Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu

,,Riga Crypto şi lapona Enigel” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion
Barbu, pentru faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi
pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea poemului în curentul literar al
modernismului. O primă trăsătură evidentă o reprezintă ambiguitatea limbajului, prin
utilizarea metaforelor surprinzătoare. Însuşi autorul îşi numeşte poemul „un Luceafăr
întors”. Poemul prezintă 2 măști lirice, Crypro și Enigel, care se îndrăgostesc în urma
întâlnirii din vis, dar care nu pot fi împreună din cauza diferenței de condiție. Totodată,
prozodia este modernă, deoarece strofele sunt inegale, iar măsura versurilor e variabilă.
Aparţinând etapei baladic-orientale, balada propune o nouă formă de lirism, „lirismul
absolut”, impersonal, „ritual de iniţiere”.
Lirismul este al „măştilor” poetului, în sensul că eul liric se proiectează în diverse ipostaze.
„Crypto e poetul, creatorul, şi el plăteşte cu nebunia încercarea de a-şi modifica condiţia, de
a trăi.”(N. Manolescu)
Viziunea modernistă e dată de temă, de relaţia poet-lume, de motive literare. Astfel, ,,Riga
Crypto şi lapona Enigel” este o alegorie asupra existenţei reflectând drama incompatibilităţii
dintre două lumi care încearcă să comunice şi să se împlinească prin iubire.
Titlul este alcătuit din două nume proprii, după modelul marilor poveşti de iubire deja
cunoscute, ,,Romeo şi Julieta”, „Tristan şi Isolda” încercând să creeze și aici impresia unei
povești clasice cu tema iubirii tragice. Însă la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici,
personaje romantice cu trăsături excepționale. Cele 2 substantive arată rangul și originea:
Crypto inseamnă ascuns, încifrat, dar totodată sugerează apartenența sa la familia
ciupercilor, denumite științific “criptogame”, iar riga înseamnă rege. Enigel este un nume cu
rezonanță nordică și înseamnă “înger” în suedeză, iar lapona face referire la originea sa
nordică.
Tema poeziei surprinde o poveste de iubire imposibilă dintre două ființe ce fac parte din
lumi diferite, o baladă fantastică în care întâlnirea are loc în plan oniric (în visul fetei ca în
Luceafărul). Tema iubirii imposibile se asociază cu cea a creației și a cunoașterii. Universul
poetic este construit cu ajutorul motivelor literare, cum ar fi cel al fântânii, al trecerii
timpului, al somnului , ce ajută la dezvăluirea existenței celor două tipuri umane: de geniu,
care aspiră spre absolut și care dorește depășirea condiției proprii și de rând, care continuă
viața alături de cei din mediul său.
Compoziţional, poemul este alcătuit din 2 părţi, după modelul povestirii în povestire. Prima
parte e rama şi prezintă o nuntă împlinită, aparţinând planului real, a doua parte e
povestirea propriu-zisă şi dezvoltă o nuntă iniţiatică, aparţinând planului imaginar.
Organizarea materialului poetic se realizează prin seria relaţiilor de simetrie, pentru că
textul se deschide şi se închide cu evocarea a două nunţi şi de opoziţie dintre materie şi
spirit, masculin-feminin, umbră-soare, nonuman-uman.
Prozodic, se remarcă strofele inegale, versurile cu măsură variabilă care au rimă încrucişată,
îmbrăţişată, dar şi monorimă.
Incipitul conţine rugămintea unui nuntaş, adresată menestrelului, un artist medieval
ambulant, de a spune povestea unei nunţi imposibile. Faptul că este rostită într-un cadru
secret, retras ,,în cămară”, lipsit de public şi spus pe o nouă tonalitate „stins, încetinel” duce
la ideea că se produce un act iniţiatic prin care se intră într-o altă lume.
O primă imagine poetică relevantă pentru tema și viziunea despre lume o constituie
chemările Rigăi și primele refuzuri ale lui Enigel. Riga incearcă să-și îmbie aleasa cu elemente
specifice regnului său, „dulceață” în prima chemare. Lapona refuză, anunțând intenția ei de
a culege „fragii fragezi, mai la vale”, nefiind dispusă a renunța la călătoria sa.
Îndrăgostitul face o a doua chemare, fiind dispus la sacrificiul de sine în numele acestei
iubiri: „Dacă pleci să culegi/ Începi rogu-te cu mine”. Enigel este conștientă de
imposibilitatea propunerii și de fragilitatea ciupercii, așa că îl refuză din nou spunându-i:
„Teamă mi-e, te frângi curând,/ Lasă, așteaptă de te coace”. Opoziția copt-necopt denotă
relația fiecărui dintre ei cu Universul, astfel că încercarea de schimbare a condiției ar fi
imposibilă fără pierderea de sine a celui ce o face.
O a doua imagine poetică se regăsește în refuzul final al lui Enigel. A treia chemare a regelui
ciupercilor primește un refuz categoric din partea ființei umane în căutarea absolutului, fiind
evidentă diferența de condiție între cei doi. Dacă în cazul lui Crypto „mii de visuri de măcel”
îl despart de Soare, Enigel se închină „la Soarele-nțelept”, căci ea știe că „la Soare roata se
mărește,/ La umbră numai carnea crește”. Astfel, ea își urmează călătoria inițiatică spre Sud,
iar Crypto, neputând să accepte acest fapt, face un ultim efort de a evada condiției actuale,
însă această tentativă este pedepsită de ordinea Universului. Prin urmare, finalul este unul
tragic și îl înfățișează pe riga Crypto ce se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să
rămână alături de cei asemenea lui.
La nivel lexico-semantic se observă acumularea de cuvinte din diverse registre stilistice care
dobândesc valenţe estetice: arhaisme ,, beteli”, termeni populari ,, iacă” ,,puiacă”.
Sub raport stilistic, se remarcă antiteza dintre omul comun şi cel de superior, materie-spirit,
dar şi metaforele ,, pat de râu”, ,,humă unsă” care semnifică existenţa fără rădăcini a fiinţei.
În concluzie, poemul “Riga Crypto şi lapona Enigel” impune o viziune modernă, Ion Barbu
inspirându-se din capodopera lui Mihai Eminescu, creând un "Luceafăr întors", dar
răsturnând clişeele mentalităţii tradiţionale, principiul feminin fiind cel superior.
900 cuvinte