Sunteți pe pagina 1din 4

Tema si viziunea despre lume in Luceafarul

Romantismul este un curent artistic si literar, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima
jumatate a secolului al XIX-lea, ca opozitie la clasicism.
Romanticii militau pentru o literatura inspirata din realitatile nationale,folclor, istorie, legende si
mituri ,valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii care au devenit mai apoi teme majore, care se
regasesc in operele literare romantice.
Caracteristicile cel mai des intalnite ale romantismului literar sunt: afirmarea individualitatii, a
originalitatii si a spontaneitatii,imaginatia ca principiu fundamental al creatiei, interesul pentru mituri,
legende, basme si pentru simboluri, atractia fata de natura, fata de trecutul istoric si fata de spatiul
exotic, situatii si personaje exceptionale (personaje exceptionale in circumstante exceptionale),fascinatia
misterului.
Dintre temele predilecte ale poetilor romantici fac parte: conditia geniului , singuratatea si
melancolia, meditatia nocturna, visul si reveria, pasiunile puternice (patriotismul, iubirea, setea de
putere, curajul) ,farmecul naturii, faptele de vitejie din istorie, trecutul glorios care a a apus , iubirea (in
general nefericita sau neimplinita)
Poemul filozofic Luceafarul

este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric) si al

speciilor, al temelor si motivelor, prin compozitie, antiteza , hiperbola si prin atitudinea poetica a
autorului.
Imaginarul poetic este de factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul,
marea, castelul, oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin antiteza planurilor cosmic si
terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii geniul si omul comun.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea
planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de amentecul
speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru compozitional,
armonie si simetrie.
Tema este romantica conditia geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea, cu
universul cosmic si divinitatea.
Iubirea se prezinta in diferite ipostaze : terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de
imparat si Hyperion). Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul,
fereastra, oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de
imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata Luceafarul O, esti
frumos, cum numa-n vis/Un demon se arata. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de iubire ca
act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre Demiurg, Hyperion
ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de dinaintea nasterii lumilor Caci unde ajunge
nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o fiinta superioara,
solitara si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al
1

Zburatorului si altul grecesc, antic al lui Hyperion cel care merge pe deasupra. Povestea
Luceafrului, a fost preluat de Eminescu urmnd ca surse de inspiraie dou basme: Fata din
grdina de aur i Miron i frumoasa fr corp.
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic, nedeterminat: A fost odata
ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata de imparat reprezinta frumusetea pamanteana, portretul acesteia
O preafrumoasa fata scoate in evidenta unicitatea terestra, comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si
luna intre stele reflecta puritatea si predispozitia catre inaltimile astrale.
Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel cele doua
planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua reflecta doar planul
terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui
Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).
Antiteza romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o reprezentare in opozitia
planurilor terestru si cosmic. In finalul poemului, Luceafarul exprima dramatismul dandu-si seama ca
relatia om-geniu este imposibila.Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele iar geniul
manifesta dispret fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dac-oi fi eu sau altul?.
Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire,bazata pe antiteza, imaginarul poetic e
de factura romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive
romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii. La chemarea fetei
Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se intrupa,
din cer si mare, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o
frumusete angelica, par de aur moale. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza
demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a
cerului, insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca
atribute ale mortii Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul
Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare. Atmosfera este grava, solemna. Cei doi
apartin unor lumi diferite.
In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza
usurinta cu care se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea
numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie omul comun. Portretul lui
Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea pamanteana
Baiat din flori si de pripas.Limbajul utilizat de autor aminteste de lirica populara si contribuie la
portretizarea personajului Catalin.
Partea a treia este structurata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea
cu Demiurgul si eliberarea. In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata oameneasca, si care
presupune renuntarea la nemurie, este numit Hyperion (divinitate simbolica). El cere Demiurgului sa il
dezlege de nemurire fiind gata de sacrificiul suprem pentru iubire: Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul
din privire/Si pentru Toate da-mi in schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea Luceafarului
2

deoarece acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar duce la haos si nu
ar merita tinand cont de preferintele Catalinei.
In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub
crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.
Ultimul tablou este din nou intr-un cadru atat terestru cat si cosmic, descriind fericirea omului
prin iubire si revelatia Luceafarului asupra diferentelor dintre cele doua lumi. Atmosfera este, pe de-o
parte, feerica, intima, senzuala; iar pe de alta parte rece, distanta, rationala. Dialogul nu mai este posibil,
replicile constituindu-se la nivele de intelegere diferite. Invocatia Luceafarului are la baza dorinta
superstitioasa a fetei de a-si prelungi fericirea prin protctia unei 'stele norocoase'. Raspunsul lui
Hyperion contine insa, doar constatarea diferentelor fundamentale dintre doua lumi antitetice.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de fiinta
superioara, nemuritoare si neinteleasa. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care
este incapabil sa-si depaseasca limitele.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre geniu si omul
comun, antiteza ce apare si in discursul Demiurgului Ei au doar stele cu noroc/Noi nu avem nici timp,
nici loc/Si nu cunoastem moarte. Sunt prezente metaforele care accentueaza ideea iubirii absolute
palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt utilizate hiperbole :Scaldat in
foc de soare. In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic
rima incrucisata si interioara.
La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de basm,
au fost cazut, verbe la imperfect ce denota miscarea eterna si continua cresteau, treceau, verbe la
conjunctiv ce sustin vorbirea populara se facu .

In opinia mea, poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene,


reuneste teme si motive romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.
'Luceafarul' este o capodopera nu numai prin profunzimea ideilor ci si prin perfectiunea
formei. 'Luceafarul'este un poem filozofic in care tema romantica a conditiei omului de
geniu capata stralucire desavarsita. Dupa insemnarile poetului, capodopera sa este un
poem alegoric: 'daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noapte uitarii,
pe de alta parte aici pe pamant nici nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi
fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc'.
Problema geniului este privita din perspectiva filozofului Schoppenhauer, potrivit
careia, cunoasterea lumii este accesibila numai omului de exceptie, capabil sa depaseasca
sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera obiectivului.
3