UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

FASCISMUL
IDEOLOGIE POLITICĂ

COORDONATOR:
CENUȘE MELINDA
STUDENT:
SIMION (CIUCULETE) ELENA DIANA
AP 31
 2

CUPRINS

Fascismul – origini………………………………………………………….……………..3

Fascismul italian……………….....…………....………………………………………….4

Bibliografie
 3

Fascismul – origini

Fascismul este o ideologie aparuta in Europa dupa Primul Razboi Mondial, care a stat la
baza unor partide de extrema dreapta politica, caracterizandu-se prin nationalism extremist,
misticism, incercarea de a monopoliza toate sferele vietii sociale, violenta, glorificarea
militarismului si cultul pentru virtutile masculine, demagogie sociala, etc. Termenul de „fascist”
l-a desemnat initial pe purtatorul fasciei (“fascia” este un manunchi de nuiele de mesteacan, legat
cu o curea, avand la mijloc, in partea superioara, o secure, care era purtat de lictorii care ii
insoteau pe unii magistrati romani din Roma antica).

Printre cauzele aparitiei fascismului se numara ascensiunea dreptei radicale dupa Primul
Razboi Mondial, care a fost fara indoiala un raspuns, o reactie la pericolul si chiar la realitatea
revolutiei sociale si a puterii clasei muncitoare in general, la Revolutia din Octombrie si leninism
in special. Fara acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, desi extremistii demagogi de dreapta
au fost prezenti in politica intr-un numar de tari europene incepand cu sfarsitul secolului al XIX-
 4

lea, totusi au fost foarte bine tinuti sub control inainte de 1914. In aceasta privinta, sustinatorii
fascismului au, probabil, dreptate in afirmatia ca Lenin a dat nastere lui Mussolini si lui Hitler.

Statul fascist este o dictatura care promoveaza cel mai adesea idei nationaliste duse la
extrem; pe langa idealizarea propriei natiuni si preamarirea trecutului glorios, se manifesta
intoleranţa fata de alte natiuni/rase/ideologii. Nationalismul exagerat este completat de incalcarea
grava a drepturilor omului, eliminarea oponentilor prin mijloace teroriste, o obsesie
bolnavicioasa fata de problemele legate de siguranta nationala si dorinta de expansiune
teritoriala, care determina puternica militarizare a statului, blocarea sau chiar eliminarea altor
lideri de opinii, interzicerea religiei, coruptia generalizata, descurajarea manifestarilor artistice,
obtinerea si mentinerea puterii prin mijloace brutale, prin santaj, amenintare si crima. Fascismul
se manifesta prin distrugerea oricaror structuri democratice, controlul mediilor de mase,
subordonarea totala a individului fata de stat si crearea unei situatii de continua terorizare a
populatiei civile. Relativa priza a ideologiilor fasciste la unele populatii in anumite momente
istorice s-a datorat unor lideri carismatici (ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini), discursului
nationalist si conjuncturii politice si economice. S-a constatat ca ideologiile de extrema dreapta
reusesc sa se impuna in perioadele de recesiune economica si pe fondul nemultumirii populatiei
fata de ineficienta guvernarii.

Fascismul nu a reprezentat insa doar o simplă ideologie, ci si un fenomen social major al

secolului. El a avut milioane de aderenti si simpatizanti, in special tineri, foarte multi studenti. A
fascinat, mai mult sau mai putin, intelectuali de marca cum ar fi: Benedetto Croce, Jean Cocteau,
Luigi Pirandello, Giovani Gentile, T.S. Eliot, Charles Maurras, Luis-Ferdinand Celine, Oswald
Spengler, Martin Heidegger.1

Fascismul italian

“Fascismul este o conceptie religioasa despre viata... care transcede individul si il inalta
la statutul de membru initiat al unei societati spirituale.”

(Benito Mussolini)

1
http://www.wikipedia.org/
 5

Originile Fascismului trebuie cautate in Italia secolului al XIX–lea, in istoria

“Risorgimentului” italian (curent in cultura si viata politica italiana din secolului al XIX-lea, care
propaga unitatea Italiei, libertatea si egalitatea), visul unui “mari Italii” ramanand mereu acelasi
indiferent de epoca. Prin imparatia romana, Italia a infaptuit unitatea lumii vechi, in Evul Mediu
a intemeiat Biserica romana, catolica, iar in Risorgiment a pus bazele societatii moderne – fapte
care ii trezesc un anumit simt al datoriei, acela de a se impune ca factor de seama in istoria
civilizatiei. Insa, Italia trebuie sa se gandeasca intai la unitate si abia apoi la impunerea unui
prestigiu grandios, astfel ca, marele vis al revolutiei italiene, inceputa la 1821, nu s-a putut
infaptui;2 Italia si-a creat unitatea, dar nu si grandoarea, a dobandit unitatea politica, dar nu si pe
cea morala.

2
Balbo, Prefata la “I discorsi della rivoluzione” ale lui Benito Mussolini, Alpes, Milano, p.8.
 6

Revolutia fascista este intrepatrunderea desavarsita intre gand si fapta, lucru care da
valoare etica miscarii fasciste. “Forta ideala si practica a acestei revolutii sta si in
intrepatrunderea desavarsita dintre om si miscare, prin care Mussolini si Fascismul sunt doua
infatisari ale aceleiasi naturi: doua trupuri si un singur suflet; doua suflete intr-un singur trup.”3

“Fascismul rasarit din creierul constructiv al lui Mussolini, ca sa capteze revolutia

nationala a Italiei si s-o transforme intr-o forta creatoare, a fost de la inceput, nu numai un sistem
de guvernamant, dar mai mult decat orice, un sistem de gandire. O noua conceptie de viata,
avand la baza o noua interpretare a datoriei catre patrie a fost pusa in circulatie de catre marele
ziditor al Italiei moderne. Dupa felul de gandire individualist, care a caracterizat popoarele latine
in veacul al XIX-lea, fascismul, cu catechismul lui a fost in stare sa creeze o noua psihologie
italiana, stapanita de ideea colectiva cu toate consecintele. Mana puternica a Dictatorului de la
Roma a modelat sufletul multimii si patrunzand in adancime a izbutit sa dea cea mai formidabila
renastere morala din cate cunoaste istoria.”4

Fascismul este, printre altele, si o atitudine spirituala, de o inalta semnificatie istorica,

care nu intereseaza doar viata italiana, ci atinge interesele generale omenesti; – lucru evidentiat
in cuvintele lui Mussolini: “Italia pe care vrem s-o facem, pe care-o cladim zi de zi, pe care o
vom face, caci aceste ne este crezul si vointa noastra neclintita, va fi o faptura splendida ca
vigoare si intelepciune.”5

Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie 1883– 28 aprilie 1945) a fost conducatorul
fascist al Italiei intre anii 1922 si 1943, care a creat un stat fascist utilizand propaganda si
teroarea de stat. Si-a inceput cariera politica inainte de primul razboi mondial, ca socialist.
Talentul sau oratoric si scriitoricesc i-a asigurat in scurt timp un loc de frunte in partid, Mussolini
devenind editorul ziarului organizatiei. In pofida succeselor sale politice, Mussolini s-a
indepartat de socialisti. Dupa izbucnirea Marelui Razboi in 1914, acestia s-au declarat impotriva
oricarei opozitii nationaliste, insa Mussolini ar fi vrut ca Italia sa lupte impotriva Puterilor

3
Edoardo Susmel, Fascismul Italian, Bucuresti, 1928, p. 11.
4
Scrisoare de Octavian Goga catre Vintila Paraschivescu (traducator), in Fascismul, Benito Mussolini, 1934.
5
B. Mussolini, La nuova politica dell’Italia, Vol. I, Alpes, Milano, 1923, p.48.
 7

Centrale. Cand Italia a intrat in Razboi, Mussolini a actionat pe baza acestei convingeri si s-a
inrolat ca voluntar.

La sfarsitul razboiului, in 1918, Mussolini aderase la extrema dreapta. Era deja pregatit sa
lupte pentru noile sale principii. In 1919, Mussolini a organizat Fasci di Combattimento (grupuri
de lupta) in vederea luptelor de strada cu cei de stanga, forta pe care acum o socotea cel mai
mare dusman al Italiei. De la Fasci – cuvant italian anume ales pentru a arata ca era vorba de
unitati compacte de luptatori politici – deriva si numele miscarii: fascism.

La 23 martie 1919, Mussolini fondeaza la Milano primul grup politic de orientare

fascista. Initial programul grupului sau politic avea o orientare strict nationalista, cautand sa
atraga categoria larga a veteranilor Primului Razboi Mondial. Mai tarziu, realizand ca grupul sau
tinta de veterani de razboi nu este suficient pentru realizarea telurilor sale politice, Mussolini
adaugă o alta componenta programului sau fascist, care se adresa specific italienilor bogati,
proprietari de companii si terenuri. In octombrie 1922, Mussolini organizează "Marsul asupra
Romei" (Marcia su Roma). La ordinul sau, mii de fascisti se indreapta spre Roma pentru a prelua
puterea. Intimidat si temandu-se de un razboi civil, regele Victor Emanuel al III-lea il
desemneaza pe Mussolini drept prim-ministru. In anii urmatori, Mussolini preia treptat intreaga
putere, luandu-si titlul de "Il Duce" si impunand in Italia cultul propriei personalitati.6

Fascismul trece peste ideologiile si institutiile liberale ori democratice care au aparut in
urma Revolutiei Franceze, pentru a inalta edificiul noii Italii, pe alte temelii; iar cocnirea dintre
cele doua idei – cea care a invins in 1979 si care a afirmat Drepturile Omului si cea de la 28
octombrie 1922, care afirma Drepturile Natiunii – devine evidenta. Fascismul vrea sa
demonstreze ca Natiunea este “insasi viata neamului; care are in ea ratiunea puterii si a stapanirii,
caci reprezinta o lumina, o frumusete, o armonie, o bunatate autentica zamislita din forta si
simtul ordinei.”7

In diversele sale perioade fascismul a primit numeroase si diverse definitii, avand la baza
puncte de vedere foarte diferite, ce evidentiaza esenta politica a acestui fenomem contradictoriu
6
http://ro.wikipedia.org/wiki/Benito_Mussolini
7
Edoardo Susmel, op. cit., p. 13.
 8

si enigmatic pentru cultura secolului XX. La inceput, acest fenomen a fost tratat drept o forma de
“revolutie mic-burgheza” si “o lupta pentru supravieturie a paturilor mijlocii”. Luigi Longo,
afirma ca miscarea fascista s-a format “ca rezultat al razvratirii micii burghezii in teama ei de a
nu fi strivita in inclestarea dintre marele capital si miscarea muncitoareasca.” 8 Alte definitii date
fascismului, au aparut dupa 1926, cand victoria miscarii naziste din Germania a inceput sa scoata
la iveala natura contrarevolutionara a acestuia : “o contrarevolutie inarmata, prezentata drept
miscare de masa si reprezentata de organizatiile hitleriste” (Ernst Thälmann); “o contrarevolutie
preventiva” (Delle Piane); “cea mai reactionara contrarevolutie din istorie, contrarevolutia
secolului al XX-lea” (comunistul francez G. Politzer); “o revolutie de dreapta” (istoricul E.
Franzel in “Imperiul iacobinilor cafenii”); “feudalism industrial” (Erich Hess); “o revolutie a
nihilismului” (Herman Rauschning), s.a.m.d.

Insa, niciuna dintre aceste definitii nu dezvaluie principala baza a fascismului, esenta sa
specifica. Aceasta a fost exprimata relativ complet in definitia data fascismului de catre cel de-al
VII-lea Congres al Cominternului: “o dictatura terorista fatisa a celor mai reactionare, mai sovine
si mai imperialiste elemente ale capitalului financiar”; tocmai pentru ca acest capital sta la baza
fascismului, determindadu-i programul.9

Fara prezenta capitalului financiar, fascismul si-ar fi pierdut natura, esenta politica si
continutul, nu ar mai fi putut deveni o miscare a intregii natiuni si nu ar fi putut pune mana pe
puterea de stat. Nu intamplator, fascismul a aparut in epoca imperialismului, in conditiile unei
profunde crize sociale, care ameninta insasi existenta sistemului capitalist. Istoria cunoaste si alte
miscari de masa ale micii burghezii capabile sa genereze bonapartism, dar nu fascism.

Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si
carismatic in fruntea statului. Acest lider simboliza statul.  Imaginea i-a fost creata cu ajutorul
masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotararea si cruzimea de care dadeau
dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci cand
individul ce face parte din acest popor se simte slab si neincrezut. Pe fondul acestor predispuneri
psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului insemna totul pentru fiecare
8
Dr. Jeliu Jelev, Fascismul (traducere din limba bulgara de Tiberiu Iovan), Editura Stiintifica, Bucuresti, 1922, p.37.
9
Ibidem, p.40.
 9

si, desigur, era indreptatit sa ii elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt, sau pe cei care ar fi putut
sta in calea unui viitor luminos.

In primele sale faze, Musolini privea Fascismul ca pe o dezvoltare a civilizatiei

Occidentale si privea cu neincredere asupra Germaniei si mai ales asupra Socialismului National
promovat de Hitler, in care vedea " o suta de procente rasism: impotriva oricui: ieri impotriva
crestinatatii, astazi impotriva latinitatii iar maine, cine stie, impotriva intregii civilizatii". Dar
imperialismul si supraestimarea fascismului l-au condus pe Mussolini in bratele Partidului
National Socialist German.

Temeiul doctrinei fasciste este Imperiul – tinta suprema a fascismului; este sinteza cea
mai inalta a politicii italiene. Problema demografica este elementul, iar noua politica italiana este
instrumentul acestei idei care, dupa Mussolini, este pe cale de a deveni realitate. Italia are la
indemana toate elementele, morale si materiale, pentru a infaptui aceasta opera grea. 10 A
intemeia un oras, a descoperi o colonie, a crea un imperiu, sunt – dupa Mussolini – minunile
spiritului omenesc.

Cucerirea Etiopiei (1935) a separat Italia de Europan de Vest si de Organizatia

Natiunilor. In anul urmator, impresionat de succesul german, Mussolini incepe sa vorbeasca de o
axa Roma-Berlin si o promoveaza in timpul vizitei la Berlin in 1936, vizita pe care Hitler o
reintoarce in mai 1938. Sincerele admiratii ale lui Hitler pentru Mussolini au facut sa creasca
increderea sa in sine. Interventia fascismului in Razboiul Civil Spaniol si tratatul Munchenului
cu Anglia, din septembrie 1938 au insemnat incoronarea succesului politicii lui Mussolini; in
realitate se masca odata cu acceptarea politici anti-semite de catre Italia, trecerea acesteia intr-o
pozitie de satelit al Germaniei. Din aceasta cauza, dar si din dorinta de glorie si de marire, Italia
intra in iunie 1940 in razboiul pornit de Germania in septembrie 1939. Razboiul a dezvaluit
ineficienta Italiei, iar trei ani de razboi au adus caderea lui Musolini si a partidului sau.

Asa cum nu se poate constitui un sistem fascist inchegat, fara un monopol politic deplin
al partidului fascist, tot asa nu se poate trece la lichidarea acestui monopol, fara despartirea

10
Edoardo Susmel,op. cit., p. 93.
 10

partidului fascist de stat. Aceasta separare se putea realiza fie pe cale militara, cum s-a intamplat
in Germania si Italia, fie pe cale pasnica, in cazul Spaniei.

Dupa destramarea partidului fascist, procesul se extinde asupra sistemului de organizatii

de masa tutelate de stat, ramase fara conducere si fara control politic. Separarea partidului fascist
de stat si, mai ales, atitudinea lui ostila fata de acesta, duc la rapida dezvaluire a caracterului
antimuncitoresc al “sindicatelor verticale”. Cade intreaga fatada ideologica ridicata cu grija de-a
lungul deceniilor de partidul fascist, cu unicul scop de a ascunde adevarata natura si adevaratele
functii ale “sindicatelor verticale”. Acestea incep si ele sa se distanteze de stat si sa se ridice
impotriva lui. Se infaptuieste astfel un process invers celui care a avut loc in timpul dezvoltarii
ascendente a statului fascist.11 Asa cum, atunci, luand sub controlul sau organizatiile de masa,
statul fascist le-a transformat din instrument al oamenilor muncii, intr-o unealta a sa impotriva
acestora - acum are loc procesul invers.

Descompunerea statului fascist si activizarea societatii ca forta de opozitie fata de stat,

duce in mod inevitabil, la refacerea incercatelor intrumente de lupta politica din societatea bazata
pe clase, cum sunt partidele, precum si organizatiile si uniunile de masa ce le urmeaza.

La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa infrangerea principalelor state
fasciste, omenirea civilizata a aflat cu stupoare care au fost adevaratele dimensiuni ale crimelor
comise de regimurile totalitar-fasciste. Fortele acestor regimuri precum si documentele
descoperite in arhivele lor, au permis, pentru prima oara, dezvaluirea cu claritate a intregului
adevar. Astfel, a devenit evidenta si incompatibilitatea principalelor “valori” ale fascismului, cu
valoarea individualitatii umane. Pe fondul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare, al
muntilor de cadavre umane si al metodelor de lichidare industriala a omului, s-a dezvaluit
prapastia existenta intre fascism si umanism. Ca principiu, statul fascist nu poate fi uman, caci
acest lucru ar contraveni structurii si naturii sale. Statul fascist nu poate recunoaste ca
individualitatea umana si deplina ei dezvoltare reprezinta o valoare mai mare decat el insusi.12

11
Dr. Jeliu Jelev, op. cit., p.319.
12
Dr. Jeliu Jelev, Fascismul, 1992, Epilog.
 11

Desigur, statul fascist nu se opune pe sine insusi individualitatii, el contrapune

individualitatea poporului, prezentandu-se pe sine drept exponentul celor mai importante interese
ale natiunii si in numele acestor pseudointerese el striveste orice individualitate.

Opunandu-se esentei antiumane a regiunilor totalitar-fasciste, Organizatia Natiunilor

Unite a adoptat, la 10 decembrie 1948, un document de importanta istorica, care contrapune
sistemului fascist de valori, respins de istorie, un sistem profund democratic si uman, acceptat de
catre aliati; un sistem in care omul, impreuna cu principalele sale libertati si drepturi cetatenesti,
este situat deasupra tuturor celorlalte valori sociale. Acest document este Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, care respinge punct cu punct principiile pe baza carora a fost ridicat sistemul
totalitar fascist si ideologia sa.

Asadar, aceasta legatura istorica, dintre infrangerea fascismului si aparitia Declaratiei

Drepturilor Omului, reprezinta un fel de victorie a ratiunii si umanismului, asupra
obscurantismului fascist din secolul al XX-lea.
 12

BIBLIOGRAFIE

 Dr. Jeliu Jelev, Fascismul, 1992, Epilog.

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Benito_Mussolini