Sunteți pe pagina 1din 8

Introducere

Tranziţia de la epoca bronzului la epoca fi erului în spaţiul carpato-dunărean, inclusiv est-


carpatic, a fost marcată de un proces de reformare etnoculturală radicală, provocat de restructurările
culturale profunde ale Europei Centrale și de Sud-Est de la sfârșitul epocii bronzului.

Conform opiniilor actuale, începutul- prima jumătate a sec. XII î.Hr. include în sine debutul
evoluţiei a două culturi diferite: cultura Chișinău- Corlăteni, caracteristică pentru zona de silvostepă,

La оnceputul-prima jumătate a sec. X î.Hr., când оn regiune, din zona Dunării de Mijloc,
Dobrogea și Balcanii Răsăriteni apare o altă populaţie hallstattiană timpurie. Aceasta utiliza ceramic
neagră, lustruită, cu ornament incizat și imprimat, adesea incrustat cu pastă albă. Purtătorii acestei
culturi, denumită Cozia-Saharna, a valorifi cat pe larg partea de silvostepă a spaţiului pruto-nistrean,
demonstrвnd relaţii intensive cu nomazii timpurii ce populau stepă.
Următoarele modifi cări culturale au loc оn sec. VIII Î.Hr., cвnd оn regiunea de la est de
Carpaţi, din zona Dunării de Mijloc, pătrunde o nouă populaţie a culturii Basarabi, reprezentată aici
de cultura Basarabi-Șoldănești.
Studiul perioadei hallstattiene timpurii (sau perioada de tranziţie de la epoca bronzului la
prima epocă a fi erului) în spaţiul est-carpatic a început pe la mijlocul secolului XX. În partea
dreaptă a Prutului, printre primele situri investigate a fost așezarea de la Corlăteni, cercetată de către
I. Nestor, și cea de la Tămăoani, cercetată de M. Petrescu-Dîmboviţa. Cam în aceiași ani, în interfl
uviul Prut-Nistru, au fost supuse săpăturilor așezarea din apropierea orașului Chișinău, cercetată de
A.I. Meliukova.

Cultura Chișinău-Corlăteni
Pe la sfârşitul anilor 1940, odată cu efectuarea săpăturilor în aşezările de la Corlăteni (Nestor
1951, 68-73), respectiv, din apropierea oraşului Chişinău. Cu toate acestea, până la mijlocul
deceniului 8 al secolului trecut, identificarea şi cercetarea siturilor cu ceramică de tip similar avea, în
fond, un caracter ocazional. Astfel, în interfluviul Nistru-Prut orizonturi cu materiale identice celor
de tip Chişinău au fost cercetate în aşezările cu mai multe nivele de locuire Lucăşeuca (G.B.
Feodorov, 1954-1957), Bălăbăneşti, Zăicana (E.A. Rikman, 1956, 1958), Petruha (I.G. Hîncu, 1961-
1963), aşezarea şi necropola de la Mîndreşti (V.L. Lapuşnean, 1969-1970).
Conform datelor existente până în prezent (Leviţki 2010), vestigiile culturii Chișinău -
Corlateni sunt atestate în întreaga regiune de silvostepă a spaţiului carpato-nisrean. În arealul
desemnat au fost semnalate mai mult de 320 de descoperiri, reprezentate, cu precădere, prin aşezări
(cca 250 de puncte, 40 dintre care cercetate prin săpături sau sondaje) şi într-o măsură mai mică de
monumente funerare (7 necropole plane, 2 tumuli şi 2 morminte în aşezări), 11 depozite de piese de
bronz şi circa 50 de obiecte de bronz găsite izolat.

Din a doua jumătate a anilor 1970, investigarea monumentelor de tip C-C dobândeşte un
caracter sistematic, aplicându-se metoda săpăturilor pe suprafeţe mari. Au fost cercetate aşezările
Costeşti VII, Suruceni, Dănceni, Ivancea II, Trinca, Petruşeni, Văratic V, Petruha şi tumulul de
lângă satul Branişte. În partea vestică a arealului, au fost efectuate săpături în aşezările Lozna,
Negreşti, Târpeşti, Gândeşti şi în necropolele Vaslui-Curţile Domneşti, Cotu Morii, Ştefăneşti şi
Iaşi.

În spaţiul populat de purtătorii culturilor în discuţie este cunoscută doar o singură așezare
fortifi cată cu val de pământ și șanţ adiacent – cea de lângă s. Cândești, din Subcarpaţii Vrancei.
Sistemul defensiv al acesteia, iniţial construit de o comunitate a culturii Chișinău- Corlăteni, ulterior
a fost utilizat și de o comunitate statornicită aici, a culturii Tămăoani-Holercani. În general, așezările
fortifi cate din perioada hallstattiană timpurie, în regiunile est-carpatice, sunt atestate extrem de rar.

Pentru comunităţile culturii Chișinău- Corlăteni sunt caracteristice necropolele plane,


amplasate în apropierea așezărilor, pe loc înalt (Mîndrești) și, episodic, înmormântări sub tumuli
(Braniște, Frunzeni). Unicul rit funerar cunoscut este incinerație cu depunerea resturilor cinerare în
urne și, mai rar, în gropi simple. În urne, împreună cu oasele calcinate, se puneau podoabe mici și
piese vestimentare de bronz, iar în preajma lor – vasele de ofrandă, incineraţiile depuse în gropi fi
ind lipsite de inventar. Tumulii, ridicaţi din piatră și acoperiţi cu un strat de pământ, erau destinaţi
pentru o singură înmormântare, depusă în centru într-o groapă rectangulară. În calitate de inventor
funerar se practicau doar recipient ceramice.

Piesele de inventar caracteristice culturii Chișinău-Corlăteni încadrează următoarele


categorii: unelte, ustensile, piese de harnaşament, arme, podoabe şi piese vestimentare, piese cu
semnificaţie cultică etc., lucrate din diverse materii prime – silex şi piatră, os şi corn, lut şi, într-o
cantitate nu prea mare, metal, îndeosebi, bronz. Obiectele de fier (cuţite cu spatele curb) sunt puţine
şi provin exclusiv din straturile de cultură a aşezărilor de la Truşeşti, Lozna şi Cândeşti.
Piesele cu semnificaţie cultică, în siturile comunităţilor hallstattiene timpurii din silvostepa
est-carpatică, dar şi din alte zone, constituie categorii mai puţin răspândite. Cu referire la interfluviul
Prut-Nistru, printer acestea se remarcă: figurinele zoomorfe (reprezentări ale diferitor specii de
animale domestice – taur, berbec, oaie şi îndeosebi, cal într-o poziţie statică); statuetele
antropomorfe (piese plate de formă triunghiulară), rotiţele de la modele de car, pâinile/turte cu baza
aplatizată şi partea superioară uşor convexă ş.a. – toate modelate din lut, precum şi pandantivele din
colţ de mistreţ

Sursele arheologice actuale permit, de asemenea, să se facă anumite constatări referitoare la


modul de viaţă, activitatea economică, viaţa spirituală şi socială, relaţiile interculturale etc. Astfel, se
poate afirma că populaţia culturii Chișinău -Corlăteni ducea un mod de viaţă sedentar, având o
economie mixtă, bazată pe creşterea animalelor – taurine, ove-caprine, porcine, cai şi cultivarea
cerealelor – orz şi grâu pitic, practicând, de asemenea, anumite meşteşuguri specializate (metalurgia
bronzului şi olăritul) şi diferite meşteşuguri casnice, care nu pretind o anumită specializare – ţesutul,
prelucrarea pieilor, silexului, pietrei, a lemnului, nelipsind nici vânatul, culesul şi pescuitul.

Cultura Cozia Saharna


Către începutul anilor 1000 î.Hr., în bazinul Dunării de Jos, Dobrogea și spaţiul de la nord de
Munţii Balcani, se constituie o comunitate cultural-istorică nouă, caracterizată printr-o cultură
materială și spirituală omogenă, al cărei element defi nitoriu îl constituie ceramica lustruită și bogat
ornamentată cu motive incizate și imprimate. Purtătorii acesteia, deși practicau un mod de viaţă
sedentar-agrar, manifestă la оnceput și o mobilitate evidentă.

Numele purtătorilor acestei culture rămâne necunoscut. În tradiţia arheologică, ea a fost


desemnată conform denumirilor primelor obiective cercetate – cultura Cozia-Saharna, după așezarea
din preajma satului Cozia din dreapta Prutului, și, respectiv, așezarea și necropola cercetate în
apropierea satului Saharna Nouă din bazinul Nistrului.
Cercetările, în scurt timp, vor fi continuate de Ana I. Meliukova, care a оntreprins
investigaţii оn așezarea de la Solonceni și necropola Saharna II. A.I. Meliukova оi revine și prima
tentative de sistematizare a materialelor acumulate. Acestea vor fi atribuite epocii fi erului (sfîrșitul
sec. VIII – începutul sec. VII î.Hr.), оn același timp indicăndu- se și sincronismul lor cu cele din
ţinuturile de sud ale bazinului Dunării.Graţie cercetărilor de mai multe decenii, cultura Cozia-
Saharna din spaţiul carpato-nistrean este cunoscută prin circa 130 de situri, dintre care 24 de așezări
și necropole cercetate prin săpături, celelalte fiind semnalate doar în urma periegezelor.
Referitor la structura socială a societăţii, în prezent există doar unele date indirecte, oferite
de ritul și practicile funerare atestate în necropole (Saharna, cimitirele 1 și 2, Alcedar, Climăuţii de
Jos, Poiana). Necropolele, de obicei, erau amplasate în preajma așezărilor, mormintele, în cadrul
acestora, fi ind dispuse în grupuri (3-6 morminte), ordonate în șiruri. Pentru amenajarea
construcţiilor funerare adesea se folosea piatra, din care se ridicau tumuli cu mantale nu prea
mari, acoperiţi cu un strat de pământ. Pe lângă acestea se practicau și necropolele plane. Predomina
inhumaţia, în cazuri mai rare fi ind utilizat și ritul incinerării.
În incinta necropolelor, iniţial, se amenajau ringuri din lespezi de piatră, în centrul cărora era
depus unul sau mai mulţi decedaţi, оn poziţie chircită. Ulterior, la locul înmormântării se oficiau
pomeniri repetate în memoria celui decedat. Aceste construcţii prezentau, în felul lor, niște cavouri
de lungă durată, deasupra cărora se amenaja un acoperiș temporar. După un anumit timp, ele se
distrugeau (uneori se ardeau), deasupra lor ridicându-se mantale din piatră și pământ de dimensiuni
nu prea mari.
Răposaţii se înmormîntau în straiele și cu podoabele personale purtat în timpul vieţii. În zona
capului se depunea băutură (cești și cupe), iar a picioarelor – hrană, în stare lichidă sau solidă
(strachină și/sau oală). Recipientele depuse, fără excepţie, se modelau exclusiv pentru ceremonia
funerară. Într-un caz, оn mormвnt a fost depus оn calitate de ofrandă un picior de cal.
Unele morminte, suplimentar înconjurat cu ringuri de piatră, aparţin, posibil, unor
reprezentanţi ai elitei, fapt confi rmat prin piesele de podoabă de prestigiu, ofrandele depuse și
vasele cu destinaţie specială, rituală – vase- pixide. Este evident, așadar, că din punct de vedere
social, comunitatea era deja diferenţiată. Оn același timp, lipsa absolută a armelor sau a mormintelor
de luptători relevă faptul că mormintele cu statut deosebit nu aparţin unor căpetenii militare, ci mai
degrabă conducătorilor comunităţilor sau chiar ale unor lideri religioși – slujitori ai cultului.
Importanţa cultului fertilităţii este refl ectată și în numeroasele figurine feminine modelate
din lut. Acestea sunt de dimensiuni mici (11-13 cm), de formă triunghiular-ovală alungită. Cele
păstrate în întregime au redate faţa, părul, оmbrăcămintea și piesele de podoabă. Rămîne de
presupus că femeile, simbolizвnd cultul fertilităţii și fecundităţii Pămîntului-Mumă, cultul focului
din vatră, aveau un rol deosebit și în ritualurile ofi ciate, în calitate de slujitoare ale cultelor.
În legătură strînsă cu cultul fertilităţii și fecundităţii, se găsea cultul soarelui, redat în
motivele ornamentale (cercul și crucea circumscrisă оn cerc). Cultul focului este refl ectat, în
special, prin ritualul purifi cării cu foc, în cazul cînd o parte a corpului defuncţilor se ardea.
Merită atenţie ritualul la care era supusă o anumită categorie de copii și maturi, care,
probabil, aveau un statut special. El se manifestă prin prepararea specială a dinţilor: tăierea vertical a
dinţilor din faţă, a incisivilor și primilor molari. În unele cazuri, o parte dintre dinţi erau extrași оncă
оn timpul vieţii, оn locul lor implantîndu-se ceva ce se fi xa cu o substanţă de tipul rășinei. Anume
oasele acestor indivizi, inclusiv copii „ritual puri” (de vвrsta copilăriei a doua), se preparau special,
ulterior fi ind folosite оn acţiunile ritual și în calitate de ofrande. Astfel de ritualuri, care exprimau
prin sine jertfele оnchinate, reprezentau „daruri oferite zeilor”.
Ca exemplu de îănmormîtare a culturii Cozia Saharna se caracterizează prin mormintele
indentificate de la Saharna „Ţiglău” este amplasată la nord-vest de așezarea „Ţiglău”, la distanţa de
cca 100-200 m. În cadrul înmormîntărilo au fost cercetaţi 18 tu-muli și o înmormântare plană.
Movilele cercetate erau nu prea înalte (până la 0,3-0,4 m) și aveau un diametru cuprins între
5 și 10 m. Construcţiile funerare erau amenajate direct pe nivelul preistoric de călcare și constau din
ringuri din bolovani de piatră, pavaje circulare sau lăzi din piatră. Majoritatea înmormântărilor au
fost efectuate după ritul inhumaţiei, excepţie făcând doar una de incineraţie. Practic în toate
înmormântările acestei necropole este prezent inventa-rul funerar, în cadrul căruia cel mai frecvent
este atestată ceramica și piesele de podoabă. În baza analizei acestor materiale M. Kașuba datează
cimitirul în intervalul de timp cuprins între anul 1000 a.Chr. și începutul sec. VIII a.Chr.
Necropola Saharna „Gura Hulboacei” se află la vest de așezare și la cca 2 km sud-est de
localitatea Saharna Nouă. Nu sunt cunoscute informaţii cu privire la dimen-siunile cimitirului și nici
despre numărul total al tumu-lilor. Arheologic au fost cercetaţi șase tumuli, în care au fost
descoperite, în total, șapte înmormântări (6 inhumaţie; 1 incinerat parţial).Conform inventarului
arheologic descoperit în în-mormântări, cimitirul a funcţionat în intervalul de timp cuprins între a
doua jumătate a sec. X și prima jumătate a sec. VIII a.Chr
Concluzii
Cercetările perieghetice și cele arheologice, între-prinse în microzona Saharna, au atestat o
locuire stabilă a comunităţilor purtătoare ale culturii Cozia-Saharna, în întregul diapazon cronologic
al acestei culturi – sfârșitul sec. XI - începutul sec. VIII a. Chr. Totodată atragem atenţia că
microzona a fost locuită și în perioada imediat anterioară, de când sunt cunoscute mai multe
complexe, descoperite la Saharna Mică, Saharna „Ţiglău”, Saharna Mare. De ase-menea, conform
materialelor atestate anterior dar și a descoperirilor recente, habitatul în această regiune v-a continua
și în perioada culturii Basarabi-Șoldănești.
În urma cartării siturilor din microzona Saharna, atribuite culturii Cozia-Saharna, s-a
observat că ele sunt concentrate în trei „aglomeraţii”. Prima consta din două așezări deschise și o
necropolă și era amplasată în partea de nord a microzonei. Cea de-a doua, compusă dintr-o
fortificaţie și șapte așezări deschise, se afla în centru, iar cea de-a treia (o așezare deschisă și o
necropolă) – în sudul regiunii. Probabil, aceste „aglomeraţii” reprezintă spaţiul vital a trei co-
munităţi înrudite care au locuit în microzona Saharna în perioada hallstattiană timpurie.

Cultura Basarabi Șoldănești


Pe la începutul sec. VIII Î.Hr., o parte din purtătorii acestor noi standarde hallstattiene,
pornind din zona Dunării de Mijloc, migrează spre nord și nord-est, pătrunzвnd pînă în bazinul
Nistrului. Astfel, teritoriul regiunii Nistrului de Mijloc, graţie vieţii prospere оn acea perioadă,
devine unul dintre centrele de locuire a acestei populaţii.
Numele acestui popor rămîne necunoscut. În expresia sa materială, convenţional
el este desemnat drept cultura Șoldănești, după primele și cele mai semnifi cative situri cercetate –
așezarea și necropola din preajma or. Șoldănești din bazinul Nistrului de Mijloc.
La mijlocului anilor ’50-’60 ai sec. XX, cвnd, graţie activităţii arheologului Vsevolod
Marchevici, оn оmprejurimile or. Șoldănești din bazinul r. Ciorna, vor fi descoperite cimitirul plan
cu incineraţii și cвteva așezări (1955). Săpături arheologice în necropolă și în una din așezările
descoperite vor fi effectuate de către cercetătoarea moscovită Ana Meliukova.
Pe parcursul etapei a doua (anii 70 al sec. XX), au fost оntreprinse săpături arheologice de
amploare și colectate noi materiale, în special, în cimitirul Seliște 1, din raionul Orhei (cercetare: V.
Dergaciov, V. Lapușnean). Acest fapt a deschis noi perspective și pentru studierea materialelor
grupului Șoldănești de pe Nistru. Și, desi ultimele au fost atribuite variantei răsăritene a culturii
Basarabi, ipoteza evoluţiei antichităţilor de tip Șoldănești din cele de tip Chișinău persist în calitate
de concepţie de bază.
Majoritatea monumentelor acestei culturi sunt amplasate pe locuri cu înălţimi medii din
apropierea surselor acvatice. În interfluviul Prut-Nistru sunt înregistrate doar 26 de așezări și
necropole de tip Șoldănești, cunoscute prioritar prin cercetări de periegeză și mai puţin prin
investigaţii staţionare de amploare.
Despre viaţa și structura social a comunităţilor culturale de tip Șoldănești putem judeca doar
în baza unor date indirecte, oferite de ritul și practicile funerare atestate оn necropolele Șoldănești 2,
Seliște 1, Mateuţi- Curtaia. Necropolele, оn toate cazurile, erau amplasate la distanţe nu prea mari de
așezări. Ritul funerar practicat era incineraţia, care se efectua în crematorii special amenajate, în
incinta necropolelor. Resturile cinerare, оmpreună cu piesele vestimentare și cele de podoabă, se
depuneau оn urne, care, la rвndul lor, se amplasau оn gropi simple, rotunde cu dimensiuni relativ
mici. Gropile mai mari erau prevăzute cu acoperiș, pe un schelet de lemn lipit cu lut. În calitate de
urne erau folosite de obicei chiupurile, urcioarele sau ceștile de proporţii, care deseori erau acoperite
cu o strachină sau cană. O parte din cei incineraţi se оnmormвntau direct în gropi, care de asemenea
erau acoperite cu vase. În preajma incineraţiilor, în multe cazuri, erau depuse obiecte (unelte de
muncă, arme etc.) fără urme de ardere, precum și vase suplimentare, cu alimente și/sau băutură.
Diferenţierea socială a comunităţii poate fi dedusă din existenţa a două grupuri de morminte
cu statut deosebit: incineraţii cu fi bule și complexe funerare cu vвrfuri de lance și piese de
harnașament, care mărturisesc оn favoarea prezenţei оn cadrul comunităţilor a unor lideri laici și a
unei pături de luptători, оnarmaţi cu lănci, destinate pentru lupta corp la corp. Prezenţa lăncilor de fi
er în cadrul grupului Șoldănești denotă un nou nivel de militarizare a populaţiei, în comparaţie cu
perioada precedentă. În același timp, se poate considera că militarizarea societăţii – prioritar agrară –
nu era chiar atît de semnifi cativă.
Cultul Soarelui și cultul Naturii la purtătorii complexului cultural Basarabi, inclusiv al
variantei lui răsăritene Șoldănești, capătă noi expresii. Pe ceramică și alte obiecte sunt reprezentate
pe larg imagini zoomorfe, ornitomorfe și antropomorfe. Printre cele mai simple imagini
geometrizate (fi guri geometrice și combinaţiile formate de acestea), cele mai răspвndite devin
triunghiul și diverse variante ale crucii. Triunghiul оnsuși reprezenta atвt un simbol, cвt și o expresie
a realităţii invizibile. De unul singur, triunghiul reprezintă simbolul chipului uman geometrizat, după
care, în cele mai multe cazuri, se află o figură feminină cu braţele ridicate оn sus (triunghi cu
steguleţe) sau Zeiţa Soare (triunghi hașurat оn asociere cu semnul crucii оn vîrful de sus).
Corelarea tipurilor construcţiilor funerare (ţinându- se cont de specifi caţia lor) cu categoriile
principale ale inventarului funerar, permite evidenţierea în necropolele culturii Şoldăneşti a trei (I-
III) tipuri principale de înmormântări. Ritul funerar predominant este incineraţia (52 înmormântări –
95%). Tipul I – incineraţie în urne, depuse în gropi de dimensiuni mici , sau în gropi mari de formă
ovală-neregulată . Gropile erau acoperite cu o construcţie din lemn şi lut şi aveau în interior diferite
particularităţi constructive – gropiţe secundare, trepte, canale. Tipul II – incineraţie în gropi simple,
de dimensiuni mici, de formă rotundă în plan , sau în gropi cu diferite elemente auxiliare . Tipul III
– inhumaţie în gropi simple, sau în lăzi din piatră . La necropolele Şoldăneşti II şi Selişte I au fost
cercetate gropi-crematorii cu platforme de piatră şi elemente adiacente în interior. Analiza tipurilor
de înmormântări, a ritului funerar şi a inventarului (bogăţia, cantitatea, specifi cul) permite
evidenţierea unor morminte ce aveau un statut special. La acestea pot fi atribuite unele înmormântări
prin incineraţie, care aveau ca inventar fi bule sau piese de harnaşament şi vârfuri de lance.
Semnifi caţia antichităţilor de tip Şoldăneşti constă în faptul că ele reprezintă cele mai de est
manifestări ale complexului cultural Basarabi, răspândit în Europa de Sud-Est. este semnifi cativă
atestarea în arealul Şoldăneşti a înmormântărilor cu statut special. Astfel, în mormintele din
necropola Şoldăneşti II, au fost descoperite fi bule, arcul cărora era confecţionat dintr-o bară plată.
Acest detaliu permite atribuirea lor la fi bulele cu resort dublu şi cu arcul în formă de semilună (tipul
„Basarabi” după B. Teržan), caracteristice pentru Balcanii de Vest, cunoscute de asemenea şi în
regiunea Dunării Mijlocii. Interes prezintă şi fi bulele descoperite în mormântul 41 din necropola
Selişte I, care aveau arcul, la fel, confecţionat dintr-o bară plată şi portagrafa în formă de clepsidră.
Astfel de piese sunt specifi ce pentru costumul purtătorilor complexului cultural Basarabi din întreg
arealul lui.