Riga Crypto si lapona Enigel

Ion Barbu

-poem modernist-

Modernismul reprezintă în sens larg o tendință de înnoire în arta și literatura secolului

al XIX-lea, caracterizată prin negarea tradiției, prin impunerea unor noi principii de creație,
prin refuzul modelelor clasice, oricare ar fi acestea. În literatura română este o doctrină
estetică promovată de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei și cenaclului ”Sburătorul”,
autor ce susține în operele lui ideea că există un ”spirit al veacului”, care determină, în
ansamblu, sincronizarea culturilor europene. În centrul oricărei poezii moderniste este o
metaforă - simbol, de înțelegerea căreia depinde descifrarea întregului text. Apar influențe
expresioniste, poezia devine ermetică , iar emoția este intelectualizată.
În acest context literar, Ion Barbu, pe numele său adevărat Dan Barbilian, este o
apariție interesantă, deoarece opera sa este o îmbinare de elemente parnasiene, baladic-
orientale și ermetice, organizate, după cum observa criticul literar Tudor Vianu în trei etape
de creație.
Publicată inițial în 1924 şi integrată ulterior în ciclul "Uvedenrode" din volumul "Joc
secund", „Riga Crypto și lapona Enigel", subintitulată „Baladă”, este un amplu poem de
cunoaștere și poem alegoric, fiind încadrată în cea de-a doua etapă de creație, cea baladic-
orientală. Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea
vegetală, o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (al visului). Creația se
încadrează în modernism prin intelectualizarea emoției, imaginar poetic inedit, ambiguitate,
metafore surprinzătoare.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală:
"Romeo și Julieta", "Tristan și Isolda", însă, la Ion Barbu membrii cuplului sunt antagonici
(fac parte din regnuri diferite). Tema poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaștere
a lumii. "Luceafăr întors", poemul prezintă incompatibilitatea dintre două lumi.
Poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezintând câte o nuntă: una
consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți, povestită, inițiatică, modificată la final prin
căsătoria lui Crypto cu măselarița. Formula compozițională este aceea a povestirii în ramă sau
a poveştii în poveste.
Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la ,,spartul nunții” trăite. Primele
patru strofe constituie rama viitoarei povești și prezintă dialogul menestrelului cu "nuntașul
fruntaș". Menestrelul (un trubadur medieval) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi
parteneri inegali, reprezentanți a două regnuri diferite, "Enigel și riga Crypto". Portretul
menestrelului este fixat prin trei epitete: "trist", "mai aburit " și "mult îndărătnic", iar
invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană.
Partea a doua, nunta povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul
și împărăția rigăi Crypto, portretul Laponei, întâlnirea celor doi, cele trei chemări ale rigăi și
refuzul laponei și pedepsirea rigăi în finalul baladei.
În debutul părții a doua sunt realizate prin antiteză portretele mebrilor cuplului.
Numele Crypto, cel tăinuit, "inimă ascunsă", sugerează apartenența la familia ciupercilor
(criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare din regnul vegetal. Numele
Enigel are sonoritate nordică și susține originea ei de la pol, putând însemna înger "angelus".
Lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal. Ea reprezintă ipostaza
umană, cea mai evoluată a regnului (omul-,,fiară bătrână"). Singura lor asemănare este
statutul superior în interiorul propriei lumi.
Comunicare dintre cei doi se realizează în plan oniric. Riga este cel care rostește
descântecul de trei ori, povestea dovedindu-se fantastică, ea desfășurându-se în visul fetei ca
în „Luceafărul" , dar rolurile sunt inversate.
În prima chemare-descântec, Crypto își îmbie aleasa cu "dulceața" și „fragi" elemente
ce capătă aici conotații erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să
culeg/ Fragii fragezi mai la vale".
În a doua chemare, riga merge până la sacrificiul de sine: "Enigel, Enigel/ Scade
noaptea, ies lumine/ Dacă pleci să culegi/ Începi ,rogu-te, cu mine". Enigel îl refuză din nou,
enumerând atributele acestuia: „blând", „plăpând", „necopt". Opoziția „copt"- „necopt"
reluată în al treilea refuz prin antiteza „soare" - "umbră " pune în evidență incompatibilitatea
peste care niciunul dintre ei nu poate trece. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi
opune aspirația ei către absolut, cu toate că tentația iubirii este copleșitoate: „Rigă Crypto,
rigă Crypto/Ca o lamă de blestem/Vorba-n inimă-ai înfipt-o/ Eu de umbră mult mă tem.”
Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi,
ce se întoarce în mod brutal asupra celui ce l-a rostit și-l distruge. Făptura firavă este distrusă
de propriul vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de a-și depăși limitele. Finalul este trist,
căci Riga Crypto se transformă în ciupercă otrăvitoare obligat să „nuntească" cu ipostaze
degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ [...] Cu măselarița-mireasă / Să-i ție de
împărăteasă". Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu
nebunia.
 Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în operă: al soarelui
(absolutul), al nunții și al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are seminificatia unui drum
inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută, prin respingerea nunții pe o treaptă
inferioară.
Sub raport stilistic se remarcă prezența inversiunilor ( „mult îndărătnic", „zice-le-aș")
și a vocativelor în prima parte a baladei ceea ce evidențiază oralitatea textului. În portretizarea
celor doi protagoniști este utilizat epitetul, căci Crypto este „sterp și nărăvaș", „rigă spân" iar
lapona „mică", „liniștită", „prea cuminte".
În concluzie "Riga Crypto și Lapona Enigel" de Ion Barbu aparține modernismului,
deoarce prin ea autorul neagă o întreagă tradiție literară, înlocuind ideea că dragostea este un
miracol în sine, cu drama incompatibilității.