Introducere - 1p

Mihai Eminescu apartine perioadei clasice a literaturii, ca si Ion Creanga, Ioan Slavici si
I.L.Caragiale. Scriitor reprezentativ pentru romantism, Mihai Eminescu a adus o contributie
semnificativa acestui curent literar in spatiul romanesc. Viziunea sa artistica despre lume se
contureaza pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenta in datele ei
fundamentale.
Poezia "Luceafărul" este o capodopera literara reprezentativa pentru curentul romantist
romanesc. Publicata in revista "Convorbiri literare" in anul 1883, aceasta este o poezie
romantica, definita de Eminescu insusi "o alegorie pe tema omului de geniu", meditație
asupra conditiei duale a omului si “o sinteza a lirismului eminescian”.
Definitie romantism si 2 tasaturi - 2p + 2p = 4p
Romantismul este un curent literar manifestat in secolul al XIX-lea, aparut ca reactie
impotriva rigorilor clasice si a rationalismului iluminist ce isi propune sa promoveze
manifestarea neingradita a fanteziei si a sinceritatii sufletesti. Trasaturile principale sunt:
manifestarea sentimentelor si a fanteziei creatoare prin intermediul artei, procedeul artistic al
antitezei, ironizarea prezentului si glorificarea trecutului.

a. 2 argumente pentru încadrarea operei într-un curent literar - 2p

Poezia "Luceafărul" apartine romantismului, in primul rand prin Sursa de inspiratie
folclorica. Aceasta este provenita de la un basm popular romanesc cules de austriacul
Richard Kunisch intitulat “Fata in gradina de aur”, care descrie iubirea dintre o fata de
imparat si un zmeu, personaje simbolice ce apartin unor lumi diferite.
Eminescu schimba finalul tragic al basmului, pe care-l valorifica
accentuand problematica geniului.
De asemenea, este valorificat si mitul Zburatorului, conform caruia
ivirea sentimentului erotic la tinerele fete este produs din cauza aparitiei in visul acestora a
unei fiinte imateriale.

In al doilea rand, o alta trasatura a romantismului este data de imbinarea genurilor si a

speciilor. Deoarece este un poem filosofic pe tema conditiei omului de geniu, se subliniaza
atat elemente epice, lirice si dramatice. Schema epica a poemului este reprezentata de
elementul narativ preluat din basm, care devine pretext pentru reflectia filosofica. Caracterul
dramatic este conferit de predominanta dialogului. Elementele lirice se remarca prin
afectivitate, limbaj expresiv si prin exprimarea directa a gandurilor si a sentimentelor

Precizarea temei - 2p
Tema poemului este iubirea, suprapusa cu problematica geniului in raport cu lumea si
cunoasterea. Viziunea despre lume e conturatã prin ochii Demiurgului: meschina,
superficiala, efemera, o lume inferioara lui. Se realizeaza o distinctie intre omul comun si cel
de geniu dupa cum urmeaza: geniul este un inadaptat social, cu o minte atotcuprinzatoare si
capabil sa-si depaseasca soarta, pe cand omul comun este adaptat conditiei sociale, limitat,
fiind incapabil sa-si depaseasca propria conditie.

Doua elemente de compozitie - 6p

Titlul, element paratextual de compozitie, are rol anticipator si reprezinta in sens denotativ
cea mai stralucitoare stea de pe cer, planeta Venus, iar in sens conotativ geniul, idealul,
perfectiunea, cunoasterea si lumea superioara.-- Titlul poemului are in centru motivul
principal al textului: Luceafarul. De asemenea, titlul uneste doua mituri: unul romanesc, al
stelei calauzitoare, si altul grecesc, al lui Hyperion, sugerand natura dubla a personajului
romantic.

plm al doilea copiat caiet doamna

Un alt element de compozitie il reprezinta relatia dintre incipit si final. Incipitul este o forma
initiala de basm care atesta linia folclorica a poemului: "A fost odata ca-n povesti / A fost ca
niciodata / Din rude mari imparatesti / O prea frumoasa fata", rol de a introduce cititorul in
universul imaginar eminescian, proiectand povestea in atemporalitate. Finalul este
reprezentat de antiteza "Eu" si "Vostru", ce ilustreaza esenta conflictului dintre etern si
efemer, subliniind menirea creatoare a geniului eliberat de patima iubirii din amagitoarele
chemari ale fericirii pamantesti care e trecatoare si lipsita de profunzimea sentimentului:
"Traind in cercul vostru stramt / Norocul va petrece / Ci eu in lumea mea ma simt / Nemuritor
si rece".

Compozitional, Luceafărul este structurat in patru tablouri construite pe alternanta

cosmic/terestru, acestea insumand 392 de versuri organizate in 98 de catrene. Muzicalitatea
celor 98 de strofe ale poemului este data de particularitatile prozodice: masura versurilor de
7-8 silabe, ritmul iambic si rima incrucisata.

Doua imagini artistice - 4p

Prima imagine poetica relevanta pentru tema si viziunea despre lume este reprezentata de
primul tablou. Acesta prezinta idila, proiectata in planul fanstasticului, dintre Luceafar si “o
prea frumoasa” fata de imparat. Povestea de dragoste se manifesta intre doua fiinte
apartinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmica, comunicarea dintre cei doi
realizeazandu-se in vis, prin intermediul ferestrei Desi este fermecata de maretia ipostazei
angelice a Lucefarului, refuzul fetei de a parasi lumea muritoare este categoric si izvorăște
din constientizarea incompatibilitatii dintre cele doua planuri carora celor doi le apartin: “Caci
eu sunt vie, tu esti mort/ Doara pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodata”

A doua idee poetica relevanta aparține celui de-al doilea tablou. Acesta prezinta o alta
poveste de iubire, de data aceasta intre cei doi muritori, Catalin si Catalina. Poetul recurge
din nou la antiteza pentru a evidentia conditia sociala precara si originea incerta a pajului
Catalin, in opozitie evidenta cu conditia superioara a Luceafarului. Fata de imparat insasi isi
pierde din unicitate, fiind individualizata prin numele care sugereaza compatibilitatea
perfecta cu Catalin. La finalul tabloului, Catalin ii propune fetei sa fuga in lume cu el, sa uite
“dorul de parinti / Si visul de luceferi”, el neavând capacitatea de a intelege aspiratiile fetei,
putand doar sa ii ofere fericirea imediata .

Limbajul artistic al poemului se remarca prin tropii intalniti: repetitia“a fost odata” denota
transcendenta in fabulos, epitetul hiperbolizat: “O prea frumosa fata” subliniaza frumusetea
de neegalat a fetei, iar cele doua comparatii: “Cum e fecioara intre sfintii/ Si luna intre stele”
dezvaluie unicitatea si puritatea fetei in ochii Luceafarului.

In conlcuzie, poemul “Luceafarul” scris de Mihai Eminescu contureaza o viziune a lumii prin
prisma iubirii si a omului de geniu, apartinand curentului romantist. Iubirea dorita este, in
final, o iubire imposibila, iar superiorul este condamnat la o viata nesfarsita, fara iubire.
alt el comp.
aceasta are surse filosofice, precum cea a lui Platon, Aristotel si Immanuel Kant. Se
remarcă faptul că întâlnirea celor doi eroi se realizeză în vis, personajele au abilități magice,
iar lumile lor sunt construite cu ajutorul antitezei, fata de împărat întruchipează omul limitat
ce dorește să atingă idealul prin iubirea cu o ființă superioară, iar Luceafărul reprezintă omul
de geniu ce dorește să experimenteze iubirea umană.