Cavalerii

În secolele IX-XI, în Europa, în perioada așa-zisei ”anarhii feudale”, are loc o refacere a ierarhiei
militare în Occident, fenomen stimulat și de amenințările externe – atacurile vikingilor, ale
sarazinilor și maghiarilor. Se creează astfel grupuri militare de elită, în jurul marilor nobili și a
monarhului, și frății ale cavalerilor, pentru apărarea unor mănăstiri sau comunități de atacurile
invadatorilor.
În secolul X, poziția cavalerului în societate este deja foarte clară: este un călăreț greu înarmat,
un maestru al armelor, face parte din elita militară și socială, este vasalul și suzeranul cuiva,
putând urca în ierarhia feudală prin curaj, loialitate și fapte de vitejie. Poate sta pe domeniul
seniorului, chiar în castelul sau pe un domeniu concesionat de acesta. În schimbul domeniului
dobândit, el are datorii militare. Din secolul XII, cavalerismul și nobilitatea devin strâns legate
între ele.

Probabil, primii cavaleri pot fi considerați paladinii împăratului Carol cel Mare, dintre care cel
mai celebru a fost Roland, eroul (și victima) bătăliei contra bascilor, din trecătoarea
Roncesvalles. Acești paladini, în număr de 12, erau călăreți ce îl acompaniau pe împărat la
război, după modelul cavalerilor Mesei Rotunde din legenda arthuriană. Datele despre ei sunt
mai mult mitologice decât istorice.

Modul de viaţă al cavalerilor.

Viața cavalerului se va desfășura din acest moment printre dueluri, instrucții, lupte, vânători,
ospețe și turniruri. El locuiește în castelul seniorului sau în cel personal, dacă a dobândit un feud,
iar traiul îi este asigurat prin munca țăranilor.
Din secolul al XII-lea, când nivelul material al vieţii cunoaşte o semnificativă îmbunătăţire,
modul de viaţă al cavalerilor cunoaşte schimbări sensibile. Îmblânzirea moravurilor se manifestă
prin apariţia unei noi modalități de petrecere a timpului: practicarea jocurilor (îndeosebi a
şahului), ascultarea – uneori chiar practicarea – muzicii şi poeziei trubadurilor, înfrumusețarea
vestimentației şi a interioarelor.

Ce erau turnirurile medievale?

Un turneu sau turnir, a fost o competiție între cavaleri sau o luptă simulată în Evul Mediu și în
perioada Renaștere (secolele XII-XVI) și era format din mai multe competiții de arte marțiale.
Turneele au inclus lupta corp la corp, concursuri de forță, precizie și uneori lupte.
Unii au considerat că turneele reprezentau o amenințare la adresa ordinii publice. Spectacolele
erau adesea organizate pentru a sărbători, încoronări, căsătoriile unor personalități de seamă,
nașterile, cuceririle recente, tratatele de pace etc. Erau organizate pentru întâmpinarea liderilor
vrednici, precum ambasadorii și domnii. În cele din urmă, unele turniruri au fost organizate pur
și simplu pentru divertisment.
Astfel de jocuri de cavalerie au fost esențiale pentru pregătirea militară în Imperiul Carolingian,
cu înregistrări ale jocurilor militare ale lui Ludovic și Carol de la Worms în 843. La acest
eveniment care a fost înregistrat de istoricul franc Nithard, urmărirea și fuga inițială a fost
urmată de o luptă corp la corp a tuturor combatanților.

Cum se desfășurau turnirurile în perioada Evului Mediu clasic

Turnirurile s-au concentrat pe lupta corp la corp, o luptă generală în care cavalerii erau împărțiți
în două părți și atacau în echipe cu arme tocite. Proba cu lănci era o singură luptă între doi
cavaleri călare cu lănci care aveau vârf tocit sau de lemn, a fost o componentă a turnirului, dar nu
a fost niciodată caracteristica sa principală.
Cele mai faimoase locuri de turniruri au fost în nord-estul Franței (inclusiv între Ressons-sur-
Matz și Gournay-sur-Aronde lângă Compiègne) care au atras sute de cavaleri străini din toată
Europa.

Mențiuni
Prima mențiune engleză despre turnee se află într-o carte a lui Osbert din Arden, Lord al
Kingsbury din Warwickshire, care dezvăluie că a călătorit atât în Northampton, cât și în Londra,
dar a traversat și Canalul Mânecii pentru a se alătura evenimentelor din Franța.
Documentul datează de la sfârșitul anilor 1120. Marile turnee din nordul Franței au atras sute de
cavaleri din Germania, Anglia, Scoția și din Peninsula Iberică. Există dovezi că 3000 de cavaleri
au participat la turneul de la Lagny-sur-Marne în noiembrie 1179, promovat de Ludovic al VII-
lea în onoarea încoronării fiului său. Turnirurile de stat de la Senlis și Compiègne organizate de
Filip al III-lea în 1279 se aflau printre cele mai faimoase ale vremii.

Liderii bisericii erau împotriva turnirurilor

În ciuda interesului uriaș a acestor competiții, autoritatea regală și ecleziastică doreau
interzicerea lor. În 1130, Papa Inocențiu al II-lea, la un consiliu bisericesc de la Clermont și-a
arătat public dezaprobarea față de turniruri și a interzis înmormântarea creștină pentru cei uciși în
ele.
Oficialii bisericii spuneau că turnirurile distrăgeau aristocrația de la un eventual război în altă
parte în apărarea creștinismului. Cu toate acestea, motivul interdicției impuse în Anglia de
Henric al II-lea a fost cel mai probabil din cauza amenințării persistente la adresa ordinii publice.
Cavalerii care mergeau la turnee erau adesea acuzați de furt și violențe împotriva celor
neînarmați.

Echipamentul folosit
Din surse reiese clar că armele folosite în turnee erau inițial aceleași cu cele folosite în război.
Nu se cunoaște sigur dacă săbiile au fost tocite pe întreaga perioadă a turnirului. Situația pare să
se fi schimbat până la mijlocul secolului al XIII-lea, cel puțin în confruntările cavalerilor cu
lănci. Armurile de turnir erau mult mai elaborate decât cele de luptă, mai colorate, cu diverse
elemente decorative, mai ales pe coif, înfățișând animale de pradă sau fantastice, sau propriile
steme ale combatanților.
Există o referință la o suliță specială care era folosită în turniruri în proza Lancelot ( din anul
1220). În turneul din 1252 de la Walden, lăncile folosite aveau atașate niște semi sfere în loc de
vârfuri. Statutul de arme al lui Edward I al Angliei din 1292 spunea că în turnee ar trebui folosite
săbiile și cuțitele tocite.