„Riga Crypto și lapona Enigel”

Ion Barbu

1930

Modernismul este o mișcare culturală și artistică, apărut în secolul al XX-lea. Aceasta

a reprezentat revolta artiștilor împotriva normelor și tradițiilor academice și istorice. În
perioada dintre cele două războaie mondiale, în literatura română se observă o înnoire a
tematicii și o transformare ireversibilă a limbajului poetic.

Trăsăturile modernismului sunt: eliminarea sentimentului, încadrarea lui într-o

dimensiune rațională a existenței umane, nerespectarea granițelor dintre genurile și speciile
literare și limbajul ambiguu, încifrat.

Ion Barbu este unul dintre scriitorii reprezentativi ai epocii interbelice și a mișcării
moderniste, alături de Blaga și Arghezi. El consideră că poezia este „o geometrie înaltă și
sfântă”, iar textele sale sunt ilustrative din acest punct de vedere. Barbu modifică limbajul
matematic, cifric, iar din matematică a preluat principul permutării și combinării și l-a tradus
într-o sintaxă complexă, greu descifrabilă.

Tudor Vianu distinge trei etape ale creației lui Barbu: etapa parnasiană în care se
cultivă o poezie impersonală, obiectivă, un joc al formei și imaginii, în care predomină
vizualul și se remarcă o căutare excesivă a formei, etapa baladescă și orientală, se
caracterizează printr-o poezie epică ce evocă o lume a balcanicului pitoresc, iar etapa
ermetică, marcată de un limbaj încifrat ce conturează o lume în care accesul este permis doar
inițiaților.

Poetul își permite mari libertăți de limbaj, ceea ce imprimă versurilor un caracter
ermetic dat de: cuvinte inventate, folosirea cuvintelor rare, neurologice, suprimarea
conjuncțiilor și a propozițiilor, utilizarea unor termeni abstracți cu sugestie de muzicalitate.
Cele mai des întâlnite teme sunt: meditația gravă asupra ființei umane, inițierea prin
cunoaștere, miticul și magicul, raportul creat / increat, geneze și prăbușiri cosmice.
 Poezia barbiană este modernistă, deoarece poetul creează o sintaxă unică, originală,
cuvintele sunt transformate în simboluri pentru a exprima mesaje care necesită descifrare, iar
limbajul conține de la elemente arhaice și populare până la termen neologici, științifici.

Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” apare în volumul joc secund în anul 1930 și
aparține etapei de creație baladescă și orientală.

Văzută ca un „luceafăr întors”, poezia prezintă drama cunoașterii și incapabilitatea

dintre două lumi. „Luceafăr” deoarece este ilustrată o poveste de iubire dintre două ființe
care aparțin unor lumi diferite, „întors” deoarece ființa superioară este un personaj feminin,
iar ființa inferioară este un personaj masculin.

Titlul urmează modelul tradițional al operelor cu tematică romantică, de exemplu

„Romeo și Julieta” sau „Tristan și Isolda”, denumind protagoniștii poemului: Riga Crypto,
„riga” însemnând rege, iar „Crypto” provine de la „Kryptos” care înseamnă ascuns, tăinuit.
Lapona Enigel este de asemenea un nume semnificativ: lapona arată originea fetei, Laponia,
ducându-ne cu gândul la frig, gheață, „Enigel” înseamnă înger.

Opera tratează tema iubirii imposibile, tema inițierii, specifică baladelor, și a

incompatibilității dintre două ființe care aparțin unor lumi diferite, condiția ființei superioare
care caută aspirația spre înalt, absolut, cunoaștere.

Opera este o baladă cultă în care se îmbină armonios cele trei genuri literare: epic, prin
povestire și personaje, dramatic prin dialog și liric prin formă, structură, elemente de
prozodie. Tipul de lirism este obiectiv, cele două personaje reprezentând mărci ale eului liric,
lirismul fiind unul al măștilor, eul liric ascunzându-se în spatele fiecărei măști: menestrelul,
nuntașul fruntaș, Riga și lapona. Poezia are douăzeci și șapte de strofe, fiind împărțită în două
secvențe lirice, opera cuprinzând și povestirea în ramă sau povestirea în povestire și tehnica
înlănțuirile secvențelor narative, folosită în a doua parte a poemului.

Prima secvență ilustrează o nuntă reală, consumată, iar a doua secvență ilustrează o
nuntă imaginară.

Secvența întâi anticipează povestea de iubire cu final trist dintre riga Crypto și lapona
Enigel. Apare dialogul dintre menestrel și „un nuntaș fruntaș” care ilustrează motivul nunții,
un motiv recurent în creația barbiană. Dialogul are rolul de a introduce, prin tehnica
povestirii în ramă, povestea celor două personaje amintite în titlu. Povestea se anunță una
tristă deoarece tonul melancolic este dat deja de epitetele „trist” și „aburit”. Cântarea
menestrelului are sens parabolic, deoarece el trebuie să povestească, la fel ca într-un ritual,
despre o povestire nefericită. Indicii temporali sunt în raport direct, pe de o parte cu pasiunea
iubirii, „cu foc”, pe de altă parte cu melancolia și nostalgia nunții neîmplinite.

Secvența doua începe prin descrierea rigăi Crypto, despre care se spune că
„împărățea”, un verb arhaic la timpul imperfect, care așază povestea într-un plan
nedeterminat, extern. Acesta face parte din lumea vegetală: „Împărățea peste bureți” și se
spune despre el că e „inimă ascunsă”, o apoziție care arată faptul că el nu a cunoscut
sentimentul de iubire. El face parte dintr-un plan dominat de umbră, răceală, umezeală,
suferind de singurătate.

Descrierea lui este în opoziție cu lapona, o apariție a universului uman, reprezentând

natura umană, cea mai evoluată a regnului. Numele Enigel are sonoritate nordică și susține
originea ei de la Polul Nord, trimițând cu gândul la semnificația din limba suedeză „înger”
din latinescul „angelus”. Dublul epitet „mică, liniștită” definește caracterul ființei feminine,
dominat de delicatețe și gingășie. Lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a
regnului animal. Ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului. Ființa se înscrie
într-un proces de transhumanță în încercarea de a căuta căldura și lumina.

Întâlnirea cu Riga Crypto are loc într-un punct al călătoriei spre sud, această mișcare
devenind simbolică, ilustrând aspirația spre soare a laponei, așadar ființa feminină aparține
lumii superioare, iar ființa masculină aparține lumii interioare. Întâlnirea dintre cei doi are loc
în vis, în planul oniric: „lin adormi”, ceea ce înseamnă că povestea este imaginară. Apar
prezentate în continuare cele trei chemări prin care Riga Crypto încearcă să o cucerească pe
lapona Enigel.

În prima chemare, Riga Crypto îi oferă laponei dulceață și fragi, simboluri ale lumii
peste care el domnește. Răspunsul fetei face referiri la continuarea drumului spre soare,
simbol al absolutului și al cunoașterii: „Eu mă duc să culeg / Fragii fragezi, mai la vale.”,
răspunsul ei fiind unul politicos, iar expresia „fragii fragezi” ușurează faptul că lapona caută
mai mult decât îi oferă Riga Crypto.
 A doua chemare are în centru sacrificiul de sine care aduce cu el nu împlinirea, ci
moartea, Riga dorind să fie cules ca simbol al nuntirii, reieșind de aici atitudinea sa de
inconștiență, de neinițiat. Prin nuntă s-ar putea realiza depășirea condiției, parcurgându-se
drumul de inițiere de la vegetal la uman. Răspunsul laponei este un rațional, care vine din
partea unei ființe raționale, care conștientizează că iubirea se împlinește în doi și că ființa
masculină are nevoie de timp pentru a se maturiza: „Și ești umed și plăpând: / Teamă mi-e, te
frângi curând, / Lasă. - Așteaptă de te coace.”.

Prin chemarea a treia, drumurile celor doi se despart definitiv. Enigel este îmbiată cu
„somn fraged și răcoare”, semn echivalent cu uitarea care ar putea vindeca ființa umană de
veșnica încercare de a căuta absolutul. Imaginea soarelui, în vederea lui Riga Crypto, este un
coșmar existențial „Visuri sute, de măcel, / Mă despart. E roșu, mare, / Pete are fel de fel; /
Lasă-l, uită-l, Enigel,”, însă fata vede în soare cel mai de preț lucru: „Mă-nchin la soarele-
nțelept”. Refuzul laponei devine dureros, ființa umană recunoscând puterea cuvântului asupra
oricăror viețuitoare din univers. Lapona subliniază în mod clar atitudinea ei față de cele două
lumi: teama de „umbră”, de lumea lui Riga Crypto, și aprecierea lumii spre care aspiră: „Mă-
nchin la soarele-nţelept”.

Soarele devine un simbol un creația barbiană și reprezintă rațiunea. Datorită refuzului

fetei, Riga este supus lumii solare, ceea ce îl omoară, simbolic devenind din ciupercă
plăpândă o ciupercă otrăvitoare: „Și sucul dulce înăcrește! / Ascunsa-i inimă plesnește”.
Apare încă o diferență clară între cele două personaje, lapona fiind un simbol al rațiunii, iar
Crypto fiind un simbol al simțurilor, nivelul lui scăzând mai mult decât până acum. Apare
antiteza clară între ciupercă crudă de pădure și om fiară bătrână.

Finalul baladei are tentă de legendă, de basm, fiind vorba despre o altă nuntă, aceea
dintre riga Crypto și o „măsălariță mireasă”: „Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ție de
împărăteasă”, dovadă că ființele care se aseamănă nu-și pot depăși condiția.

Opera este o baladă cultă în care se îmbină armonios cele trei genuri literare: epic,
dramatic, liric. Textul baladei are în centru o lirică a măștilor, a rolurilor, poetul fiind în
spatele fiecărei măști: menestrelul, nuntașul fruntaș, Riga și lapona.
 Prin urmare, Barbu neagă o întreaga tradiție literară, înlocuind ideea impusă că
dragostea este un miracol, poetul prezentând legea nemiloasă a iubirii: supraviețuiește cel
puternic, iar cel slab este sacrificat. Creația este o poezie moderna, atât prin structură și prin
elemente de prozodie, cat și prin simbolurile folosite (soare, oglindă, nuntă, fântână), prin
împletirea limbajului arhaic și popular cu cel neologic.