“Luceafarul” - Mihai Eminescu (1883)

1.Introducere
Romantismul este o miscare artistica si literara aparuta la sf secolului al XVIII-lea ,
ca reactie impotriva clasicismului , fiind caracterizata prin sensibilitate ,
individualitate creatoare , afirmarea originalitatii . Romanticii resping conventiile
impuse de clasici ; ei sunt pasionati de mister , de exotic , au gust pentru
macabru , creeaza personaje si situatii exceptionale.
Opera literara “luceafarul” sinteza creatiei eminesciene , a fost publicata in
Almanahul Societatii Academice Social-Literare “Romania-Juna” din Viena , apoi in
revista “Convorbiri Literare” si volumul “Poesii” in anul 1883. Creatia eminesciana
apartine romantismului prin tema , prin amestecul genurilor si al speciilor , prin
suprapunerea terestrului si a cosmicului, prin procedeul antitezei , care ordoneaza
intregul imaginar poetic.
2.Trasaturi
 Poemul romantic se realizeaza prin amestecul genurilor literare si al
speciilor . Astfel , lirismul sustinut de meditatia filozofica si expresivitatea
limbajului este turnat in schema epica al basmului si are elemente
dramatice: secventele realizate prin dialog si dramatismul sentimentelor .
Elementele fantastice se intalnesc in prima si a treia parte (metamorfozele
si calatoria lui Hyperion) , partea a doua combina specii lirice aparent
incompatibile (idila si elegia) , iar partea a patra a poemului contine
elemente de meditatie , idila si pastel ; in esenta poemul este un monolog
liric.
 Romantic este si procedeul antitezei . Avand ca sursa filozofia lui
Schopenhauer , opozitia tipic romantica dintre geniu si omul comun isi
gaseste in poem o reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic . In
finalul poemului , luceafarul exprima dramatismul propriei conditii , care se
naste din costantarea ca realtia om-geniu , este incompatibila. Atitudinea
geniului este una de interiorizare a sinelui , de asumarea eternitatii si odata
cu ea a indiferentei , detasarii . Omul comun este incapabil sa-si depaseasca
limitele , iar geniul manifesta un profund dispret fata de acesta incapacitate
“Ce-ti pasa tie , chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?”. Geniul constata cu
 durere ca viata contidiana a omului urmeaza o miscare circulara , orientata
spre accidental si intamplator : “Traind in cercul vostru stramt/Norocul va
pretrece,/Ci eu in lumea mea ma simt/Nemuritor si rece”.
3.Tema si doua scene semnficative
Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea ,
iubirea si cunoasterea .
 Motivele romantice de la inceputul poemului - luceafarul , marea ,
castelul , fereastra , oglinda – sustin atmosfera de contemplatie si de
visare in care se naste iubirea dintre luceafar si fata de imparat. Alte
motive , al ingerului si al demonului , sunt chipuri sub care se arata
Luceafarul , marind tensiunea lirica a trairii emotiei erotice. Zborul
cosmic , motiv literar ce revela setea de iubire ca act al cunoasterii
abosolute , se intersecteaza cu nuantate motive ale timpului . Zburand
spre Demiurg , Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal , care concide
cu momentul dinaintea nasterii lumilor “Caci unde ajunge nu-i
hotar/Nici ochi spre a cunoaste ,/Si vremea-ncearca in zadar/ Din goluri
a se naste “.
 Pe de alta parte , poemul Luceafarul armonizeaza zborul spre primordial
si originar pentru implinirea prin eros cu meditatia filozofica asupra
conditiei omului de geniu si cu aspecte fantastice ale naturii terestre si
cosmice , constituind un veritabil mit erotic. Iubirea se prezinta in
diverse ipostaze : terestra (cuplul Catalina si Catalin) , cosmica (Fata de
imparat si Hyperion). Indragostitul ei titan , demon sau geniu , iar iubita
oscileaza intre Venere si Madona .
4.Doua elemente de structra si compozitie
 Titlul poemului se refera la motivul central al textului , Luceafarul , si
sustine alegoria pe tema romantica al locului geniului in lume , vazut ca o
fiinta solitara si nefericita opusa omului comun . Titlul uneste doua mituri :
unul romanesc , al stelei calauzitoare si altul grecesc , al lui Hyperion (“cel
care merge pe deasupra”), sugerand prin acesta natura duala a personajului
de tip romantic . Substantivul-titlu este reluat in textul poetic , ca substantiv
comun , ceea ce evidentiaza natura supraindividuala a protagonisului a
 carui identitate se defineste numai in planul universalului , in raport cu
Demiurgul.
 Farmecul limbajului poetic eminescian este in consonanta cu miscarea
ideilor si tumultul sentimentelor. De exemplu , formele arhaice ale unor
verbe accentueaza atmosfera fabuloasa specifica basmului de la inceputul
poemului “Si apa unde-au fost cazut”. Verbele la imperfect , in episodul
calatoriei Luceafarului in spatiul cosmic , denota miscarea eterna si
continua :”cresteau”,”treceau”,”parea”,”vedea”, interjectiile , in dialogul
Catalin-Catalina , “mari”, “ia” si abundenta verbelor la imperativ in strofele
ce constituie chemarile fetei , marcheaza adresarea directa “cobori”,
“patrunde”, “lumineaza”. Verbele la perfect-simplu si la conjunctiv din
tabloul al doilea sustin oralitatea stilului , vorbirea populara “sa razi” , “sa-
mi dai”. Dativul etic si cel posesiv sustin tonul de intimitate .
5.Concluzie
Pentru ilustrarea conditiei geniului , poemul “Luceafarul” armonizeaza teme si
motive romantice , atitudini romantice , elemente de imaginar poetic si procedee
artistice , cultivate de scriitor , simboluri ale eternitatii/mortii si ale
temporalitatii/vietii.