Romantismul "Luceafarul" de Mihai Eminescu

Poezie romantica
Tema si viziunea despre lume

Poemul filosofic "Luceafărul" este o capodoperă a creației literare românești și o sinteză a

gândirii eminesciene.El este publicat inițial în almanahul Societății Academice "România Jună",
din Viena, în aprilie 1883, în august 1883 apare în revista "Convorbiri literare", iar ulterior, este
inclus în singurul volum antum eminescian,Poesii.

Poezia Eminesciana isi are originea in basmul popular “Fata din gradina de aur” cules de
austriacul Richard Kunish si inspirată din trei surse de inspirație : sursa mitologica (mitul
zburatorului,motive din mitologia greacă,indiană,creștină) sursa filosofică(influența filozfiei lui
Arthur Schopenhauer despre
geniu și omul comun),sursă biografică (experiența de viată și creație).

Luceafărul este o creație de factură romantică prin prezentarea condiției geniului.Alte procedee
romantice sunt: inspirația din folclor,prezentarea naturii în concordanță cu sentimentele
umane,peisajul terestru și cel cosmic,titanismul,metamorfozările Luceafărului, folosirea anitezei,
ca procedeu artistic predominant, tematica și motivele specifice.
Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze
ale cunoasterii – geniul si omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric.

Interferența genurile literare este și ea o caracteristică romantică.Poemul unește elemente care

aparțin celor trei genuri literare:liric (intensitatea emoțională a poemului; întâmplările și
personajele sunt simboluri lirice, metafore în care se sintetizează idei filosofice, atitudini morale,
o viziune poetică), epic(firul narativ,peronsajele,modurile de expunere), dramatic(dramatizarea
prin dialog,conflictul central).

Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea

planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de
amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru
compozitional, armonie si simetrie.

Tema este romantica – problema geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Iubirea se
prezinta in diferite ipostaze – terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat si
Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul, fereastra,
oglinda) sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat.
Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata Luceafarul ” O, esti
frumos, cum numa-n vis/Un demon se arata”. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de
iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre
Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de dinaintea
nasterii lumilor ”Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremea-ncearca in
zadar/Din goluri a se naste.”
Poemul ilustrează "lirismul măștilor" (trei ipostaze ale aceluiași eu-Cătălin și Cătălina;geniul-
Luceafărul; Demiurgul - simbol al perfecțiunii câtre care aspiră muritorul și geniul).
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, ”Luceafarul”,provenit din latinescul
"lucifer", vazut ca o fiinta singuratica si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua
mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion ”cel care merge pe
deasupra”. Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic ”A fost odata ca-n
povesti/A fost ca niciodata”. Fata de imparat reprezinta pamantul insusi, portretul acesteia ”O
preafrumoasa fata” scoate in evidenta unicitatea terestra, comparatiile ”Cum e fecioara intre
sfinti/Si luna intre stele” reflecta puritatea si predispozitia catre inaltimile astrale.
Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel – cele doua planuri,
cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua reflecta doar planul
terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria
lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).

Primul tablou al poemului este o splendida poveste de iubire intre două ființe aparținând unor
lumi diferite. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive
romantice. Fata aspira spre absolut , iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La chemarea
fetei ”Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza” Luceafarul se smulge din sfera sa pentru
a se intrupa, din cer si mare, intr-un tanar ”un mort frumos cu ochii vii” .In aceasta ipostaza,
Luceafarul are o frumusete angelica, ”par de aur moale”. Cea de a doua intrupare, din soare si
noapte, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai
imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semn ale dorintei de
absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale mortii ”Privirea ta ma arde”. Ea ii cere sa devina
muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul ”Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o
sarutare”.

În al doilea tablou, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza usurinta cu
care se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea
numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie – omul comun. Portretul
lui Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea
pamanteana ”Baiat din flori si de pripas”.

Al treilea tablou este divizat in trei secvente poetice – zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu
Demiurgul si eliberarea.

În al treilea tablou peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume,
sub crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.

In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de

esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care este
incapabil sa-si depaseasca limitele.

Prozodia poemului îi susține muzicalitatea, alături de multiplele aliterații.Catrenele au măsura de

șapte-opt silabe, ritmul este iambic și se observă rima încrucișată.

În opinia mea, poemul ”Luceafarul” reprezintă o sinteză a operei poetice eminesciene,

armonizează teme si motive romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.