Secolul XX între democraţie şi totalitarism.

Ideologii practici politice în România in

Europa

La sfârşitul sec XIX apar o serie de ideologii politice noi, care pun în discuţie formeletradiţionale
de guvernare, în special democraţia. Cele mai multe sunt dictatoriale (totalitare),deoarece consideră că
progresul societăţii se poate face doar prin concentrarea puterii înmâinile unei singure structuri, sau
categorii sociale, singura care ştie ce e bine şi ce este rău şi care, dincolo de orice dubiu, lucrează pentru
binele public. Aceste ideologii presupuneau preluarea puterii în urma unor revoluţii (deci nu pe calea
alegerilor) şi sacrificarea, unor categorii sociale sau etnice, pentru binele celor mulţi.
Aceste ideologii vor ajunge la putere pe fondul prăbuşirii încrederii în modelele democratice, la
sfârşitul primului război mondial. Secolul XX, va fi marcat de lupta dintre totalitarism şi democraţie cu
victoria celei din urmă.
Regimurile democratice se caracterizează printr-o serie de pincipii:
- Separarea puterilor în stat. Cele trei puteri (executivă, legislativă și juridică) sunt
deținute de instituții diferite pentru a evita concentrarea întregii puteri in mânile unei singure persoane
sau grup. Cele trei puteri se controlează reciproc și sunt le rândul lor controlate de popor
- Pluralismul politic. Presupune acceptarea oricărei opinii sau orientări politice inclusiv
celor care se opuneau puterii. Unele dintre aceste opinii reușesc să coalizeze mai mulți oameni astfel că
ele duc la formarea unor partide politice. În democrație există de regulă mai multe partide politice care
se înfruntă liber pe scena politică – pluripartitism politic.
- Votul universal. Toți cetățenii majori au dreptul să aleagă și să fie aleși. Votul este liber,
individual și secret. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opțiunea sa la vot. În România votul
universal a fost introdus în 1918, doar pentru bărbații de peste 21 de ani. Femeile vor primi drept de vot
abia după al doilea război mondial.
- Existența a numeroase drepturi și libertăți politice: la opinie, întrunire, muncă, grevă,
asistență socială, educație, informare, la vot etc
Ideologiile totalitare se împart în două categorii: de extremă dreapta (fascismul şi nazismul) şi de
extremă stânga (comunismul).
Extrema dreaptă se bazează pe elite. Cei mai buni, cei mai drepţi, cei mai morali, trebuie sa
deţină puterea, iar restul să se afle într-o stare de subordonare sau chiar să dispară. Extrema dreaptă se
bazează pe ideologiile rasiale din sec XIX, care spun că omenirea se împarte în rase superioare şi
inferioare, toate derivând din rasa albă. Astfel rasele „colorate” ar fi degenerări ale celei albe şi totodată
înferioare ei. De aceea albii ar fi „chemaţi” să conducă, în timp ce restul ar trebui să se lase conduşi. Cei
mai importanţi susţinători ai teoriilor rasiale au fost Arthur Gobineau şi Stewart Chamberlain. O altă idee
a extremei drepte era că cei „superiori” trebuie să prolifereze, chiar dacă asta ar însemna distrugerea
raselor „inferioare” (darwinismul social creat de Herbert Spencer). De asemenea se avea în vedere
controlul strict al natalităţii, sterilizarea, alegerea părinţilor în cazul categorilor nedorite (eugenia).
Principalul susţinător al acestei teorii a fost Francis Golton.
Fascismul a apărut în Italia anilor ’20. El a imbrăcat forma corporatistă. Astfel, partidele politice,
parlamentul şi alte elemente ale vieţii democratice, trebuiau să fie înlocuite cu asociaţii muncitoreşti şi
patronale numite corporaţii. Acesta trebuiau să-şi trimită delegaţi în noul for legislativ. Cei care
produceau, trebuiau sa asigure si conducerea pentru binele public.
În plan politic, fascismul a încurajat naţionalismul (supremaţia naţiunii majoritare –
italienii nativi – faţă de alte etnii). Astfel naţia italiană va controla lumea aşa cum o
făcuseră strămoşii lor, romanii. Liderul acestei mişcări a fost Benito Mussolini.

1
 Mussolini a fondat Partidul fascist (Fascia = mănunchi de nuiele de mesteacăn, legat cu o curea,
având la mijloc, în partea superioară, o secure și purtat de lictorii care însoțeau pe unii magistrați
romani) în anul 1921, pe fondul crizei şi a nemulţumirii posbelice a Italiei.
Italienii considerau că fuseseră înşelaţi de aliaţii lor din primul război mondial care le rezolvaseră prin
tratatul de la Versailles doar o mică parte din revendicările lor teritoriale.
Foste cadre militare şi marii industriaşi care se temeau de ascensiunea comunismului au fost
atraşi de noul partid. In 29 oct. 1922 organizaţia paramilitară a fasciştilor, numită „cămăşile negre” a
organizat marşul asupra Romei forţându-l pe regele Victor Emanuel al III-lea să-i aducă la guvernare, iar
Mussolini a fost numit prim-ministru. Imediat, s-a trecut laorganizarea statului corporatist. Sindicatele şi
alte forme de opoziţie democratice au fost reduse la tăcere. S-a introdus cenzura presei. S-a înfiinţat o
poliţie politica OVRA şi un Tribunal special pentru judecarea şi condamnarea adversarilor politici.
Mussolini a luat măsuri împotriva corupţiei şi a Mafiei, atrăgându-şi o largă simpatie. El a fost numit „il
Duce”. Cultul personalităţii şi propaganda de partid urmăreau redeşteptarea mândriei de a fiurmaş al
romanilor, iar Mussolini era privit ca un un personaj providenţial.
Asocierea Italiei cu Germania în cadrul Axei Roma-Berlin-Tokio şi actele de agresiune asupra
Etiopiei (începând cu 1934) şi apoi pe parcursul celui de-al doilea război mondial a dus la pierderea
sprijinului popular şi la arestarea lui Mussolini în 1943, după debarcarea aliaţilor în Italia. În 1945 a fost
executat pentru crime de război.
Nazismul are la bază ideile expuse de Adolf Hitler în „Mein Kampf”, în care preia,naţionalismul,
dus la extrem, rasismul (supremaţia rasei germane, arienii, faţă de restulraselor) şi antisemitismul (ura
faţă de evrei). De asemenea, Hitler identifica vinovaţii pentrustarea economică deplorabilă a Germaniei
de la mijl. anilor ’20 în conducerea statuluicunoscută sub numele de Republica de la Weimar care
acceptase umilitorul tratat pe pace de la Paris-Versailles, ce adusese Germania în genunchi. Toţi cei care
impuseseră aceste condiţii – Franţa, Anglia, SUA – erau la fel de vinovaţi. Pentru a se salva, Germania
trebuia să fie condusă de un lider providenţial, un salvator „Führer”-ul care să guverneze cu mână de fier
şi să unească toţi germanii, într-un singur stat. Asta presupunea anexarea Austriei şi a unor părţi din
Cehoslovacia şi Polonia, precum si recucerirea de la francezi a Alsaciei şi Lorenei, considerate teritorii
germane. Rasa ariană avea nevoie de „spaţiu vital” (Lebensraum) care presupunea cucerirea de noi
teritorii şi relocarea sau distrugerea unor populaţii pentru a face loc germanilor. Antisemitismul şi ura de
rasă, au făcut din nazism cea mai dură formă a extremei drepte. Evreii, erau consideraţi vinovaţi de
toate relele istoriei şi erau văzuţi ca stând în spatele tuturor duşmanilor Germaniei: „Rasa evreiască este
un cancer ce roade din trupul Germaniei”. Majoritatea evreilor aveau opinii de stânga şi locuiau in
Europa estică (Polonia, URSS şi România), deci și acest spaţiu trebuia ocupat şi “purificat”. Nazismul avea
şi o puternică componentă anticomunistă.
Pe 30 ian. 1933, Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) prescurtat Nazist
câştigător al alegerilor datorită propagandei naţionaliste, vine la guvernare, iar Adolf Hitler este numit
cancelar de către preşedintele Paul von Hindenburg. In 1934, după moartea lui Hindenburg, Hitler preia
şi funcţia acestuia, pune capăt Republicii de la Weimar şi instaurează al III-lea Reich. Prin intermediul
trupelor de protecţie (SS) şi a poliţiei politice Gestapo, condusă de Heinrich Himmler, a fost eliminată
întreaga opoziţie (noaptea cuțitelor lungi - 30 iunie și 2 iulie 1934), partidele democratice şi a început o
vânătoare asupra evreilor şi a celor cu vederi de stânga.
În 1935 au fost date legile rasiale de la Nurnberg. Acestea interziceau orice legătură între arieni
și evrei și impuneau purificarea rasială. Pe baza lor evreii au fost deposedați de averi, însemnați cu
STEAUA LUI DAVID, izolați în ghetouri și exterminați în lagăre de concentrare. Acest fenomen unic a fost
numit HOLOCAUST (6 mil de victime).
Propaganda, sub conducerea lui Joseph Goebbels, a subordonat cultura, arta, sportul,
intereselor de partid. S-au înfiinţat lagăre de concentrare, în care erau trimişi adversarii politici, cei
indezirabili sau cei care stricau imaginea rasei ariene (persoane cu handicap, ţigani, infractori, dar mai

2
ales evrei). Politica expansionistă, generată de dorinţa de unificare a rasei germane, de realizarea
spaţiului vital şi de lupta anticomunistă, a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial. Astfel de
regimuri au apărut, încurajate şi finanţate de la Berlin şi în Ungaria, Croaţia, Bulgaria şi România (din
1940). La sfârșitul celui de-al doilea război mondial doctrina nazistă a fost interzisă.
În România, extrema dreaptă a fost reprezentată de Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută şi
sub numele de Garda de Fier. Aceasta a fost înființată în 1927 la Iași de către Corneliu Zelea Codreanu,
care i-a luat titlul de ”Căpitan”. Legionarii erau naționaliști, antisemiți şi practicau atentatul politic. Lor
le-au căzut victime toți cei care li se opuneau – oameni politici, inclusiv doi prim-miniştri I.G. Duca în
1933 și Armand Călinescu în 1940, dar și mari personalități ale culturii românești precum istoricul
Nicolae Iorga. În 1940, sub conducerea lui Horia Sima au ajuns la guvernare alături de
gen. Ion Antonescu fiind înlăturați în ianuarie 1941.
Comunismul are la bază scrierile lui Karl Marx, mai ales Manifestul Partidului
Comunist care vorbeşte de existenţa unei lupte de clasă desfăşurată între cei bogaţi –
patronii şi marii proprietari funciari – şi cei săraci – muncitorii şi ţărani, numiti generic
proletariat. În timp ce primii se îmbogăţesc continuu prin „exploatarea” proletarilor, aceştia din urmă
sărăcesc tot mai mult. Între cele două categorii sociale există astfel o luptă de clasă. Proletarii trebuie să
preia conducerea mijloacelor de producţie prin forţă şi să le treacă în proprietatea statului, adica, în
folosul tuturor. Marx spunea ca acest tip de regim se poate introduce mai repede în statele foarte
dezvoltate, deoarece acolo clasa muncitoare este mult mai dezvoltată şi are o forţă politică mai mare.
Sursa tuturor relelor este proprietatea privată care a apărut prin acapararea unor bunuri şi mijloace de
producţie de către nişte „privilegiaţi”, iar celalţiau fost nevoiţi să accepte transformarea în sclavi pe
proprietăţilor celor bogaţi pentru a-și câştiga exsistenţa. Lupta de clasă este inevitabilă în aceste condiţii.
Convingerea comuniştilor era că cei bogaţi (capitaliştii) nu vor renunţa niciodată la putere asa că
trebuiau siliţi printr-o revoluţie violentă. Simbolul comunismului era SECEREA ȘI CIOCANUL (uneltele
clasei muncitoare).
Comunismul promitea realizarea dreptăţii şi a echităţii sociale. Acestea urmau a fi făcute în două
etape: făurirea socialismului (în care se ajungea la o prosperitate a clasei muncitoare) şi apoi
comunismul (în care toate mijloacele de producţie, resursele, bunurile şi servicile, erau puse la comun,
spre binele tuturor). În faza socialismului, era nevoie de dictatura proletariatului care să distrugă orice
opoziţie la realizarea societăţii comuniste. Opozanţii erau consideraţi mai ales marii proprietari funciari,
patronii, ţăranii înstăriţi (numiţi chiaburi în România comunistă sau culaci în URSS) şi intelectualii. Acest
regim s-a impus în Rusia (devenită URSS), începând cu anul 1917, şi în alte state din Europa Răsăriteană,
Asia, şi America Latină, după al doilea război mondial.
După preluarea puterii, Lenin a organizat Armata Roşie sub conducerea lui Lev Troţki, care
trebuia să înfrângă opoziţia internă şi pe monarhiştii organizaţi în Armata Albă. Războiul civil a durat
aproape 4 ani. La finalul său, în 1922 Rusia şi-a schimbat numele în Uniunea Republicilor Socialiste
Sovietice (sovietele fiind consilii populare, organizate în toate localităţile şi instituţiile). Proprietatea
privată a fost desfinţată, locul său lundu-i colhozurile (ferme colective de stat). 5 milioane de oameni au
murit de foame în regiunea Volga –Ural în anii 1921-1922. S-a înfiinţat poliţia politică CEKA, devenită mai
târziu NKVD şi apoi KGB şi Cominternul (Internaţionala a III-a comunistă) care urmărea constituirea de
partide comuniste în toate statele lumii (deviza ei fiind „proletari din toate ţările, uniţi-vă!”) şi aducerea
lor la guvernare sub controlul Moscovei. Mişcarea comunistă a continuat după moartea lui Lenin prin
Iosif Visarionovici Djugaşvili (poreclit Stalin). Acesta a luat măsuri excesive, care nu mai aveau nimic de-a
face cu modelul propus de Marx. De aceea regimul introdus de Stalin poartă numele chiar de stalinism,
fiind ceva unic prin măsurile de teroare şi victimele produse. Ţara a fost împânzită de lagăre numite
gulag-uri.
În 1928, țara a fost atinsă de o criză alimentară. Vinovați au fost găsiți culacii care refuzau să
predea statului cotele obligatorii din producție. Ca reacție s-a declansat colectivizarea forțată (toate

3
proprietățile agricole, unelte și vite au fost preluate de către stat). Sute de mii de țărani au fost uciși sau
deportați.
În 1932 a fost creatăartificial o foamete în Ucraina cu efecte devastatoare (7 milioane de morţi şi
numeroase cazuri de canibalism). Totodată URSS a dus o politică revanşardă care urmărea recuperarea
unor teritorii pierdute prin Tratatul de la Paris-Versailles (inclusiv Basarabia).
La mijlocul anilor 30 Stalin a început ”epurarea” partidului de adversari și membrii incomozi.
Aceștia au fost acuzați de deviationism de dreapta și executați. Troțki a fost asasinat în 1940 în Mexic.
Comunismul s-a răspândit după 1945, pe fondul victoriei URSS în al doilea război mondial şi a
tratativelor dintre Stalin şi Churchill. Deşi Moscova controla lumea comunistă prinintermediul Tratatului
de la Varşovia, totuşi au existat şi modele comuniste independenteprecum China şi Iugoslavia.
Deşi total opuse, toate regimurile dictatoriale (fasciste, naziste sau comuniste) aveau anumite
trăsături comune:
- Puterea în stat era exercitată de un grup restrâns (oligarhie) sau o singură persoană;
- Separarea puterilor în stat este formală sau inexistentă, deşi ea este prevăzută înConstituţiile statelor
respective;
- Partidul unic. Toţi membrii societăţii trebuie înrolaţi în acest partid-stat.
- Poliţia politică cu rol de a reprima orice, opoziţie orice mişcare de protest îndreptatăîmpotriva
regimului;
- Cultul personalităţii care venerează liderul sau partidul stat, dedicându-i opere literareşi artistice,
sărbători, emisiuni la posturile de radio şi tv. De astfel de glorificări au beneficiatdictatorii: Hitler, Stalin,
Mao Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu, Kim Ir Sen, etc.
În 1945, la finalul războiului armatele puterilor învingătoare se aflau răspândite înîntreaga
Europa eliminând ultimele rămășițe naziste. Sovieticii controlau Europa de Est însăi-au folosit influența
pentru a comuniza România, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia și a le transforma în
state-satelit. SUA a ripostat față de aceste măsuri, însăfără succes. Ca urmare, începând cu 1947 sau luat
măsuri pentru stăvilirea expansiuniicomunismului spre Europa vestică și Asia Centrală și de sud-est. A
fost inițiat planulMarshall pentru refacerea economiilor europene distruse de război, de care insă nu
aubeneficiat și statele est-europene, datorită refuzului lui Stalin. În 1949 s-a înființat NATO, o organizație
politico-militară condusă de SUA. De asemenea, SUA au fost angrenate și înRăzboiul din Coreea (1950-
1953) și Războiul din Vietnam (1961-1975), încercând fărăsucces oprirea expansiunii comunismului.
La începutul anilor 50, Europa era deja divizată: Vestul sub influența Franţei şi aMarii Britanii a
rămas liber, cu o economie capitalistă, în timp ce Estul supus URSS a devenit comunist cu o economie
dirijată. Germania, aflată la graniţa dintre cele două lumi a fost separată în două state: Republica
Democrată Germania cu capitala la Berlin, a intrat sub controlul Moscovei, iar Republica Federală
Germania cu capitala la Bonn a rămas în lumea liberă. Berlinul, împărţit după 1945 în zone de ocupație
ale marilor puteri învingătoare a fost scindat în 1961 printr-un zid. De altfel, sovieticii au reprimat orice
tendință de răsturnarea regimului comunist: în RDG-1953, Ungaria-1956 sau Cehoslovacia-1968.
Anii 70 au adus falimentul modelului comunist. Economia bazată pe industria grea,era
necompetitivă și poluantă. Tot mai mulți opozanți ai acestui sistem in toate țările auprotestat cerând
drepturi și revenirea la economia de piață. În 1980, la Gdansk în Polonia, întimpul unei greve s-a format
Sindicatul Liber Solidaritatea condus de Lech Walessa și care areprezentat opoziția oficială până în 1989.
Sovieticii au pierdut și războiul din Afganistan1979-1988 dus împotriva grupării mujahedine.
Începând cu 1984, președintele URSS, Mihail Gorbaciov a introdus două programede reformă:
Glasnost (Transparența) și Perestroica (Reconstrucția), însă ele nu au putut salva situația. Pe parcursul
anului 1989, lumea comunistă europeană s-a prăbuşit.
În anul 1992 s-a destrămat și URSS, prin separarea celor 15 republicii care o constituau. Toate
statele ex-comuniste europene au urmat cu pași mai repezi sau mai înceți o tranziție spre democrație,
spre economie de piață și spre integrarea în instituțiile Europei libere (NATO și UE). DEMOCRAȚIA A

4
ÎNVINS, cel puțin la nivel european, demonstrând că omenirea nu poate suporta la infinit asuprirea,
umilința și încălcarea drepturilor.