Cavalerul Medieval

Elaborat de elevul clasei a VI –a ,,B”

 Unii dintre cei mai celebri războinici din toate timpurile sunt
cavalerii medievali. Acoperiți de gloria câmpurilor de bătălie
medievale și înconjurați de o aură mai mult mistică, cavalerii au avut
parte de-a lungul vremii de o idealizare și de o transformare în model
demn de urmat, datorită principiilor codului de onoare cavaleresc.
Dintotdeauna, cavaleria a fost o armă de elită, specializată, din care
făceau parte doar cei care aveau aptitudini de a călări și lupta în
același timp, și aveau banii necesari achiziționării și întreținerii unor
cai și a echipamentului specific.
 Cum a apărut cavalerul medieval ?
 Cavalerul medieval este o creație exclusiv europeană,
de sorginte creștină (catolică). Atunci când discutăm
despre cavalerii medievali, trebuie făcută distincția
clară între ordinele militare religioase din timpul
Cruciadelor și cavalerii europeni ”obișnuiți”.

 În secolele IX-XI, în Europa, în perioada așa-zisei

”anarhii feudale”, are loc o refacere a ierarhiei militare
în Occident, fenomen stimulat și de amenințările
externe – atacurile vikingilor, ale sarazinilor și
maghiarilor. Se creează astfel grupuri militare de elită,
în jurul marilor nobili și a monarhului, și frății ale
cavalerilor, pentru apărarea unor mănăstiri sau
comunități de atacurile tâlharilor sau a invadatorilor.
 Investitura unui cavaler.

 Moment important al vieţii cavalereşti, simbol al

consacrării efective a cavalerului ca membru al
acestei categorii sociale, investitura cavalerului este
similară cu investitura vasalului de către senior.
Investirea este precedată de o lungă pregătire,
desfăşurată pe parcursul mai multor ani.

 La vârsta de 12 ani, fii nobililor (sau ai cavalerilor)

erau trimişi la curtea seniorului, unde, în calitate de
paji şi scutieri, învăţau cu precădere meseria
armelor. Investitura cavalerului avea loc la 18-20 de
ani.
 Investitura unui cavaler
 Investitura se petrecea, de regulă, în preajma unui eveniment important
(căsătoria unui nobil) sau a unei mari sărbători religioase. Ceremonia se
desfăşura numai după ce aspirantul petrecea o noapte în curtea castelului
(„veghea armelor”), făcea o baie rituala şi se spovedea. Actul propriu zis
al investiturii consta în îmbrăcarea armurii şi legarea pintenilor, după
care naşul cavalerului (de obicei seniorul, care îi şi dăruia armamentul
complet) îl lovea peste ceafă cu latul palmei. Apoi primea spada, iar un
preot îl îndemna să apere cu ea instituţia Bisericii. Ceremonia se încheia
printr-o demonstraţie a forţei şi îndemânării proaspătului cavaler în
mânuirea armelor. Investitura putea avea loc şi pe câmpul de luptă,
înainte sau după o bătălie, acest lucru fiind considerat ca extrem de
onorant.
 Echipamentul, armamentul și tactica !
 Echipamentul unui cavaler a fost supus modificărilor
inerente de-a lungul secolelor. În principiu, cavalerul
era un luptător greu echipat și înarmat, fiind protejat
de armuri metalice, care aveau rolul și scopul de a-l
proteja pe luptător de loviturile inamice, dar de a-i
oferi în același timp o mare mobilitate.

 Capul era protejat de un coif metalic, care apăra

inclusiv fața cavalerului. Pe sub coif și armură
existau protecții din material textil matlasat, ca
protecție între metal și pielea proprie. Peste armură,
cavalerul putea purta o tabadă/ tunică, de obicei până
la jumătatea coapsei, pe care putea fi brodată stema
proprie.
 Echipamentul, armamentul și tactica !
 Ca armament, fiecare cavaler purta o lance, o spadă
dreaptă, cu tăiș pe ambele muchii, și vârf ascuțit, un
scut - și acesta a variat ca formă, de la cel rotund la
cel oval, dreptunghiular, de tip ”lacrimă” sau
”triunghiular”. La brâu mai atârna și un pumnal
drept, în cazul în care, in extremis, cavalerul își
pierdea armele în luptă. Bineînțeles, ”piesa” de
echipament care îl definea drept cavaler era calul,
dotat cu o șa. Fără cal și șa, cavalerul ar fi fost un
simplu infanterist…Calul era acoperit, mai ales la
turniruri, cu un bucată mare de material textil
numită valtrap, pe care se afla de asemenea
blazonul cavalerului sau alte însemne simbolice.
 Echipamentul, armamentul și tactica !
 Ca tactică, cavalerii șarjau, de obicei de pe flancurile armatei, înspre inamic, de cele mai multe
ori în rânduri strânse, cu lăncile la orizontală, și bine ațintite spre inamic. Șarja avea rolul de a
sparge formația inamică, indiferent că era de cavalerie sau infanterie, lancea devenind
inutilizabilă – dacă mai era întreagă – după acest prim impact. Lupta se dădea de acum
individual, fiecare cavaler folosind spada pentru a omorî cât mai mulți inamici, sau a captura
dintre ei. În cazul războaielor europene, cavalerii nu se ucideau unii pe alții – era mai mare
onoare să capturezi un alt cavaler, care jura pe cuvântul său de aristocrat că îi va trimite celui ce
l-a capturat în luptă o anumită sumă de bani. Onoarea cavalerească funcționa de fiecare dată.
 Modul de viața a cavalerilor
 Trăind efectiv din meşteşugul armelor, cavalerul duce o viaţă bazată pe
brutalitate şi violenţă. El locuieşte în castelul seniorului sau în cel personal,
dacă a dobândit un feud, iar traiul îi este asigurat prin munca ţăranilor.
Antrenamentele pentru luptă, vânătoarea şi întrecerile cavalereşti (turnirurile)
constituie singurele sale ocupaţii.

 Viața cavalerului se va desfășura din acest moment printre dueluri, instrucții,

lupte, vânători, ospețe și turniruri. Cavalerul era în principiu un luptător și un
călător solitar, căutând permanent aventurile, care erau surse de îmbogățire și
de înrolare în diferite expediții războinice.
 Modul de viața a cavalerilor
 Turnirurile datează de dinainte de 1100, și erau
văzute drept sport și antrenament, plus o bună
ocazie pentru unii de a-și etala în mod public și
fără modestie măiestria militară. La fel ca în
amfiteatrele antice, luptele trebuiau să creeze
spectacol și distracție pentru public – în principiu,
lăncile cu care se izbeau cavalerii trebuiau să se
așchieze în mod spectaculos, și oponentul doborât.
Armurile de turnir erau mult mai elaborate decât
cele de luptă, mai colorate, cu diverse elemente
decorative, mai ales pe coif, înfățișând animale de
pradă sau fantastice, sau propriile steme ale
combatanților. Caii aveau de asemenea armuri
parțiale, foarte elaborate la rândul lor, mai ales
pentru cap.
 Faimă și decădere
 O întreagă literatură cavalerească s-a dezvoltat în jurul cavalerilor, în
perioada secolelor XIII-XV, literatură care prezenta în mod laudativ și
didactic faptele de arme și sacrificiul cavalerilor, de asemenea presupusele
lor aventuri amoroase. Această literatură, sub formă de romane, poeme sau
cântece eroice, circula prin toată Europa sub formă de cărți sau pe cale
orală, prin intermediul menestrelilor.

 Instituția cavalerismului a contribuit din plin la crearea și evoluția

aristocrației europene. Dezvoltarea sa, puterea reală și faima dobândită i-au
adus însă și decăderea ca instituție. Folosirea în masă a armelor de foc și a
arbaletelor a scăzut enorm rolul militar al cavalerilor începând din secolul
al XV-lea. De la arma decisivă a câmpurilor de bătălie, cavaleria a devenit
o Cenușăreasă cu rol tactic.
Vă Mulțumesc
pentru atenție!