Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

Poezia “Eu nu strives corola de minuni a lumii “ de Lucian Blaga, publicată în

deschiderea primului să u volum , “Poemele luminii “ din 1919, face parte din
seria artelor poetice moderne ale literaturii româ ne interbelice, ală turi de
“Testament” de Tudor Arghezi și “Joc secund“ de Ion Barbu.

Este o artă poetică deoarece autorul își exprimă ,prin mijloace artistice,
concepția despre poezie - teme, modalită ți de creațieși expresie, și totodată
despre rolul poetului -raportul acestuia cu lumea, creația și cunoașterea, din
perspectiva unei estetici moderne. De asemenea, este o meditație filosifică și o
confesiune elegiacă pe tema cunoașterii.

Poezia aparține modernismului prin influențele expresioniste,

intelectualizarea emoției, noutatea metaforei - metafora plasticizantă și
metafora revelatorie, înnoirea prozodiei - versul liber și tehnica
îngambamentului.

Poezia ilustrează unele dintre influențele expresioniste pe care le aduce în

peisajul literar al vremii volumul “Poemele luminii“: exarcerbarea eului
creator, sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea peisajului,
tensiunea lirică .

O trăsătură a limbajului poetic modern este intelectualizarea emoției. În

poezia lui Blaga, limbajul și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan
filosofic secundar. Tehnica poetică blagiană organizează ideile poetice prin
compararea amplă a elementului spiritual cu un termen concret, de un
puternic impact vizual.

Alte trăsături moderniste sunt înnoirea metaforei și ambiguitatea produsă

de multiplele semnificații ale metaforelor revelatorii:“lumina”, însemnâ nd
cunoaștere, creație, iubire, „flori”, “ochi”, “buze” , “morminte”.

Tema și viziunea despre lume sunt conturate în textul nostru și prin

intermediul imaginilor și ideilor poetice.Aceasta exprimă atitudinea poetului-
filosof de a proteja misterele lumii, izvorâ tă la el din iubire, prin iubire şi prin
metafore revelatorii, prin imagini ce reliefează nu atâ t diferenţa filosofică între
raţional şi iraţional, câ t relaţiile de opoziţie dintre gâ ndirea logică şi gâ ndirea
poetică . Ideea lirică exprimă în mod direct concepţia despre potenţarea
misterelor lumii şi cunoaşterea Universului prin iubire, atitudine revelatorie
care defineşte specificul metafizicii blagiene.

O primă idee poetică ce se desprinde este atitudinea poetului în fața

misterului. Acesta, prin utilizarea verbelor cu forma negativă ,,nu strivesc’’, ,,nu
ucid’’, protejează misterul, potențâ ndu-l și punâ nd accentul pe cunoașterea
luciferică . Toate bogă țiile lumii: florile, ochii, buzele, mormintele, merită
iubirea sa, iar misterul lor trebuie amplificat și valorificat, așa cum afirmă în
versurile: ,,eu cu lumina mea sporesc a lumii taină /așa îmbogă țesc și eu
întunecata zare.’’

O altă idee poetică este cunoașterea rațională a celorlalți, menită sa distrugă

misterul ,,corolei de minuni a lumii’’. Această cunoaștere paradisiacă , prin
încercarea de a descifra misterul, nu face nimic altceva decâ t a-l ,,sugruma’’, iar
poeții sunt singura alinare. ,,Lumina’’, speranța de a salva minunile stă în mâ na
eului liric, încercâ nd să descă tușeze ,,vraja’’ misterului. Ca de exemplu,
versurile: ,,Lumina altora/ sugrumă vraja nepă trunsului ascuns/ în adâ ncimi
de întuneric’’.

Titlul poeziei, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metaforă

revelatoriecare semnifică ideea cunoaşterii luciferice,exprimâ nd crezul că
datoria poetului este să potenţeze misterele Universului „corola de minuni a
lumii”, ci nu să le lă murească , să le reducă „nu strivesc”, accentul punâ ndu-se
pe confesiunea lirică „eu”. Reluarea titlului ca prim vers al poeziei reprezintă
incipitul.

Poezia conține trei secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele

personal de persoana I „eu”, menționat pentru prima dată în titlu și apă rut de
7 ori în poezie. Aceasta conturează exacerbarea eului creator în raport cu
lumea exterioară , influență expresionistă în poezie. Verbele de persoana I „nu
strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică , exprimâ nd refuzul de a
distruge cu mintea tainele acestui univers. Metafora misterului „corola de
minuni a lumii”, comună cu titlul poeziei este dezvă luită în enumerația
ulterioară a locurilor ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca
experiențe unice pe parcursul vieții ființei „în calea mea”. Astfel florile
denumesc frumosul, viața și germinația lumii, ochii trimit la suflet, la
profunzimea interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al
iubirii iar mormintele trimit înspre moarte.

Și a doua secvență reflectă o legă tură între lirism și filosofie, enunțâ nd

conceptul cunoașterii prin metafora luminii și prin comparația cu luna. În
contextul luminii altora, care prin rațiunea lor „sugrumă vraja nepă trunsului
ascuns în adâ ncimi de întuneric”, lumina lui definește cunoașterea luciferică ce
sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează la
Blaga prin creația artistică , prin poezie, și se aseamă nă cu efectul pe care
lumina difuză a lunii îl produce asupra obiectelor, distorsionâ ndu-le formele și
creâ nd un joc al umbrelor.

Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv,

enumerația din prima secvență , adă ugâ nd apropierea afectivă : „că ci eu
iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoașterea tainelor existenței
precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează deci cu ajutorul
rațiunii și al înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează
misterul. Astfel ele nu sunt pă trunse cu mintea și „strivite” ci intuite și
contemplate, mă rindu-și frumusețea.

În concluzie, finalul poeziei se constituie într-o concluzie ideatică de factură

filozofică , eul liric argumentează din nou atitudinea de adâ ncire şi de
amplificare a misterelor lumii, „că ci eu iubesc / şi ochi şi flori şi buze şi
morminte”. Referindu-se la stilul înnoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu
afirma că poetul din Lancră m este „unul din cei mai originali creatori de
imagini ai literaturii noastre”.