Sunteți pe pagina 1din 2

Cruciadele medievale

Cruciadele au fost derulate de către statele feudale europene în zona


teritoriului Israelului, Palestinei şi Libanului de azi, cu scopul ocupării
regiunilor tradiţional biblice, care se încadrau geografic în limitele
Pamântului Sfânt. La declanşarea cruciadelor au mai contribuit şi următorii
factori: pătrunderea turcilor selgiucizi (1071) în Asia Mică, apelul
împăratului bizantin Alexios Komnenos, care se simţea acut ameninţat de
turci, fanatismul religios care focaliza energiile maselor vremii, ideea de
război sfânt pusă în circulaţie de papalitate, cuplată cu false promisiuni de
iertare a păcatelor în caz de moarte în timpul cruciadelor, dorinţa de
îmbogăţire uşoară şi rapidă a aventurierilor europeni, dorinţa republicilor
italiene (Genova si Venetia)  pentru controlul zonei estice a Mediteranei. În
plin ev mediu, cruciadele apar şi ca o modalitate de dovedire a credinţei.
Societatea medievală este o societate militaristă, astfel că este firesc ca
fenomenul cruciadelor să aibă loc. Simbolul crucii şi povara acesteia sunt
preluate de cavaleri prin spada şi lupta lor împotriva necredincioşilor. 
Cruciada I (1096-1099): a dus la cucerirea Ierusalimului în anul 1099 şi la
întemeierea Regatului Ierusalimului, cu oraşele vasale Akkon, Antiochia,
Edessa, Tripolis, Beirut, Sidon, Tyros. Cu ocazia ocupării Ierusalimului,
cruciatii au măcelărit peste 20.000 mii locuitori (inclusiv copii, bătrâni,
femei).
Cruciada II (1147-1149): ocuparea Edessei de către turcii selgiucizi a
provocat cea de a doua Cruciadă. Cruciada, condusă de împăratii Konrad al
III-lea (Germania) şi Ludovic al VII-lea (Franţa), s-a incheiat cu un total
eşec.
Cruciada III (1189-1192): şi-a propus recucerirea Ierusalimului (intrat din
anul 1187 în stăpânirea musulmanilor). Cruciada nu a avut succesul scontat,
încheindu-se numai cu recucerirea Akkonului şi printr-un armistiţiu, prin
care musulmanii au permis accesul pelerinilor neînarmaţi si paşnici în
Ierusalim.
Cruciada IV (1201-1204): iniţiată de papa Inocentiu al III-lea împotriva
califului Egiptului (stăpânul Ierusalimului), şi-a abandonat rapid ţelul
primar, degenerând într-un război fraticid, îndreptat contra
Constantinopolului ortodox, unde aventurierii catolici vestici au instaurat
temporar în 1204 un regat  pro-catolic şi numeroase mici principate catolice
pe teritoriul Greciei continentale şi insulare.

Cruciada V (1228-1229): condusă pe cale maritimă de împăratul german


Friedrich al II-lea, recucereşte pentru ultima dată Ierusalimul, oraş care va fi
pierdut de cruciaţi definitiv în anul 1244.

Cruciada VI (1248-1254): ajunge în impas în anul 1250, prin luarea ca


prizonier a regelui francez Ludovic al IX-lea, conducătorul oştilor catolice,
răscumpărat cu mari sume de bani. Cruciada reuşeşte numai menţinerea unor
posesiuni izolate în afara Ierusalimului.

Cruciada VII (1270): condusă de regele francez Ludovic al IX-lea, eşuează


rapid. În anul 1291 cad şi ultimele bastioane ale creştinilor catolici in
mâinile musulmanilor (Akkon, Sidon, Tyros, Beirut)