Fascism/nazism/legionarism

Student:Iftimoaie Paula

Introducere
Vom porni aprofundarea subiectului acestei lucrări de la întrebarea „Cum sunt definite
ideologiile?”. Ideologia reprezintă „un set de idei și credințe pe care le au oamenii despre
regimul politic și instituțiile politice și despre rolul indivizilor în contextul acestora” 1.
Ideologiile proiectează viitorul și mobilizează acțiunea colectivă pentru schimbare 2.
Când spunem ideologie, avem în vedere un anume tip de doctrină care, prin intermediul
convertirii, promite o temporală mântuire, conformă cu o ordine determinată științific și
impune, printr-o practică politică, o transformare radicală a societății.
Fascismul, legionarismul și nazismul, experimente politice totalitare, vor reprezenta
întotdeauna un real interes pentru cercetările de tip istoric , politologic, sociologic și
filosofic,iar dinamica dintre ele, precum și legăturile pe care le au în diverse stadii de evoluție
vor continua să fie subiecte din diverse domenii de studiu.

Capitolul 1-Fascismul
Termenul de fascism se referă în principal doar la fascismul italian al lui Mussolini, însă a
devenit definiția comună pentru o întreagă serie de mișcări și regimuri politice, fapt care
îngreunează crearea unei tipologii serioase. Fondat de către sindicaliștii naționaliști italieni în
Primul Război Mondial, care au combinat viziuni politice de stânga și de dreapta, dar
gravitând mai mult spre dreapta la începutul anilor 1920, fascismul este considerat de către
oamenii de știință ca fiind în general de extremă dreapta.
Etimologia cuvântului fascism este latinescul „fasces” care simboliza un snop de nuiele în
care este înfiptă o secure, simbol al autorității care era purtat de cei ce îi însoțeau pe înalții
magistrați romani. La începutul secolului XX, în Italia, fasciile erau grupuri revoluționare de
origine socialistă care se distingeau printr-o atitudine naționalistă și activitate non-
parlamentară și chiar non-partinică.
Termenul ca atare este folosit deseori peiorativ, fascit șidictator fiind considerate echivalente.
Sloganurile fascismului italian. „Crede, Supune-te, Luptă” și „Ordine, Autoritate, Dreptate”
au înlocuit cunoscutul refren al Revoluției Franceze „Liberte , Egalite, Fraternite”.
1
Macridis, Hulliung, 1996, p.2
2
Mihaela Miroiu (coord.)-Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact, Ed. Polirom, Iași 2012, p.17
Partidul fascist italian se naște în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este numit
prim-ministru. Baza populară a partidului fascist era formată din pătura de jos a clasei
mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meșteșugari, ceeaceexplicî ostilitatea atât față de
capitalism, cât și față de comunism.
La nivel ideologic, fascismul italian este o revoluție din punct de vedere al promovării unui
stat de tip nou și, de asemenea este o reacție autoritară și naționalistă pentru a împiedica
slăbirea statului sub influența unei erori de tip democratic, individual și liberal. Astfel, fascia
reprezintă principiul unificator și simbolul poporului în jurul statului, adică un grup mic de
oameni care sunt grupați în jurul celui care trebuie să ia puterea, să elimine conflictele din
stat și să stabilească ordinea.
Definit ca naționalism radical (numit și „ultra-naționalism), fascismul, este o ideologie
politică radicală și autoritară. Statul fascist este un stat totalitar cu un singur partid care
urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”, pentru a forma o
elită care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici familiale. Guvernele
fasciste cred că națiunea presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă și
capacitatea de a comite violențe și război pentru a menține națiunea puternică. Sub conducere
fascistă se interzice și suprimă opoziția față de stat.
Fasciștii consideră acțiuni precum violența și războiul creatoare de regenerare, spirit și
vitalitate națională. Ei sprijină violența, militarismul și războiul, acțiuni care aduc
transformare pozitivă în societate, un nou spirit ,educație, insuflarea unei dorințe de a domina
caracterul oamenilor și crearea de camaraderie națională prin intermediul serviciului militar.
Fascismul este o reacție a poporului împotriva clasei, a particularului împotriva
universalului și a naționalului împotriva internaționalului. Respinge conceptele de
materialism, egalitarism și raționalism în favoarea disciplinei, ierarhiei, spiritului, acțiunii și a
voinței.
În economie, fasciștii se opun liberalismului( ca mișcare burgheză) și marxismului (ca
mișcare proletară) pentru că erau mișcări economice exclusive bazate pe anumite clase
sociale. Ideologia lor, ca o mișcare din punct de vedere economic între clasele sociale,
promova soluționarea conflictelor dintre acestea în vederea asigurării solidarității naționale.
Aceștia susțineau o piață reglementată, multiclasă, într-un sistem economic integrat național.

Există mai multe interpretări privind izvoarele ideologiei fasciste din care enumerăm:
a. Fascismul există din cele mai vechi timpuri sub forma unei stări de lucruri instinctuale
încă de la începutul civilizației umane. Fascismul italian consideră că istoria Italiei
 este profund legată de cea a Imperiului Roman, național-socialiștii germani vedeau
istoria națiuniilor ca o expresie a conștiinței populare.
b. Fascismul italian este considerat ca derivând din Renaștere și Iluminism, iar
Machiavelli drept părinte fondator, de la care „au învățat atât doctrina sa cât și modul
de acțiune”( Alfredo Rocco, The Political Doctrine of Fascism).
c. Atât fascismul cât și național-socialismul german ar fi apărut ca reacție la influența
Revoluția Francezeîn gândirea politică europeană, ca răspuns la ascensiunea
liberalismului, egalitarismului, parlamentarismului și politicianismuluila sfârșitul sec.
al XIX-lea și începutul sec. XX.
Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiliberal, anticonservator, antiparlamentar,
antiproletar și antiburghez și în multe cazuri și anticapitalist.
La origini, acesta este inseparabil de comunism, căruia îi împrumută metodele, dar îi
combate obiectivele. Fascismul s-a nascut ca fiind o reacție împotriva comunismului, în timp
ce bolșevismul și-a amânat scadența datorită antifascismului.

Capitolul 2-Nazismul
Nazismul, pe de altă parte, nu este un fascism obișnuit și nici măcar o formă mai extremă
a acestuia. Cu toate că originile se găsesc în modelul fascist sau în tradiția
contrarevoluționară, nazismul exprimă o viziune asupra lumii care este în totalitate nouă și
are specificitatea în rasism. Național-socialismul german ( nazismul) a fost ideologia și
politica totalitară, naționalistă, antisemită, anticomunistă și rasistă a Germaniei naziste.
Cuvântul „nazism” provine de la prescurtarea numelui național- socialism
(„Nationalsozialismus”, prescurtat în germană „Nazi”).Cel mai proeminent nazist a fost Adolf
Hitler. El a împins Germania în Al Doilea Război Mondial și a fost responsabil pentru
moartea a peste 20 de milioane de oameni precum și pentru Holocaust. În timpul lui Hitler
naționalismul și rasismul au fost combinate într-o ideologie și politică militaristă de stat
extremă care servea propriilor sale țeluri.
În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Național-socialist
(NSDAP), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Germaniei, al Reich-ului
german, cunoscut drept Al Treilea Reich.
În timp ce se afla în închisoarea Landsberg (1923-1924), Hitler a redactat prima parte
din „Mein Kampf”(Lupta Mea), care a devenit biblia național-socialismului german. Alături
de programul în 25 de puncte din 1920, lucrarea a reprezentat cadrul de bază a nazismului.
Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție rasită. El considera că omenirea putea fi
împărțită în baza unei ierarhii valorice a raselor și că viața nu reprezenta nimic altceva decât
supraviețuirea celor adaptabili. Crede că „darwinismul social” se extindea la lupta dintre rase,
și întocmai cum animalele se luptă pentru hrană și perpetuare tot așa și în specia umana cei
puternici înlătură pe cei slabi.
„Poporul de stăpâni”( Herrenvolk) era de ”rasă ariană”, fiind alcătuit din populațiile
Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri, pe slavi, pe țigani și pe
evrei, pentru aceștia din urmă având sentimente de ură exacerbată. În viziunea lui Hitler
evreii erau „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boală ce trebuie tratată, după cum
ilustrează următorul citat din „Mein Kampf”:
„Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul
civilizațiilor străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci pierderea puterii lor de
rezistență-caracteristica exclusivă a sângelui raselor pure. În această lume, oricine nu este
de origine sănătoasă poate fi considerată pleavă”.
După părerea lui Hitler, nu există o alternativă realistă la guvernarea dictatorială. Încă din
timpul anilor petrecuți la Viena, el considera democrația parlamentară slabă și ineficientă, și
că se opunea tradițiilor istorice germane bazate pe militarism și absolutism și, mai mult,
încuraja răspândirea unui rău și mai mare: comunismul.
Cel din urmă element al ideologiei naziste era naționalismul exacerbat care se răspândise ca
urmare a condițiilor specifice din Germania ultimilor ani. În opinia majorității germane ca și
a lui Hitler, Armistițiul din 1918 și Tratatul de la Versailles trebuiau modificate, iar teritoriile
pierdute trebuiau retrocedate Germaniei .
Dar ideea naționalistă a lui Hitler ducea mai departe de restabilirea frontierelor din
1914,dorea crearea unui „Reich” care să-i cuprindă pe toți membrii poporului german care
trăiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci, sudeți, comunitățile germane ce
trăiau de-a lungul coastei baltice, toți urmau să fie cuprinși în limitele teritoriale ale noii
Germanii.
Cu toate acestea, țelurile lui Hitler nu se limitau aici. El visa la o Germanie Mare, o
superputere, care ar fi putut sa rivalizeze cu Imperiul Britanic și cu Statele Unite. Un
asemenea obiectiv nu putea fi atins decât printr-o extindere teritorială de mari proporții.
Acesta a fost motivul pentru care Hitle a cerut „Lebensraum”(spațiu vital) pentru Germania.
Numai prin cucerirea Poloniei, Ucrainei și Rusiei putea obține Germania resursele de materii
prime atât de necesare industriei. Inițierea „noii ordini” în Europa de Est presupunea în
același timp atingerea unui obiectiv important: distrugerea Rusiei, centrul comunismului
mondial.
 Hitler susținea în „Mein Kampf”:
„Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenței sale pe
pământ...Oamenii de același sânge trebuie să aparțină unui imperiu ( Reich). Poporul
german nu are dreptul să se angajeze într-o politică colonială până în clipa în care nu și-a
adunat copiii între granițele aceluiași stat. Atunci când teritoriul Reich-ului va cuprinde pe
toți germanii și nu-și va mai putea permite să ofere acestora condiții decente de trai, numai
atunci se va putea vorbi de dreptul moral, rezultat din nevoile poporului, de a dobândi
teritorii străine. Plugul se va transforma în sabie și lacrimile războiului vor deveni pâinea
zilnică a generațiilor următoare...
Dreptul la teritoriu devine datorie în cazul în care o mare națiune pare destinată să decadă
daca nu-și extinde posesiunile. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când
națiunea în cauză nu este o comunitate mică, negroidă, ci însăși Germania- mamă a tuturor
celor care au conferit lumii actuala sa formă culturală. Germania fie va deveni putere
mondială, fie va dispărea. Țelul de viitor al politicii noastre externe trebuie să fie o politică
îndreptată spre est, care să prevadă teritoriile considerate necesare poporului german.”
Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să îmbine și
concepții ideologice recunoscute la nivel internațional. Politica economică internă era
focalizată pe trei obiective principale: eliminarea șomajului, eliminarea inflației și extinderea
producției de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăți nivelul de viață a claselor de mijloc
și de jos.
Toate aceste obiective urmăreau îmbunătățirea situației Republicii de la Weimar și întărirea
partidului. În ceea ce privește evoluția economică, partidul a avut mare succes. Între 1933-
1936, PNB(producția națională brută) a crescut cu o rată anuală de 9,5%, în timp ce industria
luată singură a crescut în medie cu 17,2%. În mai puțin de 4 ani, creșterea economică a scos
Germania din criza economică în care se afla după Primul Razboi Mondial, a redus rata
șomajului, a crescut consumul public cu 18,7 % anual și consumul particular cu 3,6%. O
mare parte din aceste fonduri au mers ulterior către mașina de război, de aceea odată cu
începerea celui de-al Doilea Război Mondial a început să se simtă din nou o presiune
economică, dar nu atât de acută ca în timpul Republicii Weimar; pe semne că motivul pentru
care societatea a fost de acord cu războiul a fost succesul economiei.
Pe plan internațional naziștii susțineau că o conspirație internațională a marilor bancheri
au creat marea criză economică din anii 1930, capul acesteia fiind un grup de evrei, un motiv
în plus pentru distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului.
Aceste organizații ale bancherilor erau bine cunoscute la cea vreme prin prisma influenței lor
asupra statelor naționale ( prin extinderea sau retragerea creditelor). Influența lor nu se limita
doar la statele mici, precum land-urile germane care au precedat unificarea germană din
secolul al XIX-lea, ci putea privi chiar și marile puteri europene. De altfel multe companii
transnaționale din perioada secolelor XVI-XIX( Duch East India Company de exemplu) au
fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor.
Partidul nazist era împotriva companiilor multinaționale, opinie comună cu cea a partidelor
de centru-stânga și chiar cu cea a grupurilor anarhiste din partea opusă a spectrului politic.
Despre economia internațională, partidul nazist avea o concepție foarte limitată. După
cum spune și numele „național-socialist”, se dorea încorporarea resurselor companiilor
internționale în Reich cu forța și nu prin comerț. În loc să ceară companiilor bunuri din
producția industrială și să de-a la schimb materiile prime necesare producției lor(ca în
sistemul comunist/socialist), statul plătea pentru aceste bunuri.
Teorii precum naționalism etnic, definirea germanilor drept „rasă pură”, rasismul și
antisemitismul, anticomunismul, „principiul conducătorului”( Fuhrerprinzip-conducătorul
simboliza întruparea mișcării politice și a națiunii), au fost folosite pentru a justifica
rezultatele totalitare, de ură rasială și opresiune ale partidului nazist.
Din eseul politic „Mein Kampf” reiese că Hitler se considera creștin (cel puțin la
începutul anilor 1920) , deși relația dintre nazism și creștinism putea fi descrisă ca fiind
complexă și controversată. Hitler folosea simbolistica creștină în scopurile sale, cu toate
acestea, unii autori îl considerau ateu, oculist sau chiar satanist deși Hitler a fost botezat
creștin catolic și nu a fost exclus( excomunicat) niciodată din Biserică și nici n-a declarat
vreodată că renunță la religia creștină în care s-a născut.
Hitler citează în sprijinul antisemitismului Evanghelia, și anume episodul în care Hristos îi
alungă pe negustori din templu; declară că, opunându-se evreilor.

Capitolul 3-Legionarismul
La începutul anului 1920, fascimul reprezenta cel mai nou și mai contagios fenomen
politic european. Acest fenomen nu avea să se bucure peste tot de același succes. În România,
dornică să copieze modelele politice ale Europei, o parte a intelectualilor au început să
importe „mimetic fascismul mussolinian”, imediat după apariția sa pe scena politică
românească. Impactul fascismului asupra României este dat de Garda de Fier care în anii 30
reușește să se impună pe scena politică românească ca mișcare și partid de care celelalte părți
trebuie să țină cont. Grupări precum „Fascia Română” sau „Acțiunea Românească” , slabe
mișcări, nu reușesc să se impună pe scena politică. Faptul că Garda de Fier a reușit să impună
teamă în rândul forțelor politice românești se datorează electoratului român care, derutat de
avalanșa de ideologii,are preferință pentru specificul național al legionarismului „ca versiune
indigenă a fascismului”3.
„Fascismul și legionarismul sunt pentru români, ca de altfel pentru majoritatea europenilor
din ani 1920-1940, ultimii veniți în politică”4. Fascismul și legionarismul se traduc prin
termeni ca anti-liberalism, anti-comunism, antisemitism, ai revoluției fie ea națională, politică
sau spirituală, fascismul și legionarismul nu reprezentau în acea perioadă doar o „realitate
cotidiană ci un virus semantic”5.
Mișcare naționalistă inițiată în România, în 1922, de un grup de studenți conduși de
Corneliu Zelea Codreanu. La începutul anilor 1920, tinerii studenți și adolescenți priveau cu
admirație la eroismul părinților, bunicilor, fraților mai mari sau al rudelor apropiate care
luptat în război și realizaseră Marea Unire cu mari sacrificii.
După Primul Război Mondial, România a început refacerea economică, dar această tentativă
a fost spulberată de criza economică mondială din anii 1929-1933, care a afectat atât
gospodărille țărănești cât și muncitorii industriali. Reforma agrară și introducerea sufragiului
universal la bărbați, au marginalizat urmașii aristocrației funciare autohtone, care se
identificase în perioada vechiului Regat cu Partidul Conservator. Reprezentanții paturilor
sociale sărace, cât și descendenții marilor proprietari conservatori s-au întâlnit în cadrul
extremei drepte române, inclusiv Garda de Fier.
În toată țara, dar mai ales în Moldova, acționau o mulțime de agenți comuniști sovietici,
infiltrați sau proveniți din Basarabia și Rusia, în majoritate evrei. Ideile antinaționale, atee și
antimonarhice începeau să câștige teren inclusiv în mediile universitare. Mulți dintrecei care
luptau împotriva comunismului luptau împotriva unor idei și a unor oameni politici de origine
iudaică, și se considerau astfel antisemiți, dar nu din punct de vedere rasit ci din punct de
vedere social-politic. Totodată în perioada interbelică, cuvântul „jidan” folosit în paralel cu
cel de „evreu” nu avea conotația depreciativă sau negativă din zilele noastre.
La început au acționat în cadrul organizației antisemite „Liga Apărării Naționale
Creștine” alui A. C. Cuza, iar din 1927 s-au constituit într-o organizație separată sub numele
de „Legiunea Arhanghelului Mihail”, ulterior denumită „Garda de Fier” în 1930. Între 1931
3
Mihai Cioveanu, Fețele fascismului:politică, ideologie și scrisul istoric în secolul XX, ed. Universității din
București, 2005, pag.263
4
Mihai Cioveanu,Fețele fascismului:politică, ideologie și scrisul istoricîn secolul XX, ed. Universității din
București, 2005, pag.249
5
Mihai Cioveanu, Feșele fascismului:politică, ideologie și scrisul istoric în secolul XX, ed. Universității din
București , 2005, pag.249
și 1934 mișcareaa fost interzisă și reprimată, dar revine în viața politică în 1935 cu denumirea
„Totul pentru țară”. În 1938 s-a încercat lichidarea mișcării prin uciderea lui Corneliu Zelea
Codreandu. Organizația supraviețuiește și, în 1940, adoptă din nou numele de „Mișcarea
Legionară”, iar după abdicarea regelui Carol al II-lea participă la putere în cadrul unui „stat
național-legionar”.
Realizând primejdia comunistă, Codreanu convoacă în martie 1919, pe camarazii săi de
școală, în pădurea Dobrina. Atunci se hotărăște să se opună cu toții cu „arma în mână unei
posibile invazii bolșevice dinspre URSS”6. În aceeași lună înființează societatea cultural-
națională a elevilor liceului din Huși. Societatea va purta numele de „Mihail Kogălniceanu”.
În toamnă, Codreanu se înscrie la Facultate de Drept din Iași. Se înrolează în același timp în
„Garda Conștiinței Naționale”, asociație anticomunistă a muncitorului Constantin Pancu, sub
conducerea căruia Codreanu începe o puternică activitate antibolșevică: sparge în 1920
grevele comuniste ale muncitorilor de la Regia Monopolurilor din Iași și de la Atelierele
C.F.R. În acea perioadă portul armelor era permis, iar comuniștii și reprezentanții ideilor
anticomuniste dețineau arme, existând permanent pericolul izbucnirii unor confruntări
armate.
Codreanu se implicăîn mișcarea studențească, iar în 1919 este ales președinte al Societății
Studenților în Drept din Iași. Prin acțiunile sale și ale colegilor se realizează în 1922
„Asociația Studenților Creștini” în locul „Centrului Studențesc din Iași”. Codreanu iși va lua
licența în drept în 22 iunie 1922, iar în toamnă pleacă în Germania la doctorat. Pe 10
decembrie 1922, studenții din toată țara declară grevă generală pe motive de mizerie, numărul
mic de locuri în universități pentru ei în raport cu locurile ocupate de evrei. În timpul
războiului, tinerii iudei nefiind cetățeni români, nu au fost înrolați în armată; astfel s-au
înscris în facultăți în număr mare pe locurile rămase libere după plecarea tinerilor români pe
front; când aceștia din urmă s-au întors acasă, au constatat că nu își pot începe. Sau continua
studiile, locurile lor fiind ocupate. În multe facultăți numărul studenților evrei îl depășea pe
cel al românilor(în plus atitudinile evreiești erau considerate insultătoare-la Cluj, mediciniștii
iudei refuzau să facă disecție pe cadavre evreiești, doreau numai cadavre de români).
În 1923, Codreanu a convocat delegațiile studenților greviști din toată țara, în urma acestei
întâlniri a luat ființă liga Apărării Național Creștine(LANC). În spatele LANC se ascundea
intenția de a lansa mișcarea studențească împotriva noului proiectdin Constituția României.
Parlamentul modifică art. 7 din Constituție, dând din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor
aflați pe teritoriul patriei, în pofida că mulți nu știau bine limba română, intraseră clandestin
6
Veiga Francisco, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, ed. Humanitas, București
în țară, erau agitatori comuniști infiltrați și promotori ai schimbării violente a ordinii sociale
și ai dezmembrării României. În cele din urmă Constituția a fost votată iar LANC lansează o
campanie de proteste din ce în ce mai violentă. Au loc numeroase ciocniri cu poliția, Corneliu
Codreanu fiind arestat pentru prima oară, dar după 7 zile i se dă drumu.
Președintele LANC era profesorul A.C. Cuza iarCodreanu era însărcinat cu organizarea
LANC pe întreaga țară. În 2 ani și jumătate aripa radicală a LANC a executat cel puțin doi
oameni fără a mai socoti răniții din atentatul lui Manciu și luptele de stradă. Acțiunile LANC
se înscriu în contextul acțiunilor dreptei europene. În Germania extrema dreaptă a organizat
între 1919-1922 mai multe atentate soldate cu mulți morți și răniți. În Polonia primul
președinte al republicii, Gabriel Narutowicz, a fost victima unui atentat mortal în 1922,
atentat organizat de extrema dreaptă.
LANC a început o perioadă de căutări prin tatonări „în ideea conectării la tradițiile reale ale
propriei țări-foarte înrădăcinate la sate și încă puternice pe atunci-și la manifestările culturale
ale unei epoci, care implica, de asemenea, între altele, și atitudini, forme deprotest politic sau
doborârea cu focuri de armă a adversarului”7.
Codreanu și Moța vor părăsi România în toamna lui 1925 pentru un stagiu de pregătire în
Franța. Aceștia se vor întoarce în țară în aprilie 1926 pentru a participa la prima campanie
electorală de anvergură din România. Codreanu va candida pentru un post de deputat în
județul Putna. Aceste alegeri vor reprezenta sfârșitul relației dintre LANC și Codreanu. În
urma alegerilor Codreanu nu a reușit să obțină locul de deputat însă, LANC a obținut 120000
de voturi și a trimis 10 deputați în Parlament. Codreanu va părăsi LANC și va înființa pe 24
iunie 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail(LAM).LAM va fi nucleul doctrinar și conducător
al viitoarei Gărzi de Fier. Astfel a luat ființă primul „cuib de legionari”. Acest cuib era
organizat după 6 legi: a disciplinei, muncii, tăcerii, educației, autorului reciproc și onoarei.
Cu timpul a devenit elementul de bază al Mișcării Legionare. Au mai fost înființate totodată
cuiburi de doamne sau domnișoare denumite „cetățui”, precum și „Frății de Cruce”. Ele
reuneau tineri de până la 18 ani. Lupta pe care începe să o ducă Mișcarea Legionară este atât
împotriva comunismului cât și mizeriei și a imoralității politice din țară.
Încetul cu încetul Mișcarea Legionară s-a extins în toată țara, a început să publice reviste
și cărți. Prima revistă a purtat numele de „Pământ strămoșesc”. S-au înființat șantiereși tabere
de muncă legionare unde elevii, studenții și oamenii de toate categoriile își aduceau aportul
prin efort fizic și intelectual la ridicarea de cămine studențești și culturale, școli, biserici,

7
Heinen Armin, Legiunea Arhanghelului Mihail, Mișcare socială și organizație politică, ed. Humanitas, București
1999
drumuri, poduri, precum și la reparații de clădiri de tot felul și ajutorări de persoane nevoiașe.
S-au ridicat în 10 ani de la înființarea Mișcării Legionare, între altele, 5 biserici, 7 cămine
culturale și studențești, 2 mănăstiri și 4 case parohiale.
În 1937, la 10 ani după înființare, Mișcarea Legionară avea 1 milion de membrii. Nu de
puține ori legionarii au fost maltratați în timpul lucrărilor de către jandarmi sau polițiști și în
ciuda tuturor protestelor făcute către oficialități.
Anul 1928 este cel al eforturilor financiare: se cumpără o camionetă și se începe comerțul
legionar. Tinerii legionari doreau să dea un exemplu de activitate comercială cinstită și
benefică pentru societate. În următorul an se înființează Senatul Legionar, un for condus de
oameni de peste 50 de ani , intelectuali, țărani sau muncitori, care au trăit o viață de mare
corectitudine, au dat dovadă de credință în viitorul legionar și de înțelepciune.
În vara lui 1930 Codreanu încearcă crearea unei organizații care să cuprindă orice grupare,
partid sau asociație ce dorea să lupte împotriva comunismului. Din această organizație urma
să facă parte și Mișcarea Legionară.la Garda de Fier, numele noii organizații, nu au aderat
decât legionarii, celelalte grupări politice „preferând să se țină deoparte și să lase greutatea
luptei antibolșevice pe umerii Mișcării”8, astfel garda de Fier și Legiunea Arhanghelului
Mihail s-au suprapus, Garda de Fier devenind un alt nume al Mișcării Legionare.
Alegerile din aprilie 1931, datorită persecuțiilor, nu dau câștig de cauză legionarilor. Simbol
electoral al Mișcării Legionare a fost „gardul”, el va rămâne de-a lungul timpului ca simbol
oficial al Legiunii Arhanghelului Mihail. Semnificația lui este dată și de cealaltă denumire a
Mișcării Legionare, Garda de Fier, un gard împotriva expansiunii comunismului. La doar 20
de zile după alegerile generale din 1931, un mandat de deputat din județul Neamț a fost
declarat vacant. Codreanu candidează și este ales deputat. La începutul lui 1932, prin moartea
ministrului de justiție Constantin Hamangiu, în județul Tutova a fost eliberat un nou loc de
deputat. Alegerile au fost fixate pe 17 martie. Pe 9 ianuarie echipele de legionari au început să
străbată județul din sat în sat, mergând pe jos peste dealuri și prin zăpada foarte mare. Dorind
să arate diferența dintre Legiune și celelalte partide, dar și datorită lipsei mijloacelor
financiare, Corneliu Zelea Codreanu, recurge la o metoda propagandistă inedită,
nemaiîntâlnită până atunci.
Astfel el a propus legionarilor o măsură eroică și anume un marș de 300 de km de la
București la Bârlad, acest marș a fost realizat în 10 zile de către o echipă delegionari condusă
de Mihail Stelescu. Guvermul a dat ordin autorităților de a opri propaganda desfășurată de

8
Omega Zigu, Anii treizeci,extrema dreaptă românească, Fundația Culturală Română, 1996
legionari, iscându-se adevărate bătălii cu jandarmii, echipele de legionari fiind arestate, bătute
și eliberate în cele din urmă de către camarazi.
Considerându-i pe legionari tulburători ai ordinii publice, în martie 1932, guvernul Iorga-
Argetoianu pronunță a doua dizolvare ilegală a Gărzii de Fier și fixează noi alegeri pe 17
aprilie. Totuși candidaturile depuse nu au putut fi anulate, iar Mișcarea Legionară câștigă al
doilea loc de deputat. După căderea guvernului Iorga-Argetoianu, în iunie 1932, în noua
campanie în care legionarii sunt atacați de bande armate național-țărăniste, bătuți cu ciomege
și înjunghiați, Mișcarea Legionară câștigă 5 locuri de deputat.
În 1933 s-a constituit „Echipa Morții”. Aparută într-o perioada în care legionarii erau acuzați
că sunt falsificatori de bani de bani și că se aflau în slujba străinilor, gruparea nu era una de
asasini așa cum fals s-a spus de către opoziție, ci una de propagandă. Cei care alcătuiau
echipa și-au luat denumirea de la decizia de a înfrunta pașnic, de a îndura toate loviturile din
partea autorităților, chiar și moartea pentru a răspândi credința legionară. Mebrii echipei,
formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, au fost atacați, bătuți și arestați. Procesul are
loc la Arad și se încheie cu o nouă achitare, acesta fiind și momentul în careGarda de Fier se
extinde la nivel național.
Încă dinainte de venirea în fruntea guvernului cea urmat demisionării celui cu Vaida-Voevod
în frunte, spre sfârșitul anului 1933, I.G. Duca, la presiunile lui Titulescu și a cercurilor
iudeo-masonice franceze, și-a luat angajamentul de a dizolva Garda de Fier. Astfel, printr-un
jurnal al Constituției de miniștri, promulgat pe 9decembrie 1933, prin care legionarii să nu-și
mai poată depune candidatura la alegeri, are loc a treia dizolvare ilegală a Mișcării.
Dizolvarea s-a făcut în ciuda faptului cănici Regele, nici Curtea Supremă de Justiție și nici
Guvernul nu au fost de acord cu așa ceva. Imediat după publicarea decretului privind
dizolvarea Gărzii de Fier, guvernul a trecut la interzicerea presei legionare și arestarea unui
număr mare de camarazi, cifra ajungând până la 12000, iar în decurs de o lună sunt uciși de
către polițiști 7 legionari. În noaptea de 29-30 decembrie 1933, 3 legionari, din proprie
inițiativă, indignați de fărădelegile lui I.G. Duca, îl împușcă pe acesta la Sinaia și se predau
autorităților. În concepția legionară, „dacă un camarad încalcă o lege creștinească trebuie să-
și ispășească pedeapsa prin canonul pecare îl primește de la preot, iar dacă încalcă o lege a
țării trebuie să se predea”9.
A urmat un val de arestări abuzive și mai mare, printre cei arestați se numără și figuri de
seamă ai intelectualității române. Între 17 martie și 5 aprilie 1934, la Consiliul de Războiu din
București se judecă procesul Mișcării Legionare acuzată de complot pentru asasinarea lui
9
Ornea Zigu, Anii treizeci,Extrema dreaptă românească, Fundația Culturală Română,1996
Duca. Mișcarea este absolvită de orice vină în totalitate, iar cei 3 legionari condamnați la
muncă silnică pe viață.
Sperită de anvergura pe care Mișcarea Legionară se bucura în acele timpuri, regalitatea
încearcă prin mai multe mijloace să destabilizeze organizația ( organizează în secret uciderea
lui Codreanu, fără niciun rezultat, îî oferă acestuia posturi înalte, acesta refuză). Simțindu-se
amenințat în poziția lui și decide instaurarea propriei dictaturi în 1938. Schimbă constituția,
desființează partidele politice și creează un partid unic al cărui șef devine. Carol al II-lea dă
ordinul de asasinare a lui Codreanu. După asasinare lui, mulți legionari au fugit din țară în
special în Germania , unde s-aformat un comandament. Cei rămași au suportat cumplite
represalii. Prigoana împotriva legionarilor a continuat până în vara lui 1940. Cu o nouă
configurație europeană, Horia Sima care devenise liderul Mișcării Legionare,ia hotărârea de a
răsturna regimul carlist. În seara zilei de 3 septembrie 1940 a izbucnit revoluția legionară, iar
pe 6 septembrie Carol al II-lea abdică.Mihai este proclamat rege, Ion Antonescu conducător
al statului. La 14 septembrie România este proclamat stat Național legionar prin decret de
regele Mihai I. Se alcătuiește un nou guvern condus de Antonesc, iar Horia Sima este numit
vicepreședinte al consiliului de miniștri.
A urmat o perioadă de du-te vin-o între legionari si guvernul în funcție, cu sfârșitul în luna
decembrie 1940 când Antonescu se întâlnește cu Hitler și obținând sprijinul acestuia
pregătește lovitura de stat din ianurie 1941. Apoi declanșează evenimente violente în urma
cărora sunt omorâți sute de legionari, și, deși ar fi putut să reziste, aceștia au renunțat în
dimineața zilei de 23 ianuarie în urma unui ultimatum din partea lui Hitler. Mișcarea
Legionară este înlăturată de la guvernare, Statul Național Legionar este desființat. Acest
eveniment a fost numit „rebeliunea legionară”.
Legionarismul s-a remarcat prin disprețul pentru orice formulă politică, altfel spus
pentru orice are legătură cu democrația, sistemul de partide și parlamentarismul, „rele” pe
care ei își propuneau în mod deliberat să le elimine. Legionarismul s-a dorit, înainte de a fi o
mișcare politică sau socială, o reînnoire spirituală. Mesajul ei, având un anumit suport
teologic, era orientat spre redescoperirea autenticelor valori creștine în scopul creării unui
„om nou”, menit să salveze țara și să o reîncadreze pe coordonatele spirituale și istorice pe
care legionarii le descoperiseră în trecutul național.
Mitologia legionară a însemnat în mare măsură o recuperare a mitologiei naționale din a
doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX, concomitent cu exacerbarea
antisemitismului și anticomunismului prezente în cadrul fenomenului naționalist dar și
accentuarea ortodoxiei ca dimensiune constitutivă a noii mișcări. Din punct de vedere social,
Legiunea Arhanghelului Mihail era bazată pe primatul acțiunii; doctrina legionară urmărea
transformarea faptică și recrutarea etică a omului, respectiv a națiunii române, pornind în
primul rând de la acțiuni concrete, nu de la retorici „politicianiste” cu care nu rezolvă nimic.
Legionarismul are caracteristici care îl plasează atât la dreapta, cât și la stânga spectrului
politic. Legionarismul aparține dreptei, în primul rând prinnaționalism, apoi prin elistism,
prin mesianism, prin apelul la credința creștină, prin simțul ierarhiei și al autorității, prin
opoziția tranșantă la bolșevism, prin apelul la morală, prin cultul față de tradiție și rolul
conducătorului. Caracteristici care îl plasează pe spectrul politic de stânga sunt:
anticapitalism, antiindividualism, antiliberalism, antidemocratism și colectivism.
Se deosebește fundamental de toate celelalte doctrine politice, fie ele extremiste, liberale,
socialiste,democrate, teocrate sau de oricare altă natură. Legionarismul presupune construirea
unei societăți cu totul nouă, bazată pe camaraderie, pe ajutorarea aproapelui, pe baza
perceptelor creștin-ortodoxe. Practic, legionarismul propune afilierea pe baze noi, soluție la
toateideologiile și practicile politice existente. Acest lucru presupune o comuniune a
semenilor, în care averea să fie împărțită între „frați”, în care camaraderia, spiritul creștin și
credința în Dumnezeu și Sfânta Treime să primeze în fața tuturor celorlalte forme și modele
pe care societatea le-ar propune.
Legionarismul se opune fundamental comunismului, singurul punct comun al acestor două
ideologii opuse fiind idealul unei societăți fără clase, în care comuniunea și ajutorul reciproc
să primeze. Spre deosebire de comunism, o formă denaturată a socialismului , care presupune
subjugarea omului de către stat și lepădarea de Dumnezeu și de religie , considerată drept
„opiul popoarelor”, legionarismul presupune comuniunea întru Hristos. Legionarismul
presupune naționalism pur creștin-ortodox, este o creație pur românească , venită din
inițiativa studenților din Iași.
Această doctrină este unică în lume, se confundă cu ideea de patriotism și dragoste de țară, în
cel mai sincer mod. Legionarismul se deosebește în mod fundamental și de nazism .
Nazismul presupune imperialism, subjugarea popoarelor, afirmarea prin forță și violență a
rasei superioare, rasa ariană. Într-adevăr, legionarismul admite superioritatea rasei ariene, însă
niciodată nu a folosit metodele violente pentru a impune supremația rasei albe caucaziene.
Nazismul se bazează pe ocultism, pe practici păgâne, este amoral și nu are legătură cu
creștinismul. Singurele puncte comune ale legionarismului și nazismului sunt antisemitismul,
venit ca o necesitate la xenofobia și ura rasială, pe care, culmea , au afișat-o chiar evreii , încă
din cele mai vechi timpuri, dar și componenta de natură socialistă. Legionarismul se
deosebește de fascism, „fratele mai mare” și varianta italiană a nazismului. Dacă fascismul
presupune imperialism, rădăcinile sale aflându-se în istoria Imperiului Roman, pe care
fascismul îl dorește restaurat , legionarismul nu presupune „afirmarea supremației
României”, așa cum fascismul a dorit „refacerea Imperiului Roman, prin afirmarea
superiorității poporului italian”.
Toate acestea fiind spuse, legionarismul nu a fost o ideologie criminală,
Extremistă de dreapta, așa cum s-a afirmat în repetate rânduri. Legionarismul presupune
naționalism creștin-ortodox, în timp ce fascismul și nazismul, deși au avut la bază
naționalismul, au exacerbat și s-au transformat în formele cele mai dure și opresive ale
imperialismului.
Concluzii, similarități și diferențe
Nazismul este adesea confundat cu fascismul. Nazismul a preluat unele elemente din
fascism precum dictatura și bazele teoriei economice. Benito Mussolini, conducătorul
fasciștilor, nu era antisemit până la realizarea unei alianțe cu Hitler, cel dela care provine
rasismul prezent în nazism. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul
„fascist” pentru a defini pe cei care se opuneau comunismului.
Din punct de vedere economic, nazismul și fascismul au multe elemente comune. Nazismul
poate fi considerat o subdiviziune a fascismului( toți naziștii sunt fasciști, dar nu toți fasciștii
sunt naziști). O caracteristică a economiei din cele două sisteme naționaliste este controlul
exercitat de stat asupra finanțelor, investițiilor( alocarea de credite), industriei și agriculturii.
Totuși, în ambele sisteme au continuat să existe sectorul privat, cât și economia de piață în
general.
Ca similarități între cele trei mișcari politice care au apărut în contexte istorice și sociale
diferite și cu influențe distincte putem aminti: naționalism radical, anticomunism,
autoritarism, corporatism.Fascismul, nazismul și legionarismul au promovat un puternic
sentiment naționalist, susținând ideea că națiunea lor este superioară și trebuie să fie apărată
cu orice preț. Toate cele trei ideologii au fost puternic împotriva comunismului și au perceput
această ideologie ca oamenințare la adresa statului și valorii lor. Au promovat guverne
autoritare și au respins principiile democratice, considerând că conducerea fermă este
esențială pentru menținerea ordinii și stabilității. Toate cele trei mișcări au adoptat elemente
de corporatism, susținând colaborarea strânsă între stat, industrie și sindicate pentru a
gestiona economia.
Diferentețele notabile între cele trei au fost de rasism și antisemitism, ideologie rasială, lider
și cult al personalității și religie. Nazismul a fost unic în promovarea unei ideologii rasiste și
antisemite extreme, care a dus la Holocaust. Fascismul și legionarismul au manifestat și ei
tendințe antisemite, dar nu într-o măsură atât de accentuată ca nazismul. Nazismul a introdus
conceptul de „arianism”, susținând superioritatea rasială a „arianilor”. Aceasta a fost o
caracteristică distinctivă a nazismului, în timp ce fascismul și legionarismul s-au concentrat
mai mult pe naționalismul cultural.
Fascismul și nazismul au avut lideri carismatici( Mussolini și Hitler) cu un puternic cult al
personalității. În schimb, legionarismul a pus accentul mai mult pe o ideologie colectivă și a
avut lideri precum Corneliu Zelea Codreanu, dar nu într-o măsură atât de pronunțată.
Nazismul a avut tendințe neopăgâne, promovând uneori o reînviere a mitologiei germanice.
Fascismul și legionarismul au avut o abordare mai tradițională față de religie, cu sprijin
pentru Biserica Catolică în cazul fascismului și ortodoxia în cazul legionarismului.

Bibliografie:

 Mihaela Miroiu (coord.), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact,

Ed. Polirom, Iași, 2012

 Macridis Hulliung, 1996, p.2

 Ornea Zigu, Anii treizeci, Extrema dreaptă românească, Fundația Culturală Română,
1996

 Heinen armin, Legiunea Arhanghelului Mihail, Mișcare socială și organizație

politică, Humanitas, București, 1999

 Veiga Francisco, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, Humanitas, București

 Mihai Cioveanu, Fețele fascismului; politică, ideologie și scrisul istoric în secolul XX,
ed. Universității din București, 2005, pag 263,249