Regimurile totalitare din Europa

Proiect realizat de Doboș Aiana și Scîntee Rebeca

Comunismul

Comunismul s-a conturat în secolul al XIX-lea, Karl Marx fiind cel care a pus
bazele acestei ideologiei. Karl Marx și Friedrich Engels au scris „Manifestul
Partidului Comunist” care expune o nouă concepţie despre lume. Comunismul
promovează lupta de clasă şi rolul istoric revoluţionar al proletariatului.
Lucrările lui Karl Marx au reprezentat pentru lumea comunistă primele
manuale de „Istorie a comunismului”. Principiile enunțate de Marx au stat la
baza gândirii socialiste din Rusia. A urmat Lenin care a participat intens la
extinderea mişcării revoluţionare de stânga.
Leagănul comunismului
Începând cu 1917, Rusia a îmbrățișat regimul comunist. Revoluția
Bolșevică a stat la baza instaurării acestuia. Lenin a reușit să înlăture
regimul țarist și să transforme Rusia în cel mai puternic stat comunist
din Europa. După Revoluția Bolșevică, Rusia a abandonat lupta alături
de Antanta, ieșind din Primul Război Mondial.
Lenin a creat URSS, stat ce avea să domine puternic perioada
postbelică. În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, comunismul
s-a extins în mai multe state din lume. Preluarea puterii de către Stalin a
dus la crearea unei țări unde crima împotriva adversarilor era literă de
lege. După venirea la putere a lui Gorbaciov, cursul politicii rusești s-a
schimat, fiind mult mai moderată. Acest fapt s-a simțit atât în URSS cât
și în alte state comuniste din Europa.
Răspândirea comunismului în lume
După cel de-al Doilea Război Mondial și victoria URSS alături de Națiunile
Unite, Stalin a impus comunismul în mai multe state din Europa: România,
Albania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia. Treptat,
comunismul s-a instaurat și în alte state din afara continentului european,
precum China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, Laos.
Stalin a reușit să impună regimul comunist și să subjuge state din lume din
punct de vedere economic și politic. Acest aspect a dus la declanșarea
Războiului Rece, adică tensiuni între SUA și URSS, tocmai pe fondul acestei
extinderi puternice a comunismului. SUA a gândit diferite planuri de
ajutorare a mai multor state afectate de război, urmărind evitarea răspândirii
comunismului. În toate statele din blocul socialist sovietic s-a preluat modelul
URSS unde teroarea și represiunea erau căi de organizarea a acestora.
Fascismul
Este și cazul fascismulului care reprezintă o ideologie politică radicală
și autoritară de dreapta. Această viziune era definită, în primul rând, de
un naționalism radical, numit și ultranaționalism, de o putere
dictatorială, de suprimarea opoziției și de o puternică regimentare a
societății și a economiei.
Ca orice ideologie extremă, cea fascistă presupunea crearea unei
societăți bazate pe sistemul corporatist, unde economia și politicul să
funcționeze pe aceste principii. Se dorea crearea „omului nou”, cu
ajutorul unei elite care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică
și politici familiale, inclusiv eugenism.
Cum a apărut fascismul?

Potrivit fascismului, o societate trebuie să aibă o gândire unitară, o conducere

colectivă cu un lider suprem și politici, inclusiv violente, pentru a menține un stat
puternic.
Cele mai bune exemple de societăți fasciste au fost Italia lui Benito Mussolini și
Germania lui Adolf Hitler.
Această ideologie radicală de dreapta a fost înființată de către sindicaliștii
naționaliști italieni, în timpul Primul Război Mondial. Aceștia au combinat ideii
politice de stânga și de dreapta radicale, împreună cu un naționalism puternic, care
făcea mari furori la acea vreme. Ulterior, ideologia s-a răspândit și în alte țări
europene.
Adepții fascismulului sunt de acord cu violența, războiul și militarismul,
considerând că în felul acesta societate va suferi o transformare pozitivă și va aduce
un nou spirit, o nouă educație și insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul
oamenilor.
Nu multă lume știe însă, fascismul este anticomunist, chiar dacă ambele
ideologii sunt extremiste, însă una este de dreapta, iar cealaltă de
stânga. Totodată, fascismul este și antidemocratic, antiindividualist,
antiliberal, antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și antiproletar
și în multe cazuri, anticapitalist. Această ideologie respinge conceptele
de egalitarism, materialism și raționalism în favoarea acțiunii,
disciplinei, ierarhiei, spiritului și a voinței.
După cel de-al Doilea Război Mondial, fascismul și-a pierdut din putere,
văzând caracterul său extremist. În prezent termenul este folosit ca
sens peiorativ pentru partidele care prezintă concepții ce nu sunt
adaptate secolului în care trăim.
Nazismul
Noiembrie 1918 a asistat la sfârșitului Primului Război Mondial. La
negocierile de pace din anul următor, purtate în orașul Versailles din
Franța, Germania a fost găsită răspunzătoare pentru război și a fost
obligată să predea teritoriile cucerite. Industriile și activele străine i-au
fost confiscate și i s-a interzis să mai susțină o armată de mari
dimensiuni.
O altă pedeapsă severă aplicată Germaniei a fost plata a 132 de miliarde
de mărci de aur (suma a fost redusă ulterior), ca o compensație pentru
distrugerile majore suferite de Europa din cauza războiului.
Răspândirea propagandei naziste și a fricii
Prin propagandă, naziștii transmiteau adesea mesajul "nedreptății"
comise de Tratatul de la Versailles, iar evreii germani erau făcuți țapi
ispășitori pentru economia care se prăbușea în Germania. S-a răspândit
mitul "înjunghierii pe la spate", adică, ideea eronată, cum că, evreii
germani au trădat țara și purtau responsabilitatea pierderii războiului
mondial de către Germania. (Ei erau acuzați că au "înfipt un pumnal în
spatele armatei germane").
Naziștii prezentau celelalte partide ca fiind corupte, în timp ce Hitler era
descris drept salvatorul națiunii și singurul care ar putea să stabilească
ordinea în haosul politic și social din societatea germană. În același
timp, bande înarmate de naziști răspândeau teama pe străzile din
Germania.
Criza economică și lipsa democrației
Datoria mare pe care trebuia să o plătească Germania a fost unul dintre motivele pentru care
țara a suferit, în 1923, de hiperinflație, adică de faptul că banii și-au pierdut valoarea. În
același timp, prețurile au crescut și a existat un deficit de bunuri. Germania a încercat să
rezolve această problemă imprimând mai mulți bani, dar acest lucru a dus doar la falimentul
băncilor și la pierderea tuturor economiilor oamenilor.
Începând cu anul 1924, situația s-a mai stabilizat. Însă, după prăbușirea bursei americane în
1929, care a afectat întreaga economie a lumii, Germania a fost lovită puternic de ceea ce a
ajuns să fie cunoscut sub numele de Marea Depresie. Una dintre consecințe a fost o rată imensă
a șomajului.
Deși Germania a devenit o democrație după primul război mondial, criza politică care a apărut
după izbucnirea Marii Depresii, a făcut ca mulți dintre locuitorii țării să-și piardă încrederea,
atât în politicienii aflați la conducere, cât și în procesul democratic. Diverse mișcări și partide
extremiste au încercat să exploateze această situație. Unul dintre acestea a fost NSDAP,
Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (sau Nazist), cu Adolf Hitler la conducerea sa.
Hitler numit cancelar – partidele sunt interzise
Ajutați de criza politică și de propaganda intensă, de violențele de stradă și sprijinul grupurilor
influente, naziștii au crescut de la un partid mic, în 1928 (2,6% din voturi), la cel mai mare partid
din Germania, în noiembrie 1932 (33% din voturi). Politicienii din alte partide aveau opinii
contradictorii în ceea ce-l privea pe Hitler și pe naziști. Unii îi considerau periculoși, alții
subestimau amenințarea pe care o reprezentau și credeau că pot fi controlați, iar altora le erau
pe plac o parte dintre politicile lor.
Pe 30 ianuarie 1933, politicienii conservatori au reușit să-l convingă pe președintele Germaniei,
Paul von Hindenburg, să îl numească pe Adolf Hitler Cancelar, în fruntea unui guvern minoritar,
format din partide conservatoare și național-socialiste.
În februarie 1933, s-a dat foc clădirii Reichstag-ului din Berlin. Naziștii au profitat de acest
eveniment pentru a adopta noi legi, care le făceau posibilă terorizarea oponenților politici. O
lună mai târziu, în martie 1933, a fost înființat primul lagăre de concentrare la Dachau, iar
adversarii politici, cum ar fi comuniștii, social-democrații și membrii sindicatelor, au fost închiși.
După ce membrii comuniști și social-democrați din parlament au fost uciși sau arestați, naziștii
au reușit să impună legi care anulau democrația. Toate celelalte partide au fost interzise, ​iar
naziștii și-au intensificat persecuțiile împotriva adversarilor politici și a grupurilor considerate a
nu se "încadra" în societatea germană.
Bibliografie
• eternalechoes.org
• Wikipedia.ro
• shtiu.ro