Examen pentru certificarea competentelor profesionale

in invatamantul liceal filiera tehnologica

Domeniul : Resurse naturale si protectia mediului
Calificarea :Tehnician Ecolog si Protectia Calitatii Mediului

Tema: Regimul de oxigen al apei naturale

CAPITOLUL I

1.1 Argument
Apa este foarte mult raspandita in natura, in toate trei straturile de agregare, sub
forma de gaz sau vapori de apa - ceata, aburi si nori - in atmosfera, sub forma
lichida in rauri, mlastini, lacuri, mari sau oceane si sub forma solida sau gheata.
Ea acopera mai mult de 70% din suprafata pamantului atat lichida cat si solida
fiind necesara vietii de pe pamant si constituie o mare parte a lucrurilor vii.
Datorita circuitului sau rapid, apa constituie o resursa care poate fi reinoita.
Timpul petrecut in diferitele faze ale circuitului variaza foarte mult. Apa poate
exista in atmosfera doar cateva ore; intr-un lac sau rau, zile saptamani sau luni;
in calote glaciare, gheari sau oceane, mii de ani.
Pe parcursul circuitului sau, apa dizolva:

gaze, cum ar fi: oxizii de carbon, azot si sulf;

solide solubile din pamant, peste sau prin care trece.

Aceste procese pot fi 'naturale' (de exemplu formarea apei dure) sau 'nenaturale'
(de exemplu dizolvarea gazelor poluante care formeaza ploaia acida).
Activitatea umana determina modificari considerabile ale
resurselor de apa naturale resurselor de apa naturale. Aceste influen . Aceste
influentte se manifesta in urmatoarele privinte:

asupra reparti asupra repartittiei resurselor de apa iei resurselor de apa

iintre diferitele categorii de ntre diferitele categorii de resurse;resurse;
asupra reparti asupra repartittiei iei iin timp sau n timp sau iin span spattiu
iu iin cadrul aceleian cadrul aceleiassi categorii.i categorii.


Influen Influenttele de primul tip sunt mult mai profunde ele de primul tip
sunt mult mai profunde ssi, i, in acela n acelassi timp, mai i timp, mai greu de
stabilit din punct de vedere cantitativ.greu de stabilit din punct de vedere
cantitativ.
In primul rand, , exista activitatti ale umanitai ale umanitattii,
exercitand , influente care modifica sensibil insusi regimul precipitatiilor. S-au
constatat reduceri considerabile ale precipitatiilor in vecinatatea unor
zone industrializate, ca urmare a emisiilor de fum industrializate, si de abur de
pe platformele industriale: implicit, aceste reduceri de
precipitattii, influeninfluenteaza, cel pu, cel putin local, in local, resursele de apa.
De asemenea, poluarea atmosferica si formarea smogului , duc la reducerea
radiatiei solare pe suprafata solului , atragand o reducere a umiditattii
atmosferice si o influenta corespunzatoare asupra precipitatiilor.
CAPITOLUL 2
Continut esentializat
2.1Generalitati
In natura, apa se gaseste din abundenta, in toate starile de
agregare:

in stare lichida (forma in care acopera 2/3 din suprafata pamantului; sub
forma de mari, oceane, rauri, fluvii, ape subterane);

in stare solida (formeaza calote glaciare);

in stare gazoasa (atmosfera contine o cantitate considerabila de apa, sub

forma de vapori de apa, invizibili).
Apa urmeaza un circuit in natura.
Caldura soarelui determina evaporarea apei de suprafata. Vaporii
rezultati se ridica in atmosfera. Daca in atmosfera saturata cu vapori de apa
apare o scadere a temperaturii, parte din vaporii condensati iau forma de nori,
ceata, ploaie, zapada sau grindina.
In anotimpurile calde, dar cu nopti racoroase se depune roua, iar
daca temperatura solului este sub 0C, se depune bruma.
Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezulta din topirea
zapezilor, in parte umplu din nou lacurile, raurile, fluviile, marile si oceanele.Alta
parte strabate straturile de pamant, la diferite adancimi, formand apele freatice.
Apa subterana poate reaparea la suprafata, fie prin izvoare, fie extrasa prin
fantani, puturi sau sonde.
In natura nu exista apa pura; date fiind interactiunile cu mediul ea
contine gaze, substante minerale si organice dizolvate in suspensie.

Chiar apa de ploaie, care ar trebui sa fie cea mai curata apa
naturala (devenita astfel printr-o distilare naturala) poate prezenta dizolvate
anumite impuritati de tipul: CO2, NH3 sau chiar H2S, SO2 ca urmare a
contactului prelungit cu aerul.
In regiunile tropicale, apa de ploaie are o putere de dizolvare foarte
mare. Specialistii au calculat ca in peninsula Indochina, apa de ploaie ce cade pe
un hectar, pe parcursul unui an, contine 8 kg HNO3. In Brazilia, 50g apa la m 3 de
ceata contine 15-18 mg H2CO3 si 19 mg HNO3. Este o apa acida ce ataca rocile.
Cea mai variata compozitie dintre toate apele naturale o au apele
subterane. Ele contin cantitati mari de substante solide sau gazoase. Ajunse la
suprafata, aceste ape, formeaza izvoare de ape minerale.
Dupa compozitie, apele minerale pot fi:

acide (continut ridicat de CO2),

alcaline (predomina sulfatii de magneziu si sodiu),

sulfuroase (contin sulfuri alcaline),

feruginoase (contin carbonati de fier di si trivalent).

Tara noastra are un potential ridicat de ape minerale. Sunt cunoscute

statiunile balneo-climaterice ca cele de la Buzias (ape carbogazoase si
feruginoase), Calimanesti, Govora, Caciulata (ape sulfuroase), Slanic Prahova,
Ocna Sibiului (saline).
Factorii determinanti ai efectului terapeutic precum: termalitate,
prezenta gazelor dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenta unor
substante de natura minerala sau organica (hormoni, antibiotice) permit
utilizarea acestor ape in tratarea unei game foarte largi de afectiuni ale
aparatului cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos si boli
endocrine.
Apele din rauri au o compozitie variabila. Sunt in general slab
mineralizate. Contin Ca2+ si HCO3- si mai rar SO42- si Cl-.
Apele marilor si oceanelor sunt puternic mineralizate. Marile
interioare au concentratii in saruri, fie mai mari (Marea Mediterana), fie mai mici
(Marea Neagra in special NaCl) comparativ cu apele oceanelor. In cazul Marii
Moarte, concentratia de saruri este atat de mare incat viata nu poate
exista.
Sarurile apei de mare contin 89 cloruri,
10 sulfati, 0,2 carbonati.
Totalitatea apei pe pamant este de aproximativ 1,46 miliarde km 3 din
care 97 in oceane si mari, 2 in calote glaciare si 1 in rauri, lacuri, panze
subterane.

Apa potabila nu trebuie sa contina organisme animale si vegetale si

sa satisfaca cerinte de calitate superioara privind indicatori fizico-chimici,
biologici si bacteriologici.
Alimentarea cu apa a centrelor urbane prezinta o mare importanta,
caci apele trebuie sa fie tratate inainte de a fi puse la dispozitia populatiei.
Pentru epurarea apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apa
de Javel), cloramina. In cazul clorului se utilizeaza aproximativ 0,1 mg clor la litru.
O cantitate prea mare de clor da insa apei un gust dezagreabil si chiar un miros
urat.

(CIRCUITUL APEI IN NATURA)

2.2 Principii teoretice

Analiza fizico-chimica a apei consta in determinarea proprietatilor organoleptice

si fizice, precum si a compozitiei chimice.
Analiza apei se executa dupa un plan bine stabilit, tinand cont de sensibilitatea
mai mare sau mai mica a proprietatilor si componentilor apei.
Substantele care se determina nu au effect nociv , toxic sau de alta natura
asupra organismului uman si nici nu produc modificari in continutul apei.
Indicatia sanitara a acestor substante consta in in faptun ca ele arata , indica
prezenta in apa a altor substante care pot avea efecte nocive; nu este vorba
numai de substante chimice ci si de agenti microbieni care pot declansa boli
infectioase sau parazitare.
Unele dintre aceste substante indicatoare se pot gasi in mod obisnuit in apele
natural, de aceea nu atat prin prezenta lor cat mai ales prin modificarea brusca a
concentratiei ,aceste substante au rol indicator.
Acesti indicatori sunt: oxigenul dizolvat , deficitul de oxigen si cerinta biochimica
de oxigen, substantele oxidabile , diversele forme de azot, fosfatii si hidrogenul
sulfurat.
. 2.2.1.Oxigenul dizolvat cantitatea de oxigen efectiv dizolvata in apa care se
cerceteaza.Diferenta dintre oxigenul de saturare si oxigenul dizolvat reprezinta
deficitul de oxigen.
Cantitatea de oxigen dizolvata in apa depinde de temperature apei, presiunea
aerului si continutul in substante oxidabile si microorganisme. Scaderea cantitatii
de oxigen in apa duce la pierderea caracterului proaspat dandu-i un gust fad si nu
satisface senzatia de sete. De asemenea scaderea oxigenului reduce capacitatea
de autopurificare a apelor natural favorizand persistent poluarii cu
toateconsecintele nedorite.
Determinarea este necesara pentru aprecierea impurificari cursurilor de apa ,
pentru controlul apelor de cazan , a apelor industriale si a celor reziduale.
Oxigenul dizolvat in apa se poaet determina prin doua metode:
1.

Metoda volumetrica Winkler

2.
Metoda cu indigo-carmin-aplicabila a apelor industriale ce contin sub
0.05mg/l de oxigen.

2.2.2Oxigenul chimic necesar

Oxigenul chimic necesar (OCN) reprezinta cantitatea de oxigen (in mg/l),
necesara pentru oxidarea substantelor organice continute in apa , fara ajutorul
bacteriilor.Consumul chimic de oxigen reprezinta cantitatea de oxigen necesara

pentru oxidarea tuturor substantelor oxidabile organice si anorganice existente

intr-un litru de apa. Substantele oxidabile din apa , sau consumul chimic de
oxigen (CCO) sunt substantele ce se pot oxida atat la rece cat si la cald , sub
actiunea unui oxidant. Oxidabilitatea reprezinta cantitatea de oxigen echivalenta
cu consumul de oxifant.
Substantele organice din apa pot proveni din sol (acid humic si acid fulvic) sau in
urma poluarii, caz in care concentratia lor variaza brusc. Cresterea cantitatii de
substante organice in apa sau aparitia lor la un moment dat indica o poluarea a
apei cu germeni care intovarasesc substantele organice.
Se determina prin doua metode:
1.

metoda cu bicromat de potasiu (CCO Cr);

2.

metoda cu permanganat de potasiu (CCO Mn);

2.2.3Consumul biochimic de oxigen de oxigen reprezinta consumul de

oxigen necesar pentru descompunerea substantelor organice sub influenta
microorganismelor existente intr-un litru de apa in conditii bine precizate si
anume: in timp de cinci zile la temperature de 20 de grade Celsius. Se determina
pe probe de apa diluata si nediluata facand diferenta dintre cantitatea de oxigen
gasita in proga de apa imediat si dupa cinci zile de la recoltare.

CAPITOLUL 3
Determinari experimentale
3.1. Determinarea oxigenului dizolvat
3.1.1 Metoda volumetrica Winkler:
1)Aparatura:

Sticle speciale de 120 300 ml , cu dop rodat , taiat oblic;

Pipete gradate

Balanta analitica sau electronica

Cilindru gradat

Pahare Erlenmeyer

Biureta

2)Reactivi:

Clorura manganoasa (MnC)

Hidroxid de sodiu (NaOH) si iodura de potasiu (KI)

Acid clorhidric concentrat (HCl)

Solutie de tiosulfat de sodiu0.01 N (N)

Solutine de amidon 1%

Oxigenul dizolvat in apa reactioneaza cu hidroxidul de sodiu si clorura

manganoasa. Se formeaza hidroxid manganic, care cu iodura de potasiu in mediu
acid pune in libertate iod, care se titreaza cu tiosulfatul de sodiu in prezenta
amidonului.
3)Mod de lucru:
Probele de apa pentru determinarea oxigenului trebuie luate in sticle speciale de
120 300 ml, cu dop rodat, taiat oblic. Sticlele vor fi umplute cu precautie pana
la dop, fara a lasa nici o bula de aer.
Imediat dupa luarea probei se fixeaza oxigenul prin adaugarea a 2 ml clorura
manganoasa si 2 ml hidroxid de sodiu si iodura de potasiu.
La apele cu mult bioxid de carbon se adauga reactivii de mai sus in cantitati mai
mari.
Se astupa sticla cu dopul slefuit astfel ca sa nu ramana nici o bula de aer. Se
agita, iar continutul flaconului devine, in functie de cantitatea de oxigen, galben
sau brun. Se lasa sa se depuna cel putin 60 min. Se adauga 5 ml HCl concentrat
(d = 1,19) si se agita pana la dizolvarea precipitatului, dupa care se lasa in
repaus 10 min.
Din aceasta solutie se iau cu o pipeta 200 ml, se introduc intr-un vas Erlenmeyer
si se titreaza cu tiosulfat de sodiu 0,01 N pana la decolorarea solutiei (galben pai). Se adauga cateva picaturi de solutie amidon 1% ( solutia se decoloreaza in
galben): se continua titrarea cu tiosulfat pana la decolorare.
Cantitatea de oxigen se calculeaza folosind formula:
mg/l oxigen = 1000/B x A/A 2a x 0.08b mg/l

A = cantitatea de solutie luata in flacon (mg)

a = cantitatea de solutie MnC si NaOH iodata necesara fixarii oxigenului (ml)
B = cantitatea de tirant (ml)
b = cantitatea de solutie de tiosulfat de sodiu folosit la titrare (ml)
(Conform formulei de calcul 1ml de tiosulfat de sodiu corespunde la 0.08 mg
oxigen)
Oxigenul dizolvat in apa oxideaza hidroxidul manganos la hidroxid manganic,
care in mediu acid scoate iodul din iodura de potasiu in cantitate echivalenta cu
oxigenul dizolvat in apa si se titreaza cu tiosulfat de sodiu.
3.2 Determinarea consumului chimic de oxigen
3.2.1. Meoda cu bicromat de potasiu (K2Cr2O7)
1)Aparatura:

Balon cu fund rotund

Pipete gradate

Bucati de portelan poros

Refigerent de aer

2)Reactiovi:

Bicromat de potasiu () 0.25 N;

Acid sulfuric concentrat (S)

Feroina

Solutie de sulfat dublu de Fe si amoniu

3)Mod de Lucru
Intrun balon cu fund rotund se introduc 20 ml apa de analizat , ca atare sau
diluata , 10 ml C 0.25 N. Se adauga treptat , cu grija 30 ml S concentrat
amestecand si racind dupa introducerea fiecarei portiuni. Se introduc cateva
portiuni de portelat poros se monteaza refrigerentul de aer si se fierbe timp de 2
ore. Se lasa sa se raceasca si se spala refrigerentul de sus in jos cu pa distilata. In
pahara se adauga cateva picaturi de feroina , apoi titrandu-se cu solutie de sulfat
duble de fier si amoniu 0.25 N.
La punctul de echivalenta , culoarea solutiei vireaza de la albastru verziu la
albastru rosiatic .
In paralel se efectueaza in aceleasi conditii o determinare martor , folosindu-se in
locul apei de analizat 20ml apa distilata.

Formula de calcul:
CC = - x n x 8/V x 1000mg/l
= volumul solutiei de sulfat dublu de fier si amoniu folosit la titratrea solutiei
martor(ml)
= volumul de solutie de sulfat dublu de fier si amoniu titrat pentru proba de
analizat (ml)
V = volumul probei de lucru (ml)
n = normalitatea solutiei de sulfat dublu de fier si amoniu
8 = cantitatea de oxigen (mg) corespunzatoare la 1 ml C 0.25 N
Consta in oxidarea substantelor oxidabile (organice si anorganice) cu bicromat de
potasiu in exces in mediu de acid sulfuric si in titrarea execsului de bicromat cu
sulfat dublu fier si amoniu utilizand ca indicator feroina.

3.2.2. Metoda cu permanganat de potasiu (KMnO4)

1)Aparatura:

Pahare Erlenmeyer

Pipete

Sita de azbest

Biureta

Balanta analitica sau electronic

Mojar

Balon cotat

2)Reactivi:

Solutie de permanganat de potasiu 0.01 N , se prepara din 0.316g

permanganate de potasiu mojarat , se dizolva in cativa ml de apa distilata intr-un
balon cotat de 1000ml si se completeaza pana la semn cu apa distilata;


Solutie de acid oxalic 0.01 N se prepara din 0. 6303g acid oxalic ce se
dizolva in cativa ml de apa distilata , intr-un baloc cotat de 1000ml , adauganduse 5 ml acid sulfuric in raport 1:3 si se completeaza pana la semn cu apa distilata

Acid sulfuric 1:3 diluat cu apa bidistilata si tratat la rece cu careva picaturi
de permanganate de potasiu pana la virajul culorii la slab roz

Solutie de hidroxid de sodium 30%

Reactia chimica:
2KMnO4 + 5H2C2O4 + 3H2SO4 = 2MnSO4 +K2SO4 + 10CO2 + 8H2O
3)Mod de lucru:
a)In cazul unui continut de cloruri in apa sub 300mg/l :
100 ml de apa de analizat se adauga intr-un pahar Erlenmeyer pregatit inainte
fara urme de substanta organice , in care se introduce 5 ml S 1:3 si 10 ml
permanganate de potasiu. Se fierbe pe sita 16 min.
Se ia vasul de pe sita si se adauga in Solutia fierbinte 10 ml acid oxalic.
Solutia decolorata titrandu-se cu permanganate de potasiu pana la virajul slab al
culorii la roz persistent.
Relatia de calcul:
mgKMn/l = [(V + ) x f - ] x 0.316/ x 1000mg/l
V = volumul de permanganate de potasiu introdus initial in proba (ml)
= volumul de permanganate de potasiu 0.01 N titrati in proba (ml)
= volumul de acid oxalic pus in proba pentru decolorare (ml)
= factorul solutiei de pormanganat de potasiu
= echivalentul gram al permanganatului de potasiu a 1ml de solutie de KMn 0.01
N.
= volumul de apa de analizat luat in lucru (ml)
b)In cazul unui continut in apa de cloruri peste 300mg/l
100ml apa de analizat se adauga intr-un pahar Erlenmeyer peste care se adauga
0,5 ml hidroxid de sodiu 30% si 10 ml ermanganat de potasiu. Se fierbe 10 min.
pe sita de azbest .Se lasa apoi sa se raceasca pana la 70C si se adauga in proba
5ml S 1:3 si 14 ml acid oxalic 0,01N. titranduse cu permanganate de potasiu
pana cand lichidul incolor capatand o tenta de slab roz.
Formula de calcul :
mgKMn/l = [(V + ) x f - ] x 0.316/ x 1000mg/l

Observatii:

Pentru a exprima rezultatul de mai sus in mg/l se inmulteste cu 0,25

Factorul solutiei de permanganate 0,01N se stabileste fata de soulia de

acid oxalic 0,01N.
Consta in oxidarea substantelor organice la cald si a celor anorganice la rece sub
actiunea unui oxidant (Permanganat de potasiu) in mediu acid , in cazul unui
continut de cloruri in pa de maxim 300mg/L sau in mediu alcalin , in cazul unui
continut de cloruri in apa de peste 300mg/L.
Permanganatul ramas in exces determinandu-se cu acid oxalic (. Oxidabilitatea
reprezinta cantitatea de oxigen echivalenta cu consumul de oxidant.
3.3. Determinarea consumului biochimic de oxigen
1)Aparatura:

2 sticle brune

Cilindru gradat

2)Mod de lucru:
Determinarea pe proba de apa diluata.
In 2 sticle brune se recolteaza apa de analizat , in aceleasi conditii ca pentru
determinarea oxigenului dizolvat. Intr-una dintre sticlele bruna se fixeaza
oxigenul , iar in cea de-a a doua se pastreaza al intunerin la temperature de cca.
20 Celsius timp de 5 zile. In sticla in care s-a fixat oxigenul se efectueaza
determinarea exact ca la determinarea oxigenului dizolvat. Dupa 5 zile se
determina oxigenul dizolvat din cea de-a doua sticla repetandu-se operatia de la
prima sticla.
Formula de calcul:
mgCB/l = A B
A= cantitatea de oxigen din proba de apa analizata imediat (mg/l)
B = cantitatea de oxigen din proba analizata dupa 5 zile (mg/l)
Determinarea pe proba de apa diluata.
Diluaraea probelor de apa cu apa de dilutie se face in scopul inlaturatii inhibitiei
proceselor biodegradabile. Apa de dilutie este de regula apa de la robinet
puternic aerate si declorinata.
Pentru analiza , proba se alcatuieste din 3/4 apa de dilutie si apa de analizat
dupa care se amesteca.apa de dilutie este necesar sa aiba un continut de oxigen
astfel incat proba pregatita pentru analiza sa sa contina o cantitate de oxigen mai
mica de 2mg/d.

CBO5 mg /d = [(A-B) (a-b)] x

= coeficientul de dilutie care arata cu cat a fost diluata proba de apa.
Se bazeaza pe determinarea oxigenului consumat timp de cinci zile de actre
microorgansmele din apa prin diferentierea dintre cantitatea de oxigen gasita in
proba de apa imediat si dupa cinci zile de rezoltare.
Metoda se aplica la apele in care sunt prezente microorganisme. Pentru apele
care au devenit sterile datorita inhibarii bacteriene de catre reziduurile industriale
si care necesita efectuarea unei insamantari , metoda poate fi aplicata , insa
numai cu caracter experimental.
Determinarea consumului chimic de oxigen se va efectua dupa maxim 8 ore de la
prelevarea probei de apa.
Oxigenul dizolvat in apa depinde de: pH , temperatura , presiunea aerului si
continutul in substante oxidabile si mocroorganisme.
Scaderea cantitatii de oxigen din apa potabila o face nepotabila.
Degradarea biochimica a apelor reziduala are loc in 2 etape:

Descompunerea substantelor organice timp de 5 zile

Nitrificarea, cand amoniul este trecut la nitrit cu ajutorul

bateriilor : Nitrosomonas si Nitrobacter.
Reactia care are loc este :
Organisme + nutrienti + agenti de oxifare celule noi + produsi
metabolici + energie
CAPITOLUL 4
Concluzii
Determinarea regimului de oxigen are importanta practica:

CB

pentru apele de suprafata la care se determina oxigenul dizolvat , CCO si

pentru apele potabile care se determina numai oxigenul dizolvat si CCO

pentru apele reziduale la care se deternima numai CCO si CB

Pentru determinare CCO , in practica , metoda cu permanganate de potasiu se

foloseste in general pentru determinari rapide si orientative intricate
reacta chimica decurge in condirii blande in timp ce metoda co bicromat de
otasiu se foloseste in mod current pentru determinari laborioase si exacte.
Oxigenul din apa poate avea o provenienta variata:
-prin dizolvarea oxigenului din aer

- prin procesele de fotosinteza a florei acvatice

In apele cu turbiditate mica si expuse favorabil la soare , in timpul zilei oxigenul
dizolvat se gaseste aproape de limita de saturatie , iar in timpul noptii se gaseste
in cantitati foarte mici , dar exista bioxid de carbon in cantitate mare. Plantele
acvatice, ziua produc oxigen , iar noapte consuma oxigen.
Solibilitatea oxigenului in apa este invers proportionala cu temperature apei. O
data cu cresterea temperaturii apei , solubilitatea oxigenului in apa scade.
Existent unor impuritati oxidabile in apa schimba continutul in oxigen al apei
scazandu-l mult sub limita de saturare. Astfel , substantele organice hidrogenul
sulfurat , amoniacul si nitritii prezenti in apa reduc continutul e oxigen dizolvat in
apa.
Scaderea brusca a continutului de oxigen dizolvat in apa dovedeste impurficarea
apei respective.Pentru o buna oxigenare a plantelor , cu efecte benefice atat
asupra florei si faunei acvatice cat si asupre sanatatii omului , se recomanda
urmatoarele masuri:
-reducerea poluarii prin educare populatiei,printr-o legislate adecvata , prin
infintarea micro statiileor de epurare chiar la locul de deversare aa apelor
industrial si apoi a unor micro statii de epurare orasenesti in care doar sa se
finalezeze procesul de epurare a apelor reziduale , prin refacerea si sextindetea
canalizarii proportional cu necesitatiile actuale, prin folosirea a ingrasamintelor
chimicesi a pesticidelor in agricultura , prin interzicerea deversarilor de ape
menajere sau de hidrocarburi de pe navele fluviale , maritime sau oceanice , prin
interzicerea depozitarii gunoaielor pe malurile apelor de suprafata.
- prin asigurarea debitelor de inprospatare a apelor pentru dilutia acestora;
-prin amenajearea albiilor raurilor si a malurilor lacurilor penru evitarea zonelor
de stacnare a apei.
-prin crearea de fantani arteziene si de cascade pentri oxigenarea si
destratificarea apei .

CAPITOLUL 5
Norme de tehnica a securitatii muncii in laborator
In laboratoarele de tehnici de laborator, ca in orice laborator de chimie, exista o
serie de pericole ce trebuie limitate. Principalele pericole care ameninta pe cel ce
lucreaza in laborator sunt:

Intoxicatiile

Arsuri ale pielii, ochilor cu substante corozive

Raniri cu cioburi de sticla, piese de metal

Incendii, explozii, arsuri cu flacara

Electrocutari

Pentru prevenirea acestor pericole trebuie respectate urmatoarele masuri:

Orice substanta cu care se lucreaza se considera in principiu toxica si se va

evita patrunderea ei in organism.

Nu se mananca in laborator, nu se pun alimente pe masa de lucru.

Se va evita inhalarea de vapori de gaze degajate in reactiile efectuate.

Aceste reactii se vor efectua sub nisa.

Pentru portejarea ochilor se vor folosi ochelari de protectie atunci cand

este cazul.

Nu se va lucra, pe cat posibil cu cantitati mari de substante inflamabile.

Substantele inflamabile vor fi ferite de sursele de foc.


Nu se vor folosi instalatii electrice improvizate. Aparatele electrice vor fi
legate obligatoriu la centura de impamantare.

Se va evita in laborator purtarea hainelor confectionate din fibre sintetice.

CUPRINS

CAPITOLUL 1pag.2
1.1ARGUMENT.pag.2
CAPITOLUL 2pag.4
2.2 PRINCIPII TEORETICE.pag.7
2.2.1 OXIGENUL DIZOLVAT..pag.7
2.2.2 OXIGENUL CHIMIC NECESAR.pag.8
CAPITOLUL 3.pag.9
3.1 DETERMINAREA OXIGENULUI DIZOLVAT..pag.9
3.1.1 METODA VOLUMETRICA WINKLER.pag.9
3.2 DETERMINAREA CONSUMULUI CHIMIC DE OXIGEN..pag.11
3.2.1 METODA CU BICROMAT DE POTASIU..pag.11
3.2.2 METODA CU PERMANGANAT DE POTASIU..pag.13
3.3 DETERMINAREA CONSUMULUI BIOCHIMIC DE OXIGEN..pag.15
CAPITOLUL 4(CONCLUZII)pag18
CAPITOLUL 5
NORME DE TEHNICA SI SECURITATE A MUNCII IN LABORATOR..pag.20
CAPITOLUL 6(BIBLIOGRAFIE).pag.22

Capitolul 6
Bibliografie