COLEGIUL TEHNIC NR.

2 TG-JIU

PROIECT

PENTRU CERTIFICAREA COMPETENTELOR PROFESIONALE NIVEL 4

CALIFICAREA:

TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECTIA CALITATII MEDIULUI

COORDONATOR: ELEV:

Prof.Manta Fanela Licareti Gabriela

Clasa a XII a B

2020

COLEGIUL TEHNIC NR 2

1
 DETERMINAREA pH-ULUI DIFERITELOR SURSE DE APA

2
 CUPRINS

ARGUMENT…………………………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I.SURSE DE APA…………………………………………………………………………………………6

1.1.Generalitati………………………………………………………………………….6

1.2.Categorii de ape……………………………………………………………………7

CAPITOLUL II.RECOLTAREA PROBELOR DE APA PENTRU ANALIZE…………………..8

2.1.Modul de recoltare a probelor…………………………………………….8

2.2.Conservarea probelor de apa…………………………………………………………11

CAPITOLUL III.DETERMINAREA PH-ULUI DIFERITELOR SURSE DE APA…………..14

3.1.Generalitati……………………………………………………………………..14

3.2.Metode de determinare a PH-ului apei……………………………..19

BIBILIOGRAFIE………………………………………………………………………………………..25

ARGUMENT

3
 În discuţiile cotidiene auzim despre modificarea valorilor pH-ului în cazul ploilor acide sau

despre balanţa pH-ului produselor cosmetice. Pentru experţi, valoarea pH-ului reprezintă un

parametru important ce caracterizează calitatea unei soluţii apoase. De ce? Deoarece

comportarea

chimică a unei soluţii este determinată de natura sa acidă, neutră sau alcalină.

Probabil vă este cunoscut faptul că râurile sau lacurile care sunt prea acide nu sunt propice vieţii

animale şi vegetale. Apa potabilă care este prea acidă este nesănătoasă şi totodată corodează
ţevile de

transport ale apei. Nu în ultimul rând, valoarea pH-ului este un factor decisiv pentru o mare
varietate

de procese din industria chimică, de la obţinerea plasticului până la desulfurizarea gazului.

După cum ştiţi, aciditatea sau alcalinitatea soluţiilor apoase se exprimă cu ajutorul pH-ului.

Scara de pH este cuprinsă între 0 şi 14, aceasta din urmă fiind valoarea pentru bazicitatea
maximă.

pH-ul nu măsoară însă eventuala toxicitate a apei. El diferă în funcţie de zona geografică: în
regiunile

granitice şi forestiere, apa este în mod obişnuit mai acidă, iar în cele cu sol calcaros este alcalină.
În

mod normal, pH-ul apei trebuie să se situeze între 6,5 şi 9. Valoarea 7 reprezintă neutralitatea;
sub

această valoare, apa este acidă, iar peste această valoare este bazică. Apa acidă nu înseamnă ca ea

conţine acizi periculoşi; în râurile şi pâraiele din păduri, apa se încarcă

cu materii organice acide, cu acizi humici, provenind din

descompunerea plantelor (humus); ea se recunoaşte dupa culoarea galben deschis. În general,

viaţa acvatică nu este posibilă decât între valorile 5-9. Aceste valori extreme sunt rareori atinse în
acvariu, acolo unde pH-ul variază între 6-8 în funcţie de tipul apei; cel mai des valorile se
situează între 6,5 şi 7,5. În acvaristică se vorbeşte despre o apă acidă atunci când pH-ul este
cuprins între 6 şi 6,8; pentru o apă bazică, el are valori între 7,2 şi 8. Între 6,8 şi 7,2 se poate
considera că apa este neutră.

4
apa este neutră. Variaţiile de pH se datorează în principal variaţiilor

biologice; noaptea, dioxidul de carbon produs de vieţuitoare acidifică

apa, iar pH-ul scade uşor. Odata cu utilizarea dioxidului de carbon de

către plante în procesul de fotosinteză, în timpul zilei, pH-ul creşte.

pH-ul constituie un bun indicator al echilibrului din acvariu, fiind un

parametru care trebuie măsurat în mod regulat.

CAPITOLUL I

5
 SURSE DE APA

1.1Generalitati
Apa importanta pentru viata.

Apa este cel mai important constituent al organismului uman, o cantitate de pana la patru
cincimi din greutatea corpului nostru fiind constituita din apa. Aceasta importanta este pusa in
evidenta si de faptul ca un om nu poate supravietui mai mult de cateva zile fara apa, pe cand fara
hrana se poate trai mai mult. Apa este solventul principal pentru produsii de digestie, fiind
esentiala pentru eliminarea reziduurilor si toxinelor din organism. Desi nu exista o doza foarte
exacta recomandata, sase pahare de apa zilnic sunt considerate suficiente pentru o buna sanatate
a organismului. Femeile care alapteaza au nevoie crescuta de apa datorita cantitatii eliminate in
procesul de lactatie.

Rolul apei

Asa cum am mai spus, apa reprezinta un dizolvant pentru multe substante si este mediul in care
se desfasoara majoritatea reactiilor chimice care fac parte din procesul de metabolism. Rolul apei
in organism este foarte important. In cele mai multe cazuri, pentru ca o reactie (bio)chimica sa
poata avea loc, este nevoie ca substantele ce urmeaza sa interactioneze sa fie dizolvate in
prealabil i;n apa. In organism au loc numeroase reactii chimice al caror rezultat sunt energia si
caldura, reactii ce sustin metabolismul necesar vietii . Aceste reactii necesita un mediu apos ,in
caz contrar substantele nu se pot desface in ioni iar reactiile nu pot avea loc.

Mai mult decat atat, apa insasi este un electrolit slab , care se disociaza in ioni de hidrogen
( H+ ) si hidroxil ( OH- ). Acessi ioni pot avea rolul de catalizator, accelerand reactiile care in
mod normal ar dura mult mai mult decat cateva secunde.

O alta proprietate importanta a apei ar fi aceea de a disipa caldura prin evaporare. Aceasta
insusire are un rol foarte important in fiziologia termoreglarii . La temperaturi atmosferice
ridicate, organismul primeste mult mai multa caldura decat are nevoie. Daca aceasta caldura nu
ar fi disipata, organismul ar avea de suferit. Din fericire, corpul uman dispune de serie de
mecanisme de eliminare a caldurii. Unul dintre ele se bazeaza pe prezenta apei si presupune
schimbarea acesteia din stare lichida in stare gazoasa cu o pierdere de caldura (transpiratie).
Astfel, fiecare gram de apa evaporat de pe suprafata pielii la temperatura camerei faciliteaza
pierdera a 580 de calorii. Apa ingerata este transportata prin sange in tot organismul si este
retinuta in tesuturi in functie de nevoi. Rezervele de apa ale corpului se gasec in special in

6
muschi si in piele. Pe langa acestea, si alte organe contin o cantitate insemnata de apa care le
faciliteaza functionarea: creierul , ficatul, plasma sanguina , plamanii, etc.

1.2.Categorii de ape
Clasificarea apelor din natur se poate face dup numeroase criterii; conţinutul în săruri minerale si
originea apei sunt criteriile utilizate frecvent.

După coninutul în săruri minerale apele se clasifica în ape dulci şi ape sarate.

Apa dulce este apa care, în mod natural are o concentraţie redusă în săruri şi îndeplineşte
condiţiile pentru a fi captată şi utilizat pentru consum uman.Cantitatea totală de săruri nu
depăşeşte de obicei 1 g/L. În această categorie se încadrează apa de precipitaţii,apa raurilor,a
fluviilor şi a unor lacuri naturale.

Apa sărată este apa în care concentraţia sărurilor este mai mare de 2,4 g/L.

Din cantitatea totală de apă existentă în natură estimată la 1400 milioane de km3,cea mai mare
parte (97,2%) se găseşte formă de apă sărată în mări,oceane şi anumite ape subterane.Numai
2,8% din cantitatea totală de apă este apă dulce,din care gheţurile polare reprezintă 2,15% apele
subterane

Principalele surse de apă utilizate de om sunt lacurile,raurile,apa existentă în granulele solului şi

apele subterane mai putin profunde. Toate acestea reprezintă în jur de 200000 km3 mai puţin de
1% din apa dulce şi numai 0,01% din cantitatea totală de apă existentă pe Glob. O mare parte de
apă disponibilă este risipită în timpul utilizării de către om,ceea ce accentuează deficitul de apă
dulce în unele regiuni ale lumii.

Ape meteorice provin din precipitaţiile atmosferice (apele de ploaie şi cele rezultate din topirea
zăpezilor). Aceste ape sunt pure în momentul formării dar se impurifică străbătand atmosfera în
momentul caderii sub formă de ploaie sunt antrenate din atmosferă diverse particule şi sunt
dizolvate diverse gaze.

Ape subterane sunt ape care ocupă zona saturată a solului. Pot avea origine exogenă dacă se
acumulează în urma infiltrării apelor de precipitatii prin straturile solului,a infiltrării apei
lacurilor şi raurilor prin albiile lor şi prin condensarea vaporilor de apă din aerul teluric. Apa
subterană se poate rezulta şi din condensarea vaporilor care se degajă din magmele aflate în
profnzimea solului.

Ape de suprafaţă sunt ape care curg sau stagnează la suprafaţa solului . Aceste ape provin din
precipitaţii atmosferice,din topirea zăpezilor şi din izvoare. Ele curg sau staţionează la suprafaţa
solului în funcţie de înclinarea acestuia. Compoziţia acestor ape variază în limite largi în raport
cu caracteristicile bazinului de alimentare. În acelaşi timp compoziţia apei depinde de anotimp şi
de proprietăţiile altor ape pe care le primesc. Ploile şi topirea zăpezilor produc modificări

7
importante atat cantitative cat şi calitative deoarece,curgand la suprafaţa solului antrenează tot
felul de impurităţi pe care le transportă în apă.

8
 CAPITOLUL II

RECOLTAREA PROBELOR DE APA PENTRU ANALIZE

2.1.Modul de recoltare a probelor de apa

Modul de recoltare a probelor de apa este in functie de sursa de apa, astfel indicat:

• din reteaua de distributie apa se recolteaza dupa ce am curatat robinetul cu un tampon

curat pe dinafara si pe dinauntru iar apoi o lasam sa curga aproximativ 5 min apa stagnata pe
conducta;

• din rezervoarele de inmagazinare probele se vor recolta de la punctele de iesire;

• din fantani probele se recolteaza cu ajutorul pompelor; probele se pot recolta dupa o
pompare de 10min. Din fantani cu extragerea apei cu galeata se executa introducand galeata la
10-30 cm si apoi turnam apa in flacoanele de recoltare.

Prelevarea probelor de apa

Alegerea metodei de prelevare depinde de:

• scopul probarii, gradul de detaliu;

• caracteristicile bazinului acvifer;

• tipurile de poluanti investigati si comportamentul lor în ape;

• tipul analizei care urmeaza a fi efectuata;

• echipamentul aflat în dotare.

Mod de recoltare a probelor de apa

1. Materiale necesare: autoclava, etuva lacoane de sticla cu dop slefuit, de 250, 500, 1000 cm3,
sterilizate.

Observatii: sterilizarea flacoanelor se realizeaza dupa ce au fost spalate, limpezite si uscate.

Partea superioara a flaconului, închisa cu dop de sticla, se înfasoara cu hârtie, care se leaga cu

9
sfoara de gâtul flaconului, dupa ce între dop si gâtul flaconului se interpune o fâsie îngusta de
hârtie sau sfoara. Sterilizarea se face în etuva la caldura uscata, la 150ºC timp de o ora sau în
autoclava la 1 atm si 121ºC, timp de 20 min.

În cazul recoltarii apei din bazine, rezervoare si fântâni, flaconul de sticla pregatit ca mai sus este
montat într-un support metallic care-I confera o anumita greutate. Flaconul astfel montat se
sterilizeaza împachetat în hârtie.

Alte materiale: galeata de 10 dm3, pernite de tifon sterile cu latimea de 1m, împaturat ca un
patrat cu latura de 20 cm si cusut pe 3 din cele 4 margini permitând introducerea sitei ca support
în buzunar; pipette de 10 cm3 sterile, pâlnii metalice sterile, pungi de plastic sterile, tiosulfat de
sodium, solutie 0.5% (specifice recoltarii probelor bacteriologice).

2. Recoltarea din instalatii centrale (rezervor si retea de distributie)

Din apele de suprafata sau de profunzime tratate sau dezinfectate, probele se recolteaza de la
robinetele montate în punctele reprezentative fiecarei trepte de tratare.

Pentru recoltare, inclusiv a probelor din reteaua de distributie, se deschide robinetul si se lasa sa
curga apa 5-10 minute. Se închide robinetul si se flambeaza. Se deschide din nou robinetul si se
regleaza debitul apei în asa fel încât sa se formeze o coloana de apa de maxim 1 cm diametru. Se
scoate dopul flaconului împreuna cu capacul de hârtie. Flaconul tinut cu mâna de partea lui
inferioara, se aseaza vertical sub coloana de apa si se umple pâna la aproximativ 2 cm sub dop.
Se astupa cu dopul, se pune capacul de hârtie, care se leaga din nou cu sfoara, apoi se noteaza.
Când nu exista posibilitatea recoltarii de la robinet, flaconul sterilizat, împreuna cu suportul
metalic, se scoate din hârtie, apoi se scoate dopul împreuna cu capacul de hârtie si tinut de sfoara
legat de capacul metalic, se introduce în bazin sau rezervor, se umple pâna la 2 cm sub dop, se
astupa cu dopul, se acopera cu capacul de hârtie, apoi se noteaza.

3. Recoltarea din surse locale (fântani, izvoare)

Din apa de fântâna sau izvor, probele se recolteaza direct cu flaconul sau prin turnare în
flacon din galeata fântânii sau izvorului.

Nivelul apei din flacon trebuie sa fie pâna la circa 2 cm sub dop, se astupa cu dopul, se acopera
cu capacul de hârtie, apoi se noteaza.

Observatie. în cazul în care apa de analizat este clorata, înainte de sterilizarea flaconului
pentru recoltarea probei, se introduce în flacon 1 cm3 de solutie de 0.5% de tiosulfat de sodium
pentru 100 c Atunci când se recolteaza volume mari de apa, ca în cazul decelarii bacteriilor
patogene , sau enterovirusurilor, se utilizeaza o galeata de 10 dm3.

Se fixeaza pâlnia metalica pe un trepied si se aseaza pernita de tifon pe sita suport. Se

filtreaza 100 dm3 de apa (10 galeti). Dupa filtrare se scoate sita suport din pernita de tifon, se

10
introduce pernita de tifon într-o punga de plastic, care se leaga cu sfoara si pe cartonasul legat de
sfoara, se noteaza datele necesare pentru identificarea probei.m3 de apa ce urmeaza sa fie
recoltata.

4. Notarea probelor

Flacoanele si pungile de plastic cu probele trebuie sa fie prevazute cu etichete pe care se

înscriu: numarul probei, denumirea si eventualele caracteristici ale punctului de recoltare, data
recoltarii.

Recoltarea probelor de apa este o etapă deosebit de importantă în desfaşurarea procesului de

analize fizico-chimice şi microbiologice a apei deoarece probele recoltate trebuie:

• să fie reprezentative

• să nu fie introduse modificări în compoziţia şi calitatea apei

Recoltarea probelor de apa se face în flacoane de sticla sau polietilena cu dop închis
ermetic,vasele de recoltare trebuie spalate foarte bine pentru a fi îndepărtate orice urma de
substanţe organice sau alte impurităţi care ar putea duce la denaturarea probei de apa,spălarea se
efectuează cu un amestec sulfocromic şi cu detergenţi iar apoi se clăteşte din abundenţă cu apa
de la robinet,cu apa distilată şi cu apa pentru ca apoi in final să se usuce

MODUL CUM SE FACE RECOLTAREA PROBELOR DE APA ESTE ÎN FUNCŢIE DE

SURSA DE APĂ:

Fig.2.1

Felul probei Locul recoltării Alte condiţii de recoltare

Recoltarea se face din firulRecoltarea se face fixand
apei,unde este cea mai mare flaconul la un suport special
adancime în amonte de rice care-i conferă greutatea
Apa de rau influienţă a vreunui efluent şi
necesară pentru a pătrunde cu
aval,unde se realizează
uşurinţă sub nivelul apei.
amestecul complet al apei Probele se recoltează la
receptorului cu efluentul adancimi diferite,20-30 cm
sub suprafaţa apei.
Apă din lacuri,acumulări Se aleg mai multe locuri de Probele se recoltează de la
recoltare evitand zone de adancimi diferite
11
 intensă dezvoltare a algelor
Apă de izvor Se amenajează un punct de Recoltarea se face cu
recoltare (eventual bazin de precauţie pentru evitarea
acumulare) pierderii gazelor dizolvate
Puţuri forate Se amenajează un robinet pe Se recoltează după minimum
coloana de refulare 24 ore de pompare , urmarind
să se obţină pe cat posibil
caracteristici constante
Apă tratată (instalaţii de Puncte fixe de control la Se recomandă automatizarea
apă potabilă) intrarea şi ieşirea din recoltărilor continue sau la
predecantor,decantor,filtre,staţii intervale stabilite
de dezinfectare
Pe reziduale industriale Se vor recolta probe unice Pentru probele unice se face o
medii şi medii proporţionale. singură recoltare,fie din
Din efluentul evacuat la canal efluentul general sau din
sau intrat în staţia de epurare. efluenţii pe secţii pentru apele
Din efluentul tratat în staţii de reziduale industriale,fie din
epurare în diferite trepte efluenţii parţiali ai unui sector
sau ai unei instituţii pentru
apele fecaloide menajere.

2.2.Conservarea probelor de apa

Un alt aspect important al procesului de recoltare este grija pentru conservarea probelor pentru
analiză,deoarece analiza apei are o valoare limitată dacă probele au suferit modificări fizico-
chimice sau biologice în timpul,transportului sau păstrării.

În general este indicat să treacă un timp foarte scurt-maxim 4 ore-între recoltare şi analiza
probelor de apă.

Schimbările de temperatură şi presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substanţe în stare
gazoasă(O2,CO2,H2S,Cl2,CH4),fapt pentru care este recomandat ca determinările de gaze să se
facă la locul de recoltare sau să se fixeze,tratandu-se cu diverşi reactivi,astfel:

• pentru fixarea oxigenului dizolvat se adaugă 2ml clorură manganoasă 50% şi 2 ml

amestec de KI 15%şi NaOH 35% pentru 200 ml apă

• pentru hifrogenul sulfurat se adaugă 2 ml acetat de cadium,sau de yinc 5%,pentru 200

ml apă

• pentru conservarea formelor de azotat şi a substanţelor (activitatea microbină poate

schimba balanţa amoniac-nitriţi-nitaţi,sau poate descreşte conţinutul în compuşi organici care se

12
degradează rapid),se recoltează apa separat în flacoane ,în care s-au introdus 2 ml H2SO4 1:3
pentru un litru de apă (înainte de a fi analizată proba de apă se neutralizează)

• pentru conservarea fenolilor se adaugă 0,5g NaOH,pentru 1 litru de apă)

• pentru ionii metalelor grele ,se recomandă acidifierea probelor la pH în jur de 3,5 care are
ca scop împiedicarea precipitării şi a reţinerii acestor ioni pe pereţii vasului în care se face
recoltarea.

Activitatea microbiantă poate schimba balanţa amoniac-nitriţi-nitaţi,sau poate descreşte

conţinutul în compuşi organici care se degradează rapid; de aceea pentru conservarea formelor
de azot şi a substanţelor organice în genere,se recoltează apa separat în flacoaane, îîn care s-au
introdus 2ml H2SO4 1:3,pentru fiecare 1 litru de apă (înainte de a fi analizată proba de apă se
neutralizează); pentru conservarea fenolilor se adaugă 0,5g NaOH,pentru 1 litru de apă.

Pentru ionii metalelor grele ,se recomandă acidificarea probelor la pH în jur de 3,5,care are ca
scop împiedicarea precipitării şi a reţinerii acestor ioni de pe pereţii vasului în care se face
recoltarea.

Probele conservate trebuie ţinute la temperaturi de 6-100C şi luate în lucru după cum urmează:

• pentru apele curate,analizele se fac pană la cel mult 72 ore din momentul recoltării

• pentru apele cu poluare medie,pană la 48 ore din momentul recoltării

• pentru apele poluate,pană la 12 ore din momentul recoltării probei

Transportul probelor de apă. Recipientele care conţin probele trebuie sigilate şi protezate în aşa
fel încat să nu se deterioreze sau să se piardă din conţinutul lor în timpul transportului. În timpul
transportului,probele trebuie ţinute la rece pe cat posibil şi protejate de lumină,ibtroducand
probele într-un recipient impermeabil dacă este posibil.

Flacoanele cu probele de apă vor fi transportate în ambalaj izoterm care să le ferească de

lovituri.

Probele vor fi însoţite de o fişă de recoltare care trebuie să cuprindă:

1.informaţii generale:

• numele şi prenumele persoanei care a facut recoltarea

• localitarea şi denumirea de apă

• folosinţa apei

• data,ora şi locul unde s-a făcut recoltarea

13
• scopul analizei

2. pentru apa recoltată din fantani:

• caracterul fantanii (publice,particulare.dacă deserveşte una sau mai multe gospodării)

• anancimea pană la oglinda apei şi grosimea stratului de apă pană la fundul fantanii

• felul construcţiei şi starea pereţilor fantanii

• dispozitivul de scoatere al apei(cumpănă,roată,pompă)

• distanţa faţă de sursele de impurificare posibile(grajduri,latrine,depozite de gunoi) şi cum

este amplasată fantana faţă de sursele de impurificare

• dacă apa se tulbură după ploi

3. pentru apa de suprafaţă:

• distanţa de la mal pană la locul unde s-a luat proba

• adancimea apei

• natura geologică a terenului

• condiţiile meteorologice în momentul recoltării şi cu 5 zile înainte

• dacă locul recoltării este în amonte sau în aval de punctul de deversare a vreunui efluent

4. pentru apele reziduale:

• se va specifica felul probei

• la denumirea locului de recoltare se va indica înteprinderea ,secţia,efluentul teritoriului

tributar canalizării

14
 CAPITOLUL III

DETERMINAREA PH-ULUI DIFERITELOR SURSE DE APA

3.1Generalitati
Definiţie. pH este prescurtarea de la “pondus hydrogenii”. Noțiunea a fost introdusă de către
omul de știință danez Sorensen, în anul 1909, pentru a exprima concentrații și a fost definite ca:
Logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentrației ionilor de hidrogen.

Datorita unor inconveniente de ordin experimental al metodelor dedeterminare al pH-ului, s-a

cazut de acord ca notiunea de pH sa fie definita pur experimental, in functie de metoda de
masurare.

Diversitatea metodelor de determinare a pH-ului si alegerea, dintrea cestea, a celei mai

adecvate, in functie de domeniul de lucru si de scopul urmarit, pun de asemenea la incercare pe
experimentator si pe chimist.

În multe procese de producție se folosesc soluții de apă din diferite substanțe care au o
reacție neutră, acidă sau alcalină. Gradul de aciditate sau alcalinitate a acestor soluții se
caracterizează prin marimea curentului numit indicator de concentrație activă a ionilor de
hidrogen, notat pH. Gradul de aciditate sau alcalinitate reprezintă unul dintre indicii cei mai
importanti ai soluțiilor ce intervin în procesele de fabricație cu caracter chimic, masura sa fiind
data de concentrația ionilor de hidrogen.

Prin definiție, potențialul de hidrogen este

pH= -log CH+

unde CH+ este activitatea ionilor de hidrogen,

CH+= H+ f H
H+ fiind concentratia ionilor de hidrogen exprimata in moli/litru, iar fH este coeficientul lor de
activitate. Pentru apa pura, la temperatura de 25°C, pH= 7. Gama uzuala de valori pentru pH este
1…14, valorile 1…7 corespund solutiilor acide, iar valorile 7…14 corespund solutiilor bazice.

Valoarea pH-ului este utilizata, in general, pentru a indica proprietatile acide sau bazice
ale unor medii lichide.

15
 La concentratii mari a ionilor de hidrogen solutia are proprietatile acidului, iar la
concentratii mici solutia are proprietati alcaline. La variatia concentratiei ionilor de hidrogen de
la proprietati minimale la proprietati maximale, solutia se schimba de la un caracter puternic
alcalin pana la un caracter puternic acid.

Pentru notarea marimi concentratiei marimilor de hidrogen care caracterizeaza

proprietatile solutiilor exista o scala speciala si anume scala pH. Fiecare numar al acestei scale se
determina din numarul ionilor de hidrogencontinuti in solutie, cifrele scalei sunt logaritm
zecimal negativ a concentratieiionilor activi de hidrogen.

Punctul central al scalei este pH=7, acest numar corespunde reactiei neutre si
proprietatilor neutre ale solutiei. In practica pH=7 este apa chimic pura.

Punctele scalei cu valori mai mari de 7 corespund solutiei care are proprietati alcaline, iar
cele mai mici de 7 corespund solutieiilor cu caracter acid. Cresterea pH-ului intr-o solutie,
corespunde micsorari concentratie ionilor de didrogen in ea, intrucat la variatia pH-ului cu o
unitate ionii de hidrogen seschimba de 10 ori, cu doua unitati de 100 de ori, etc.

In solutiile care se intalnesc in practica pH-ul de obicei nu este sub 2 si peste 10. Dar
exista acizi concentrati, la care pH-ul poate scadea pana la -2, iar la solutiile alcaline
concentrare , pH-ul poate fi mai mare de 15.

Pentru a intelege caracteristica statica a unui proces de neutralizare estenecesar sa se

cunoasca unele aspecte esentiale privind ionizarea solutiilor acidesi bazice.

In apa pura are loc reactia de transfer de proton, realizandu-se echilibru:

H2O+ H2O←→H3O++OH-

constanta de aciditate a apei fiind:

K=(CH2O+. COH-)/ CH2O

Concentratia apei CH2O este practic constanta ( 55.5 molii/l la25 C ), astfel incat aceasta poate fi
inclusa in constanta de aciditate, deoareceechilibrul este mult deplasat spre stanga, gradul de
ionizare fiind foarte mic.

Deci: Kw≈CH3O+. COH-≡CH+. COH- [moli/l] unde, din motive de simplitate, pentru
ionul de hidroniul H3O+vs-a utilizatnotatia H+.

Constanta Kw, numita produs ionic al apei, variaza cu temperatura:

16
TEMP 0°C 10°C 20°C 25°C 30°C 50°C

1014Kw 0.113 0.292 0.681 1.008 1.47 5.47

Fig.3.1

rezulta:

CH+= COH-=√Kw

In orice solutie apoasa exista concomitent atat ioni H+, cat si ioni OH-.

Concentratiile ionilor H+si OH- pot fi variate prin modificareaconcentratiei electrolitului,

in limitele solubilitati, dar produsul ionic CH+.COH- este intodeauna constant si anume egal cu
produsul ionic al apei la temperaturarespectiva.Acizi tari pot fi considerati izolati complet in
solutiile diluate.

Concentratia ionilor H+ in solutiile apoase se exprima logaritmic: pH=-log CH+=log(1/

CH+).

Prin logaritmare expresia devine:

-log C+H -log COH-=-logKW

Daca se noteaza pOH=-log COH- si se tine seama ca la 25°C, Kw≈10-14, avem:

pH+pOH=14; pOH=14-pHO

O solutie apoasa este neutra atunci cind concentratiile ionilor de hidroniusi ionilor de hidroxil
sunt egale,astfel incat,rezulta: CH+= COH-=10-7moli/l. Solutiile apoase cu pH<7 sunt acide, iar
cele cu pH>7 sunt bazice. Ionizarea unui acid are loc conform ecuatiei:

HA+ H2O←→H3O++A-.

Daca se amesteca o solutie acida cu una bazica pH-ul rezultat vafi determinat de agentul care se
gaseste in exces, valoarea acestuia putind ficalculata prin rezolvarea in raport cu pH a ecuatiei
obtinute din diferenta XA-XB a relatiilor:

XA=10-pH(1+CA-/Ka);

XB=110-pH(1+ CB+/Kb).

Se observa ca neutralitatea, adica XA-B=0, are loc la pH=7 numai daca CA-/Ka= CB+/KAb.

17
Valoarea pH-ului este utilizată, în general, pentru a indica proprietățile acide sau bazice ale unor
medii lichide. La concentrații mari ale ionilor de hidrogen souția are proprietățile acidului, iar șa
concentrații mici soluția are proprietăti alcaline.

pH-ul face parte din categoria indicatorilor fizico- chimici de calitate a apei.

Din punct de vedere chimic, pH-ul indică numărul (concentrația) ionilor de hidrogen. La
valoarea 7 a pH-ului, apa conține un număr egal de ioni de hidrogen (H+) și de ioni hidroxil
(OH-). Dacă numărul ionilor de hidrogen este mai mare decât cel al ionilor hidroxil, atunci
nivelul pH-ului este mai mic decât 7 iar apa este acidă, dar dacă numărul ionilor de hidrogen este
mai mic decât cel al ionilor hidroxil, atunci valoarea pH-ului va fi mai mai mare ca 7, iar apa este
alcalină sau bazică.

Compuşii care produc modificări ale pH – ului (pH = - lg [H+]) apelor naturale sunt
dioxidul de carbon, carbonaţii şi bicarbonaţii. pH-ul apei poate fi afectat de depunerile
atmosferice (sau ploaia acidă), eliminările de deşeuri, scurgerile din mine şi de tipul de roci ce se
găsesc în mod natural în zona respectivă.

Prin disociere apa formează ionii de hidrogen H+ si hidroxil OH-. Deoarece ionii de
hidrogen nu pot exista în stare liberă, aceștia se hidratează imediat cu o moleculă de apă formând
grupaea hidroniu.

H2O <-> H++HO-

H++ H2O -> H3O+

2H2O -> H3O+ + HO-

În apă pură [H3O+] = [HO-]= 10-7 ion g/l, ceea ce corespund unui mediu neutru din
punct de vedere acido-bazic.

Dacă [H3O+] >10-7 soluția are caracter acid.

Dacă [HO-] > 10-7 soluția are caracter bazic.

Conform definiției avem:

pH= -lg [HO-]

pH= -lg [H3O+]

În mod analog s-a definit: pOH= - lg[HO-]

Deoarece în apa pură produsul ionic al apei este: Kw= [H3O+]*[HO-]=10-14,

 pH+pOH=14

18
 Întrucât ionul de hidrogen imprimă apei proprietăți acide și ionut hidroxil, proprietăți
bazice, atunci când concentrația ionilor de H+ va lua valori de la 0 la 10-14 (pH= 0-14), reacția
apei se va modifica corespunzător de la o reactive puternic acida la o reactive puternic alcalină.

Fig.3.2

Limite pH.

Caracterul apei în funcție de pH.

pH 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Foarte acid Acid Slab acid Neutru Slab Alcalin Foarte alcalin
alcalin

Mediu acid Normal Mediu bazic

Fig.3.3

Factorii care duc la modificarea pH-ului apelor naturale sunt:

• fluctuațiile concentrațiilor totale de CO2 bicarbonaților și carbonațilot

• duritatea apelor

• prezența apelor reziduale (acide sau alcaline)

mediu
indicator mediu acid mediu bazic
neutru

Fenolftaleina incoloră incoloră roșie carmin

19
Metiloranj oranj roșu galben

Turnesol violet roșu albastru

Fig.3.4

3.2.Metode de determinare a PH-ului apei

Soluţiile pot fi:

• acide

• bazice

• neutre

Mărimea care masoară aciditatea şi bazicitatea unei soluţii este pH-ul. pH-ul unei soluţii
este egal cu puterea cu semn schimbat a concentraţiei molare a soluţiei în ioni de hidroni

pH=-lg [H3O+]
[H3O+]=10-pHmol/L

Aciditatea sau bazicitatea soluţiilor se măsoară pe scara pH-ului,de la 0 la 14.

Soluţiile acide au pH cuprins între 1 şi 7.Soluţiile bazice au pH cuprins între 7 şi 14.Soluţiile

neutre au pH=7. Apa pură are caracter neutru: [H+]=[HO-]=10-7mol/L; pH=7.

Caracterul acid,bazic sau neutru al unei soluţii se poate determina practic în laborator,cu
ajutorul indicatorilor.

Indicatorii sunt substanţe organice din clasa coloranţilor care îşi schimbă culoarea în funcţie
de pH-ul sistemului.

O substanţă poate fi folosită ca indicator dacă îndeplineşte anumite condiţii:

• să funcţioneze reversibil

20
 • să-şi modifice proprietăţiile brusc

• să prezinte solubilitate maximă în mediul sistemului

• să dea culori intense chiar la concentraţii mici

O caracteristică importantă a indicatorilor acido-bazici este intervalul viraj,adică limitele de

valori ale pH-ului înăuntrul cărora are loc modificarea de culoare.

În vederea determinării pH-ului este folosită o gamă largă de metode, începând de la cele simple,
care utilizează hârtii indicatoare, până la metode sofisticate de determinare a pH-ului.
Determinarea acestuia se efectuează în principal prin 2 tipuri de metode, colorimetrică şi
electrochimică.

Metodele colorimetrice pun în evidenţă o întreagă gamă de culori, corespunzând

diferitelor valori de pH. Exactitatea lor este limitată şi nu sunt satisfăcătoare decât pentru o
utilizare pe teren.

Metoda electrochimică se bazează pe măsurarea forţei electromotoare a unei celule

electrochimice, care este alcătuită din probă, un electrod de sticlă şi un electrod de referinţă.

I. METODA COLORIMETRICA

Principiul metodei

În proba de apă se introduce un indicator şi se compară cu o scară de etalonare sau cu discuri

colorate ce corespund la diferite valori ale pH-ului.

Metoda colorimetrică folosind comparatorul Hellige

Material necesar:

- comparatorul Hellige;

- discuri colorate ( cu a jutorul scării de comparere);

- indicator pentru diferite valori de pH

21
Fig.3.5.Comparator Hellige

Mod de lucru:

- Într-una din cuvele aparatului se introduc 10 ml de apă de analizat şi 0,5 ml indicator

potrivit pH-ului apei de analizat.

- Se agită şi se introduce cuva în orificiul din dreapta aparatului.

- În cealaltă cuvă se introduc 10 ml apă de analizat fără indicator şi se amplasează în

orificiul din stânga al aparatului.

- Se roteşte discul respectiv până se obţine o uniformitate de culoare a câmpului vizual.

- Se citeşte pH-ul direct pe disc.

Metoda colorimetrică folosind scara de comparare

Reactivi

- albastru de bromtimol;

- roşu de metil;

- amestecul de indicatori – soluţia de roşu de metil şi albastru de bromtimol se amestecă în

proporţie de 1:2 şi se păstrează în sticlă brună, la rece şi întuneric;

- clorură de cobalt în soluţie de acid clorhidric;

- clorură ferică în soluţie de acid clorhidric;

- clorură de cupru în soluţie de acid clorhidric;

- sulfat de cupru în soluţie de acid sulfu

22
Fig.3.6.Indicatori Ph

Mod de lucru:

Se iau 10 ml apă de analizat şi se introduc într-o eprubetă peste care se adaugă 0,6 ml din
amestecul de indicatori. Se agită, iar coloraţia obţinută se compară cu o scară de etalonare.

Culorile de viaaj ale diferiților indicatori:

Fig.3.7.Tabelul culoriore diverșilor indicatori de pH

Inconvenientele metodelor colorimetrice:

- nu se poate folosi pentru apele tulburi sau colorate;

- apele cu salinitate crescută pot modifica tenta indicatorului;

- clorul rezidual poate distruge parţial indicatorul sau poate intensifica tenta lui.

I. CONSIDERAŢII TEORETICE

Principiul metodei constă în compararea probei de analizat ce conţine un amestec a două soluţii
indicator cu scara etalon. Soluţiile indicator folosite sunt roşu de metil şi albastru de bromtimol.

23
II. SCOPUL LUCRARII

• determinarea pH-ului diverselor probe de apă

• indentificarea şi utilizarea reactivilor şi sticlăriei de laborator necesare pentru efectuarea

unor analize ale apei

III. SUBSTANŢE ŞI USTENSILE

• substanţe pentru pregătirea reactivilor

• soluţii pentru scară etalon de comparare

• apă bidistilată

• probă de apă pentru analiză

• tuburi Nessler sau eprubete

• baloane cotate de 100-1000 ml

IV. MOD DE LUCRU

a) Pregătirea reactivilor:

• Roşu de metil: în 100ml alcool etilic se dizolvă 0,1 g roşu de metil; se adaugă 7,4 ml
soluţie de NaOH 0,05 N şi se completează volumul pană la 500 ml apă bidistilată

• Albastru de bromtimol:în 50 ml alcool etilic se dizolvă 0,1 g albastru de bromtimol;se

adaugă 3,8 ml soluţie de NaOH 0,05 ml N şi se completează volumul pană la 250 ml cu apă
bidistilată

b) Amestecul de indicatori : soluţia de roşu de metil şi albastru de bromtimol se amestecă în

proporţie de 1:2 şi se păstrează în sticlă brună,la rece şi întuneric

c) Pregatrea soluţiilor pentru scara de etalon de comparare:

• Clorură de cobalt 59,5 g(CoCl2.6H2O) se dizolvă într-un balon cotat de 1000ml,în HCl
1% şi se completează la semn cu HCl1%

• Clorură ferică, 45,05 g (FeCl3.6H2O) se dizolvă în soluţie de HCl 1% într-un balon cotat
de 1000 ml şi se aduce la semn cu soluţie de HCl 1%

• Clorură de cupru,400 g (CuCl2.2H2O) se dizolvă în soluţie de HCl 1% într-un balon

cotat de 1000 ml şi se aduce la semn cu soluţie de HCl 1%

Soluţiile etalon se repartizează în eprubete în cantităţiile indicate în tabelul următor:

24
pH 5,8 6,0 6,2 6,4 6,6 6,8 7,0 7,2 7,4 7,6 7,8 8,0 8,2 8,4
Soluţie de CoCl2 ml 1,35 1,30 1,40 1,40 1,40 1,80 1,80 2,10 2,20 2,20 2,20 2,20 2,20 2,20
Soluţie de FeCl3 ml 5,85 5,50 5,50 5,00 4,25 3,05 2,50 1,80 1,60 1,10 1,05 1,00 1,00 0,80

Soluţie de CuCl2 ml 0,05 0,15 0,20 0,40 0,70 1,00 1,15 1,75 1,80 2,25 2,20 2,10 2,00 1,80

Soluţie de CuSo4 ml - - - - - 0,40 1,05 1,10 1,90 2,20 3,10 4,00 4,30 5,00

Apă distilată ml 2,25 3,05 2,85 3,20 3,65 3,75 3,50 3,25 2,50 2,25 1,45 0,70 0,50 0,40

Fig.3.8

-Se inroduc 10ml apă de analizat într-o eprubetă asemănătoare celo în care s-a pregătit scara
etalon de comparare

-Se adaugă 0,6 ml din amestecul de soluţii indicator

-Se agită. Coloraţia obţinută se cmpară cu culoarea soluţiilor scării colorimetrice. Găsirea culorii
corespunzătoare presupune citirea pH-ului şi notarea lui în fişa de observare

II. METODA ELECTROCHIMICA SI CU HARTIE DE pH

Metodele potențiometrice se bazează pe măsurarea diferenței de potențial între doi electrozi

imersați în soluția de analizat.

În potențiometria directă se măsoară direct potențialul de electrod ce apare între un

electrod indicator și un electrod de referință.

Principiul metodei

Diferenţa de potenţial existentă între un electrod de sticlă şi un electrod de referinţă (calomel –

KCl saturată) introduşi în proba de apă de analizat variază liniar cu pH-ul probei.

Această metodă este mai precisă și se poate aplica și pentru apele tulburi sau colorate.

Reactivi şi material necesare

- potenţiometru pentru pH;

- electrod de sticlă;

25
- electrod de referinţă de calomel;

- soluţie de clorură de potasiu saturată;

- soluţie tampon pentru pH = 4 (ftalat acid de potasiu şi apă bidistilată), pH = 6,88 (fosfat
monopotasic, fosfat disodic şi apă bidistilată) şi pH = 9,22 (borat de sodiu cu 10 molecule H2O
şi apă bidistilată);

- apă bidistilată fiartă şi răcită.

Mod de lucru

Etalonarea aparatului se efectuează folosind soluţiile tampon cu pH cunoscut şi se

corectează cu ajutorul butonului de corectare a abaterii. După spălarea electrozilor cu apă
bidistilată şi clătirea lor cu apă de analizat, se introduc în apa de analizat şi se citeşte pH-ul direct
pe indicatorul de pe aparat. Temperatura probei trebuie să fie menţinută la 200C, cu variaţie de ±
0,50C. Se repetă operaţia de încă 2 ori şi se ia ca valoare a pH-ului media celor 3 citiri.

. Determinarea pH-ului cu hârtie de pH

Folosirea indicatorului de hârtie este simplă şi ieftină dar metoda nu este foarte precisă şi
necesită oevaluare subiectivă a culorii acesteia de către utilizator. Deşi analiza nu este foarte
corectă ea ne poate duce la o exterminare aproximativă a valorii pH-ului.

BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/PH

2. https://ro.scribd.com/doc/294756095/Determinarea-ph-ului

26
3. http://education.inflpr.ro/res/CarteGarabet/Investig%20sol%20apoase.pdf

27