Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
Poezia “Eu nu strives corola de minuni a lumii “ de Lucian Blaga, publicata in
deschiderea primului sau volum , “Poemele luminii “ din 1919, face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii romane interbelice, alaturi de “Testament” de Tudor Arghezi si
“Joc secund“ de Ion Barbu.
Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima, prin mijloace artistice, conceptia
despre poezie - teme, modalitati de creatie si expresie, si totodata despre rolul poetului -
raportul acestuia cu lumea, creatia si cunoasterea, din perspectiva unei estetici moderne. De
asemenea, este o meditatie filosofica si o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii.
Poezia apartine modernismului prin influentele expresioniste, intelectualizarea
emotiei, noutatea metaforei - metafora plasticizanta si metafora revelatorie, innoirea
prozodiei - versul liber si tehnica ingambamentului.
Poezia ilustreaza unele dintre influentele expresioniste pe care le aduce in peisajul
literar al vremii volumul “Poemele luminii“: exarcerbarea eului creator, sentimentul
absolutului, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, tensiunea lirica.
O trasatura a limbajului poetic modern este intelectualizarea emotiei. In poezia lui
Blaga, limbajul si imaginile artistice sunt puse in relatie cu un plan filosofic secundar.
Tehnica poetica blagiana organizeaza ideile poetice prin compararea ampla a elementului
spiritual cu un termen concret, de un puternic impact vizual.
Alte trasaturi moderniste sunt innoirea metaforei si ambiguitatea produsa de
multiplele semnificatii ale metaforelor revelatorii:“lumina”, insemnand cunoastere, creatie,
iubire, „flori”, “ochi”, “buze” , “morminte”.
Tema si viziunea despre lume sunt conturate in textul nostru si prin intermediul
imaginilor si ideilor poetice. Aceasta exprima atitudinea poetului-filosof de a proteja
misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire si prin metafore revelatorii, prin imagini
ce reliefeaza nu atat diferenta filosofica intre rational si irational, cat relatiile de opozitie
dintre gandirea logica si gandirea poetica. Ideea lirica exprima in mod direct conceptia despre
potentarea misterelor lumii si cunoasterea Universului prin iubire, atitudine revelatorie care
defineste specificul metafizicii blagiene.
O prima idee poetica ce se desprinde este atitudinea poetului in fata misterului.
Acesta, prin utilizarea verbelor cu forma negativa ,,nu strivesc’’, ,,nu ucid’’, protejeaza
misterul, potentandu-l si punand accentul pe cunoasterea luciferica. Toate bogatiile lumii:
florile, ochii, buzele, mormintele, merita iubirea sa, iar misterul lor trebuie amplificat si
valorificat, asa cum afirma in versurile: ,,eu cu lumina mea sporesc a lumii taina/asa
imbogatesc si eu intunecata zare.’’
O alta idee poetica este cunoasterea rationala a celorlalti, menita sa distruga
misterul ,,corolei de minuni a lumii’’. Aceasta cunoastere paradisiaca, prin incercarea de a
descifra misterul, nu face nimic altceva decat a-l ,,sugruma’’, iar poetii sunt singura
alinare. ,,Lumina’’, speranta de a salva minunile sta in mana eului liric, incercand sa
descatuseze ,,vraja’’ misterului. Ca de exemplu, versurile: ,,Lumina altora/ sugruma vraja
nepatrunsului ascuns/ in adancimi de intuneric’’.
 Fiind o poezie de tip confesiv, lirismul subiectiv se exprima prin marcile eului liric:
verbe si pronume la persoana I singular “eu iubesc “, “nu strivesc “, “nu ucid”, adjectiv
posesiv de persoana I “calea mea”, “ochii mei “, topica si pauza afectiva.
Doua elemente de componenta relevante pentru poemul blagian sunt titlul si
imaginarul poetic -fundamentat prin intermediul fortei figurilor de stil-, deoarece sustin in
profunzime originalitatea talentului poetului modernist.
Poezia contine trei secvente lirice. Prima secventa incepe cu pronumele personal de
persoana I „eu”, mentionat pentru prima data in titlu si aparut de 7 ori in poezie. Aceasta
contureaza exacerbarea eului creator in raport cu lumea exterioara, influenta expresionista in
poezie. Verbele de persoana I „nu strivesc”, „nu ucid” definesc cunoasterea luciferica,
exprimand refuzul de a distruge cu mintea tainele acestui univers. Metafora misterului
„corola de minuni a lumii”, comuna cu titlul poeziei este dezvaluita in enumeratia ulterioara a
locurilor ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiente unice pe parcursul
vietii fiintei „in calea mea”. Astfel florile denumesc frumosul, viata si germinatia lumii, ochii
trimit la suflet, la profunzimea interioara a omului, buzele denota farmecul cuvintelor dar si al
iubirii iar mormintele trimit inspre moarte.
Si a doua secventa reflecta o legatura intre lirism si filosofie, enuntand conceptul
cunoasterii prin metafora luminii si prin comparatia cu luna. In contextul luminii altora, care
prin ratiunea lor „sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric”, lumina lui
defineste cunoasterea luciferica ce sporeste misterul lumii. Acest efect de potentare a tainelor
se realizeaza la Blaga prin creatia artistica, prin poezie, si se aseamana cu efectul pe care
lumina difuza a lunii il produce asupra obiectelor, distorsionandu-le formele si creand un joc
al umbrelor.
Ultima secventa contine ultimele doua versuri si reia, in sens conclusiv, enumeratia
din prima secventa, adaugand apropierea afectiva: „caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si
morminte.” Cunoasterea tainelor existentei precum iubirea, sufletul, moartea, frumusetea nu
se realizeaza deci cu ajutorul ratiunii si al intelegerii logice, ci prin iubire pentru ca iubirea
protejeaza misterul. Astfel ele nu sunt patrunse cu mintea si „strivite” ci intuite si
contemplate, marindu-si frumusetea.
Titlul poeziei, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metafora revelatorie
care semnifica ideea cunoasterii luciferice,exprimand crezul ca datoria poetului este sa
potenteze misterele Universului „corola de minuni a lumii”, ci nu sa le lamureasca, sa le
reduca „nu strivesc”, accentul punandu-se pe confesiunea lirica „eu”. Reluarea titlului ca
prim vers al poeziei reprezinta incipitul.
In concluzie, finalul poeziei se constituie intr-o concluzie ideatica de factura
filozofica, eul liric argumenteaza din nou atitudinea de adancire si de amplificare a misterelor
lumii, „caci eu iubesc / si ochi si flori si buze si morminte”. Referindu-se la stilul innoitor al
lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu afirma ca poetul din Lancram este „unul din cei mai
originali creatori de imagini ai literaturii noastre”.