Luceafarul

-poem romantic-
Mihai Eminescu
Romantismul este un curent literar-artistic aparut in Europa,la sfarsitul secolului al XIII-lea,
care se manifesta mai intai in Anglia,apoi in Germania si Franta,raspandindu-se ulterior in
intreaga Europa.

Romantismul se caracterizeaza prin:manifestarea plenara(totala) a sentimentelor si a fanteziei

creatorie, prin intermediul artei,afirmarea originalitatii,crearea eroului exceptional,valorificarea
istoriei,naturii,folclorului,stilul rhetoric,promovarea antitezei,idealizarea relatiilor interumane si
conditia geniului.

O poezie reprezentativa pentru estetica romantica este “Luceafarul”,scrisa de Mihai

Eminescu.Poemul este o capodopera a creatiei literare romanesti,publicat intital in almanahul
Societatii Academice “Romania Juna” din Viena,in 1883,ulterior fiind inclus in revista
“Convorbiri literare”,apoi in singurul volum de poezii antum.

O prima trasatura ce incadreaza poemul in lirica romantista este reprezentata de sursa de

inspiratie folclorica.Sursa de inspiratie este provenita de la un basm popular romanesc cules de
austriacul Richard Kunnsch intitulat “Fata in gradina de aur”,care descrie iubirea dintre o fata de
imparat si un zmeu,personaje simbolice care apartin unor lumi diferite.De asemenea,este
valorificat si mitul Zburatorului,conform caruia ivirea sentimentului erotic la tinerele fete este
produs din cauza aparitiei in visul acestora,a unei fiinte imateriale.Eminescu intervine si
schimba finalul basmului,pe care-l valorifica,datorita atitudinii razbunatoare a zmeului din
final(cand acesta arunca o stanca pe fata,iar pe tanarul de care se indragostise il lasa sa moara
de durere),accetuand astfel problematica geniului.

O alta trasatura a romantismului este data de imbinarea genurilor si al speciilor.Deoarece

este un poem filosofic pe tema conditiei omului de geniu,se subliniaza atat elemente epice,cat
si cele dramatice si lirice.Trasaturile epice se observa in cadrul de basm si in incipitul operei:”A
fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata”.Cele dramatice se ivesc prin prezenta dialogului si
prin prezenta personajelor(Catalina,Catalin,Luceafarul,Demiurgul,fata de imparat).Elementele
lirice se remarca prin afectivitate,limbajul expresiv si prin exprimarea directa a gandurilor si a
sentimentelor.In plus,se observa imbinarea tuturor speciilor lirice abordate de Eminescu in
creatia sa:elegia,meditatia filosofica,idila,pastelul terestru si cel cosmic.
 Tema poemului este iubirea imposibila.De asemenea,se remarca si teme suplimentare
precum conditia omului de geniu in raport cu lumea,iubirea si cunoasterea.Se realizeaza o
distinctie intre omul de geniu si omul comun:geniul este un inadaptat social,cu o minte
atotcurpinzatoare si capabil sa-si depasesca soarta,pe cand omul comun este adaptat conditiei
sociale,limitat,fiind incapabil sa-si depaseasca propria conditie.
Viziunea despre lume este conturata prin ochii Demiurgului:meschina,superficiala,fara
aspiratii superioare,efemera,in timp ce geniul este nemuritor,reflexiv,capabil de sacrificiu
suprem pentru a-si atinge idealul:”Ei doar au stele cu noroc/Si prigoniri de soarte/Noi nu avem
nici timp ,nici loc/Si nu cunoastem moarte.”
In plus,tema iubirii este surprinsa din perspectiva fetei de imparat,aceasta aspirand spre
iubirea absoluta alaturi de luceafar:”Cobori in jos,luceafar bland,/Alunecand pe-o
raza,/Patrunde-n casa si in gand/Si viata-mi lumineaza.”In finalul poemului fata se
individualizeaza,Catalina,optand pentru o iubire terestra,perisabila,alaturi de Catalin:”Ea-l
asculta pe copilas/Uimita si distrasa,/Si rusinos si dragals,/Mai nu vrea,mai se lasa…”Iubirea
luceafarului este surprinsa cu ajutorul antitezei,acesta fiind capabil sa se sacrifice in numele
iubirii:”Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de
iubire…”.
Un element compozitional relevant pentru poezie este titlul,”Luceafarul”.Titlul operei
eminesciene reprezinta in sens denotativ un astru ceresc,numele popular al planetei
Venus,prima stea ce apare pe bolta cereasca odata cu inserarea,iar in sens conotativ acesta
reprezinta geniul,idealul,perefectiunea,cunoasterea si lumea superioara. Titlul este un motiv
literar central care surprinde locul geniului in lume,vazut ca o fiinta solitara si nefericita,opusa
omului comun.De asemenea,titlul valorifica doua mituri:unul romanesc,al stelei cazatoare si
altul grecesc,al lui Hyperion,sugerand conditia duala a personajului romantic:”Patrunde-n codru
si in gand/Norocu-mi lumineaza!/Hyperion vedea de sus/Uimirea-n a lor fata…”
Avand in vedere ca la baza poemului se afla antiteza,intalnim elemente de simetrie si de
opozitie,atat la nivel compozitional,cat si tematic. O antiteză, care reprezintă și tema operei,
este condiția geniului în raport cu lumea, iubirea și cunoașterea. Geniul, reprezentat în text de
Luceafăr, este omul superior însetat de absolut, capabil de creație și sacrificiu pentru împlinirea
în iubire, dar singur și nefericit. Acesta se află în antiteză cu omul comun, reprezentat în text de
Cătălina, fata de care Luceafărul se îndrăgostește. Omul simplu este mărginit în dorințe și
aspirații, fiind totodată și incapabil de creație. Luceafărul fiind însingurat și neîmplinit, își
dorește altă soartă, vrea să fie un om obișnuit: ,,O, cere-mi, Doamne, orice preț / Dar dă-mi o
altă soarte,/ Căci, tu izvor ești de vieți/ Şi dătător de moarte”. De aici putem observa, antiteza
dintre firea efemeră a omului și eternitatea geniului (,,Noi nu avem nici timp, nici loc, / Şi nu
cunoaștem moarte”). Hyperion se află în categoria inadaptabililor superiori, având capacitatea
de a-și sacrifica propria fericire. Cătălina este o ființă simplă, ghidată de o soartă neschimbată,
fiind incapabilă de mare iubire. Astfel, putem observa incompatibilitatea Cătălinei cu Lucefărul,
fiind două personaje foarte diferite, care aparțin de două lumi complet distincte.

Structura poemului este clasica,cele 4 tablouri surprind simetric doua planuri:uman-

terestru si universal-cosmic.

O prima idee poetica care sustine tema iubirii imposibile este aceea ca intre omul de geniu
si cel comun exista o nepotrivire totala,aceasta idee fiind ilustrata in primul tablou,care prezinta
povestea de dragoste dintre fata de imparat si Luceafar.Aceasta se manifesta intre doua fiinte
apartinand unor lumi diferite,cea terestra si cea cosmica,prezentand confruntarea a doua
moduri de existenta:cea a geniului si cea a omului comun.Desi este fermecata de maretia
ipostazei angelice a Luceafarului,refuzul fetei de a parasi lumea muritoare este categoric si
izvoraste din constientizarea incompatibilitatii dintre cele doua planuri din care provin
protagonistii:”Caci eu sunt vie,tu esti mort/Doara pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodata.”

O alta idee poetica relevanta pentru tema geniului si viziunea romantica despre lume este ca
geniul are capacitatea de a-si depasi propria conditie.La chemarea fetei,”O dulce-al noptii mele
domn/Cobori in jos Luceafar bland”,Luceafarul se desprinde de sfera sa.El se intrupeaza prima
data din cer si din mare si apoi apare ca un tanar voievod,desi din punctul de vedere al
fetei,este “un mort frumos cu ochii vii”.Fata stravezie si alba ii tradeaza natura non-
umana,evidentiindu-i-se astfel statutul de fiinta superioara.La a doua chemare se produce o
noua intrupare,in ipostaza demonica,din soare si noapte.Imaginea se inscrie tot in romantism
prin antiteza viu-mort:parul negru,ochii mari si minunati,privirea care-i arde,dar “El vine trist si
ganditor/si palid e la fata”.De fiecare data Luceafarul ii marturiseste fetei dificultatea renasterii.

Luceafarul de Mihai Eminescu se incadreaza in romantism prin temele si motivele literare

abordate,prin vizionarismul poetic,prin relatiile de simetrie si opozitie.