a unor aspecte
monografice(mimetism),stilul personal,sobru.
Romanul Ion a aparut in anul 1920,si este un roman realist prin
tematica abordata-problematica pamantului in satul traditional-,prin
obiectivitatea perspectivei narative,asa cum mentiona Liviu Rebreanu
in articolul “Cred”:”M-am sfiit intotdeauna sa scriu la persoana I.Pentru
mine,arta inseamna creatie de oameni si de viata.”
In plus,izvoarele de inspiratie sunt autentice:dialogul purtat de autor
cu sora sa,Livia,despre o fata bogata ,necinstita de un tanar sarac si
obligata de familie sa-l accepte drept sot,dialogul purtat de Rebreanu
cu vecinul sau Ion Boldijar al Glanetasului,acesta simtindu-se
marginalizat neavand avere,iar o alta scena memorabila este cea in care
tanarul taran saruta pamantul,dovedind cat de mult il pretuieste.
 De asemenea,Ion este un roman realist deoarece autorul apeleaza la
mimetism pentru a surprinde caracterul monografic al satului
transilvanean:hora,nunta,portul traditional , inmormantarea.Sunt
inserate detalii toponimice,menite sa il transpuna pe citator in satul
ardelean de la inceputul secolului XX:Carlibaba,Somes,Pripasul-
imaginea Prislopului din realitate.
Ion este un roman realist-obiectiv ce respecta un principiu de baza
enuntat de Eugen Lovinescu,anume sincronismul cu literatura
universala.
Tema romanului vizeaza problematica taranului roman reprezentativ
pentru societatea ardeleneasca de la inceputul sec. XX,dominata de
suprematia bunurilor materiale.Tema ilustreaza atitudinea personajului
fata de pamant,in contextul in care individul era pretuit in functie de
averea pe care o detinea si nu pentru calitatile morale pe care le
avea.Aceasta tema este dublata de tema iubirii si tema destinului.
Romanul este alcatuit din doua parti cu titluri sugestive: ”Glasul
pamantului” si “Glasul iubirii”,acestea fiind principalele coordonate
dupa care isi ghideaza intreaga existenta personajul principal,Ion Pop al
Glanetasului.Ion resimte dispretul societatii din cauza lipsei averii,in
contextul in care situatia materiala coincidea cu demnitatea
morala.Desi sarac,Ion este “iute si harnic ca ma-sa”,iubeste munca
“oricat ar fi de aspra”,si pamantul,”care ii era drag ca ochii din cap”.
Dragostea pentru pamant il dezumanizeaza pe Ion,inscriindu-se in
tipologia arivistilor,deoarece ajunge sa incalce normele morle pentru o
palma de pamant.Patima pentru pamant se centreaza simbloic in scena
sarutarii acestuia.Pamantul nu mai este un simplu obiect,ci devine
o”iubita”,care schimba destine si dezlantuie pasiuni:”Il cuprinde o pofta
salbatica sa imbratiseze huma,s-o crampoteasca in sarutari.Intinse
mainile spre brazdele drepte,zgrunturoase si umede.”Adora si
venereaza pamantul ca pe o zeitate:”Incet,cucernic,fara sa isi dea
seama,se lasa in genunchi,isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate
de pamantul ud.Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior
rece,ametitor…”Prin gestul anormal de a saruta pamantul,personajul
depaseste sfera realismului,incadrandu-se unei patologii de factura
naturalista.
O alta secventa relevanta pentru problematica pamantului este cea
in care Ion intra cu plugul pe terenul lui Simion Lungu,Pe motiv ca
apartinuse familiei sale,mutand hotarul:”Inima ii tremura de bucurie ca
si-a marit averea .Trei-patru brazde nu e mult,nici nu se baga de
seama.”Momentul marcheaza inceputul dezumanizarii lui Ion.Sustinut
de preot,vecinul il cheama la judecata si este condamnat la doua
saptamani de inchisoare.
Intrarea in posesia pamantului il schimba radical.Daca la inceput se
simtea “mic si slab ca un vierme”,la final,in fata “uriasului” de
odinioara,simte “o mandrie de stapan” si are iluzia ca “este atat de
puternic incat sa domneasca peste to cuprinsul.”
Un element compozitional este titlul. ”Ion” releva personajul
eponim,tipul taranului insetat de pamant,arivistul care se
individualizeaza prin faptele savarsite.El este exponentul clasei sociale
din care face parte,acesta vazand in casatorie un mijloc de
imbogatire,de parvenire,asemenea lui Vasile Baciu sau Alexandru
Glanetasu.
Un alt element relevant este conflictul,acesta fiind generat,in mare
parte,de lupta eroului pentru pamant.In roman exista un conflict
exterior declansat intre Ion si Vasile Baciu,acesta constituind intriga
operei.Deranjat ca Ion umbla dupa fata lui,Vasile Baciu il mustreaza pe
Ion,numindu-l “fleandura” si “sarantoc”,atingand punctul sensibil al
flacaului,care oricum se simtea marginalizat din lipsa averii.Ion o seduce
pe Ana si o lasa insarcinata,facand-o de rasul satului,pentru a-l forta pe
Vasile Baciu sa accepte casatoria.Odata implinit “glasul pamantului”,Ion
se simte cuprins de “glasul iubirii” si incalca normele morale intrand
intr-o legatura extraconjugala cu Floricica,relatie care ii va aduce
moartea,fiind ucis de catre George cu sapa.
Un alt conflict exterior are loc intre Ion si George Bulbuc,mai intai
pentru Ana,apoi pentru Floricica.In planul intelectualitatii satesti se
declanseaza un conflict intre preot si invatator,Zaharia Herdelea
construindu-si casa pe unul dintre terenurile bisericii.Insa conflictul
principal care se stabileste intre intelectuali este cel national,din cauza
opresiunii exerictate de stapanirea austro-ungara asupra Transilvaniei
din perioada respectiva.
Conflictul interior ilustreaza latura psihologica a lui Ion, acesta traind
“drama posesiunii de pamant” (G.Calinescu) , dar si patima pentru
Floricica.Ion nu traieste o situatie limita pentru ca aceste “obsesii” se
declanseaza succesiv,nu simultan.
Un alt element compozitional este relatia incipit-final care se
focalizeaza pe descrierea unor aspecte monografice menite sa plaseze
actiunea in sfera realului.Descrierea drumului ilustreaza caracterul de
corp sfenoid,trasatura specifica acestui tip de roman.Drumul este o
metaofra-simbol sugerand destinul uman …:”Drumul alb urca intai
anevoie pana ce-si face loc printre dealurile stramtorate , pe urma insa
inainteaza vesel , neted…creste brusc pe sub Rapele Dracului,ca sa dea
buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline.”
Finalul romanului reprezinta acelasi drum,care iese din universul
satului spre a se pierde in “soseaua cea mare si fara sfarsit ca o panglica
cenusie in amurgul racoros.”Sugestiile cromatice atribuite
drumului,evidentiaza trecerea timpului peste un univers
particular,framantat de patimi si zguduit de conflicte puternice.De
altfel,prin utlizarea tehnicii literare a anticipatiei,actiunea capata un
caracter previzbil:toponimele rau-prevestitoare de la inceputul
romanului “Rapele Dracului”,”Cismeaua Mortului”,curcea de
tinichea,precum si conflictul de la hora intre Ion si George,anticipieaza
destinul tragic al personajelor.
Stilul abordat este “cenusiu”(T.Vianu),lipsit de podoabe artistice,fiind
specific prozei realiste obiective.Naratiunea se desfasoara la persoana a
III-a,din perspectiva unui narrator obiectiv,detasat,viziunea narativa
fiind externa,nefocalizatoare.
Autorul prefera,dupa propria marturisire din articolul
“Cred”,”expresia bolovanoasa”,in locul “stralucirilor
stilistice”.Precizia,sobrietatea si concizia sunt evidentiate ca trasaturi
ale operei realiste.