Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu
Ion Barbu este asociat cu modernismul, care în perioada interbelică
este promovat de Eugen Lovinescu, director al cenaclului și al
revistei ,,Sburătorul”. Teoriile sale au în centru ideea că există un spirit
al veacului, cu care trebuie să se sincronizeze și literatura română de
aceea, conform principiului sincronismului, este necesar să aibă loc
unele mutații de ordin tematic și estetic. În poezie ele privesc trecerea la
tematica de inspirație citadină, subiectivismul, intelectualizarea emoției,
originalitatea stilistică și de viziune, trăsături pe care le remarcăm și în
lirica poetului-matematician. Tudor Vianu, prieten cu acesta și la
îndemnul căruia începe să scrie, împarte lirica lui Barbu în trei etape:
parnasiană, baladesc-orientală și ermetică. Poezia ,,Riga Crypto...”
aparține celei de a doua, caracterizată prin tecerea din rațional, apolinic,
la iubire, dionisiac, anunțată de versurile poeziei ,,Umanizare”:
,,Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gândire/ De noi răsfrângeri
dornic...”. O altă trăsătură este caracterul narativ al operelor și
conturarea unui mesaj încifrat în simboluri precum nunta, somnul,
increatul, călătoria inițiatică etc.
Titlul
Balada apare în volumul ,,Joc secund", publicat în 1930, titlul ei
fiind format din numele protagoniștilor ,,Riga", termen arhaic, sinonim
cu rege, ,,lapona", locuitoare a țării de gheață; substantivele proprii le
sugerează statutul, ,,Crypto", reprezentant al omului comun ce vrea să-și
depășească propria condiție, amintind de elementul de compunere
savantă, ,,crypto” cu sensul de încifrat, ascuns, iar Enigel, omul superior
ce dorește să atingă absolutul, numele său sugerând și ideea de puritate,
căci în una din limbile europene ,,enigel” înseamnă înger, nume cu
rezonanțe calde, feminine.

1
 Subtitlul operei este ,,Baladă", ca atare avem de-a face cu un
lirism narativ, în care rolul celui care zice povestea este luat de
menestrel, iar personajele lirice sunt antrenate într-o acțiune ce reface,
chiar dacă la nivel simbolic, succesiunea de momente ale subiectului.
Pe de altă parte, opera lui Barbu, a fost numită de scriitorul
însuși ,,Luceafărul întors", nu doar pentru că femininul este superior
masculinului, ci pentru a sugera că cele două personaje din lumi diferite
pot avea atât similitudini, cât și deosebiri cu personajele eminesciene.

Specia operei este balada, tipul de lirism este obiectiv, dar

alegorica poveste de iubire încifrează o artă poetică în termenii poetului
matematician. Ideea centrală este că perfecțiunea nu se poate atinge în
planul contingentului (lumea reală), ci doar prin artă puteau avea
viziunea ei. Enigel este omul de geniu ce merge către sud, spre Soare,
simbol al cunoașterii poetice, în aspirația ei sacrificând iubirea.
Tema operei prinde astfel contur, Ion Barbu abordând problema
cunoașterii ca și Eminescu într-o alegorie a unei povești imposibile de
iubire. Crypto aparține regnului vegetal, ,,ciupercă crudă de pădure", iar
lapona celui uman. Cu alte cuvinte, la fel ca în poemul eminescian, se
conturează ideea că cei doi nu pot ,,nunti". Dacă facem trimitere la
originala abordare a temei cunoașterii la Ion Barbu, putem spune că cei
doi aparțin unor ,,cercuri" diferite: regele ciupercă, ființa telurică,
ascunsă, a Geei, o ispitește pe Enigel, ființa lucidă, rațională, având ca
simbol gheața, ca atare, aflându-se pe cercul lui Mercur.
Nuntirea ar fi trebuit să se producă pe cercul Venerei, simbolizat
de foc, dar fata refuză, geniu blazat, împăcat cu faptul că nu poate iubi și
nu poate fi fericită pentru iubire.
Este una dintre cele mai importante diferențe dintre creația lui
Eminescu și baladă, căci Luceafărul se revoltă, este geniul ce parcurge o

2
criză erotică, gata să-și lase nemurirea pentru o oră de iubire, pentru ca
abia în final să înțeleagă nebunia demersului său de a merge la Demiurg
și imposibila iubire cu o muritoare.

Structura este de narațiune în ramă, la o nuntă reală, ,,nuntașul-

fruntaș" cerând menestrelului să-i spună povestea: ,,Cu foc l-ai zis acum
o vară/ Azi zi-mi-l stins, încetinel/ La spartul nunții în cămară."
Numele protagoniștilor și zicerea poveștii de iubire de către un
menestrel situează această întâmplare tristă în categoria cântecelor,
legendelor medievale, dar și în categoria marilor și tragicilor povești
ca ,,Tristan și Isolda", ,,Lancelot și Guinevere", ,,Romeo și Julieta".
Tot în ramă observăm descrierea menestrelului ,,trist, mai aburit/
Ca vinul vechi" ce anticipează tonul pe care va fi relatată întâmplarea. O
altă observație importantă este referitoare la prezentul specific baladelor
prin care întâmplările prind viață cu fiecare zicere, un prezent mitic,
baladesc.
Povestea în sine începe să se deruleze din a cincea strofă, refăcând
momentele specifice unei narațiuni. În expozițiune este conturat
cronotopul și sunt fixate portretele personajelor. Verbele la imperfect
precum ,,bârfeau", ,,ieșeau", ,,făcea" sugerează ideea de rememorare, dar
concură și la impresia de continuitate.
Spațiul este cel terestru, dat de termeni din acest câmp semantic,
precum: ,,de râu", ,,humă unsă". Este lumea lui Crypto, al cărui portret
este realizat prin intermediul enumerației, ,,sterp", "nărăvaș", trăsături
din perspectiva supușilor săi, ,,răi ghiocei și toporași". Teluricul este
ilustrat și de sintagme de genul: ,,din râpi ieșeau", astfel încât, antiteza
dintre personaje să fie mai evidentă, căci Enigel vine ,,din țări de gheață
urgisită", ,,prin aer ud". Tot în antiteză sunt și trăsăturile celor doi, căci
Riga este ,,nărăvaș", iar fata este ,,liniștită". De asemenea, Crypto este
comparabil cu regele Lear înnebunit, căci e renegat de chiar supușii săi,
e blestemat ,,căci nu voia să înflorească", ca atare, un destin tragic. În
3
opoziție cu el, apare imaginea lui Enigel ,,cu piei", adică având un statut
social și material ales. Și destinul ei este unul clar, mergând ,,tot mai la
sud", unde trebuie să-și ducă renii ,,de la iernat, la pășunat".
Secvența ce echivalează cu o intrigă este aceea când Crypto se
îndrăgostește de Enigel și își propune să o ademenească în lumea lui. Ca
și în "Luceafărul", întâlnirea între ei nu se poate produce direct, căci
aparțin unor lumi diferite, de aceea Barbu folosește motivul visului ce
devine liant între cele două lumi: ,,lin adormi (...) când lângă sân/ Un
riga spân (...)/ Veni s-o-mbie cu dulceață".
Au loc două invocații ce se produc una după cealaltă, modul de
adresare fiind direct prin vocativul ,,Enigel! Enigel!".
Inițial, acesta o tentează cu "fragi, ție dragi", apoi cu el însuși,
,,Dacă pleci să culegi/ începi rogu-te cu mine", însă, răspunsul laponei
este de fiecare dată negativ, spre deosebire, de geniul eminescian care
parcurgea o criză erotică devenind astfel capabil de sacrificiul personal.
De asemenea, răspunsul fetei este ferm, dar trist, căci ea conștientizează
ambele drame, limitarea lui și neputința ei de a iubi: ,,te-aș culege, rigă
blând (...) Teamă mi-e, te frângi curând".
Timpul concret al acestor invocații este noaptea, deloc întâmplător,
căci dă intimitate și favorizează somnul ,,adormirea conștiinței". Tocmai
de aceea răspunsul laponei conține și advertismentul ,,Zorile încep să
joace". Se prefigurează astfel apariția Soarelui care îl va sancționa pe
Crypto, căci "E greu mult Soare să îndure/ Ciuperca crudă de pădure".
În următoarele secvențe poetice, menestrelul ce mimase inițial
obiectivitate, devine acum cu totul subiectiv și deplânge (compătimește)
soarta lui Enigel, empatizând cu suferința celei care asemenea lui
Hyperion e condamnată la singurătate: ,,Plângi prea cuminte Enigel". De
asemenea, răspunsul laponei are în egală măsură caracter liric, dar și
argumentativ, căci încearcă să-l convingă pe Crypto că nu este posibilă
nuntirea lor, la fel cum Demiurgul procedase cu Hyperion.

4
 Și în aceste versuri găsim antiteza dintre omul comun și cel
superior, dar într-un limbaj mai abstract, intelectualizat: ,,Eu de umbră
mult mă tem/ Mă-nchin la Soarele înțelept", ,,Sufletu-i fântână în piept/
Și roata albă mi-e stăpână". Opozițiile ,,umbră"-,,lumină",
,,teluric"-,,polul meu", imaginea cercului care se mărește opusă
umbrei ,,la care numai carnea crește" sunt simboluri barbiene ale omului
limitat în antiteză cu cel de geniu.
Finalul poemului reiterează ideea că cele 2 lumi sunt închise,
contactul dintre ele nu este posibil, iar personajele Crypto și Enigel, unul
tragi-comic, burlesc, altul sobru, au destine distincte care s-au intersectat
o singură dată, întâmplător și indirect. Crypto se va transforma în
ciupercă otrăvitoare și va nunti cu măselarița, urmând să rătăcească cu
alte personaje din tagma lui, cu ,,laurul-balaurul”, iar lapona își urmează
drumul spre Soare, simbolul perfecțiunii la care tânjește, fără să fie
impresionată de această experiență în lumea simțurilor așa cum i-a
propus-o riga.
În concluzie, balada lui Ion Barbu se derulează pe două planuri,
unul narativ în care întâmplarea are de fapt funcții metaforice, alegorice
și un plan abstract al ideilor esențializate ce presupun un cititor inițiat.
De asemenea, poetul dă impresia că se joacă de la început, mergând pe
firul unei povești eterne, o iubire a cărei interpretare își are cheia în
lumea cunoașterii.