Nr.

10 / Octombrie 2022

CR
UC
 Cruciadele
Caracterul și cauzele cruciadelor
Aspectul religios constă în faptul că aceste expediții au fost însoțite, la început, de o ideologie
creștină. Proclamate ca "războaie sfinte", ele au fost organizate în numele eliberării așa numitelor "locuri
sfinte", în principal, Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios
al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se
afirmă în secolul al XI-lea.

Orientul Apropiat, cuprinzând Bizanțul, Siria, Palestina, Egiptul, fiind mai dezvoltat din punct
de vedere economic și cultural decât Occidentul, exercita, la sfârșitul secolului al XI-lea, o puternică
atracție asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea dată trecea printr-o perioadă de criză, ca
urmare a încheierii procesului de aservire a țărănimii, a creșterii puterii principilor, a instituirii
ordinelor cavalerești, a sporului demografic, precum și a unor factori naturali: inundații, secetă,
foamete, molime etc. Anarhia politică aducea prejudicii atât economiei domeniale, pe cale de a se
dezvolta, cât și celei orășenești.

Canalizarea spiritului războinic al cavalerilor în

Număr de morți afara Europei apărea tuturor o soluție fericită. La
Cruciada a V-a
7%
ideea de cruciadă au aderat repede și orășenii,
Cruciada a II-a
36% care întrezăreau posibilitatea unor noi piețe de
desfacere și aprovizionare. Participarea masivă a
Cruciada a IV-
a Cruciada a III- țărănimii la cruciade se explică, pe de o parte,
45% a
prin pauperizarea ei, pe de altă parte, prin
12%

2
spiritul de colectivitate și solidaritate foarte puternic în Evul Mediu, fapt dovedit cu prisosință în timpul
cruciadelor copiilor. Principii s-au alăturat și ei cruciadelor deoarece nu puteau rămâne în afara unei
lupte care le ar fi adus noi stăpâniri, prestigiu și glorie, dar, de la început, între idealul nobiliar și cel
popular a existat o prăpastie.

3
4
 Cruciada I
Perioada 1096 – 1099
În Consiliul de la Clermont din 1095, în cadrul sinodului(adunare bisericeasca), Papa Urban al
II-lea a anunțat public cruciada pentru eliberarea Țării Sfinte de sub ocupația musulmanilor, declarând
"nimicirea dușmanilor creștinătății și iertarea eternă a păcatelor pentru cei care vor lupta sub semnul
crucii". Răspunsul a fost pozitiv, iar papa le-a spus episcopilor să se întoarcă în parohiile lor și să obțină
susținere pentru cruciadă pe fondul slǎbirii puterii selgiucizilor din Orient.

Fiecare grup de creștini trebuia să se supună seniorului local și să se autofinanțeze. Grupurile

trebuiau să se mobilizeze în august 1096 și să pornească spre Constantinopol, unde aveau să se alăture
armatei gigantice a Bizanțului, să-i izgonească pe turcii selgiucizi din Asia Mică și să înainteze spre sud,
prin Siria, până la Ierusalim. Cavaleri și oameni de rând, țărani și meșteșugari, chiar și hoți și călugări ,
au pornit la drum, conduși de Petru Eremitul și Walter cel Sărac. Cea mai mare parte dintre ei n-au ajuns
niciodată în Palestina, fiind uciși, iar ceilalți au devenit hoarde de sălbatici și flămânzi.

Patru mari armate de cruciați s-au format și au ajuns până la Constantinopol pe rute diferite.
Primul care a sosit, în decembrie 1096, a fost grupul din Lorena, din Franța de Nord și Germania, condus

5
de Godefroy de Bouillon. Al doilea sosit a fost un contigent de normanzi din sudul Italiei, condus de
către ducele Boemund de Taranto și contele Tancret. Un al treilea grup a ajuns din sudul Franței, sub
contele Raimond al IV-lea de Toulouse. Cel de-al patrulea era compus din francezi, normanzi și englezi,
sub comanda ducelui Hugh de Vermandoi, a lui Robert Curthose de Normandia și a lui Stephen de Blois,
sosind în mai 1097.

Cruciada a II-a
Perioada 1147 – 1149
Turcii nu au renunțat la teritoriile pierdute. Căpeteniile selgiucide, pentru o vreme, au pus capăt
rivalităților dintre ele și, unindu-se, au început contraofensiva, ajutate fiind de nemulțumirile din rândul
populației supuse, care se răscoală în mai multe rânduri. Cele două războaie purtate, în anii 1144-1146,
între cruciați și selgiucizi au sfârșit cu recucerirea Edessei de către musulmani. În 1145, papa a decretat
Cruciada a doua că răspuns direct la pierderea Edessei. În luna martie 1146, cǎlugǎrul Bernard de
Clairvaux chema la război sfânt contra sarazinilor nu ca să-i convertească pe aceștia, pentru că el credea
în libertatea actului de credință, ci ca să-i împiedice de a face rău creștinilor

Cruciada a atras mulți recruți: regele Franței, Ludovic al VII-lea al Franței și împăratul romano-
german, Conrad al III-lea al Germaniei. Conrad a plecat din Nurnberg în mai 1147, iar Ludovic l-a urmat
la o lună după aceea, însoțit de soția sa, Eleanor de Aquitania. Armata romano-germană a ajuns la
Constantinopol, unde Conrad a primit sfaturi de la împăratul bizantin, Manuel I Comnen, care i-a spus lui
Conrad să meargă de-a lungul coastei Asiei Mici și să trimită acasă pelerinii necombatanți care îl
însoțeau.

6
 Conrad nu l-a ascultat, ducând pe toată lumea pe drumurile din interiorul Asiei Mici, unde au
rămas fără hrană și apă și au fost, parțial, prinși de către turci. În octombrie 1147, la Dorylaeum, au fost
masacrați, iar Conrad a fost unul dintre puținii care au scăpat cu viață. Rămășițele armatei romano-
germane s-au alăturat armatei franceze la Niceea și au urmat lungul coastei anatoliene. Armata franceză
era lipsită de disciplină și s-a înfruntat cu turcii. Ludovic a decis să divizeze armata, ducându-și curtea și
cavaleria pe mare, în Antiohia. Restul armatei s-a împărțit și ea, fiind atacată de turci. Doar jumătate din
contingentul francez inițial a ajuns la Antiohia.

Cruciada a III – a
Perioada 1189 – 1192
După dezastrul din cea de-a doua cruciadă, musulmanii s-au regrupat și și-au rezolvat
conflictele. Sub Nur, succesorul lui Zangi, fatimizii și-au extins teritoriul . În 1169, fatimizii conduși de
succesorul său, Saladin, au cucerit Egiptul. Saladin a eliminat prezența cruciadă din regiune și, în 1187, a
invadat Regatul Ierusalimului. În Bătălia de la Hattin, din Galileea, a zdrobit armata cruciată condusă de
Guy de Lusignan. După ce a cucerit castelele cruciate, în 2 octombrie 1187, Ierusalimul s-a predat lui
Saladin. Doar Tyrul se mai afla sub mâinile cruciaților. Vestea succeselor lui Saladin a ajuns în Europa
și, în 29 octombrie 1187, Papa Grigore al VIII-lea a anunțat Cruciada a treia.

În ciuda pierderilor și greșelilor îngrozitoare din cruciada precedentă, a existat un val mare de
entuziasm. Cei mai puternici regi din Europa au preluat comanda cruciadei: Frederic I al Sfântului
Imperiu Roman, Filip al II-lea al Franței și Richard Inimă de Leu, regele Angliei. Armata romano-

7
germană, ce cuprindea 30 000 de soldați, a plecat spre Constantinopol în 1189. În 1190, au înaintat în
Anatolia, respingând atacurile turcilor. Frederic s-a înecat accidental într-un râu și armata a fost decimată
de boli și foamete. Oamenii săi s-au hotărât să se întoarcă și doar 1000 dintre ei au ajuns la Accra.

Regele Richard și regele Filip au plecat în 1190, călătorind împreună până în Sicilia. S-au certat
majoritatea timpului și, apoi, s-au despărțit, Filip plecând pe mare spre Accra, iar Richard s-a oprit în
Cipru. În mai 1191, Richard s-a certat cu conducătorul local și a cucerit insula. Cruciații au format o bază
din care să atace Țara Sfântă. Richard a continuat drumul spre Acra, unde a preluat conducerea unui
asediu de proporții, forțând predarea asediaților. Apoi, a impus prevederi, printre care plata unei
răscumpărări, ce a întârziat să apară. Furios, Richard a ordonat masacrarea locuitorilor orașului: 2000 de
musulmani, femei, bărbați și copii.

8
 Cruciada a IV-a
Perioada 1202 – 1204
În 1199, Papa Inocențiu al III-lea a chemat credincioșii la luptă. Cavaleri creștini din toată
Europa urmau să recucerească Ierusalimul de la sarazini. Cruciada a patra era condusă de contele
Theobald al III-lea de Champagne, susținut de contele Balwin de Flandra și contele Ludovic I de Blois.
Cruciații s-au adunat la Veneția. Venețienii aveau să transporte o forță de 25 000 de soldați în Țara
Sfântă, trecând prin Egipt. Veneția se aștepta să facă profit, să primească cei 85 000 de mărci și jumătate
din orice cuceriri comise de cruciați. În loc să debarce în Egipt și să călătorească spre nord în Ierusalim,
armata cruciată a debarcat la Constantinopol, traversând Anatolia pe jos.

Venețienii au fost de acord să susțină cruciada cu o condiție: să cucerească orașul Zara de pe

coasta Adriatică și să-l predea Veneției. Zara era, însă, o posesiune a Regelui Ungariei, acesta fiind
creștin și cruciat. Papa a aflat și i-a amenințat cu excomunicarea pe toți cei implicați. Cruciații, însă, au
cucerit Zara (24 noiembrie 1202). Papa i-a excomunicat pe toți, dar s-a răzgândit, cerând ca nicio altă
facțiune creștină să nu mai fie atacată.

În iunie 1203, cruciații au sosit la Bosfor, lângă Constantinopol, la bordul corăbiilor venețiene.
Au debarcat și au făcut tabăra. După un atac naval și terestru, au cucerit Constantinopolul. Cruciații au
cerut plata a 200 000 de mărci și s-au retras așteptându-și banii. În ianuarie 1204, nobilii bizantini au
ridicat obiecții la suma colosală și s-a ajuns la un asediu scurt, în aprilie 1204. Cruciații au recucerit
capitala bizantină și au jefuit-o cu violență. În urma acestei victorii, venețienii au fondat Imperiul Latin
de Constantinopol, care a existat timp de 60 de ani.

9
10
 Cruciada a V – a
Perioada 1217 – 1221
În 1217, Papa Honoriu al III-lea l-a însărcinat pe arhiepiscopul Acrei, Jacques de Vitry să
propovăduiască “războiul sfânt” în Siria și Palestina. În statele cruciate care mai rămăseseră domneau
acum principiile legilor numite Așezămintele Ierusalimului. Conform acestora, exista domnia deplină a
baronilor și existau relațiile sociale de tip feudal.

La această cruciadă porniră spre Acra, locul de întâlnire al cruciaților, o serie de feudali: ducele
Leopold al VI-lea de Austria, regele Andrei al II-lea al Ungariei. Au mai participat nobili și simpli
pelerini din Germania, precum și baronii din statele cruciate. La sfârșitul lunii octombrie 1217, cruciații
au ținut un mare consiliu de război la Acra.

În urma acestui consiliu, armatele cruciate, care numărau 2000 de cavaleri, câteva mii de soldați
călări, circa 20000 de pedeștri și numeroase trupe neregulate, au pornit la atac. Sultanul Egiptului Malik
al-Adil știa că atacul se rezuma la o cavalcadă a feudalilor, iar întreaga expediție a cruciaților la limitele
unui pelerinaj armat. Malik al-Adil se îndreptă spre Damasc, apoi trimise trupe de întărire la Ierusalim.
Regele Ungariei, îmbolnăvindu-se, se întoarse acasă în anul 1218.

Jean de Brienne, regele Acrei, se gândi să se folosească de flotele europene pentru a cuceri
Alexandria și Damietta. După el, cheile Ierusalimului se găseau la Cairo, deci trebuia înfrânt sultanul
Egiptului, Malik al-Adil. Orașul Damietta căzu, iar Malik al-Adil va muri în 31 august 1218. Noul sultan
al Egiptului, Malin al-Kamil, încercă să reia ofensiva pentru a despresura Damietta, dar luptătorii lui fură
învinși în lupta din 9 octombrie 1218.

Viceregele Damascului, Al-Muazzam, fratele lui Malin al-Kamil, porunci să se distrugă toate
zidurile de apărare ale Ierusalimului. Dărâmarea începu la 19 martie 1219. Al-Muazzam avea
convingerea că, în curând,musulmanii vor fi constrânși să predea Ierusalimul în schimbul pozițiilor
ocupate de cruciați în Egipt. El socotea că e mai bine să predea un oraș pustiu și ruinat, decât un loc
întărit.

11
12
 Cruciada a VI-a
Perioada 1228 – 1229
Împăratul romano-german Frederic al II-lea nu a susținut Cruciada a V-a din motive interne,
deși a jurat să o facă. S-a căsătorit cu fiica de 13 ani a regelui Ioan al Ierusalimului și, apoi, s-a grăbit să
se declare rege al Ierusalimului, uitând că socrul sau era încă în viață. Papa era supărat pe împărat pentru
că nu și-a îndeplinit jurământul de a merge în Țară Sfântă. În august 1227 Frederic a pornit spre Țară
Sfântă, dar, după câteva zile, a dat ordin flotei să se întoarcă în port pentru că nu se simțea bine, iar Papa,
înfuriat, l-a excomunicat.

În iunie 1228, Frederic al II-lea a pornit din nou, ajungând la destinație, la

Accra. Majoritatea cruciaților au refuzat să se supună ordinelor sale, deoarece era
excomunicat. Frederic s-a dovedit a fi un bun negociator și a reușit să-l convingă pe
sultanul Al-Kamil al sarazinilor să le redea creștinilor principalele locuri sfinte ale
creștinilor: Betleem, Nazaret și Ierusalim. A negociat un coridor de trecere prin care
pelerinii să poată ajungă la Ierusalim de pe coastă, precum și o pace de 10 ani.

Prin diplomație, Frederic a realizat mai mult decât oricare cruciadă de până
atunci. Și-a îndeplinit pelerinajul personal la Ierusalim, unde s-a încoronat, în 18
februarie 1229, ca rege. Însă, fiind încă excomunicat, erai evitat de clerici și de ceilalți regi.
Papa chiar a ordonat o cruciadă împotriva împăratului, confiscându-i domeniile din sudul
Italiei. Frederic a plecat din Țara Sfântă și a ajuns în Italia, în mai 1229, unde a înfrânt trupele
papale și și-a recuperat teritoriile. În trei luni, apoi, a făcut pace cu papa.

13
14
15
 Cruciada a VII – a
Perioada 1248 – 1254
La 20 de ani de la cruciada diplomatică a lui Frederic al II-lea, cea de-a șaptea cruciadă a fost
organizată și finanțată de regele Franței, Ludovic al IX-lea, ca răspuns pentru recucerirea Ierusalimului,
în 1244, de către sarazini. Ludovic a petrecut patru ani plănuind și pregătind expediția care a început în
august 1248. Armata cruciată a debarcat în Cipru, unde a iernat și a făcut alte pregătiri. Planul era să
debarce în Egipt, unde să-și clădească o baza și să traverseze Sinaiul către Ierusalim.

Debarcarea în Egipt, în 5 iunie 1249, a avut succes, iar

Damietta a căzut a doua zi. Următoarea mișcare a fost atacul
asupra orașului Mansurah, ce s-a dovedit a fi catastrofală pentru
rege și armata sa. Cetatea se găsea pe malul unuia dintre brațele
Deltei Nilului, iar sarazinii pe malul opus. Cruciații au încercat să
construiască un drum din pietriș, dar au fost bombardați cu foc
grecesc.

Cavaleria a trecut Sarazinii au cerut o Sfântă, unde a petrecut

printr-un vad și a pătruns răscumpărare colosală, patru ani, organizând
în orașul Mansurah, unde fiind plătită imediat. apărarea regatului
a fost nimicită în labirintul Damietta a fost restituită Ierusalimului înainte de a
de străduțe. Ludovic a imediat egiptenilor, iar se întoarce în Franța, în
ordonat retragerea și, apoi, cruciații au plecat înfrânți. 1254.
a fost luat prizonier. Ludovic a mers în Țara

16
17
18
 Cruciada a VIII-a
Perioada 1270
Răspunsul la apelul papii referitor la o nouă cruciadă îl dă Ludovic al IX-lea, regele Franței,
protagonistul celei de-a șaptea cruciade. Într-o adunare solemnă, la 24 martie 1268, regele își anunță
hotărârea de a mai conduce o cruciadă.

La 1 iulie 1270, vasele cu cruciați
pornesc spre Siria, dar corăbiile își schimbă
ruta spre Tunisia. În Tunisia, puterea o deținea
dinastia berberă a hafsidilor, monarh fiind
emirul Abu’Abd Allah. Schimbarea destinației
s-a explicat prin politica personală a lui Carol
d’Anjou, ajuns rege al Siciliei, care nu-i ierta
emirului din Tunisia că oferise azil celor fugiți
din Sicilia și că dinastia hafsidă nu voia să mai
plătească tributul pe care-l vărsa mai înainte
fostei dinastii (de Hohenstauffen) din Sicilia.
Deci, în loc să ajungă la Acra, care își trăia
ultimele ceasuri, cruciații au ajuns în Tunisiaș
unde nu căutau decât noi cuceriri și jafuri.
Baibars, sultanul mameluc al Egiptului a oferit
ajutor emirului Tunisiei. Regele Franței,
Ludovic al IX-lea, moare în luptă, după ce a
izbucnit o epidemie, iar puținii cruciați rămași
în viață s-au întors, înfrânți, în Franța. Pe patul
de moarte, regele a șoptit: "Oh Ierusalim,
Ierusalim".

Cu această ultimă încercare, așa-numitele "cruciade clasice" au luat sfârșit și, astfel, rând pe
rând, statele din Orient au fost recucerite de musulmani. În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289
Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violent, Acra, ultimul centru de rezistență al cruciaților. Doar
regatul Ciprului a rămas în mâna "latinilor" mai multă vreme, el fiind cucerit de Imperiul Otoman abia în
1571.

19
CUPRINS
Cruciadele.......................................................................................................................................................................... 2
Caracterul și cauzele cruciadelor...................................................................................................................................2
Cruciada I.......................................................................................................................................................................... 3
Cruciada a II-a...................................................................................................................................................................4
Perioada 1147 – 1149....................................................................................................................................................4
Cruciada a III – a...............................................................................................................................................................5
Perioada 1189 – 1192....................................................................................................................................................5
Cruciada a IV-a.................................................................................................................................................................. 7
Perioada 1202 – 1204....................................................................................................................................................7
Cruciada a V – a................................................................................................................................................................8
Perioada 1217 – 1221....................................................................................................................................................8
Cruciada a VI-a.................................................................................................................................................................. 9
Perioada 1228 – 1229....................................................................................................................................................9
Cruciada a VII – a............................................................................................................................................................12
Perioada 1248 – 1254..................................................................................................................................................12
Cruciada a VIII-a.............................................................................................................................................................15
Perioada 1270.............................................................................................................................................................. 15

20
 Șsdjdfșsdjsfks kkkmdskmsșm șlsdlfșsfs

21