Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.

Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.

Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

Fascismul
Cuprins
I. Introducere în fascism. Ce e fascismul?...................................................................................................1
II. Paralela dintre Fascism - Nazism............................................................................................................3
III. Fascismul în România. L.A.N.C............................................................................................................7
IV. Mişcarea Legionară. Caracteristici, reprezentanţi, evenimente..............................................................9

I. Introducere în fascism. Ce e fascismul?

PĂTRĂŞESCU VLAD-EMANUEL.

Ideologia este o caracteristică fundamentală a totalitarismului. Toate regimurile totalitare

s-au bazat pe o ideologie revoluţionară. Ideologia totalitară poate fi definită ca o concepţie
structurată asupra existenţei, care doreşte să revoluționeze societatea. În absenţa unei ideologii
revoluţionare, un regim, chiar dacă poate aplica practici specifice totalitarismului, nu este
considerat totalitar, ci autoritar. În secolul XX au fost trei mari regimuri totalitare: cel fascist ( în
Italia), cel nazist (în Germania) și cel comunist (în URSS şi ulterior alte state din Asia, Europa de
Est sau America).

Gândirea fascistă, a apărut in Italia, la scurt timp după terminarea Primului Război
Mondial. Denumirea lui vine de la pretențiile de asociere cu Imperiul Roman, “fasciile fiind
nuiele legate in jurul unui topor”1. Este structurat pe ideile lui Benito Mussolini şi ai altor
conducători ai Partidului Fascist. Sistemul fascist are două principale direcţii: supunerea
cetăţeanului faţă de stat (supunere totală, de aici şi termenul de totalitar) şi naţionalismul
extremist. În jurul acestor idei s-au conturat si altele, precum violența, războiul și militarismul,
ca furnzior de transformare pozitivă în societate , de aducerea unui nou spirit, educație,

1
“Istoria ilustrată a lumii”, Dr. Klaus Berndl et. al. , Consultanți științifici:Profesor Doctor Dominik Bonatz et. al. ,
traducere de Graal Soft, Ediția a doua, revizuită, editura “Litera”, București, 2013, pagina 447.

1
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și crearea de camaraderie națională

prin intermediul serviciului militar. Fasciștii văd violența și războiul ca acțiuni, care creează
regenerare, spirit și vitalitate națională.

“Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal,

antiparlamentar, anticonservator, antiburghez,antiproletar, și anticapitalist”2. Fascismul respinge
conceptele de egalitarism, materialism și rationalism în favoarea acțiunii, disciplinei, ierarhiei,
spiritului și a voinţei, „statul controlând prin forța poliției politice, toate aspectele vieții”3.

Simbolul fascismului este „fascia”, termen care desemna unitate şi putere, în Imperiul
Roman. Acest lucru, nu este la intâmplare, deoarece regimul fascist, fiind o portavoce a
poporului italian, doreşte refacerea gloriei de altădată, în speţă gloria din perioada romană.
Regimul fascist a apărut ca urmare ca frământărilor de după Primul Razboi Mondial. Italia, deşi
printre învingătoare și cu un rol important în razboi ( a fost un front, unde s-au dus resurse
importante ale Imperiului Austro-Ungar) şi deşi printre cei patru factori decizionali ai conferinţei
de pace de la Versailles ( alaturi de Wodrow Willson, preşedinte al SUA, David Lyoid George,
prim-ministrul Marii Britanii şi George Clemenceau, prim-ministru al Franţei), a fost
dezavantajată de condiţiile păcii, fiind „marginalizată în timpul negocierilor”4. Pe lângă acest
lucru, a izbucnit o nemulţumire generală,ca urmare a transformărilor cauzate de război. In acest
condiţii nesigure, în 1922, în urma Marșului asupra Romei, Mussolini, practic, îl obligă pe regele
Vitorio Emmanuele al III-a, să-l recunoască ca factor decisiv de putere.

Din acest moment, toată perioada fascistă, va fi marcată de o politică de o continuă

poziţie agresivă şi gata de o eventuală acţiune. Aşa cum am precizat mai sus, Italia fascistă, se
revendica ca drept urmașă a Imperiului Roman. Un prim pas fusese făcut şi anume Risorgimento,
mişcarea de unificare a Italiei. Acum urma al doilea pas: trecerea la culegerea de teritorii ce de
“drept erau italiene”. Un exemplu este anexarea Albaniei în 1939 sau teritoriile din sudul
Frantei( Nisa), ori pretenţiile la teritorii precum Egiptul, Maroc,Algeria, Balcanii, Palestina,
teritorii ce fuseseră incadrate Imperiului Roman. Politica italiană însă va fi falimentară. Deşi

2
Ibidem.
3
Ibidem.
4
Ibidem, p. 470.

2
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

după vizita lui Hitler la Roma in 1935, Mussolini era invidiat de partenerul său german, lucrurile
s-au schimbat după 1939 când dictatorul italian a fost surprins de succesele germane şi a căutat
să aibă succese proprii, chiar in condiţii nefavorabile: armata italiană nu era pregatită de razboi,
echipamentul greu şi de artilerie era sub dotarea puterilor duşmane iar flota italiană, deşi
superioară numeric, nu era gata de un conflict cu o putere locala ce avea o tradiţie de 400 de ani
şi anume Marea Britanie. Anul 1943 va aduce cu sine infrângerea ambiţiilor lui Mussolini, care
conduce un stat marionetă in Italia, sub control german. Acesta este spânzurat impreună cu
amanta sa, Clara Petraci, in 1945 in Milano.

II. Paralela dintre Fascism - Nazism

Nazismul este a doua mişcare totalitară, apărută după Primul Război Mondial. Aici,
condiţiile au fost reprezentate de situaţia mizerabilă de dupa război cu foamete, inflaţie, șomaj
galopant, instabilitate politică şi socială. Parintele nazismului este Adolf Hitler, care în cartea sa
Mein Kamp,” Lupta Mea”, pune bazele acestui regim, “exprimându-si dezgustul și scârba pentru
democrție, evrei și slavi”5, dorind “să obțină Lebensraum-spațiu vital-, în Europa de Est pentru
rasa stăpânitoare ariană germană”6.Principiile lui nu sunt foarte diferite de cele ale fascismului,
unii istorici, sustinând chiar că acesta este o varianta radicală a fascismului. Componenta aceasta,
ar fi lupta rasială. Hitler merge in doctrina sa pe aceleeaşi idei pe care merge şi fascismul:
cetăţeanul in slujba statului, scopurile activităţii interne sunt de consolidare a ordinii publice
pentru a se evita haosul anterior instalării puterii şi nu in ultimul rând refacerea gloriei de
altadată.

Componenta radicală a nazismului pleacă chiar de la ultimul element, adică refacerea

gloriei de altădată. Nemţii intră in cadrul istoriei, încă din timpuri străvechi. Primele atestări
despre ei, apar la greci şi apoi la romani. Cezar fiind cel care a dat numele general de germani,
tuturor triburilor dintre Rin şi Vistula. Mitul pe care îl punea in discuție nazismul era acela al
unei populații razboinice ce nu s-a lăsat uşor înfrântă, nici măcar de o supraputere. Ca o ironie,
unul din dușmanii importanţi învinși de germani au fost chiar romanii, acest lucru fiind o

5
Assa Briggs et. al., Când, Unde & Cum s-a întâmplat, Londra, editura „Reader Digest”, 1999, tradusă in limba
română la București, 2005, p. 336.
6
Ibidem.

3
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

componentă de superioritate in relaţiile lui Hitler cu Mussolini. Mai târziu, poporul german, a
reprezentat un bastion de apărare şi crestinare al păgânilor. Iar incepând cu secolul XVIII, odată
cu exemplul Prusiei, lumea germană a devenit polul unei societăţi bazate pe o disciplină de fier.
Acest lucru a dus, (asa sustin ideologii nazişti), mai tarziu la o incercare „mişelească de
infrângere a Germaniei”, o versiune incipientă a mitului „loviturii de cuţit”. Cu alte cuvinte,
Germania are dreptul legitim de-a şi continua rolul de luptător desăvârşit, rol adesea perturbat
„cu rele intenţii”. In orice caz, situația Germaniei de după Primul Război Mondial, era un mediu
in care acest tip de discurs putea prinde cel mai bine. Și intr-adevăr, așa cum istoria a demonstrat,
Hitler a avut succes in viziunea lui “anti conspirației iudeo-bolșevică”.

Hitler, spre deosebire de Mussolini, a avut în copilărie un caracter mai pașnic. Este
cunoscut faptul că avea talent artistic și că a fost “dezamăgit că fusese respins de două ori la
Academia De Arte frumoase din Viena”7. A continuat să-și câștige existența prestând tot felul de
munci necalificate. Îi plăcea foarte mult să meargă la spectacole ce aveau drept subiect operele
lui Wagner, lucru care are o însemnătate aparte, pentru că este redată gloria de altadată a
Germaniei. Apoi, însă experiența Primului Razboi Mondial va fi definitoare pentru că se va creea
o idee de conștiință națională a faptului că numai un nou război, o revanșă poate sterge umilința “
de-a cădea în genunchi”. Chiar mergând mai departe se va considera că un nou război este
obligatoriu și necesar pentru asigurarea unei situații juste in favoarea națiunii germane.

Nazismul se deosebește de fascism și prin faptul că elementele de opoziție au fost

eliminate rapid și brutal. Fascismul a căutat să-și asigure o poziție de putere dar fără o eliminare
bruscă, care ar fi dus “la un vid periculos de putere” pentru fascism. Dacă fascismul a căutat un
partid, care să absoarbă celelalte partide, nazismul a absorbit celelalte partide pentru crearea
partidului național-socialist. Dacă Italia, era putere învingătoare dar considera că a avut o poziție
precară după Primul Război Mondial și căuta refacerea Imperiului Roman pentru a evidenția
importanța Italiei ca putere câștigătoare, Germania dorea o revenire la teritoriul avut de cel de al
doilea Reich (1871-1919) pentru a-și lua o revanșă ce se presupunea a fi firească și pentru
eliminarea concurenței.Obsesia lui Hitler era că „popoarele germanice ar putea birui în

7
Ibidem.

4
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

continuare numai unite in fața maselor uriașe ale populatiei din Est.”8 Acestea erau „popoarele
germanice ale flamanzilor, olandezilor și scandinavilor”9. Alte popoare cum ar fi „popoarele
slave din est”, erau „[...] Untermenschen”10, adica subumani și denaturați, inamicul numărul unu
fiind evreii. Ca o cifră, în Rusia „3,3 milioane dintre aceștia mor de foame, torturați, executați
sau in lagăre de muncă”11. Această combinație a dorinței de glorie și a unei uri de rasă a
determinat nucleul ideologiei naziste.

Ambele regimuri insă merg in aceeași direcție. Sunt ambele de dreapta, susțin supunerea
față de stat, susțin o economie capitalistă și mută conflictul „de ideologie” în alt plan decât cei
de stânga, în speță, comuniștii. Este interesat de remarcat că în timpul acestor regimuri, atât in
Italia, cât și în Germania au avut loc creșteri economice. Un alt element comun, care de altfel se
găsește și la alte regimuri de tip totalitar/autoritar este obsesia pentru o națiune puternic
militarizată care să obțină succese ce întăresc imaginea de putere locală. Inițial după ce a fost în
vizită la Roma și a fost profund invidios față de armata italiană, ajuns in Berlin, Hitler a investit
puternic in armată, facând din Wermacht, un oponent pe măsura celorlalți.

Un element, ce merită sa fie discutat, este caracterul de antinomie al celor două regimuri
și ale celor două țări. Caci prin viziunea despre lume, fiecare urmărea intr-un final, eliminarea
celuilalt pentru îndeplinirea proiectelor naționale. Mussolini recunoștea in 1941 că “ Statele
învinse vor fi adevărate colonii, aliații vor fi provincii înfrățite cu Germania și cea mai
importantă dintre acestea este Italia”.12 “Chiar dacă mâine ar cere Trieste[…] ar trebui să cedăm
“.13 Însă este de dezbatut dacă această problemă pleacă doar de la revendicările de regim sau este
un lucru specific naționalismului, și anume, întrepătrunderea proiectelor naționale.

În concluzie, pentru a încheia cadrul european al discuției despre caracterul Mișcării

Legionare, voi face un scurt rezumat asupra a ceea ce am spus mai sus:

8
Lotar Gruchman, Al doilea război mondial. Strategie și politică., Bucureşti, Editura Rao, 2011, p. 219.
9
Ibidem.
10
Ibidem, p.220.
11
Dr. Klaus Berndl et. al., Istoria ilustrată a lumii, București, Editura Litera, 2013, p. 513.
12
Lotar Gruchman, Al doilea război mondial. Strategie și politică, Editura Rao, București, 2011, p. 225.
13
Ibidem.

5
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

1. Nazismul și Fascismul sunt două orientări politice, apărute după Primul Război
Mondial, ca urmare a condițiilor dezastruase. În Italia, nemulțumirile sunt cauzate de faptul că
deși învingătoare, Italia a fost ținută pe o poziție secundă. In Germania, nemulțumirile au fost
cauzate de umilința înfrângerii și de atribuirea pe nedrept a rolului de “deflagrator”.

2. Principala difereță dintre cele două este elementul ideologic. Fascismul are un proiect
național dar acesta face imposibilă o ideologie, in timp ce in Germania, tocmai proiectul național
are in sine sâmburele ideologic, adică: supremația rasei germane și eliminarea celorlalte rase,
făurirea Germaniei Mari.

3. În afara aspectului ideologic, cele două au multe asemănări. Erau amândouă de

dreapta, ,consideră că cetățeanul trăiește pentru stat, făcând ca importanța statului să crească
considerabil, discursurile celor două au drept principal scop, schimbarea ordinii de la Versailles,
lucru care practic este resbonsabil pentru nașterea acestor două curente și mai cu seamă pentru
popularitatea de care s-au bucurat.

4. Ca o concluzie morală asupra acestei probleme, observăm cu stupoare cum un singur

om, sau chiar doi (dacă acceptăm ca Hitler a fost influențat de Mussolini) poate duce la un
eveniment ce s-a sondat cu 6.000.000 de morți și care a lăsat o traumă în istoria multor
comunități. Pentru țara noastră, acest lucru a însemnat pe lângă influența puternică manifestată
de mișcarea legionară și “o alianță incompatibilă cu puterea dintre Rin și Oder-Germania”14.

Bibliografie:

1. Assa Briggs et. al., Când, Unde & Cum s-a întâmplat, Londra, editura Reader Digest, 1999,
tradusă in limba română la București, 2005.

2. Lotar Gruchman, Al doilea război mondial. Strategie și politică, Bucureşti, editura “Rao”,
2011.

14
Larry Wats are un întreg studiu, pe această temă in cartea “Aliați Imcompatibili. România, Finlanda, Ungaria, și al
Treilea Reich”.

6
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

3. Larry Watts, Aliați Incompatibili. România, Finlanda, Ungaria, și al Treilea Reich, București,
Editura Rao, 2012.

4. Dr. Klaus Berndl et. al., Istoria ilustrată a lumii, Bucureşti, Editura Litera, 2013.

III. Fascismul în România. L.A.N.C.

MIHAIL VLAD-SILVIU.

În perioada interbelică fascismul a cunoscut o evoluţie interesantă în România,

manifestându-se în cadrul mai multor grupări radicale de extremă dreapta, printre care s-au făcut
remarcate Liga Apărării Naţional Creştine, fondată la 4 martie 1923, şi Legiunea Arhanghelului
Mihail, gruparea din jurul tânărului Corneliu Zelea Codreanu, consolidată la data de 25 iunie
1927.

Încep printr-o scurtă descriere a L.A.N.C, astfel în primăvara anului 1922 o mână de
intelectuali români grupaţi în jurul profesorului universitar A. C. Cuza au înfiinţat Uniunea
Naţional-Creştină, o grupare antisemită ce avea ca organ de presă o revistă proprie şi anume
Apărarea Naţională.15Această formaţiune va cauza efectul unui bulgăr de zăpadă în societatea
românească a anilor 20’, atrăgând de-a lungul timpului tot mai mulţi adepţi, în consecinţă la data
de 4 martie 1923 se formează L.A.N.C.

Centrul politic de greutate al L.A.N.C. era amplasat în Moldova, la Iaşi, unde liderul
antisemit A.C. Cuza activa ca profesor de economie politică la Facultatea de Drept din cadrul
Universităţii din Iaşi. Miza politică susţinută de teoreticianul A.C. Cuza era numerus clausus,
principiu discriminatoriu ce dorea păstrarea minorităţii evreieşti, ca pondere în sistemul social al
ţării, la un nivel scăzut în ansamblul demografic român, folosindu-se de metode restrictive;16
astfel, putem conchide că L.A.N.C ducea o politică naţional-antisemită, asociind bolşevicii cu
evreii.

15
Armin Heinen, Legiunea arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică, Bucureşti, Humanitas,
p.111.
16
Larousse, Dicţionar online, „def. Numerus clausus”, Accesat la 1.12.2016

7
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

În propaganda Ligii jucau un rol important organele de presă şi grupările militante

formate exclusiv din tineret, chiar şi unitaţi paramilitare, rămase în istorie sub numele de
“Cămăsile albastre” sau “Lăncierii”, numiti după acronimul organizaţiei.17

Spre deosebire de profesorul A.C. Cuza, studentul Corneliu Zelea Codreanu şi viitorul
lider al Mişcării Legionare, a transferat lupta de la un nivel teoretic-politic la un nivel practic-al
străzii.18 Între cei doi teoreticieni a existat o perioadă de colaborare în interiorul L.A.N.C., însă
pe lângă factorul comun reprezentat de antisemitism, între cei doi există o diferenţă sesizabilă în
modul de a duce politicul, diferenţa era că tânărul “Căpitan” şi-a formulat o proprie ideologie
mai radicală, împotriva democraţiei parlamentare. Astfel putem conchide că deosebirea dintre
L.A.N.C. şi gruparea radical antidemocrată din jurul lui C.Z.C. este vizibilă în dorinţa de a păstra
cadrul democraţiei.

IV. Mişcarea Legionară. (caracteristici, reprezentanţi, evenimente)

Începutul Mişcării se preconizează încă din vara anului 1926, când tânărul C.Z. Codreanu
se întoarce din Franţa, unde îsi pregătea teza de doctorat, pentru a candida ca deputat în judeţul
Putna, însă neobţinând suficiente voturi este nevoit să se reîntoarcă în oraşul Grenoble.19

Mişcarea Legionară sau Legiunea Arhanghelului Mihail este o organizaţie politică de

extremă dreapta din România ce a fost înfiinţată la data de 25 iunie 1927 din iniţiativa unui grup
de tineri intelectuali români, foşti membri ai L.A.N.C., printre care se aflau Ion Moța, Radu
Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneață, în frunte cu tânărul avocat Corneliu Zelea
Codreanu, supranumit “Căpitanul”. Simbolul adoptat de Legiune este arhanghelul Mihail, un
înger luptător specific ortodoxismului, ce avea să reprezinte lupta legionarilor dintr-o perspectivă
religioasă. La scurt timp după înfiinţare Legiunea scoate primul său ziar intitulat “Pământ
Strămoşesc”, condiţia iniţială pentru aderare fiind aducerea a cinci abonaţi ziarului, prin această

17
Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p.
37.
18
Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Bucureşti, Humanitas, pp. 80-82.
19
Ibidem, p. 87.

8
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

condiţionare se încerca o extindere a numărului de membri. Planurile Legiunii erau mari, poate
chiar irealizabile, se dorea crearea “Omului nou”, reformarea aproape totală a statului.20

Analizând activităţile legionare putem observa o serie de caracteristici fundamentele ale

ideologiei legionare, şi anume: naţionalismul, se punea accept pe patria-neam, anticomunismul,
antidemocratismul, ortodoxismul, antiliberalismul, şi nu în ultimul rând antisemitismul.21
Legionarii, precum erau numiţi adepţii Mişcării Legionare au adoptat salutul fascist sau salutul
roman cum mai era numit, şi “cultul morţii”, ce presupunea credinţa până la capăt în Căpitan.
Răspandirea ideologiei Mişcării Legionare a avut loc prin intermediul mai multor organe de
presă precum revista “Axa”, o publicaţie reprezentativă a tinerilor legionari.22 Ţin să precizez că
în Transilvania de Nord cunoaştem existenţa unei eliminări sistematice, mult mai dure, a evreilor
prin intermediul activităţilor conduse de partidul maghiar Crucile cu Săgeţi.23

Asemănătoare cu L.A.N.C., în ceea ce priveşte organizarea, Legiunea deţinea controlul

asupra unor organizaţii paramilitare supranumite “Cămăşile verzi”, organizate după modelul
“Cămăşilor negre” din Italia fascistă, cu o structură ierarhică bine definită.24 În primii ani de la
înfiinţare Mişcarea începe să facă paşi înaintând pe scena publică şi politică, într-o perioadă
oarecum dificilă în care suportul popular se îndrepta în mod evident către P.N.Ţ, partidul liberal
fiind grav afectat de moartea regelui Ferdinand şi a celor doi frati Brătieni. În fine, în iunie 1930
este fondată Garda de Fier, ramura politică a Mişcării Legionare, ce va activa prin “cuiburi
legionare” în mai multe judeţe.

Un rol important în creşterea popularităţii Legiunii l-au avut organizaţiile de tineret sau
“cuiburile”, cunoscute sub numele de Frăţiile de Cruce, ce activau în societate prin diferite
metode de propagandă organizată, de regulă, în institutiile scolare cu scopul de a acapara

20
Armin Heinen, Legiunea arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică, Bucureşti, Humanitas, pp.
128-136
21
Florin Muller, Metamorfoze ale politicului romanesc 1938-1944, Bucuresti, edit. Universitatii Bucuresti, 2006, pp.
63-65
22
Ibidem.
23
Armin Heinen, Legiunea arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică, Bucureşti, Humanitas,
p.17.
24
Armin Heinen, Legiunea arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică, Bucureşti, Humanitas, p.
136.

9
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

interesul tineretului, sau prin activităti de strângere de fonduri, urmând îndrumările oferite de
“Cărticica şefului de cuib”.25

Ţinând cont de radicalismul grupării la 11 ianuarie 1931 Ion Mihalache, pe atunci aflat în
poziţia de ministru de interne, este nevoit să treacă în ilegalitate pentru prima dată Mişcarea si
Garda de Fier, însă chiar şi aşa legionarii au preferat să continue lupta politică printr-o
propagandă agresivă, militantii legionari fiind organizaţi în plutoane, ce avea ca scop susţinerea
deputăţiei căpitanului C.Z. Codreanu în judeţul Neamţ. În august 1931, după numai un an de la
înfiintarea partidului Garda de Fier, căpitanul legionar a devenit pentru prima dată parlamentar,
ca deputat de Neamţ.

Procesul de ilegalizare a legionarilor pe plan politic şi arestările militanţilor se vor repeta,

fără însă ca ele să aiba vreun efect. În martie 1932, la scurt timp după succesul politic al
nazistilor din Germania, Garda de Fier va fi ilegalizata din nou sub guvernul condus de N.
Iorga.26 La scurt timp după acest eveniment legionarii obţin un alt succes politic sub numele de
“Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”, forma lor de organizare recunoscută de guvern, M.L. fiind
aflată în ilegalitate.27 Înafară de C. Z. Codreanu a intrat în parlament şi tatăl acestuia, Ion Zelea
Codreanu şi un tânăr militant legionar pe nume Mihail Stelescu, ce va constitui în toamna anului
1934 gruparea radicală Cruciada Românismului.

La 10 decembrie 1933, în timpul guvernării lui I.G. Duca, Garda de fier este din nou
desfiinţată la hotărârea Consiliului de ministri. Guvernul liberal a pornit o serie de acţiuni în mod
evident anti-legionare prin efectuarea unor multiple arestări şi chiar prin lichidarea unor
militanţi.28 Această situaţie a determinat reacţia presei care prin intermediul unor publicişti
asociaţi în jurul revistei Axa, precum Mircea Eliade şi Mihail Stelescu, publică multiple articole,
cu caracter naţionalist şi anti-minoritar, simpatizante faţă de Mişcarea Legionară.29

25
Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Bucureşti, Humanitas, p.109
26
Armin Heinen, Legiunea arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică, Bucureşti, Humanitas, p.
177.
27
Ibidem.
28
Ibidem. pp.240-241.
29
Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Bucureşti, Humanitas, pp. 158-160.

10
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

La mai putin de 20 de zile de la ilegalizarea Mişcarii, pe data de 29 decembrie 1933,

drept răzbunare pentru ilegalizarea Mişcării, prim-ministrul I.G. Duca va fi asasinat de către un
grup de legionari format din: Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica, rămaşi în
istoria legiunii drept “nicadori”.30 Urmează o perioadă oarecum liniştită, de aproape patru ani, ce
are ca punct culminant pactul de neagresiune electorală dintre principalele partide politice,
semnat la 25 noiembrie 1937, şi îndreptat împotriva tentativelor regelui Carol al II-lea de
acaparare totală a puterii.31 După anumite neîntelegeri în privinţa formării noului guvern, s-a
creeat o ruptură între regele Carol al II-lea şi Mişcarea Legionară, care până în februarie 1937
beneficia oarecum de simpatia regelui. Mai precis, regele s-a simţit ofensat de refuzul lui
Corneliu Zelea Codreanu de a îl numi Căpitan al Mişcării Legionare în schimbul şefiei de
guvern.32 Începe procesul lent de lichidare a Gărzii de Fier, astfel la puţin timp după întrevederea
regelui Carol al II-lea cu Hitler, în noaptea 29/30 noiembrie 1938 are loc asasinarea lui Corneliu
Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare.

Conducerea legionarilor va fi preluată de Horia Sima, care în scurt timp va organiza drept
răspuns pentru asasinatul lui C.Z.C. şi a altor membrii legionari, lichidarea lui Armand Călinescu
din 21 septembrie 1939.

În concluzie, punctul culminant al Mişcării Legionare, pe plan politic intern, a fost

accederea la putere şi participarea ca factor decisiv la apariţia Statului Naţional-Legionar, la data
de 14 septembrie 1940. În timpul acestei guvernări radicale, condusă de generalul Ion Antonescu
împreună cu liderul legionar Horia Sima, au fost adoptate o serie de legi antisemite, printre care
consider util a fi mentionată Decretul-lege nr.3438 din 11 octombrie 1940 prin care evreii erau
eliminaţi din cadrul formelor de învăţământ.33 Legionarii au abuzat de putere de la bun început,
organizând o serie de acţiuni violente, asasinate politice - amintesc asasinarea fostului prim-
ministru Nicolae Iorga în luna noiembrie 1940 - şi crime împortiva evreilor.34 Eşecul încercării
legionarilor de îl îndepărta pe Ion Antonescu de la putere a fost fatal, astfel că în urma
30
„Universul”, nr. 357 din 31 decembrie 1933.
31
Academia Română, Istoria Românilor, vol. VIII, Bucureşti, editura Enciclopedică, 2003, pp. 368-375.
32
Ibidem.
33
Gido Atilla; Horvath Istvan; Pal Judit, 140 de ani de legislatie minoritara in Europa centrala si de Est, Cluj-Napoca,
Editura Kriterion, 2010, p. 223.
34
Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Bucureşti, Humanitas, 2002, pp.220-222.

11
Referat realizat pentru modulul “Societate, cultură şi ideologie în România interbelică”.
Facultatea de istorie. Universitatea Bucureşti. An universitar 2016-2017.
Realizat de: Mihail Vlad-Silviu şi Pătrășescu Vlad-Emanuel.

evenimentelor din ianuarie 1941, Mişcarea Legionară avea sa fie dizolvată, liderii lor fugind în
străinătate.35

Bibliografie:

 Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Bucuresti, Humanitas,
2002.
 Florin Muller, Metamorfoze ale politicului românesc 1938-1944, Bucureşti, Editura
Universităţii Bucureşti, 2006.
 Armin Heinen, Legiunea arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică,
Bucureşti, Humanitas.
 Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Bucureşti, Humanitas.
 Academia Română, Istoria Românilor, vol. VIII, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003.
 Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi,
Editura Polirom, 2004.
 Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti, Editura Paideia, 1999.

Publicaţii:

 „Universul”, nr. 357 din 31 decembrie 1933.

Alte tipuri de surse:

 Larousse, Dicţionar online, „def. Numerus clausus”, Accesat la 1.12.2016.

 “România şi dictaturile ei” - Arhiva Naţională de Filme, 1996.

35
Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti, Editura Paideia, 1999, p. 404.

12