Războiul peloponesiac (431-404)

Cauze: în 435 poporul din Corcyra, colonie a Corintului hărțuit de aristocrație și de barbari, cere ajutorul
metropolei. Corintul trimite trupe și noi coloniști, însă Corcyra nu este de acord cu acest tip de rezolvare
și îi trimite înapoi. Corintienii se simt jicniți și trimit o flotă pentru a aduce insula sub ascultare. Corcyra
iese victorioasă. Corinul nu se lasă și pregătește o nouă flotă cu scopul de a șterge această rușine.
Văzând această înverșunare, Corcyra trimite o solie la Atena pentru a primi suport militar. Corintienii
merg și ei în Agora încercând să anuleze demersul diplomatic al Corcyrei. Ambasadorii corcyrieni și-au
pledat foarte bine cauza. Ei au spus că un război între Attica și Pelopones este iminent, iar Corintul și
aliata ei sparta nu se vor limita în a cuceri Corcyra, cu cu siguranță scopul lor este Atena. Atena acceptă
să dea ajutor Corcyrei. Corintul este înfrânt. Imediat Atena atacă Potideea, o altă colonie corintică.
Corintul cere ajutorul Spartei. Sparta, invidioasă pe succesul militar și economic al imperiului atenian a
votat pentru implicarea în război de partea Corintului. După declarația de război a Spartei, Theba aliata
sa a atacat Plateea cu care avea un conflict mai vechi. Atena trimite soldați în sprijinul Plateei (431). De
asemenea blochează activitățile comerciale ale Megarei, aliata Spartei.

Prima etapă. Războiul de 10 ani 431-421

În 431 2/3 din armata peloponesiacă condusă de regele spartan Archidamos pătrunde în Attica.
Atena trimite flota maritimă să înconjoare Peloponesul. Victoriile aparțin ambelor tabere. Anul următor
atacul spartan se reia. Pentru a contracara această ofensivă, o armată ateniană condusă de Pericle
asediază Epidaurul. Asediul eșuează. Pericle cade în dizgrație. O epidemie de ciumă izbucnește în Attica,
provocând moartea a ~30.000 de oameni. Înclusiv Pericle cade victimă acestei boli în 429.

După moartea lui Pericle au reînceput la Atena luptele între aristocraţi, conduşi de Nicias, şi
democraţi, care aveau în fruntea lor pe Cleon. Nicias era pentru împăcarea cu spartanii şi pentru
terminarea războiului, în timp ce Cleon dorea continuarea războiului cu Sparta până la victorie. În cele
din urmă, Cleon şi-a impus părerea lui şi războiul a fost continuat cu şi mai multă violenţă. Flota ateniană
atacă din nou coastele Peloponesului, obţinând succese strălucite. În 427, după doi ani de asediu, Sparta
ocupă Plateea.

În 425 Atena ocupă Pylos, iar în 424 Cytera de unde aveau cale deschisă către Laconia, regiunea
care înconjura Sparta. Situația devine dificilă pentru spartani. Sub comnda regelui Brasidas, spartanii
atacă poleis-urile ateniene de pe coasta Traciei (424). Împotriva lui este trimis Cleon, conducătorul
partidei democrate de la Atena. Victoria revine spartanilor, dar ambii comandanți mor în luptă în 422 la
Amphiopolis.

Rămas singur la conducerea Atenei, Nicias, adeptul păcii începe tratativele cu Sparta.

Pacea lui Nicias (421).

Este încheiată pentru 50 de ani. Beoția și Megara refuză să o recunoască.

Expediția din Sicilia (415-413).

În anul 415, Acibiade, vărul lui Pericle, îi convinge pe atenieni să întervină în Sicilia împotriva Syracuzei,
aliata Spartei. O victorie ateniană le-ar fi adus controlul asupra Mediteranei centrale, iar din această
poziție, victoria în războiul cu Sparta ar fi fost inevitabilă. Însă, în ajunul plecării lui au fost găsite la
Atena mutilate toate statuile zeului Hermes. Adversarii războiului l-au acuzat pe Alcibiade de blasfemie
şi curând după plecarea lui l-au rechemat în patrie. Alcibiade s-a refugiat însă la spartani, cărora le-a
dezvăluit planurile de război ale atenienilor. Știind de acţiunile militare ale Atenei, Sparta a trimis
ajutoare grabnice Siracuzei şi, concomitent cu războiul purtat în Sicilia, invadează din nou Atica şi ocupă
oraşul Deceleea, din nord-estul provinciei, tăind în felul acesta legăturile de aprovizionare ale Atenei. Tot
atunci peste 20.000 de sclavi (în special meşteşugari), a căror situaţie se înrăutăţise foarte mult, fugiseră
la Sparta.

Rezistența ateniană (413-404)

În 412 au loc revolte în Ionia și Rhodos împotriva Atenei. Sparta și Imperiul Persan încheie un tratat de
alianță la Milet. Perșii puteau relua controlul cetăților din Asia Mică, cu condiția finanțării unei flote a
Ligii peloponesiace. Alianța cu Imperiul persan va aduce victoria finală a Spartei, dar va provoca și un
puternic dispreț pentru spartani, care dintr-o ură fratricidă anulaseză marile victorii panelenice din
timpul războaielor medice.

În 411 Alcibiade este numit la comanda flotei din Samos și obține două victorii importante
Abydos(411 i.Hr.) si Cyzic(410 i.Hr.) care mai ridică pentru o vreme moralul atenienilor. Sunt recucerite
cetățile Thasos Byzantion si Perinthos, ce intraseră în mânile perșilor după înțelegerea cu spartanii.

Ultima victorie ateniană are loc în 406 lângă insulele Arginusai. În 405, flota spartană condusă de
Lysandros distruge flota ateniană la Aigospotamos. La Atena se instaurează foametea și panica. Cetatea
este asediată și capitulează în 404, atunci când rezervele alimentare se epuizează. Prin pacea impusă de
spartani, Atena era obligată să dărâme fortificaţiile portului Pireu şi toate zidurile ce înconjurau oraşul,
să-şi distrugă flota, cu excepţia corăbiilor necesare pentru repatrierea aristocraţilor exilaţi din cauza
regimului democratic, să evacueze toate posesiunile ei, să se supună hegemoniei spartane şi să
desfiinţeze Liga de la Delos. O garnizoană spartană a fost instalată la Atena.

Sparta devine noul hegemon al lumii grecești.