Ion Barbu Riga Crypto și lapona Enigel (1930)

În sincronie cu ”spiritul veacului” impus de Eugen Lovinescu, scriitori interbelici au deschis poeziei
românești noi orizonturi tematice, au creat limbaje lirice inedite, iar poezia are funcție de cunoaștere.
Modernismul se impune astfel în lirica românească prin promovarea unei poezii intelectualizate, o poezie ce
vizează limitele condiției umane, dilemele omului modern. O altă trăsătură esențială o reprezintă înnoirea
lexicului poetic, a tiparelor de versificație.
Un reprezentant de seamă al modernismului interbelic este Ion Barbu, poetul matematician, creatorul
unei poezii originale, accesibilă doar celor initiaţi. Barbu aspiră spre un “lirism absolut”, spre o poezie ”pură”,
cerebrală. Opera sa aparține modernismului ermetic prin eliminarea sentimentului sau încadrarea lui într-o
dimensiune rațională a existenței umane, prin nerespectarea granițelor dintre genurile și speciile literare, prin
limbajul ambiguu, încifrat al discursului liric. Trăsăturile modernismului acestei creații sunt prezente atât în
viziunea poetului asupra lumii, în tema poemului, în structura sa, cât și în limbajul poetic folosit de autor, acesta
promovând poezia ca act de cunoaștere.
O capodoperă a liricii barbiene este poezia “Riga Crypto și lapona Enigel”, poezie ce aparține celei de-
a doua etape a creației poetului, etapa baladic-orientală. Opera este inclusă în volumul “Joc secund”, apărut în
1930 și integrată în ciclul ”Uvedenrode”. Subintitulată „baladă”, „Riga Crypto şi lapona Enigel” este
caracterizată de însuşi autorul drept un „Luceafăr întors”.
Baladă cultă, cu elemente de artă poetică, ”Riga Crypto și lapona Enigel” ilustrează într-o viziune modernă un
poem de cunoaștere, un poem alegoric. Modernitatea operei lui Barbu nu constă doar în propunerea unei noi
forme de lirism absolut, impersonal, ci și promovarea unui lirism narativ, a “liricii măștilor” impusă de criticul
Tudor Vianu.
Tema condiției nefericite a ființei superioare este asociată cu tema iubirii imposibile, cu tema creației și a
creatorului și cea a cunoașterii subliniindu-se astfel caracterul de artă poetică modernă.
Poemul barbian surprinde limitele comunicării și limitele condiției umane, precum și imposibilitatea “nuntirii”
între real și ideal. Asemeni ”Luceafărului” eminescian, Barbu prezintă o stranie și imposibilă poveste de
dragoste între două ființe incompatibile.
*O primă secvența relevantă pentru tema poeziei o constituie rama lirică a poeziei, primele patru strofe,
în care, prin intermediul dialogului dintre ”menestrel” și un „nuntaş fruntaş” se evidențiază motivul „nunţii”,
recurent în lirica barbiană. Dialogul introduce prin tehnica povestirii în ramă, povestea celor două personaje din
titlu.
*Un alt episod sugestiv este surpins în partea a doua a operei, ce prezintă nunta povestită, povestea
fabuloasă de iubire și fixează portrele celor doi protagoniști: Crypto, ,,regele ciupearcă”, reprezentant al lumii
vegetale și ,,lapona mică, liniștită” Enigel, reprezentantă a regnului uman. Viziunea despre lume a poetului este
oglindită prin intermediul acestei ”povești”. Astfel, el are o viziune absolut originală asupra lumii și a condiției
umane, în general, construind un posibil model al acestei lumi, bazat pe imposibilitatea depășirii anumitor
limite, deoarece protagoniștii aparțin unor universuri diferite.
Titlul poeziei reprezintă un prim element de structură și este alcătuit după modelul marilor povești de dragoste
din literatura lumii ”Tristan si Isolda” sau ”Romeo și Julieta”. Alcătuit din două nume proprii aflate în
enumeraţie: apelativul „riga”, stăpân sugerează o dimensiune arhaică, Crypto are sensul de ascuns, încifrat, iar
lapona este locuitor al ţinuturilor nordice îndepărtate, numele ei, Enigel, având semnificația de înger, titlul îi
situează pe cei doi protagoniști în lumi diferite, antitetice.
Un alt element de compoziție este ilustrat prin cele două părți ale poeziei, mitul nunţii „dilematice”
constituind nucleul baladei.
Imaginarul poetic este construit pe baza tehnicii epice a ,,povestirii în povestire” sau a ,,povestirii în ramă”.
Primele patru strofe oferă cadrul unei nunți reale, au rolul unui prolog și cuprind elemente de artă poetică, iar
următoarele strofe oferă cadrul unei nunți iniţiatice, neîmplinite, imaginare.
Prima secvență, incipitul, prologul îl prezintă pe menestrel, poetul ce dialoghează cu un “nuntaș fruntș”, adică
lectorul, cititorul avizat. Această “ramă” lirică evidențiază principii estetice moderne: poezia de idei cu un grad
mare de ambiguitate devine un „cântec larg”, iar tema condiției umane este dublată de imposibiliatea „nuntirii”
între real și ideal.
Sugestivă pentru această operă este relația incipit-final. Incipitul este dat de formula de adresare folosită de
nuntașul care la sfârşitul unei nunţi adevărate, „la spartul nunţii în cămară”, îl roagă pe menestrel să „zică”
despre altă nuntă – „cu Enigel şi riga Crypto”. Epitetele „trist şi aburit” cu care este caracterizat naratorul,
denotă elegiacul din „zicerea” sa, şi-l degradează: este „mult îndărătnic”, „mai aburit”. Cântarea menestrelului
are sens parabolic, el trebuie să cânte, repetând ca într-un ritual „Cu foc l-ai zis acum o vară / Azi zi-mi-l stins,
încetinel ”. Finalul este trist, deoarece Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, iar încercarea ființei
inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
În partea doua a baladei subiectul este structurat ca o alegorie pe tema iubirii imposibile. La nivel
simbolic, povestea regelui Crypto și a laponei Enigel are semnificații profunde. Eroii au valoare arhetipală,
ilustrând modele existențiale opuse.
Riga Crypto, regele ciupercă este un inadaptat, „sterp şi nărăvaş” în lumea lui umedă şi răcoroasă , ce nu vrea
„să înflorească”, pe când lapona Enigel, prezentată într-o mişcare de transhumanţă, „În noul an, să-şi ducă
renii, / Prin aer ud tot mai la sud ”, este „laponă mică, liniştită”.
El reprezintă dionisiacul, omul ce trăiește la nivel biologic, instinctual. Lumea peste care domnește „mirele
poienii” este văzută ca spațiu inferior, al existenței vegetative. Lapona Enigel, prezentată în antiteză cu eroul
masculin, ilustrează ființa ce aspiră spre cunoașterea totală, reprezintă apolinicul. Lumea ei, ordonată prin
puterea rațiunii și ghidată de “Soarele-nțelept” este cea a „țării de gheață” și din acest spațiu “prea-cumintea
Enigel” își începe călătoria inițiatică spre tărâmurile Soarelui. Întâlnirea celor doi se realizează în vis, ca și în
“Luceafărul” lui Eminescu, când lapona poposeşte în poiană „pe muşchiul crud”.
Dialogul dintre riga Crypto și lapona Enigel scoate în evidență conflictul de idei și de valori dintre cei doi.
Relațiile de simetrie sunt date de cele trei chemări – descântece ale rigăi și de cele trei refuzuri ale fetei.
Cele trei încercări ale regelui-ciupearcă de a o opri pe Enigel din drumul ei, sunt de fapt tentații ale trăirii
instinctuale. El îi oferă ”dulceață”, apoi sacrificiul de sine ”Dacă pleci să culegi/ Începi, rogu-te, cu mine” iar
în final somnul și uitarea: ”în somn fraged și răcoare”.
Pentru el soarele „E roşu, mare”, este murdar, cu „pete fel de fel”. Enigel este rugată să-şi părăsească existenţa
solară, pe care Crypto o refuză prin existenţa sa sterilă. De aici rezultă tragismul, care constă în imposibilitatea
atingerii unui echilibru ideal. Refuzul fetei subliniază diferențele dintre cei doi, iar monologul laponei Enigel
exprimă crezul omului superior care alege calea Soarelui. Întârziind în dialogul cu Enigel, soarele îl surprinde
şi-l pedepseşte pe Crypto, simbol valorificat în poem este cel al oglinzii. Oglindirea soarelui în pielea rigăi, îl
metamorfozează, transformându-l în ciupercă otrăvitoare. „Peceţile roşii” îl îndepărtează definitiv de regnul
uman rămânând să nuntească „cu măselariţa mireasă”.
Înlănţuirea epică a poemului este uşor tulburată de faptul că „rama” din incipit nu are corespondenţă în
final, iar „visul” fetei nu are o încheiere clară. Această înlănţuire a planurilor amplifică ambiguitatea textului.
Aventura lui Crypto eşuează în mod tragic. Dacă la început se poate vorbi despre superioritate în mediul său,
evoluţia sub soare implică alterare, anulare, distrugerea sa. Soarele pentru el se întrupează în „visuri sute, de
măcel”.
Pentru Enigel, soarele este simbolul descifrat al raţiunii, al intelectului, al dimensiunii apolinice al fiinţei
umane. Astfel, Enigel este un personaj superior, fiind guvernată de raţiune, iar Crypto este un personaj inferior,
care reprezintă lumea simţurilor. Raţiunea şi senzaţiile sunt diferite, de aceea se atrag.
Finalul poveștii imposibilei iubiri, transformă motivul nunții împărătești într-un antimotiv. Nuntirea
nebunului rigă Crypto cu măsălarița mireasă reprezintă o pedeapsă a eroului, care ” a rămas să rătăcească/Cu
alta față mai crăiască”. Regele Crypto plătește îndrăzneala de a fi năzuit la o iubire peste fire.
Încărcată de simboluri, poezia barbiană sugerează prin drumul laponei un drum inițiatic, iar popasul în ținutul
rigăi doar o probă în vederea trecerii spre o altă treaptă a inițierii . Itinerariul trece prin cercul Venerei – iubirea,
care reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă, apoi sufletul se îndreaptă spre cercul lui Mercur – cercul
intelectului, iar lapona Enigel aspiră spre soare, tentaţia ultimă, simbolul perfecțiunii.
Metaforele soarelui „aprins inel”, „roata albă” și „suflet fântână” exprimă triumful apolinicului asupra
dionisiacului.
Sintetizând, balada cultă “Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu este un poem al cunoașterii, un
poem alegoric cu numeroase sensuri pe care se structurează imaginarul poetic și care compun „cântecul larg” de
mare modernitate, ce viza lirismul absolut promovat de poet.