Schemă de rezolvare pentru subiectul II

1.COMENTAREA UNOR SECVENȚE

În comentarea unei secvențe din text ținem cont de următoarele:

 Mesajul pe care vrea să-l transmită autorul (ideea/ideile textului)

 Tema, motivul literar, titlul, câmpul lexical dominant etc.
 Sentimentele autorului, ale poetului
 Comentarea mijloacelor artistice care susțin mesajul (figuri de stil, imagini artistice,
punctuație cu rol stilistic)
Observații:
1.Dacă textul este descriptiv de tip tablou (în versuri sau în proză) ținem cont de:

 Modurile de expunere dominante (descrierea, monologul liric)

 Axele tabloului descris (cosmic/terestru/uman), prin care autorul transmite
sentimente
 La nivel morfologic într-un text descriptiv predomină grupul nominal (subst.+adj.) în
stilistic apar cu precădere multe procedee artistice
2.Dacă textul este descriptiv de tip portret (în versuri sau în proză) avem în vedere faptul că
autorul surprinde un tip uman, al cărui trăsături sunt prezentați în mod direct sau indirect cu
ajutorul unor variate procedee artistice
3.Dacă textul este liric, avem în vedere următoarele:

 Caracterul subiectiv al textului deoarece autorul își exprimă în mod direct viziunea
despre lumea pe care o filtrează prin propria sensibilitate
 Apariția eului liric (voce ficțională, instanță lirică, subiect liric) și se citează mărcile
sale lexico-gramaticale
 Eul liric poate apărea în mai multe ipostaze: contemplatorul, observatorul,
meditativul, melancolicul, îndrăgostitul etc.)
 Se evidențiază tema si motivul literar
 Sunt surprins sentimentele instanței lirice prin folosirea unor figuri de stil sau imagini
auditive/vizuale/olfactive/motorii.

Secvență lirică (poezie)

Strofa/secvența lirică citată din poezia ...de..., surprinde în prim-plan, cu ajutorul unei
impresionante imagini ..., starea de... a instanței lirice, acesta fiind... Tema o reprezintă...,
iar principalul motiv literar este cel al... Eul liric se află în ipostaza unui..., mărcile
subiectivității fiind adresarea directă prin substantivul in vocativ(chemare)”...”, sunt
prezente verbe la pers a II-a singular “...” care susțin aceeași adresare directă./tabloul fiind
surprins pe axa...(cosmică/terestru)
Expresivitatea limbajului poetic este redată cu ajutorul mai multor figuri de stil...
În ceea ce privește versificația, se remarcă strofa formată din... versuri, cu rimă.../Și
elementele de prozodie contribuie la realizarea și întărirea mesajului poetic:...
Așadar, textul citat evidențiază strânsa legătură dintre conținutul de idei și mijloacele
de realizare artistică.

Pastel
Textul citat din pastelul... de... surprind in prim-plan o impresionantă
imagine(vizuală/auditivă)”...”. Textul este o descriere artistică de tip tablou în versuri, a
cărei principală caracteristică este prezența grupului nominal (subst.+adj.)”...”
Subiectul liric...(contemplator, îndrăgostit etc.) își manifestă în mod direct sentimentele
de... în fața peisajului descris pe axa (cosmică/terestră)”...” Tema... este susținută de câteva
motive literare...
Expresivitatea limbajului poetic este obținut prin folosirea unor diverse procedee
artistice:(împletirea imaginilor vizuale cu cele motorii). De asemenea, la crearea acestor
imagini artistice comună mai multe figuri de stil... Imaginea... induce o atmosferă (de basm),
la crearea căreia contribuie și elementele de prozodie: rimă, versuri, măsură.

2.RELAȚIA DINTRE IDEEA POETICĂ ȘI MIJLOACELE ARTISTICE

 Ideea poetica reprezintă mesajul central al textului, conturându-se prin intermediul

unor figuri de stil și a unor imagini artistice. Ele au rolul de a amplifica ideea
centrală și emoțiile transmise. Această poezie impresionează prin forța lirismului,
astfel că ea capătă un profund lirism subiectiv, iar textul dobândește caracter
confesiv, lucru evidențiat prin folosirea pron. la pers. I..., dar și al verbelor de pers.
I...
 Așadar, prin argumentele prezentate mai sus, putem să deducem conexiunea
puternică dintre ideile poetice și mijloacele expresiei artistice, acestea constituind
un dans armonios în jurul versurilor atent așezate.

3.APARTENENȚĂ GEN
Epic
Genul epic desemnează totalitatea operelor literare în care autorul își transmite
sentimentele, gândurile, concepția despre lume și viață, prin intermediul instanței
narative, acțiunii și a personajelor. Întregul discurs narativ se focalizează asupra temei
(…), observându-se motivele centrale (…), în jurul cărora gravitează acțiunea. În primul
rând, se remarcă prezenţa naraţiunii, ca mod de expunere specific. Aceasta se face la
persoana (…), implicând prezenţa unui narator (…). De asemenea, apar personaje (…),
care sunt implicate în derularea unor evenimente (…). Aceste acţiuni sunt plasate într-un
anumit timp (exemple de indici de timp din text) şi spaţiu (exemple de indici de spaţiu).

Liric
Genul liric desemnează totalitatea operelor literare în care autorul își exprimă gândurile,
 sentimentele, concepțiile în mod direct. Domeniu al confesiunii și contemplării, lirica are
ca moduri de expunere monologul și descrierea. Deși în actul liric poetul se comunică pe
sine, el devine exponentul unei întregi umanități pe care o exprimă categorial. Întregul
discurs poetic se focalizează asupra unei teme/ unor motive exprimate încă din titlu,
adevărat element paratextual și cheie de lectură. O primă trăsătură este prezența
subiectivității, calitate a imaginarului poetic exprimată prin prezența mărcilor lexico-
gramaticale (verbe și pronume la persoanele I și a II-a, interjecții, exclamații, puncte de
suspensie, liniile de pauză). Cea de-a doua trăsătură a liricului este expresivitatea,
constituită din figuri de stil și imagini artistice. Astfel, se regăsesc (exemple). În plus,
muzicalitatea textului poetic este conferită de elementele de prozodie (rimă, ritm,
măsură), de prezența versului refren, a cuvântului simbol sau de organizarea astrofică.

Dramatic
Genul dramatic însumează totalitatea operelor literare destinate spectacolului de scenă,
în care modul predominant de expunere este dialogul, îmbinat cu monologul, având o
structură specifică (acte, scene, tablouri), iar unitatea minimală structurală este replica.
Întregul discurs dramatic se focalizează pe schimbul de replici dintre (personaje), asupra
(rezumat). O caracteristică a creațiilor dramatice sunt notațiile autorului, didascaliile,
prin intermediul cărora se surprind atmosfera, gestica, atitudinea actanților, devenind în
același timp o modalitate de caracterizare a personajelor sau de conturare a decorului
scenic. Astfel, (prezentare).

4.PERSPECTIVA NARATIVĂ
Textul fragmentar, selectat din opera... de... aparţine genului epic, iar o trăsătură esenţială
o reprezintă perspectiva narativă care este: obiectivă ( persoana a III-a)/ subiectivă
(persoana I), acţiunea/ întâmplările fiind relatate de un narator obiectiv/subiectiv,
semnificativi fiind indicii morfologici utilizaţi (verbe şi pronume la persoana I/ a III-a-
exemple).
Naratorul în aceste perspective poate fi:
-omniscient, omniprezent, subiectiv, narator-personaj (persoana I);
-omniscient, obiectiv, neimplicat în acţiune, martor la evenimente, (persoana a III-a)

5.NOTAȚIILE AUTORULUI
Notațiile autorului, numite și didascalii, sunt elemente specifice textului dramatic prin
intermediul cărora se surprind atmosfera, gestica, mimica, comportamentul, devenind, în
același timp, și o modalitate de caracterizare directă. Acestea reprezintă singura intervenție
în text a dramaturgului. Ele au rolul de a îndruma jocul actorilor și de a sprijini viziunea
regizorală. Didascaliile pot fi de două feluri: ample (apar la începutul unui act și conturează
decorul scenic, atmosfera, lista de personaje) și cele din metatext (care conțin indici
comportamentali și gestuali prin care se surprinde tipologia personajelor)
În fragmentul din... de.. Didascaliile oferă informații suplimentare despre.., ajutând la
punerea în scenă a textului.
6.MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE
Personajul, din punctul de vedere al naratorului, este o „ființă de hârtie” prin intermediul
căreia autorul își exprimă viziunea proprie asupra lumii și mesajul artistic al operei.
Întregul discurs narativ/dramatic se focalizează asupra portretului (…)personaj
principal/secundar, privit atât din perspectiva mijloacelor de caracterizare directe (de
către narator, de către alte personaje și autocaracterizare), dar și din perspectiva
mijloacelor indirecte (fapte, gesturi, limbaj etc.). Personajul principal din fragmentul de
text extras din (…), ilustrează tipologia (…), care (acțiune). Naratorul surprinde încă din
incipit portretul moral al (…), care își exprimă (…). Tot prin mijloacele de caracterizare
directe se surprinde ideea (alte exemple). Mijloacele caracterizării indirecte nu fac decât
să întregească profilul moral al protagonistului, ilustrând (…). Finalul textului dezvăluie
ipostaza (…)

7.ROLUL MODURILOR DE EXPUNERE

Modurile de expunere sunt modalitățile la care scriitorul apelează atunci când redă
întâmplări, trăiri sau fenomene, prin intermediul unor personaje

Dialogul =este un procedeu literar, o modalitate de expunere, care presupune

alternarea de replici între două sau mai multe persoane, pentru a evidenţia gândurile şi
sentimentele personajelor, contribuind astfel la crearea ritmului şi dramatismului
acţiunii. Dialogul este caracteristic genurilor epic şi dramatic.

Narațiunea =modul de expunere prin care se aduce la cunoștința cuiva

(ascultător/cititor) o întâmplare sau o succesiune de întâmplări, reale sau imaginare,
care sunt atribuite unor personaje și prezente în desfășurarea lor.
 în narațiune acțiunea e elementul predominant, prezența personajelor

Descrierea este un mod de expunere prin care se prezintă trăsăturile caracteristice ale
unui colț din natură, ale unui peisaj, fenomen al naturii, portretul unui personaj etc. De
asemenea, descrierea este și o operă literară organizată pe baza descrierii literare. Ea
poate fi:
 de tip tablou (descrierea unei furtuni, unui lac, unui anotimp, etc.);
 de tip portret (enumerarea trăsăturilor fizice și morale ale unei persoane).
Caracteristici:
 frecvența substantivelor, a adjectivelor, cu accent pe verbele statice la modul
indicativ, timpul prezent sau imperfect;
 prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil;
Monologul – permite personajului să-și analizeze adevaratele sentimente și
adevăratele cauze ale faptelor sau gesturilor sale
 textul este scris la persoana I

8.TIMPURI VERBALE
Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)
Au rolul, dacă este naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima
un ritm vioi acţiunii şi de a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă
impresia că acțiunea se desfășoară sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și
reînvie faptele trăite de narator (care?); Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea
trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)
Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)
Au rolul de a înfățișa o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune
neterminată în trecut, simultaneitatea și permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut
spre viitor. De asemenea, fiind un timp al istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În
descrieri conferă acestora un caracter dinamic în opoziție cu decupajul static determinat de
utilizarea prezentului.
Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)
Arată o acţiune trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând, în naraţiune,
un moment de mare concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea,
marchează derularea rapidă a evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii
sau al stării. În descriere, situează o anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte
secvenţe descriptive realizate prin verbe la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică,
oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt prezentate într-o succesiune alertă.
Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)
Arată o acţiune trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează
evenimentele într-o durată trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut
ireversibil şi contribuie la nararea unor evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi
rol de evocare, marcată de o anumită notă de subiectivitate.
Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat,
voi alerga)
Arată o lume posibilă de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal.
Totodată, creează o perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare,
dorinţa sau anticiparea profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?),
speranţa sau certitudinea şi lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare).
Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)
Exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și sigură, nu doar realizabilă,
așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea, imprimă un caracter
obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată, exprimă certitudinea
locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi realizează distincţia
dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.
Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)
Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate exprima: un ordin, un
îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. Acestea realizează o comunicare directă şi
exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o împiedica. Alături de
substantive şi de adjective în cazul vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii
textului. În textul liric..., acestea marchează discursul dialogic sau monologul liric adresat,
uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.
Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers)
Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări sufleteşti sau atitudini
(incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric, marchează un plan
al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).
Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi,)
Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă ori o acţiune care depinde de
o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii interogative sau
exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul liric,
exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară.
Modul infinitv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)
Îndeplinesc funcția stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni
temporale.
Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)
Exprimă o acţiune în desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o
valoare onomatopeică a verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi
marchează împrejurarea în care se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric,
acesta are rolul de a insista asupra unei stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează
monorima.
Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)
Au rolul de a accentua o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în
alcătuirea unor metafore sau epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală
şi adjectivală. Pot exprima o acţiune finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de
autenticitate, cu diferite consecinţe.