Riga Crypto și lapona Enigel – Ion Barbu

Modernismul este un curent literar, apărut la începutul secolului XX în literatura

franceză. Promotorii modernismului au fost Andre Gide și Marcel Proust. Eugen Lovinescu a
fost teoreticianul modernismului în literatura română. În studiile sale de doctrină, vorbește despre
teoria imitației și principiul sincronismului. Teoria imitației a fost preluată de la sociologul
francez, Gabriel Tarde, conform căruia, există un spirit al veacului pe care Tacitus îl numește
„saeculum”,iar astfel, societățile mai puțin dezvoltate sunt influențate de cele avansate.
Ion Barbu a fost un reprezentant al modernismului românesc și afirmă în 1927, în
volumul „Mărturisiri” faptul că: „Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima
vedere, există undeva în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu
poezia”. Tudor Vianu distinge trei etape în lirica barbiană: parnasiană, baladic-orientală și
ermetică
Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” a fost publicat în volumul „Joc secund” în 1930
și face parte din a doua etapă de creație barbiană, numită baladic-orientală care anunță
deschiderea ulterioară a poeziei sale spre ermetism.
Opera începe ca un cântec bătrânesc de nuntă (baladă), dar se dezvoltă în viziunea
modernă, precum un amplu poem alegoric și de cunoaștere. Autorul păstrează din specia
tradiționalistă schema epică și personajele antagonice. Evenimentele narate sunt de natură
fantastică și alegorică. Este impusă o viziune modernă asupra iubirii.
Apartenența la modernism se atestă prin ambiguitatea și încifrarea limbajului poetic.
Astfel, textul poate fi citit la un prim nivel de lectură ca legendă despre nașterea ciupercilor, dar
se deschide spre un nivel superior de interpretare, ca alegorie a ființei. Se remarcă și
ambihuizarea interesurilor prin folosirea metaforelor (Crai Crpto, inimă ascunsă”, „la spartul
nunții, în cămară”). De asemenea, opera aparține modernismului prin încalcarea convențiilor
constitutive ale genurilor și speciilor literare. Poezia renunță la prozodia tradișionalistă (opera
conține strofe inegale, este structurată pe două părți: prologul, cu character de povestire în ramă
și povestirea propriu-zisă)
Tema baladei este cunoașterea (gnoseologia), dar și iubirea imposibilă, deoarece ființele
care alcătuiesc cuplul fac parte din lumi diferite, incompatibile. Enigel aparține universului
uman, iar Crypto este ciuperca-rege, care face parte din regnul vegetal. Interpretarea dată de
însuși Ion Barbu – „un Luceafăr întors” relevă asemănarea cu tema capodoperei lui Mihai
Eminescu. Nicolae Manolescu numește poemul modern ca fiind „un Luceafăr cu rolurile
inversate și într-un decor de o nebănuită noutate”. Autorul răstoarnă clișeele mentalității
tradiționale, a.î. axa uman-feminin-comun devine superioară axei nonuman-masculin-regal
Titlul anticipează natura contrastantă a cuplului antagonic, traduce în prim-plan
personajul romantic cu calități excepționale. Prefigurează imaginea unui cuplu asemenea celui
din celebra poveste de dragoste „Romeo și Julieta”.Alcătuit din nume proprii: „Riga” înseamnă
rege, sugerează dimeniunea arhaică, „Crypto” provine din greacă și traduce caracterul ascuns al
personajului, „lapona” este locuitor al țărilor nordice, „Enigel” este un nume propriu, exotic care
înseamnă înger
Poemul este o baladă fantastică cu aspect de cântec medieval ce se desfășoară în plan
oniric. Are o structură narativă, în care genurile se interferează: epicul este susținut de povestea
dintre Riga și lapona, dramaticul prin secvențele dialogate, liricul prin dispunerea strofică și
elementele de prozodie.
Poemul este construit în două părți, fiecare reprezintă o nuntă: prima este una consumată,
împlinită, devine cadrul celei de-a doua inițiatică, povestită. Poemul are forma povestirii în ramă,
primele strofe alcătuind rama.
Incipitul curpinde dialogul dintre un „menestrel” și „un nuntaș fruntaș”, dialogul
evidențiază motivul nunții, recurent în lirica barbiană, introduce subiectul celei de-a doua
istorisiri. La sfârșitul unei nunți adevărate, la „spartul nunții, în cămară”, menestrelul este rugat
să zică despre o altă nuntă cu „Enigel și Riga Crypto”. Naratorul este portretizat „trist, mai
aburit”, ceea ce definește o structură descrptivă cu rol de „captatio benevolentiae” de a încetini
narațiunea și a stârni curiozitatea. Cântecul menestrelului are sens parabolic, creează atmosferă,
repetând ca într-un ritual („cu foc l-ai zis acum o vară”)
Partea a doua debutează cu portretizarea lui Riga Crypto („sterp și nărăvaș”), atribute ce
evidențiază caracterul de inadaptat. Spațiul definitor a lui Riga este umezeala, umbra, orice ieșire
îi este fatală. În contrast, lapona este „mică, liniștită”, ea se îndreaptă spre soare și lumină, într-
un proces de transhumanță: „de la iernat la pășunat în noul an să-și ducă renii”. Întâlnirea celor 2
se realizează în plan oniric, „ea poposi pe mușchiul crud”, „lin adormi”. Riga rostește de 3 ori
descântecul iubirii și de fiecare dată e refuzat de lapona. Crypto adresează prima chemare prin
care îi oferă fetei „dulceață și fragi”, elemente specific lumii lui, în plan simbolic îi oferă
vegetalul. Fata amână cunoașterea prin intermediul iubirii, continându-și aspirația spre soare „Eu
mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”. A 2-a chemare evocă sacrificiul de care este dispus
Crypto, în numele iubirii „Dcă pleci să culegi/ Începi, rogu-te, cu mine”. Ultima chemare îi
pretinde fetei sacrificiul prin sugerarea renunțării la ideal, drumul către soare și integrarea în
regnul inferior prin nuntire „lasă-l, uită-l, Enigel”. Refuzul fetei evidențiază importanța atingerii
acestui ideal de către omul de geniu. Făptura „firavă” cade victima neputinței de a-și depăși
limitele. Final trist, Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să se nuntească
cu ipostaza degradantă a propriului regn, și anume „măselarița mireasă”
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în operă: al soarelui, al
nunții, al oglinzii. Mitul soarelui, simbol al rațiunii, reprezintă dimensiunea apolinică,
reprezentată de lapona Enigel în opoziție cu Crypto, natura inferioară, dionisiacă, instinctuală.
Enigel este personajul superior, guvernat de rațiune. Crypto este personajul inferior care
reprezintă lumea simțurilor. Simbolul nunții apare ca o probă de ințiere a laponei în drumul său
spre sud. Al 3-lea simbol este cel al oginzii, oglindirea soarelui în pielea Rigăi îl
metamorfozează.
Așadar, accentul cade pe antagonislul slab-puternic, apolinic-dionisiac. Dragostea este un
miracol care nu iși are locul aici. Poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a
iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat). Se remarcă distincția om comun,
om de geniu, făcută de Arthur Schopenhauer din „Lumea ca voință și reprezentare”.