CRUCIADELE

CORCODEL FLORIN-FABIAN
CRUCIADELE:

 Cruciadele au fost expediții militare ale feudalilor apuseni cu

scopul de a cuceri și coloniza regiuni din Orientul
Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul.


 Ele au apărut într-o societate aflată în plină expansiune

politică și militară și sunt o întregire a procesului de
colonizare petrecut în Europa, la ele participând toate
clasele și păturile sociale.
PRIMA CRUCIADA

 Prima cruciadă a fost inițiată în 1095 de către Papa Urban al II-lea pentru a
recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine
stăpânite la acel moment de către musulmani. Ceea ce a început ca un apel
făcut cavalerilor francezi, s-a transformat rapid într-o incursiune pe scară largă,
și o cucerire a teritoriilor aflate în afara Europei, în Orientul Mijlociu. Atât
cavaleri, cât și țărani, din diferite națiuni ale Europei Occidentale, fără o
conducere centralizată efectivă, au plecat pe uscat și pe mare spre Ierusalim și
au ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și celelalte
state cruciate. Deși acestea au rezistat mai puțin de două sute de ani, prima
cruciadă a reprezentat un moment important în expansiunea Lumii occidentale,
fiind de asemenea și singura cruciadă — față de multele care au urmat — care
și-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului.

 Originile cruciadelor în
general și al primei
cruciade în special, se află
în evenimentele evului
mediu timpuriu.
Descompunerea
Imperiului Carolingian,
împreună cu relativa
stabilizare a granițelor
europene după creștinarea
vikingilor și maghiarilor, a
dat naștere unei noi
categorii de războinici,
care în principal se luptau
între ei.
 Între timp, armatele musulmane ocupaseră Africa de Nord, Egiptul, Palestina, Siria și cea mai mare
parte a Spaniei, regiuni predominant creștine înainte. Reconquista din Spania a fost primul efort
important al creștinilor de a reocupa teritoriile pierdute. Normanzii luptau pentru controlul
asupra Siciliei, iar Pisa, Genova și Aragonul luptau intensiv împotriva fortărețelor islamice din
Mallorca și Sardinia, pentru a elimina raidurile musulmanilor asupra coastelor Italiei și Spaniei.
 Din cauza acestor războaie continue, ideea unui Război Sfânt împotriva musulmanilor nu era
neplauzibilă printre națiunile europene. Musulmanii ocupaseră centrul universului creștin,
Ierusalimul, care, împreună cu regiunea înconjurătoare, avea statutul unei relicve uriașe, locul
unde Hristos a trăit și a murit. În 1074, Papa Grigore al VII-lea a cerut ca milites Christi
(„soldații lui Cristos”) să îi ajute pe bizantini în Orient. Aceștia suferiseră o înfrângere majoră în
fața turcilor selgiucizi la bătălia de la Manzikert cu trei ani înainte. Acest apel, deși în cea mai
mare parte ignorat, împreună cu numărul mare de pelerinaje în Țara Sfântă din secolul al XI-lea,
a atras atenția asupra acestei regiuni. Relatările despre abuzurile musulmanilor asupra
pelerinilor creștini care se îndreptau către Ierusalim și alte locuri sfinte din Orientul Mijlociu au
întărit zelul cruciaților. Papa Urban al II-lea a fost primul care a propus în mod public ideea unei
Cruciade pentru recucerirea Țării Sfinte, cu vorbele sale cunoscute: Deus vult! („Dumnezeu o
dorește!”)
 LUMEA IN MOMENTUL
DECLANSARII
CRUCIADELOR

 După căderea Imperului Roman de

Apus sub valurile de migratori şi
apariţia statelor medievale,
construite prin aşezarea acestora
din urmă, Occidentul s-a aflat într-
o perioadă criză instituţională.
Lupta pentru puterea absolută dusă
între noii regi şi Biserică, luptele
interne duse între fostele căpetenii
ale migratorilor de odinioară,
ajunse după câteva generaţii
principi şi cavaleri cu puteri
sporite, neînţelegerile între noii
regi şi aceşti principi-toate aceste
elemente fac din Occidentul
medieval un butoi de pulbere.
Acestora se adăugă şi factori
precum un spor demografic mare,
secete, molime, inundaţii,
cunoştinţe puţine despre
exploatarea agricolă, foamete

A 2-a Cruciada

 Cruciada a doua a fost a doua cruciadă importantă organizată în Europa, care avea în
1145 ca obiectiv eliberarea Comitatului Edessei, care fusese cucerită de musulmani
un an mai devreme. Comitatul Edessei fusese primul stat cruciat înființat în timpul
primei cruciade (1095–1099). Cruciada a doua a fost inițiată de Papa Eugen al III-
lea și a fost prima cruciadă condusă de regi europeni (Ludovic al VII-lea al Franței
și Conrad al III-lea al Germaniei) și la care participau corpuri de oaste ale celor mai
importanți nobili de pe continent.
 Armatele celor doi regi au călătorit separat spre Constantinopol, fiind în oarecare
măsură stânjenite în deplasarea lor de către bazileul Manuel I Comnen. După ce au
traversat teritoriul bizantin și au intrat în Anatolia, cele două armate au fost înfrânte
separat de armata turcilor selgiucizi. Ludovic, Conrad și resturile armatelor lor au
ajuns în cele din urmă la Ierusalim și, în 1148, au organizat un atac împotriva
Damascului. Expediția spre răsărit a fost un eșec de proporții pentru creștini și un
factor important de creștere a încrederii musulmanilor în forțele lor. Ca urmare,
musulmanii aveau să organizeze asediul Ierusalimului, pe care l-au și cucerit de
altfel în 1187. Răspunsul creștinilor a fost cruciada a treia de la sfârșitul secolului
al XII-lea.


 Singurul succes important al
cruciaților a fost înregistrat în
afara bazinului mediteranean. O
armată formată din cruciați
flamanzi, frizoni, normanzi,
englezi, scoțieni și germani, în
drumul lor pe mare spre Țara
Sfântă, s-a oprit în Portugalia și a
contribuit la cucerirea Lisabonei
în 1147. Între timp, în Europa
Răsăriteană începuse cruciada
nordică, care avea ca scop
convertirea forțată a triburilor
păgâne la Creștinism, luptă care
avea să dureze mai multe secole.
Cruciada a 3-a

 Cruciada a treia (1189–1192), cunoscută și sub numele Cruciada regilor, a fost o

încercare a liderilor europeni de a recuceri Țara Sfântă aflată sub ocupația lui
Saladin (Șalāh al-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb) din anul 1187 printr-o campanie militară.
A avut un succes parțial, cruciații reușind să recupereze orașe ca Acra și Jaffa,însă
au eșuat în a captura Ierusalimul, care era obiectivul principal al cruciadei.

 După eșecul celei de-a două cruciade din anii 1147-1149, dinastia Zengid a unificat
Siria și a intrat în conflict cu conducătorii fatimizi ai Egiptului. Saladin i-a unit pe
egipteni și sirieni sub comanda sa, și i-a mobilizat să anexeze Regatul
Ierusalimului în 1187. Motivați religios, regele Henric al II-lea al Angliei și regele
Filip al II-lea al Franței, aflați într-un conflict, s-au împăcat pentru a conduce o
nouă cruciadă pentru recuperarea Țării Sfinte. Dar regele Henric al II-lea a murit la
6 iulie 1189, astfel, comanda cruciadei a treia a fost transferată către succesorul și
fiul său, Richard Inimă de Leu, care a devenit noul rege al Angliei.
Harta cu
traseele
regilor din
Cruciada a
Treia
 Împăratul Frederic I al Sfântului Imperiu Roman a răspuns chemării la arme, conducând o armată
imensă spre Balcani și Asia Mică. A obținut câteva victorii împotriva Sultanatului Selgiucid de
Rum, dar s-a înecat într-un râu pe 10 iunie 1190 înainte să ajungă în Țara Sfântă. Moartea sa a
produs teamă printre trupele germane, de aceea, o marte parte din trupe s-au retras din campanie.
 După ce cruciații au reușit să-i alunge pe musulmani din Acra, Filip, în compania succesorului lui
Frederick, Leopold al V-lea, ducele de Austria, a părăsit Țara Sfânta în august 1191.
 După marea victorie de pe urma bătăliei de la Arsuf în care a respins ambuscada sarazinilor, aproape
toată zona de coasta a Levantului se află sub control creștin. Pe 2 septembrie 1192, Richard și
Saladin au semnat Tratatul de la Jaffa, prin care era recunoscut controlul musulman asupra
Ierusalimului, dar pelerinii creștini și negustorii neînarmați puteau vizita orașul. Richard a plecat
din Țara Sfântă pe 9 octombrie 1192. Cu toate că n-au reușit să recupereze Țară Sfântă, cruciații au
putut să mențină sub controlul lor state ca Cirpu și coasta siriană.
 Eșecul recapturării Ierusalimului a inspirat regatele creștin-europene să se mobilizeze pentru cea de-a
Patra Cruciadă din anii 1202-1204, dar europenii vor putea să recupereze orașul abia la cea de-a
Șasea Cruciadă în 1229.



Cruciada a 4-a

 După eşecul cruciadei dintre anii 1189-1192, papa Inocenţiu III iniţiază proiectul unei noi cruciade,
cea intrată în istorie drept cea de-a patra cruciadă. Însă ecoul acestei din urmă chemări la o luptă
sfântă, nu are efectul aşteptat de pontif. Cu toate acestea însă, ideea unei astfel de lupte este
bine primită de conţii Thibaud de Champagne, Louis de Blois, Balduin de Flandra şi fraţii săi,
Henric şi Eustache.

 Astfel Geoffroi de Villehardouin, mareşal de Champagne, încheie la Veneţia un acord cu dogele
Enrico Dandolo. Acordul prevedea ca în schimbul a 85.000 de mărci de argint, Comuna lui San
Marco să transporte în Egipt 4.500 cavaleri, 9.000 scutieri, 20.000 pedestraşi cu toate proviziile
necesare. Acordul este acceptat de cruciaţi. Însă moartea subită a contelui de Champagne, îl
plasează pe marchizul Bonifaciu de Montferrat în rolul de conducător al expediţiei.

 O dată ajunşi la Veneţia, cruciaţii întâmpină problema banilor. Aceştia nu erau suficienţi pentru a
acoperi suma convenită cu dogele. În acel moment dogele propune cucerirea cetăţii Zara de pe
coasta dalmată. Cruciaţii sunt scandalizaţi la auzul propunerii, deoarece Zara aparţinea regelui
maghiar care, de altfel, promisese să ofere sprijin cruciadei. Pontiful, de asemenea, se opune
hotărât acestei idei. Cu toate acestea însă, armata cruciaţilor atacă Zara şi o cucereşte.
Elementul surpriza

 Elementul surpriză
 În mijlocul acestor evenimente,   îşi face apariţia un nou personaj:Alexios
Angelos. Acesta era fiul basileului detronat,   Isaac II Angelos, şi cere
ajutorul cruciaţilor. El dorea eliberarea tatălui său şi reinstaurarea lui pe
tronul Imperiului.  Alexios merge în Germania pentru a purta tratative cu
Philip de Swabia, fiul lui Barbarossa şi ginerele lui Isaac II Angelos.
Alexios îi propune lui Philip să deturneze expediţia cruciaţilor spre
Constantinopol în vederea restabilirii tatălui său pe tron.  Prinţul
inconştient îi face lui Philip promisiuni exorbitante. În schimbul
serviciului adus lui şi tatălui său, Alexios se obligă la plata a 200 000 mărci
de argint, la unirea bisericii ortodoxe cu Biserica Romei şi recunoaşterea
supremaţiei papale, participarea la cruciadă cu 10 000 de oameni şi la
întreţinerea permanentă în Palestina a unei armate de 500 de cavaleri.
