Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este una dintre cele mai reprezentative opere ale
lui Lucian Blaga, pentru faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creației
autorului și pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Universul liric blagian se deschide cu poezia programatică “Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” așezată în fruntea primului volum blagian “Poemele luminii” 1919. Întreg volumul se
așează pe metafora luminii, a cunoașterii, în primul rând prin iubire, cea mai importantă cale
către definirea poetică a misterelor universului.
Poezia face parte din curentul literar al modernismului. O primă trăsătură evidentă o
reprezintă renunţarea la prozodia clasică: versurile sunt inegale ca întindere bazate pe
tehnica ingambamentului, fără rimă şi cu măsura variabilă. Totodată, se remarcă
ambiguitatea limbajului, prin utilizarea metaforelor surprinzătoare. Corelarea literaturii cu
filosofia este o altă trăsătură a modernismului. Lucian Blaga are o dublă viziune despre
lume: poetică şi filosofică. În acest sens, el propune, în lucrarea „Trilogia cunoaşterii”, două
modalităţi de cunoaştere a universului: paradisiacă şi luciferică. Cunoaşterea paradisiacă
este specifică oamenilor de ştiinţă care, prin legi şi experimente încearcă să descopere
misterele universului. Este o cunoaştere raţională, obiectivă, logică. Cunoaşterea luciferică
este specifică poeţilor, artiştilor care, prin iubire şi contemplaţie amplifică tainele
universului. Este o cunoaştere intuitivă, subiectivă. Spre deosebire de omul de ştiinţă, poetul
pătrunde mai uşor tainele, cu ajutorul imaginaţiei, sporindu-i farmecul.
Lirismul subiectiv este redat, la nivelul expresiei prin mărcile eului liric: persoana I a verbelor
„nu strivesc”, „nu ucid” şi a adjectivului posesiv „mea”.
Viziunea modernistă e dată de temă, de relaţia poet-univers și de motive literare. Astfel, ,,
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă
propriile convingeri despre arta literară şi viziune asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt
redate idei despre poezie și rolul poetului în lume: de a amplifica tainele lumii, iar creația sa
devine un mijlocitor între “eu” şi lume.
Titlul este alcătuit din trei părţi: pronumele personal „Eu”, plasat orgolios în fruntea primei
poezii a primului volum, verbul negativ „nu strivesc” reprezintă opțiunea poetului pentru
cunoaşterea luciferică şi metafora „corola de minuni a lumii” care sugerează perfecţiunea
universului prin imaginea cercului.
Tema poeziei o reprezintă condiţia poetului în univers, problematica cunoaşterii, el fiind
legătura dintre realitate şi lumea tainelor cu sursă mitică. Prin imaginaţie, el pătrunde lumea
miturilor , sporindu-le misterul. Motivul central al poeziei este „lumina” care sugerează
cunoaşterea, completat cu motivul misterului.
Compoziţional, poezia este alcătuită dintr-o strofă monobloc cu trei secvențe poetice, ce
conţine douăzeci de versuri scrise pe tehnica ingambamentului.
Incipitul poeziei este o reluare a titlului, fapt care accentuează ideea deja enunțată, care
urmează a fi îmbogățită cu noi semnificații. Sensul verbului “nu strivesc” se amplifică prin
forma negativă a verbului “a ucide”, conturând atitudinea protectoare a creatorului în
raport cu taina deslușită cu mintea, simbol al imaginației. Calea eului poetic, metaforă
pentru drumul vieții este presărată cu miracole precum flori, ochi, buze, morminte.
A doua secvenţă este amplă și explică sursa dublei antiteze între noțiunile de “eu” și “alții”,
între “lumina mea” și “lumina altora”. Raportul de opoziție dintre noțiuni sugerează cele
două tipuri de cunoaștere. Modalitatea de cunoaștere a oamenilor de știință, numită
metaforic “lumina albă”, distruge misterul, “vraja-n nepătrunsuluii ascuns”. Noțiunea de
cunoaștere și rațiune sunt văzute ca dăunătoare, suprimând farmecul universului
înconjurător. Pe de altă parte cunoașterea poetică definește individualitatea poetică,
specifică celui care potențează “taina lumii”.
A treia secvenţă încheie simetric poemul, cu rol conclusiv prin două definiţii ale cunoaşterii:
contemplaţie şi iubire. Atitudinea de protejare a misterelor e posibilă prin iubire ,,căci eu
iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Iubirea este astfel la Blaga un instrument al
cunoaşterii, cale de pătrundere în misterele lumii.
La nivel lexical, sunt prezenţi termeni din câmpul semantic al misterului: „noapte”, „taină”,
„nepătrus ascuns”, „întuneric”. Sub raport stilistic, se remarcă enumeraţia prin „şi” din final,
comparaţia amplă din secvenţa a doua şi metaforele revelatorii „vraja nepătrunsului
ascuns”, „largi fiori de sfânt mister” care sugerează tainele lumii.
În concluzie, creaţia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga este o artă
poetică ce aparține modernismului printr-o serie de particularități de structură și de
expresivitate: viziunea asupra lumii, intelectualizarea emoției, influențele expresioniste,
noutatea metaforei, tehnica poetică şi înnoirea prozodică.
724 cuvinte