Poezia modernistă: Riga Crypto şi lapona Enigel, de Ion Barbu

Ion Barbu, un ,,dificil, dar mare poet” (G.Călinescu), este un reprezentant remarcabil
al modernismului, care a descoperit acel ,,loc luminos” în care geometria se întâlnește cu
poezia. Creația lui lirică are trei etape distincte: parnasiană, baladică și orientală și ermetică.

Poezia modernistă Riga Crypto şi lapona Enigel face parte din vol. Joc secund (1930),
din cea de a doua etapă a creaţiei lui Ion Barbu: etapa „baladică şi orientală” sau „de pitoresc
balcanic”. Este o baladă modernă, având caracteristicile acestei specii literare (fir epic,
personaje, elemente fantastice, trăsături epice, lirice şi dramatice), însă existând şi unele trăsături
moderniste ce o diferenţiază de balada tradiţională.

Modernismul este un curent literar din perioada interbelică, teoretizat şi susţinut de

criticul literar Eugen Lovinescu prin revista şi cenaclul ,, Sburătorul”. Modernismul a
reprezentat o rupere de tradiţie şi a avut ca scop inovarea şi sincronizarea literaturii române
cu tendinţele literaturii europene. De asemenea, a marcat nașterea unui limbaj poetic nou,
caracterizat prin ambiguitate lexicală și prozodie insolită: vers liber, vers alb, ingambament,
strofe inegale. Totodată, în modernism s-a remarcat preocuparea pentru marile probleme ale
cunoașterii, implicând conexiuni cu filosofia.

1) O trăsătură a modernismului, prezentă în poezia Riga Crypto şi lapona Enigel, este

intertextualitatea, ilustrată prin legătura cu poemul eminescian „Luceafărul”, balada fiind numită
„un Luceafăr întors”, un Luceafăr cu roluri inversate, deoarece aici fiinţa superioară este femeia.

2) O altă trăsătură a modernismului este ambiguitatea semantică, ambiguitatea metaforei,

exemplificate prin definiţia metaforică a soarelui, „greu taler scump cu margini verzi” sau prin
antiteza spirit-materie: „La soare roata se măreşte/La umbră numai carnea creşte”.

3) De asemenea, prozodia este modernistă, deoarece strofele şi versurile sunt inegale, ultima
strofă reproducând stilul poeziei populare.

4) În plus, creația lui Ion Barbu este o baladă modernă, o poezie a cunoaşterii, incluzând
conexiuni cu filosofia (relaţia apolinic-dionisiac).

Poezia evocă o iubire imposibilă, comunicarea dintre personaje desfăşurându-se în

plan oniric, la fel ca în poemul eminescian Luceafărul, iar incompatiblitatea dintre acestea
are consecinţe tragice.

Titlul este reprezentat de cei doi protagonişti, regele ciupercilor şi mica fiinţă umană,
alăturarea numelor acestora amintind de cuplurile celebre de îndrăgostiţi Romeo şi Julieta, Tristan
şi Isolda, al căror destin a fost guvernat de Eros şi Thanatos. Semnificaţia numelor este simbolică
şi antitetică, reprezentând umbra şi lumina. Numele Crypto provine din cuvântul grecesc
,,cryptos”care înseamnă ascuns, tainic, iar numele Enigel are sonoritate nordică şi aminteşte de
cuvântul latinesc angelus ( înger), sugerând aspiraţia spre lumina solară.

1
 Tematica baladei are complexitate, incluzând tema iubirii imposibile şi drama
incompatibilităţii, tema cunoaşterii (susţinută prin motivul „drumului iniţiatic şi prin simbolul
soarelui) și oscilaţia umană între apolinic şi dionisiac. De fapt, balada este, asemenea poemului
„Luceafărul”, o alegorie a cunoaşterii.

Structura poetică evidenţiază interferenţa genurilor epic ( firul narativ şi structura

povestirii în ramă), liric ( tablourile lirice, monologul liric al laponei) şi dramatic
( dialogul).

Prologul sau rama baladei conturează o lume medievală, sugerată prin dialogul dintre
un ,,menestrel trist” şi un ,, nuntaş fruntaş”, care îl roagă să spună „un cântec larg” despre „Lapona
Enigel, şi Crypto, regele-ciupearcă”: ,, Mult îndărătnic menestrel/ Un cântec larg tot mai încearcă/
Zi-mi de lapona Enigel/Şi Crypto, regele ciupearcă”. În baladă, motivul simbolic al nunţii,
element de recurenţă, este reprezentat prin nunta împlinită din lumea oamenilor şi nunta
neîmplinită, imposibilă, din povestea menestrelului. Nunta este un motiv literar simbolic,
preferat de I. Barbu, semnificand unirea contrariilor şi increatul.

Primul tablou, care este expoziţiunea baladei, conturează spaţiul mitic: pădurea,
reprezentând un topos al morţii şi al regenerării, un simbol al labirintului și poiana, centru al
labirintului, unde stăpâneşte Riga Crypto, ,, În pat de râu şi humă unsă”. Timpul nedeterminat,
mitic, ,,illo tempore”, este sugerat prin imperfectul arhaic ,,împărăţea”: ,,Împărăţea peste
ciuperci/ Crai Crypto..”

Personajele sunt prezentate în două tablouri lirice descriptive, acestea fiind şi elemente
de opoziţie şi simetrie.

Riga Crypto este ,,regele ciupearcă”, stăpânul unei lumi vegetale, mereu tânăr, ,, la vecnic
tron”, prin sintagma ,, fântâna tinereţii” sugerându-se motivul faustic. Numele său simbolic
provine din cuvântul grecesc ,,cryptos”( ascuns, tainic), semnificaţie accentuată prin metafora
,, inimă ascunsă”. Portretul său este completat prin dublul epitet ,, sterp şi nărăvaş”, el refuzând
,,să înflorească”, să intre în ciclul firesc al vieţii: ,,Des cercetat de pădureţii/ În pat de râu şi-n humă
unsă,/Împărăţea peste bureţi/ Crai Crypto, inimă ascunsă”.

Lapona Enigel, fiinţa superioară, este descrisă în al doilea tablou, prin antiteză cu Riga
Crypto: el este ,, sterp şi nărăvaş”, fata este ,, mică, liniştită”; el trăieşte într-o lume a umbrei, ea
călătoreşte spre soare. Numele Enigel are sonoritate nordică şi aminteşte de cuvântul latin angelus
( înger), sugerând aspiraţia spre lumina solară. Lapona parcurge un drum al transhumanţei, de la
pol spre sud, spre soare, devenit un drum iniţiatic, un drum al cunoaşterii, care este asemenea
mitului: etern şi repetabil. În plan alegoric, lapona Enigel şi Riga Crypto simbolizează
raţionalul şi instinctualul, apolinicul şi dionisiacul.

2
 Intriga baladei este reprezentată de momentul întâlnirii în centrul pădurii labirint, lapona
poposind ,, pe muşchiul crud, / La Crypto, mirele poienii”.

Următorul tablou (desfăşurarea acţiunii) cuprinde două secvenţe poetice semnificative:

*dialogul liric al celor două personaje şi *monologul laponei.
*O idee poetică relevantă, ce ilustrează tema iubirii imposibile, este reprezentată de ritualul
peţitului, surprins în dialogul liric dintre Riga Crypto şi lapona Enige. Aparţinând unor lumi
diferite, unor regnuri diferite, comunicarea celor doi este imposibilă în lumea reală şi posibilă în
lumea onirică. Cifra magică „trei” , motiv literar stereotip al basmelor, accentuează caracterul
fabulos al întâlnirii: „Pe trei covoare de răcoare/Lin adormi...” Comunicarea în vis şi dialogul
reprezintă elemente de intertextualitate, fiind aluzii evidente la poemul „Luceafărul”.

Riga Crypto începe ritualul magic al peţitului, oferindu-i fetei, de trei ori, ceea ce are mai de
preţ.
1. *La început, îi dăruieşte dulceaţa iubirii: „Ţi-am adus dulceaţă, iacă/Uite fragi, ţie dragi,” dar
lapona îl refuză, căutându-şi iubirea mai aproape de soare. Muzicalitatea versurilor este accentuată
aici prin sonoritatea aliteraţiei : „Eu mă duc să culeg/Fragii fragezi, mai la vale”.
2. *Riga Crypto se oferă pe sine, se sacrifică pentru a-i fi alături laponei: „Dacă pleci să culegi,/
Începi, rogu-te, cu mine.” Fata îl refuză iarăşi, spunându-i că este neiniţiat, necopt, plăpând,
nepregătit pentru drum, incapabil să depăşească bariera condiţiei sale limitate: „Lasă – Aşteaptă
de te coace.”
3. * În final, Riga Crypto îi oferă laponei bogăţiile supreme din lumea sa: somnul, umbra şi
răcoarea, deci viața vegetativă. El se teme de soare, ştiind că acesta îl poate distruge, cerându-i
fetei să-l uite: ,,Lasă-l, uită-l, Enigel/ În somn fraged şi răcoare.”
*O altă idee poetică relevantă pentru tema cunoaşterii, este ilustrată în monologul liric
al laponei. În monologul său, Enigel îl refuză pentru ultima oară, deoarece Riga Crypto reprezintă
pentru ea tentaţia, piedica din călătoria iniţiatică: „Ca o lamă de blestem/Vorba-n inimă-ai
înfipt-o!”. Autocaracterizarea evidenţiază natura sa duală: ea vine din lumea rece a nordului,
dar venerează „soarele-nţelept”: ,, Ma-nchin la soarele-nţelept/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi
roata albă mi-e stăpână...”. Antiteza spirit-materie este redată metafore ce reprezintă apolinicul
şi dionisiacul: „La soare, roata se măreşte/ La umbră, numai carnea creşte”.

Soarele este simbolul central al poeziei, fiind definit prin numeroase mijloace artistice: „soarele-
nţelept” (epitet personificator), „greu taler scump cu margini verzi de aur...”, definiţie metaforică,
simbolizând perfecţiunea, idealul uman, evoluţia, iniţierea, cunoaşterea. Soarele-nţelept, ca
simbol al cunoaşterii şi al idealului, potenţează spiritualitatea umană şi semnifică
dimensiunea apolinică.

Punctul culminant este reprezentat de momentul în care Riga Crypto este atins de soare,
oglindirea ritualică având ca efect involuţia: „Dar soarele, aprins inel/Se oglindi adânc în el
(...)Şi sucul dulce, înăcreşte/Ascunsa-i inimă plesneşte”.

3
 Finalul este simbolic şi tragic. Riga Crypto devine ciupearcă otrăvitoare (,,...nebunul
Riga Crypto, /Ce focul inima i-a fript-o”), îşi pierde statutul superior din lumea sa, el încălcând
graniţa impusă de propriul destin şi fiind pedepsit, idee poetică sugerată de o succesiune de
metafore prin care se accentuează antiteza spiritual-instinctual: „Că-i greu mult soare să
îndure/Ciupearcă crudă de pădure/Că sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână/ Iar la făptură
mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă”. Mireasa lui va fi măselariţa, o altă plantă otrăvitoare din
lumea sa. Finalul amintește de poezia populară, sugerând astfel, şi la nivel stilistic, apropierea de
profan.

În concluzie, balada modernă Riga Crypto şi lapona Enigel descrie experiența inițiatică
a unei iubiri imposibile, oscilația între spirit și materie, între apolinic-dionisiac, fiind o alegorie a
cunoașterii .