Particularități ale unui text poetic modernist/aparținând lui I.

Barbu

Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

Ion Barbu, poet modernist, interbelic, pe numele său adevărat Dan Barbilian cu care
semnează opera matematică, demonstrează că poezia și matematica, domenii aparent
incompatibile, se întâlnesc, poezia fiind, în viziunea sa, o prelungire a geometriei.
Publicată în „Revista Română” în 1924, integrată apoi în volumul „Joc secund ”, în
ciclul „Uvedenrode” în 1930, balada „Riga Crypto şi lapona Enigel ” face parte din a doua
etapă a creaţiei barbiene, etapa baladic-orientală.
Poezia aparține modernismului, mișcare culturală, artistică și ideologică, apărută ca
reacție împotriva tradițiilor și a romantismului retoric, fiind teoretizat în literatura română
de Eugen Lovinescu, care susține principiul sincronismului și teoria imitației.
Este o poezie modernistă prin intelectualizarea emoției, prin cultivarea ambiguităţii
şi a echivocului specifice limbajului poetic modernist, promovarea poeziei ca act de
cunoaştere, prezența unor metafore surprinzătoare și a unor cuvinte cu sonorități
neobișnuite, folosirea unor teme și motive ale literaturii anterioare în forme inedite.
Poemul impune o viziune modernă asupra iubirii. Autorul însuși a afirmat că a construit
poezia ca o replică la poemul eminescian „Luceafărul”, numindu-l „Luceafăr întors”,
totuși, poemul este „un Luceafăr cu rolurile inversate și într-un decor de o nebănuită
noutate” (N. Manolescu), în care lapona Enigel realizează o călătorie inițiatică și este ființa
superioară, deoarece aspiră la cunoaștere și nu face niciun compromis pentru aceasta.
Discuția din vis a protagoniștilor, incompatibilitatea acestora, chemările, iubirea
neîmplinită, alegoria asociază poemul barbian cu capodopera eminesciană.
O altă trăsătură a modernismului o reprezintă înnoirile prozodice prin prezența
versurilor și a strofelor inegale, dar cu rimă încrucișată, precum și tratarea unor teme
serioase, grave printr-un limbajul ludic.
Poemul este o baladă și un cântec bătrânesc de nuntă, o poveste alegorică de
iubire dintre doi protagoniști incompatibili.
Temele poemului sunt similare cu cele ale poemului „Luceafărul”: iubirea
imposibilă, cunoașterea, călătoria, aspirația spre depășirea condiției, prelucrate fiind și
motivele precum fântâna, Soarele, roata, nunta și increatul.
O secvență semnificativă relevantă pentru tema iubirii este cea în care lapona
Enigel, realizând o călătorie transhumantică, poposește în poiana lui Crypto, „mirele
poienii”. Deși făcuse un pact malefic pentru a deține tinerețea veșnică, el se aventurează să
părăsească stadiul increatului și să se împlinească prin iubire. Discuția dintre cei doi
protagoniști se petrece în vis, ca în poemul eminescian, pentru a se sugera
incompatibilitatea lor. Ca și fata de împărat, Crypto o invită în lumea lui pe Enigel, printr-
o chemare-descântec, cu rezonanțe de incantație magică, ispitind-o mai întâi cu dulceața
fragilor, apoi cu somnul fraged și răcoarea pădurii, mergând până la sacrificiul de sine:
„Dacă pleci să culegi / Începi, rogu-te, cu mine.” Refuzul atenuat al laponei îi asigură
superioritatea prin faptul că ea nu se abate de la drumul ei inițiatic spre Soare, simbol al
existenței spirituale, al împlinirii umane, în antiteză cu „umbra”, simbol al unei existențe
instinctuale, sterile.
O altă secvență semnificativă este pedepsirea lui Crypto prin alienare. La Ion
Barbu, Crypto aparține stadiului increatului, echivalentul stadiului purității, iar regele
ciupercilor nu este pregătit pentru cunoaștere: „Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară
bătrână/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă.” Stând prea mult la soare,
simbol al contemplației poetice, pentru cel nepregătit să evolueze sucul dulce devine
otrăvitor, „Ascunsa-i inimă plesnește”. Increatul este pedepsit pentru că el nu este pregătit
pentru cunoaștere. Din rege peste lumea criptogamelor, el ajunge o ciupercă otrăvitoare,
putând fi comparat cu regele Lear din piesa omonimă a lui William Shakespeare. În loc de
nunta visată, el are parte de una hilară, perechea lui fiind acum o plantă otrăvitoare ca și el.
Un element de compoziție al textului poetic este titlul, care face trimitere la
cuplurile din marile povești de dragoste ale literaturii, cum sunt Romeo și Julieta, Tristan
și Isolda, Luceafărul și fata de împărat. Protagoniștii sunt incompatibili, deoarece fac parte
din regnuri diferite, au idealuri diferite și niveluri diferite de evoluție, prin urmare trăiesc o
poveste de iubire imposibilă. Sunt personaje romantice cu trăsături excepționale, dar
negative în raport cu norma comună (Crypto e „sterp” și „nărăvaș”, iar Enigel este
„preacuminte”). Numele protagonistului Crypto, numit „inimă ascunsă” sugerează
apartenența la familia criptogamelor, dar și misterul său, deoarece poate deriva de la
termenul „criptic”. Numele protagonistei provine din latinescul „angelus” sau de la râul
nordic Ingo, pentru a i se sugera originea.
Poemul este structurat în trei părți care au în centru motivul nunții. În prima parte,
este vorba despre o nuntă împlinită, aflată la încheiere, a doua parte conține o nuntă visată,
dorită de Crypto, iar partea a treia are în centru o nuntă ilară, degradată, a protagonistului
pedepsit să se însoțească acum cu „măsălarița-mireasă”.
Dintre tehnicile literare utilizate în acest poem, se poate menționa tehnica
povestirii în ramă sau a povestirii în povestire, care constă în faptul că nunta umană este
doar pretextul, scopul poemului fiind, de fapt, imposibila iubire dintre două personaje
incompatibile, nunta visată de regele ciupercilor care aspiră să se împlinească în plan
erotic. A doua parte conţine povestea propriu-zisă a rigăi Crypto şi a laponei Enigel şi este
realizată din mai multe secvenţe poetice: portretul şi descrierea împărăţiei regelui
ciupercilor, portretul şi descrierea mediului în care trăieşte lapona Enigel, întâlnirea în vis
a celor doi, cele trei chemări ale rigăi, pedeapsa și nunta ridicolă.
Incipitul poemului este alcătuit din primele patru catrene care conturează rama ce
creează atmosfera și ceremonialul necesare. La o nuntă umană, împlinită, aflată la
încheiere „La spartul nunții în cămară”, într-un spațiu neconvențional, lipsit de
solemnitate, ultimii nuntași îl roagă pe menestrel să le spună „cântecul” despre riga
Crypto, tonul pretins fiind „stins, încetinel”.
Finalul este moralizator, cel care a îndrăznit să-și depășească limitele condiției,
nefiind pregătit pentru cunoaștere, este pedepsit, retrogradat: riga Crypto se va însoți, în
cea de-a treia nuntă a poemului, cu o plantă otrăvitoare, inferioară „măsălarița-mireasă”.
În concluzie, poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” este una dintre cele mai
reprezentative creații ce aparțin modernismului românesc, în care imaginația poetului
aduce în prim-plan particularul la universal. La fel ca în poemul „Luceafărul” de Mihai
Eminescu, personajele sunt alegorice și caută să își depășească propria condiție, unul prin
iubire, celălalt prin drumul spre cunoaștere. Ludicul, ambiguitatea, alegoria,
intertextualitatea, conexiunea cu balada medievală conferă acestui poem un statut inedit
chiar și între poeziile moderniste.