HOW DID THE CHIVALRIC TRADITION DEVELOP?
The chivalric tradition is primary a Western
tradition. It originated in Western Europe and is
linked to the Western Church. The word chivalry
comes from Old French. In the time of
Charlemagne, a chivalry was the payment due to a
mounted soldier. In French cheval means horse. So
these warriors were fighting on horseback. It
stated the importance of owning a horse for a
warrior. In addition there is the armor, a sword, a
shield; essential equipment of any knight.
The term knight itself in English is cognate to the
German Knecht, meaning lad, page, servant.
Gradually the term would acquire more
importance. By the time of the Hundred Years War
in the 14th century it would come to represent the
current notion.
The term knight/chevalier can also be linked to the
Roman equestrian (coming from equus the name
for horse in Classical Latin), which was the second
highest social class in the Roman Republic and the
early Roman Empire.
Cavalry and mounted infantry had always been
used in warfare. In Europe in the early Middle Ages
it was popularized by the Franks in Charlemagne’s
reign. During his reign the Franks conquered a
considerable portion of Western Europe. And a lot
of Frankish warriors, who were on the attack, were
fighting continuously on horseback. The
appearance of the stirrup in the 6th-7th centuries
was very important. It allowed a warrior to hold
his balance when in battle on horseback.
At the beginning, being a knight (a mounted
warrior) was not necessarily associated with
nobility and noble practices. Around the year 1000
AD, on the contrary, knights were not so
esteemed. They were seen as violent. Before the
year 1000, being a knight meant only possessing a
horse and having the necessary military
equipment and knowledge to participate in
battles. Charlemagne himself would not have
considered himself a knight, but a lord/ an
aristocrat. This was the age when you could still
rise up in society by your merits in battle and not
by your birth right. Things would change, though,
in a few hundred years.
As warriors began receiving lands from their
sovereign, they also began climbing up the social
CUM S-A DEZVOLTAT TRADIȚIA CAVALEREASCĂ?
Tradiția cavalerească este în primul rând o tradiție
occidentală. Ea își are originea în Europa de Vest și
este legată de Biserica Occidentală. Cuvântul vine
din franceza veche. Pe vremea lui Carol cel Mare,
chivalrie era plata datorată unui soldat călare. În
franceză cheval înseamnă cal. Așadar acești
războinici se luptau călare. A afirmat importanța
de a deține un cal pentru un războinic. În plus
există armura, o sabie, un scut; echipamentul
esențial al oricărui cavaler.
Termenul însuși cavaler în engleză este înrudit cu
germanul Knecht, adică flăcău, paj, servitor.
Treptat termenul avea să capete mai multă
importanță. Până la vremea Războiului de o sută
de ani din secolul al XIV-lea, acesta va ajunge să
reprezinte noțiunea curentă.
Termenul de cavaler/cavaler poate fi legat și de
ecvestru roman (care provine de la equus, numele
calului în latină clasică), care a fost a doua cea mai
înaltă clasă socială din Republica Romană și din
Imperiul Roman timpuriu.
Cavaleria și infanteria călare au fost întotdeauna
folosite în război. În Europa, la începutul Evului
Mediu, a fost popularizat de franci în timpul
domniei lui Carol cel Mare. În timpul domniei sale,
francii au cucerit o parte considerabilă a Europei
de Vest. Și o mulțime de războinici franci, care
erau la atac, luptau continuu călare. Apariția
etrierului în secolele VI-VII a fost foarte
importantă. I-a permis unui războinic să-și mențină
echilibrul atunci când se afla în luptă călare.
La început, a fi cavaler (un războinic călare) nu era
neapărat asociat cu nobilimea și practicile nobile.
În jurul anului 1000 d.Hr., dimpotrivă, cavalerii nu
erau atât de apreciați. Au fost văzuți ca fiind
violenți. Înainte de anul 1000, a fi cavaler însemna
doar a deține un cal și a avea echipamentul și
cunoștințele militare necesare pentru a participa la
lupte. Carol cel Mare nu s-ar fi considerat un
cavaler, ci un lord/ un aristocrat. Aceasta era
vârsta la care te mai puteai ridica în societate prin
meritele tale în luptă și nu prin dreptul ei de
naștere. Lucrurile se vor schimba, însă, în câteva
sute de ani.
Pe măsură ce războinicii au început să primească
pământuri de la suveranul lor, au început, de
asemenea, să urce pe scara socială și să primească
ladder and receiving nobility titles. In the early
Middle Ages it was easier to elevate oneself
socially, but already by the High Middle Ages (1100
- 1300) it became much more difficult. A lot of
warriors had become knights and thus nobles. And
to be a noble meant having a noble origin. It was a
birth right, which could barely be extinguished or
only under special circumstances given to a person
of a lower class. Thus in the 12 th-13th centuries, the
connection between knighthood and nobility had
been made.
We see the emergence of the coat of arms in the
12th century. This allowed a warrior to establish a
link between his name and a certain image. The
use of such images came to be regulated by the
state beginning with the 13th century in Western
European countries. Only knights of noble birth
would have a right to bear such an image.
titluri nobiliare. În Evul Mediu timpuriu era mai
ușor să te înalți social, dar deja în Evul Mediu Înalt
(1100 - 1300) acest lucru a devenit mult mai dificil.
O mulțime de războinici deveniseră cavaleri și
astfel nobili. Iar a fi nobil însemna să ai o origine
nobilă. Era un drept la naștere, care abia putea fi
șters sau doar în circumstanțe speciale acordate
unei persoane dintr-o clasă inferioară. Astfel, în
secolele XII-XIII se făcuse legătura între cavalerie și
nobilime.
Vedem apariția stemei în secolul al XII-lea. Acest
lucru a permis unui războinic să stabilească o
legătură între numele său și o anumită imagine.
Utilizarea unor astfel de imagini a ajuns să fie
reglementată de stat începând cu secolul al XIII-lea
în țările vest-europene. Numai cavalerii de naștere
nobilă ar avea dreptul să poarte o astfel de
imagine.
BECOMING A KNIGHT
You had to be of noble birth. To become a knight,
one had to go through several stages during one’s
lifetime.
Page: A child of noble birth firstly became a page.
This was around the age of seven and lasted
around the age of 14. A child would usually be sent
away from his family to train as a page. He would
serve a monarch or another noble. He would learn
to ride a horse and some basic weapon skills. He
learnt to fight but would only use a wooden
sword. He would also clean and serve at the
noble’s table and do other menial chores.
Squire: The next step was to become a squire. In
addition to weapon skills and horsemanship, a
squire also had to be an active assistant to the
knight. He was supposed to carry and polish his
armor. Besides this, he was also given lessons in
dancing, literature and courtesy towards ladies. A
squire learned to fight by using a real sword. They
followed their knight into battle and carried
weapons and supplies for them. If a knight was
injured in battle, it was the duty of a squire to
bring him to safety.
A DEVENI UN CAVALER
Trebuia să fii de naștere nobilă. Pentru a deveni
cavaler, trebuie să treci în mai multe etape de-a
lungul vieții.
Pajul: Un copil de naștere nobilă a devenit mai
întâi paj. Aceasta a fost în jurul vârstei de șapte
ani și a durat în jurul vârstei de 14 ani. Un copil era
de obicei trimis departe de familia lui pentru a se
antrena ca paj. El va sluji unui monarh sau altui
nobil. Va învăța să călărească și câteva abilități de
bază în folosirea armelor. El învăța să lupte, dar a
folosea doar o sabie de lemn. De asemenea, facea
curățenie și servea la masa nobililor și făcea alte
treburi ușoare.
Scutierul: Următorul pas a fost să devii scutier. Pe
lângă abilitățile de arme și călărie, un scutier
trebuia să fie și un asistent activ al cavalerului.
Trebuia să-i poarte și să-i lustruiască armura. Pe
lângă aceasta, i s-au dat și lecții de dans, literatură
și curtoazie față de doamne. Un scutier a învățat să
lupte folosind o sabie adevărată. Ei și-au urmat
cavalerul în luptă și au purtat arme și provizii
pentru ei. Dacă un cavaler era rănit în luptă, era
datoria unui scutier să-l ducă la siguranță.
RITUALS AND OBLIGATIONS
Knighthood: 21 was usually the age, when a squire
could become a knight. One would become a
knight through a ceremony, called an accolade. A
noble or even a monarch would dub the new
knight by touching both his shoulders with the tip
of a sword. The night before it was a custom for
the knight to take a ritual bath and spend some
time in prayer. In earlier ceremonies it was a
custom for the upcoming knight to be slapped in
the face but this practice was given up. They swore
on oath to their sovereign. Now it was the knight’s
duty to follow his sovereign into battle. Some
knights would receive land due to their prowess in
battle. Some might even get to own a castle. They
would have peasant serves at their disposal and
would become indeed very rich.
Even commoners who showed exceptional
prowess in battle might become knights. Although
such a thing would become rarer and rarer as the
Middle Ages progressed.
What happened during peace time? Knights would
take part in tournaments. This was a way of
keeping themselves in fighting condition between
battles. They were designed to display a knight’s
skill, as well as entertain the people. There they
paraded their shining armor and heraldry and then
would take part in military games. The events in
the tournament were called hastiludes. The three
most important competitions were:
- The melee was a duel for a large group of
knights who had to fight each other until
only one would stand out victorious.
- The tupinaire was an one-on-one duel
where clean hits to parts of the body
would score points
- The joust was the act of two knights
engaging one another on horseback. The
opponents would hold a distance from
each other and then they would charge
one against the other. Each used a lance.
One would win if one could knock his
opponent off his horse.
When a knight died it was the squire’s obligation
to give him a proper burial. It was not uncommon
for a rich knight to have an effigy of himself
engraved on his burial place.
RITUALURI ȘI OBLIGAȚII
Calitatea de cavaler: 21 de ani era de obicei vârsta
la care un scutier putea deveni cavaler. Unul va
deveni cavaler printr-o ceremonie, numită o laude.
Un nobil sau chiar un monarh va însemna noul
cavaler atingându-i ambii umerii cu vârful unei
săbii. Cu o seară înainte era obiceiul ca cavalerul să
facă o baie rituală și să petreacă ceva timp în
rugăciune. În ceremoniile anterioare, era un obicei
ca viitorul cavaler să fie pălmuit în față, dar s-a
renunțat la această practică. Își luau un jurământ
față de suveranul lor. Acum era de datoria
cavalerului să-și urmeze suveranul în luptă. Unii
cavaleri vor primi pământ datorită priceperii lor în
luptă. Unii vor putea ajunge chiar să dețină un
castel. Vor avea la dispoziție servicile țăranilor și
vor deveni într-adevăr foarte bogați.
Chiar și oamenii de rând care au dat dovadă de
pricepere excepțională în luptă vor putea deveni
cavaleri. Deși așa ceva avea să devină din ce în ce
mai rar pe măsură ce va progresa Evul Mediu.
Ce se întâmpla în timp de pace? Cavalerii vor lua
parte la turnee. Acesta era un mod de a se
menține în stare de luptă între bătălii. Au fost
concepute pentru a arăta abilitățile unui cavaler,
precum și pentru a distra oamenii. Acolo își defilau
armura strălucitoare și heraldica și apoi luau parte
la jocuri militare. Evenimentele din turneu au fost
numite hastiludes. Cele mai importante trei
competiții au fost:
- Melee a fost un duel pentru un grup mare de
cavaleri care trebuiau să lupte între ei până când
doar unul va ieși învingător.
- Tupinarul a fost un duel unu-la-unu în care
loviturile clare înspre părți ale corpului aveau să
câștige puncte
- Turnirul era actul între doi cavaleri care se atacau
unul pe celălalt călare. Adversarii țineau distanță
unul față de celălalt și apoi se atacau unul pe
celălalt. Fiecare folosea o lance. Va câștiga cel care
putea să-și doboare adversarul de pe cal.
Când moare un cavaler, era obligația scutierului să-
i dea o înmormântare adecvată. Nu era neobișnuit
ca un cavaler bogat să aibă o efigie a lui însuși
gravată pe locul său de înmormântare.
THE CODE OF CHIVALRY
There was no concrete chivalric code. This means a
written set of rules that a knight had to follow like
a penal code from today. Today you get into
trouble if you break the law. But knights more
often than less would break this unwritten chivalric
code. First of all, one must understand that knights
were warriors who went off to war and did those
things which had to do with war: KILL THEIR
OPPONENTS. But in other situations, knights would
do even worse things. For example, loot villages,
destroy property, even hurt and kill unarmed
people. These were not very nice things. Such acts
of violence were not only directed towards people
of other nations, but also within the same nation.
The feudal system meant that the kingdom was
more or less decentralized. So conflicts arose
between different fiefs, which led to violence
within the same country. So the Western Church
had to come up with something to restrain the
knights’ inclinations towards violence. The Church
tries to take the warrior ethos out of the idea of
being a knight and seeks to redirect it: towards the
concepts of Love, Service, Honour, Bravery. So the
Church emits decrees to curb this violence of the
knighthood. One such decree is The Peace of God
made in 989 at the Council of Charroux. In this
document the Church wanted to state who knights
could attack and who they could not. Under no
circumstances could they attack unarmed people,
even if these people got in their way during
battles. Another document was The Truce of God
from 1027. This document stated that knights
were not allowed to fight on certain days (e.g. on
Sundays or holy days) or certain times of the year
(e.g. a harsh winter, when there was scarcity of
food for the peasants)
In a more general sense the chivalric code can be
broken down into 3 aspects:
- Warrior Chivalry
- Religious Chivalry
- Courtly Love
1. Warrior Chivalry had already been
discussed upon previously. It meant that
knight should prove loyalty towards his
lord and demonstrate prowess in battle.
Such a knight, who would flee the battle,
would be immediately stripped of his
CODUL CAVALERIEI
Nu exista un cod cavaleresc concret. Aceasta
înseamnă un set scris de reguli pe care un cavaler
trebuia să le urmeze ca un cod penal de astăzi.
Astăzi ai probleme dacă încalci legea. Dar cavalerii
avea obiceiul să încalce acest cod cavaleresc
nescris. În primul rând, trebuie să înțelegem că
cavalerii erau războinici care plecau la război și
făceau acele lucruri care aveau de-a face cu
războiul: ÎȘI UCIDEAU OPONENȚII. Dar în alte
situații, cavalerii ar face lucruri și mai rele. De
exemplu, jefuiau sate, distrugeau proprietăți, chiar
răneau și ucideau oameni neînarmați. Acestea nu
erau lucruri foarte frumoase. Asemenea acte de
violență nu erau îndreptate doar către oameni din
alte națiuni, ci și în interiorul aceleiași națiuni.
Sistemul feudal însemna că regatul era mai mult
sau mai puțin descentralizat. Așa că au apărut
conflicte între diferite feude, care au dus la
violență în cadrul aceleiași țări. Așa că Biserica
Apuseană a trebuit să găsească ceva care să
înfrâneze înclinațiile cavalerilor către violență.
Biserica încearcă să scoată etosul războinic din
ideea de a fi cavaler și caută să-l redirecționeze:
către conceptele de Iubire, Serviciu, Onoare, Curaj.
Așa că Biserica emite decrete pentru a reduce
această violență a cavalerului. Un astfel de decret
este Pacea lui Dumnezeu făcută în 989 la Consiliul
de la Charroux. În acest document, Biserica a vrut
să afirme pe cine pot ataca cavalerii și pe cine nu.
Sub nicio formă nu puteau ataca oameni
neînarmați, chiar dacă acești oameni le ieșeau în
cale în timpul luptelor. Un alt document a fost
Armistițiul lui Dumnezeu din 1027. Acest
document spunea că cavalerilor nu li se permitea
să lupte în anumite zile (de exemplu, duminica sau
zilele sfinte) sau în anumite perioade ale anului (de
exemplu, o iarnă aspră, când era lipsă de hrană
pentru țăranii)
Într-un sens mai general, codul cavaleresc poate fi
împărțit în 3 aspecte:
- Cavalerism Războinic
- Cavalerism religios
- Dragoste curtenitoare
1. Cavalerismul războinic a fost deja discutat
anterior. Însemna că cavalerul ar trebui să
demonstreze loialitate față de stăpânul său și să
demonstreze pricepere în luptă. Un astfel de
 titles.
2. Religious chivalry. Knights were also
expected to be good Christians and defend
the Church. This religious element played a
large part in the Crusades. In 1095 pope
Urban II called forth the knights of Europe
to bear arms and to help their Christian
brothers in the East (a.k.a. the Byzantines)
fend off the Muslim expansion. Also the
Seljuk Turks’ conquest of the Holy Land
hampered the Christian pilgrimages taking
place there. A lot of pilgrims were
harassed by the new Turkish overlords. So
the initial desire of the Crusaders could be
seen as way of defending Christendom
from an attacker. By the 13 th century this
initial idea would deteriorate and become
a fashion for every pope to declare a
crusade even if there was no concrete
reason. During the Crusades, monastic-
military orders developed in the Holy
Land. These were warrior monks, whose
essential role was of defending pilgrims in
the Holy Land. They were the Knights’
Templers, the Hospitallers, the Teutonic
Knights.
3. Courtly Love described a Platonic love
between a knight and a lady, who was
usually unavailable, because she was
already married or was of a higher social
class. As was the case of Lancelot’s love
towards queen Guinevere, king Arthur’s
wife. Though, in the ideal courtly love
relationship no affair would take place. It
was courtly from a knight to have a lady to
have his eye on. It would ‘civilize’ him.
Ladies would give a knight an object dear
to them, for example a handkerchief. This
had the effect to make the knight give his
best during the battle. The knights put
these women on a pedestal. One that was
impossible to live up to.
The chivalric code was shaped and developed by
the poets and the writers associated with the
Church. One such example is Chretien de Troyes.
He lived in the latter half of the 12 th century and
was a chaplain in Champagne. He wrote a number
cavaler, care ar fugi de luptă, ar fi imediat
deposedat de titlurile sale.
2. Cavalerism religios. De asemenea, se aștepta ca
cavalerii să fie buni creștini și să apere Biserica.
Acest element religios a jucat un rol important în
cruciade. În 1095, papa Urban al II-lea i-a chemat
pe cavalerii Europei să poarte arme și să-și ajute
frații creștini din Orient (alias bizantinii) să facă
față expansiunii musulmane. De asemenea,
cucerirea Țării Sfinte de către turcii selgiucizi a
împiedicat pelerinajele creștine care aveau loc
acolo. O mulțime de pelerini au fost hărțuiți de noii
stăpâni turci. Deci, dorința inițială a cruciaților ar
putea fi văzută ca o modalitate de a apăra
creștinătatea de un atacator. Până în secolul al XIII-
lea, această idee inițială s-a deteriorat și s-a
transformat într-o modă pentru fiecare papă de a
declara o cruciada, chiar dacă nu ar exista un motiv
concret. În timpul cruciadelor, în Țara Sfântă s-au
dezvoltat ordine monahale-militare. Aceștia erau
călugări războinici, al căror rol esențial era de a
apăra pelerinii din Țara Sfântă. Ei erau Templierii
Cavalerilor, Hospitalierii, Cavalerii Teutoni.
3. Dragostea curtenească descria o dragoste
platoniciană între un cavaler și o doamnă, care de
obicei nu era disponibilă, deoarece era deja
căsătorită sau era dintr-o clasă socială superioară.
Așa cum a fost cazul dragostei lui Lancelot față de
regina Guinevere, soția regelui Arthur. Cu toate
acestea, în relația ideală de dragoste curtenească
nu ar avea loc nicio aventură. Era curtenitor din
partea unui cavaler să aibă o doamnă pe care să
pună ochii. L-ar „civiliza”. Doamnele dăruiau unui
cavaler un obiect drag lor, de exemplu o batistă.
Acest lucru avea ca efect ca acesta să dea tot ce
poate în timpul luptei. Cavalerii puneau aceste
femei pe un piedestal. Unul care era imposibil de
atins.
Codul cavaleresc a fost modelat și dezvoltat de
poeții și scriitorii asociați Bisericii. Un astfel de
exemplu este Chretien de Troyes. A trăit în a doua
jumătate a secolului al XII-lea și a fost capelan în
Champagne. A scris o serie de lucrări în care
of works in which the knights were endowed with
chivalric features. The most famous of them would
be those that had to do with the story of king
Arthur and Knights of the Round Table. He
introduced two new elements in the tale, which
had not previously existed in the Arthurian
Legend: the Holy Grail and the knight Lancelot of
the Lake. Perceval’s quest for the Holy Grail is an
allegory for the search for something beyond this
world. Lancelot is a knight who falls in love with
king’s wife, Guinevere. This was very scandalous.
But Lancelot chooses to suppress this impure love
of his and not give in to temptation. These are two
features of the Christian knight: the search for a
good beyond this world and the suppression of
one’s impure desires. So the Church takes the
warrior ethos towards violence and redirects it
towards more noble things. The woman/lady has a
very important role here. Through her, the knight
receives more noble tasks. Through her, he is
diverted from violence.
cavalerii erau înzestrați cu trăsături cavalerești.
Cele mai faimoase dintre ele ar fi cele care au avut
de-a face cu povestea regelui Arthur și a
Cavalerilor Mesei Rotunde. El a introdus două
elemente noi în poveste, care nu existau anterior
în Legenda Arthuriană: Sfântul Graal și cavalerul
Lancelot al Lacului. Căutarea lui Perceval pentru
Sfântul Graal este o alegorie pentru căutarea a
ceva dincolo de această lume. Lancelot este un
cavaler care se îndrăgostește de soția regelui,
Guinevere. Acest lucru era foarte scandalos. Dar
Lancelot alege să suprime această iubire impură a
lui și să nu cedeze ispitei. Acestea sunt două
trăsături ale cavalerului creștin: căutarea unui bine
dincolo de această lume și suprimarea dorințelor
impure ale cuiva. Așadar, Biserica duce etosul
războinic spre violență și îl redirecționează către
lucruri mai nobile. Femeia/doamna are aici un rol
foarte important. Prin ea, cavalerul primește
sarcini mai nobile. Prin ea, el este abătut de la
violență.
PORTRAIT OF AN ENGLISH KNIGHT
William Marshall: He was the 4 th son of a 12th
century English baron. He was born around 1146.
His life started in a period of civil war. His father’s
castle was attacked and the boy was taken hostage
by the attackers. This was done so that his father
might surrender the castle. His father still refused
saying: Go ahead! I still have the anvil to forge
more and even better sons. Nonetheless, William
was spared. But being only the 4th son, he did not
receive any inheritance from his father. So he
entered adult life penniless. He began his training
as a knight at a French noble’s estate. He would
learn about biblical stories, Latin prayers, would
hear French romance literature and would learn
concepts of chivalry. In 1166 he would be knighted
in Normandy, where he also had his first taste of
battle. His bravery was noted by the queen of
France, Eleanor of Aquitaine and he became the
young king Henry’s tutor. They took part together
in numerous tournaments and William was
renowned for his prowess and constant victories.
It is said that he bested over 500 knights during his
lifetime in single combat. However, the young king
Henry got sick and on his death bed he asked
William to carry out one final task for him. A task
which the young king had vowed to do but would
not be able anymore: To go to the Holy Land and
fight for Christendom. William fought alongside
the king of Jerusalem, Guy de Limoges and
afterwards returned to England to serve Henry 2 nd.
During a skirmish in 1189 Richard the Lionheart,
Henry’s son, wanted to take the throne for
himself. William confronted Richard and is famous
for being the only man who was ever able to
unhorse Richard. He could have killed him but
chose to spare his life. He would prove loyal to the
future kings of England, Richard the Lionheart and
John Lackland. He even remained loyal to John in
the Baron War, when most of the barons rose up
against John’s reign. When King John died he
became protector to his 9 year old son, Henry and
Regent of England. Essentially he was the de facto
king of England. He is famous for leading a
victorious English army at the battle of Lincoln
against an invading French force backed by English
barons. He was 70 years old.
PORTRET AL UNUI CAVALER ENGLEZ
William Marshall: A fost al patrulea fiu al unui
baron englez din secolul al XII-lea. S-a născut în
jurul anului 1146. Viața sa a început într-o
perioadă de război civil. Castelul tatălui său a fost
atacat, iar băiatul a fost luat ostatic de către
atacatori. Acest lucru a fost făcut pentru ca tatăl
său să predea castelul. Tatăl său încă a refuzat
spunând: Haide! Mai am nicovala sa fac fii mai
multi si chiar mai buni. Cu toate acestea, William a
fost cruțat. Dar fiind doar al 4-lea fiu, nu a primit
nicio moștenire de la tatăl său. Așa că a intrat fără
bani în viața de adult. Și-a început pregătirea de
cavaler la moșia unui nobil francez. Avea să învețe
despre povești biblice, rugăciuni latine, va auzi
literatura romantică franceză și va învăța concepte
de cavalerism. În 1166 va fi numit cavaler în
Normandia, unde a avut și primul gust al luptei.
Curajul lui a fost remarcat de regina Franței,
Eleanor de Aquitania și a devenit tutorele tânărului
rege Henric. Au participat împreună la numeroase
turnee, iar William era renumit pentru priceperea
și victoriile sale constante. Se spune că a învins
peste 500 de cavaleri în timpul vieții sale în luptă
unică. Cu toate acestea, tânărul rege Henry s-a
îmbolnăvit și pe patul de moarte l-a rugat pe
William să îndeplinească o ultimă sarcină pentru
el. O sarcină pe care tânărul rege a promis să o
facă, dar nu va mai putea: să meargă în Țara Sfântă
și să lupte pentru creștinătate. William a luptat
alături de regele Ierusalimului, Guy de Limoges și
apoi s-a întors în Anglia pentru a-l servi pe Henric
al II-lea. În timpul unei lupte din 1189, Richard
Inimă de Leu, fiul lui Henric, a vrut să preia tronul
pentru el. William l-a confruntat pe Richard și este
renumit pentru că a fost singurul bărbat care a fost
vreodată capabil să-l doboare pe Richard de pe cal.
Ar fi putut să-l omoare, dar a ales să-i crute viața.
El avea să se dovedească loial viitorilor regi ai
Angliei, Richard Inimă de Leu și John Lackland. El a
rămas chiar loial lui John în Războiul Baronilor,
când majoritatea baronilor s-au ridicat împotriva
domniei lui John. Când regele Ioan a murit, a
devenit protector pentru fiul său de 9 ani, Henric și
regentul Angliei. În esență, el a fost regele de facto
al Angliei. El este renumit pentru că a condus o
armată engleză victorioasă în bătălia de la Lincoln
împotriva unei forțe franceze invadatoare
 susținute de baroni englezi. Avea 70 de ani.
THE END OF THE AGE OF KNIGHTHOOD Sfârșitul epocii cavalerilor
The progress of modern warfare made the knight Progresul tehnicii de război modern l-a făcut pe
obsolete. The transition from a feudal state to an cavaler învechit. Trecerea de la un stat feudal la o
absolutist monarchy meant that each state wanted monarhie absolutistă a însemnat că fiecare stat
to have its own professional army. Firearms were dorea să aibă propria sa armată profesională. Au
introduced. So a knight who rode in a heavy armor fost introduse armele de foc. Deci un cavaler care
was no longer feasible. This had been seen in the călărea într-o armură grea nu mai era fezabil.
Hundred Years War. The English made Acest lucru a fost văzut în Războiul de o sută de
considerable use of long bowmen and infantry ani. Englezii au folosit în mod considerabil arcierii
which easily defeated the French knights in their lungi și infanteria care i-au învins cu ușurință pe
heavy armor. By the end of the 16 th century cavalerii francezi în armura lor grea. Până la
knights in shining armor were a thing of the past. sfârșitul secolului al XVI-lea, cavalerii în armură
strălucitoare făceau parte din trecut.