Eu nu strivesc corola de minuni

1 . Modernismul este o miscare culturala si ideatica apărută ca reacție împotriva tradițiilor

academice,ce promovează o alta viziune asupra artei și a creatorului.

În tara noastră modernismul a fost promovat de criticul literar Eugen Lovinescu,în studiile
„Istoria civilizatiei romane moderne” si „Istoria literaturii române contemporane” în care
militează pentru sincronizarea literaturii române cu literatura europeană. Modernismul se
caracterizează prinprofunzimea si ambiguitatea limbajului metaforic ,ineditul imginilior artistice
expresioniste,interiorizarea ideilor și a sentimentelor, cultivarea tehnicii ingambamentului si a
versului liber.

Expresionismul este o mișcare de factura modernistă apărută ca reacție împotrivarealismului

sau naturalismului,se manifestă atât în artă cât si în literatură prin:folosirea formelor
geometrice,culorile insolite foarte expresive, conștiința apocaliptică, raportarea la absolut,etc.

O poezie reprezentativa pentru modernismul interbelic este poezia „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicata inițial la 1 ianuarie 1919 în revista „Glasul
Bucovinei”,ulterior fiind inclusa în volumul „Poemele luminii” apărut în același an. Este o poezie
programatică, deoarece deschide volumul de debut al autorului și este o arta poetica întrucât
traverseaza temele si motivele literare centrale:cunoașterea,iubirea,lumina,surprinzând în
același timp raportul dintre creator și lume sau creator—operă. Ceea ce îl patricularizează pe
Blaga în primul rand este capacitatea sa de a-si creea propriul sistem filosofic, transpunând liric
conceptele originale ale acestuia.

Poezia este o creație modernista datorita metaforismului accentuat ,având influente

expresioniste, si prin discursul poetic de tip argumentativ în care pot fi surprinse doua fraze : în
prima se ilustreaza atitudinea poetului în fața misterelor universului „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii/si nu ucid/cu mintea tainele...”, iar cea de-a doua frază are rol conclusiv,
deoarece poetul își motivează alegerea pentru aprofundarea misterelor: „căci eu iubesc/și flori
și ochi și buze și morminte”. În plus , poezia este modernista, deoarece sunt întâlnite trăsături
expresioniste evidențiate prin cuvinte dure ce marchează teroria „minus-cunoasterii" sau
cunoasterea apofatica, prin negație: „nu ucid/ ,nu strivesc”.

Modernitatea constă si în semnificațiile profunde ale metaforelor revelatorii :

„lumina"(însemnând cunoaștere, creație, iubire), „flori", „buze", „morminte". Spre deosebire de
alți poeți modernisti care se raportează la „instrumental ”, la procesul creator definindu-l ca o
suita de opțiuni și de procedee, la Blaga, exprimarea mesajului poetic este mai degrabă un act
afectiv, o atitudine a omului care cauta sa se comunice spontan, neconvențional și nestructurat.
Cele doua planuri de referință ale operei blagiene -poezia și filosofia-alcătuiesc un cerc
hermeneutic în care conceptele abstracte și imaginile artistice se pot întâlni în planul
semnificațiilor.

2. Tema poeziei este cunoașterea, aceasta fiind sugerata încă din titlu „Corola de minuni a
lumii", făcând trimitere la mister. În concepția blagiana, menirea poetului este sa potențeze
misterele universului pentru a obține o sursa inepuizabilă de cunoastere. Tema cunoașterii este
surprinsa din perspectiva sistemului filosofic,în acest sens, cele doua tipuri de „lumina” trimit
către doua modalităti de cunoaștere plasate în antiteză :cunoașterea luciferica, intuitivă situată
între „fanic” (ceea ce se poate arăta) și criptic (partea care rămâne în mod necesar ascunsă) și
cunoasterea paradisiaca, rațională, conceptuala orientată asupra obiectului,care anulează
misterul. Din acest punct se nasc ramificații ale metaforei ,,luminii,, -vazută ca o sursa de
cunoaștere „Lumina altora/sugruma vraja nepatrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric,/dar
eu,/eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-". Sintagma „lumina altora” asociata cu verbul
„sugrumă” își compune forța metaforică prin radicalismul opiniei despre efectele acestei
„lumini” asupra universului- „vraja nepătrunsului ascuns” ,,trebuie lăsată în formă sa originală
de nepătruns și oricum de ne -nțeles pentru om”.(Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei).
Prin comparația „ si-n tocmai cum cu razele ei albe luna/nu micșorează citremurătoare/mărește
și mai tare taina nopții/asa îmbogățesc și eu întunecata zare” autorul proiectează demersul său
creator prin apelul la simbolul selenar: razele lunii „arată” și „ascund” în același timp,
îndemnând sufletul la o trăire amplificată a misterului.

Pe de altă parte ,tema cunoastreii este ilustrată prin intermediul metaforelor „lumina mea” ,
„calea mea” ce sugerează destinul asumat al creatorului. Ideea de cunoaștere este surprinsă și
în versul final prin metaforele simbol florile,ce simbolizează valoarea estetică a lumii;ochii
simbolizează cunoasterea sufletului, dar și cunoașterea prin intermediul comunicarii;buzele
simbolizează iubirea,iar mormintele simbolizează „mare trecere”văzută ca o accedere la
transcendent. Blaga este purtător de lumina, prin puterea iubirii și prin creație având acces la
Ființă. Blaga instituie un cult al misterului prin care încearcă explicarea alcătuirii lumii și
limitarea cunoașterii umane prin creație. Poemele sale nu destramă misterul ci produc la rândul
lor mister.De altfel, scopul poeziei blagiene este de a întreține si a amplifica misterul ce
echivalează cu sentimentul absolutului.

Un element compozițional este titlul. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii",o metaforă
revelatorie care sintetizează artistic noțiunea de cunoastere luciferică. Se remarcă prezența
mărcilor gramaticale specifice eului liric, pronumele „eu” sugerează exacerbarea eului poetic,
având conotații expresioniste și verbul „nu strivesc" ce sporește prin negație taina perfecțiunii
universului redată prin metafora „corola de minuni a lumii ”. Misterul, văzut ca o corolă,
exprimă simbolic echilibrul perfect al elementelor care compun lumea,pe care poetul le
privește cu ajutorul imaginației,refuzând categoric calea rațională.
 Un alt element compozițional este surprins prin imaginarul poetic. Poezia este alcătuită din
3 secvențe lirice care compun un discurs subiectiv interiorizat. Prima secvență echivalează cu
incipitul care este de fapt o reluare a titlului care accentuează ideea poetică. Sensul verbului
„nu strivesc” se amplifică prin forma negativă a verbului „a ucide” conturând atitudinea
protectoare a creatorului în raport cu taina universului „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii/și nu ucid/cu mintea tainele,ce le-ntalnesc în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori
morminte". „Calea” eului liric este o metaforă pentru drumul vieții ilustrând destinul asumat al
poetului,aceasta cale fiind presărată cu miracole precum flori,buze,ochi,morminte ce alcătuiesc
„corola de minuni a lumii". Aceste elemente sunt situate la punctul de interferență la zona
crypticului și zona fanicului. Asezarea acestor metafore în enumeratie respectă o gradație
privind misterul.

A doua secvență lirică are la baza o relație de opoziție între „lumina altora” și „lumina mea":
„Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar eu /eu cu
lumina mea sporesc a lumii taina—/și -ntocmai cum cu razele ei albe luna.../ asa îmbogățesc și
eu întunecata zare” .Metafora,, lumina altora "distruge „vraja nepătrunsului ascuns” întrucât se
bazează pe rațiune și experiment ,în timp ce "lumina mea "surprinde intenția amplificării
misterelor.

Poziția agnostică (imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu cu ajutorul rațiunii)este sugerată de

sintagme ca "adâncimi de întuneric", „sfânt mister” ,„întunecată zare". În viziunea blagiană „cu
cât știi mai multe cu atât realizezi ca nu stii destul: „si tot ce-i neînțeles/se schimba-n ne-
nțelesuri și mai mari”.Comparația așezată între linii de pauză oferă o explicație asupra
modalității poetice de a contempla universul.Asemenea lunii, poetul amplifica misterul.

Ultima secvență lirică are rolul unei concluzii explicative introduse prin conjuncția „căci”.In final
sunt reluate anumite cuvinte- cheie care generează iubirea văzută ca obiect al cunoasterii:„ căci
eu iubesc si flori,si ochi si buze si morminte".

La nivel prozodic poezia este alcătuită din 20 de versuri,alternând versuri scurte cu versuri lungi,
Blaga folosind versul liber cu măsură variabila si ritm interior.

De asemenea, se remarca tehnica ingambamentului ce permite o exprimare a ideilor

necenzurată. Prin atitudinea poetica Blaga modifica înțelesul de „ars poetica" pe care o
considera o atitudine subiectiva de asumarea a unei răspunderi menite să asigure echilibrul
lumii universale: „Corola de minuni a lumii este de fapt o metaforă pentru măsura binelui și a
frumosului,a misterului vieții și al morții” .(Nicolae Manolescu)