Caracterul și cauzele cruciadelor[modificare 

| modificare sursă]
Aspectul religios constă în faptul că aceste expediții au fost însoțite, la început, de
o ideologie creștină. Proclamate ca "războaie sfinte", ele au fost organizate în numele eliberării așa
numitelor "locuri sfinte", în principal, Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană.
Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe
plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea.
Posibilitatea unor acțiuni militare în răsărit și a unor deplasări de mase a fost creată de însăși
situația politică din Orientul Apropiat. În a doua jumătate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, după
ce au cucerit Bagdadul în 1055, au înaintat în Asia Mică, în Siria și Palestina, pe atunci stăpânite de
Califul din Egipt, iar în anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul. Formarea emiratului de Damasc și a
celor trei sultanate, Cappadocia, Rum și Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizanț, într-un
moment în care cumanii, pecenegii, maghiarii și normanzii atacau imperiul. În această situație,
împărații bizantini au fost nevoiți, în mai multe rânduri, să ceară ajutor militar în Occident. Așa s-a
născut inițiativa papalității de a organiza expediții în urma cărora scaunul apostolic și-ar fi mărit sfera
de influență, mai întâi, prin înlăturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolice și ortodoxe,
apoi, prin răspândirea catolicismului în noi regiuni. În conciliile de la Piacenza și Clermont din 1095,
apelul de cruciadă a fost lansat de către papa Urban al II-lea

Cruciada I (1096–1099)[modificare | modificare sursă]

Cei patru șefi ai cruciadei: Godefroy de Bouillon, Boemund de Taranto, Raimond al IV-lea de
Toulouse și Tancred de Taranto.

Patru mari armate de cruciați s-au format și au ajuns până la Constantinopol pe rute diferite. Primul
care a sosit, în decembrie 1096, a fost grupul din Lorena, din Franța de Nord și Germania, condus
de Godefroy de Bouillon. Al doilea sosit a fost un contigent de normanzi din sudul Italiei, condus de
către ducele Boemund de Taranto și contele Tancret. Un al treilea grup a ajuns din sudul Franței,
sub contele Raimond al IV-lea de Toulouse. Cel de-al patrulea era compus din francezi, normanzi și
englezi, sub comanda ducelui Hugh de Vermandoi, a lui Robert Curthose de Normandia și a lui
Stephen de Blois, sosind în mai 1097.
Când au ajuns la Constantinopol, liderii cruciaților au fost supuși presiunilor de către
împăratul Alexios I Comnen pentru a fi de acord că orice foste teritorii bizantine să-i revină lui. Pe
cruciați aceste revendicări i-au nemulțumit și au început să-l bănuiască pe Alexios de motive
oportuniste.
Traversând Asia Mică, cruciații s-au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a
convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit
suspiciunile cruciaților în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind
orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de
Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat.
Majoritatea obiectivelor cruciaților au cedat ușor în față forțelor uriașe, predându-se înainte ca o
armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s-au îndreptat spre Ierusalim
Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o
garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu
necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat
Ierusalimul cu o armatǎ de 1300 de cǎlǎreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați .
Cetatea era apǎratǎ de doar 400 de cǎlǎreți fatimizi , trupe musulmane și mercenari nubieni conduși
de guvernatorul fatimid Iftikhar ad-Dawla. După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au
intrat în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după-amiază, în noaptea care a urmat și a
două zi dimineață. Musulmanii, evreii și chiar câțiva creștinii care mai erau în oraș au fost masacrați
fără nicio deosebire. 70.000 de civili au fost măcelăriți.
Noii regi ai Ierusalimului s-au aflat într-o continuă stare defensivă, apărându-și teritoriul contra
raidurilor repetate ale sarazinilor. Lumea musulmană s-a unit sub conducerea lui Zanghi,
stăpânitorul Mosulului, iar în 1144, a recucerit Edessa.
În urma cuceririlor făcute, s-au creat mai multe formațiuni politice, conform sistemului politico-vasalic
din Occident: Regatul Ierusalimului, Principatul de Antiohia, Principatul de Galileea, comitatele
de Tripoli, Edessa, Jaffa, senioriile de Senioria de Tyr, Senioria de Ramla, Senioria de Kerak,
Senioria de Ascalon, Senioria de Beirut, Senioria de Sidon, Senioria de Ibelin și altele. Organizarea
lor este cunoscută din "Așezămintele Ierusalimului", o culegere de norme juridice privind obligațiile și
drepturile clasei feudale, care reprezintă expresia clasică a ordinii feudale.
Pentru menținerea ordinii în rândul populației cucerite și pentru înlăturarea răscoalelor s-au înființat
ordine militaro-călugărești: Ordinul Ioaniților și cel al Templierilor, organizate la începutul secolului al
XII-lea de călugării francezi și Ordinul germanic al teutonilor, spre sfârșitul aceluiași veac.

Cruciada a II-a (1147–1149

. În luna martie 1146, cǎlugǎrul Bernard de Clairvaux chema la război sfânt contra sarazinilor nu ca
să-i convertească pe aceștia, pentru că el credea în libertatea actului de credință, ci ca să-i
împiedice de a face rău creștinilor
Cruciada a atras mulți recruți: regele Franței, Ludovic al VII-lea al Franței și împăratul romano-
german, Conrad al III-lea al Germaniei. Conrad a plecat din Nurnberg în mai 1147, iar Ludovic l-a
urmat la o lună după aceea, însoțit de soția sa, Eleanor de Aquitania. Armata romano-germană a
ajuns la Constantinopol, unde Conrad a primit sfaturi de la împăratul bizantin, Manuel I Comnen,
care i-a spus lui Conrad să meargă de-a lungul coastei Asiei Mici și să trimită acasă pelerinii
necombatanți care îl însoțeau.
Conrad nu l-a ascultat, ducând pe toată lumea pe drumurile din interiorul Asiei Mici, unde au rămas
fără hrană și apă și au fost, parțial, prinși de către turci. În octombrie 1147, la Dorylaeum, au fost
masacrați, iar Conrad a fost unul dintre puținii care au scăpat cu viață. Rămășițele armatei romano-
germane s-au alăturat armatei franceze la Niceea și au urmat lungul coastei anatoliene. Armata
franceză era lipsită de disciplină și s-a înfruntat cu turcii. Ludovic a decis să divizeze armata,
ducându-și curtea și cavaleria pe mare, în Antiohia. Restul armatei s-a împărțit și ea, fiind atacată de
turci. Doar jumătate din contingentul francez inițial a ajuns la Antiohia.
În Antiohia, Ludovic a fost întâmpinat de prințul Raymond, care era unchiul lui Eleonor de Aquitania,
dar nu era decât cu câțiva ani mai în vârstă decât ea. Raymond i-a propus o expediție comună
pentru a elibera Edessa. Din motive personale, Ludovic s-a dus spre sud, spre Ierusalim, având
impresia că Raymond avea o relație incestuoasă cu Eleonor și dorea să-și îndepărteze soția de el.
Ludovic a ajuns în mai 1148, alăturându-se lui Conrad, care a ajuns cu o lună mai devreme.
După ce s-au odihnit, Ludovic și Conrad au avut o întrevedere cu regele Balduin, regele
Ierusalimului. Au convenit să atace Damascul în iulie 1148, această decizie dovedindu-se o greșeală
catastrofală. Armata lor uriașă s-a retras cinci zile mai târziu, după ce au suferit pierderi teribile.
Liderii cruciați s-au certat, apoi s-au despărțit și au plecat acasă.

Cruciada a III-a (1189–1192

După dezastrul din cea de-a doua cruciadă, musulmanii s-au regrupat și și-au rezolvat conflictele.
Sub Nur, succesorul lui Zangi, fatimizii și-au extins teritoriul . În 1169, fatimizii conduși de succesorul
său, Saladin, au cucerit Egiptul. Saladin a eliminat prezența cruciadă din regiune și, în 1187, a
invadat Regatul Ierusalimului. În Bătălia de la Hattin, din Galileea, a zdrobit armata cruciată condusă
de Guy de Lusignan. După ce a cucerit castelele cruciate, în 2 octombrie 1187, Ierusalimul s-a
predat lui Saladin. Doar Tyrul se mai afla sub mâinile cruciaților. Vestea succeselor lui Saladin a
ajuns în Europa și, în 29 octombrie 1187, Papa Grigore al VIII-lea a anunțat Cruciada a treia.
În ciuda pierderilor și greșelilor îngrozitoare din cruciada precedentă, a existat un val mare de
entuziasm. Cei mai puternici regi din Europa au preluat comanda cruciadei: Frederic I al Sfântului
Imperiu Roman, Filip al II-lea al Franței și Richard Inimă de Leu, regele Angliei. Armata romano-
germană, ce cuprindea 30 000 de soldați, a plecat spre Constantinopol în 1189. În 1190, au înaintat
în Anatolia, respingând atacurile turcilor. Frederic s-a înecat accidental într-un râu și armata a fost
decimată de boli și foamete. Oamenii săi s-au hotărât să se întoarcă și doar 1000 dintre ei au ajuns
la Accra.
Regele Richard și regele Filip au plecat în 1190, călătorind împreună până în Sicilia. S-au certat
majoritatea timpului și, apoi, s-au despărțit, Filip plecând pe mare spre Accra, iar Richard s-a oprit în
Cipru. În mai 1191, Richard s-a certat cu conducătorul local și a cucerit insula. Cruciații au format o
bază din care să atace Țara Sfântă. Richard a continuat drumul spre Acra, unde a preluat
conducerea unui asediu de proporții, forțând predarea asediaților. Apoi, a impus prevederi, printre
care plata unei răscumpărări, ce a întârziat să apară. Furios, Richard a ordonat masacrarea
locuitorilor orașului: 2000 de musulmani, femei, bărbați și copii.
După Asediul Acrei (1189-1191), Richard și-a condus trupele spre sud, cu flota însoțindu-l de-a
lungul coastei. A fost atacat de Saladin, dar a repurtat o victorie în Bătălia de la Arsuf din 1191. În
bătălie deschisă, Richard era decis să-l învingă pe Saladin, dar nu a putut face față strategiei
pământului pârjolit practicată de acesta. Armata a rămas fără provizii și n-a mai putut asedia
Ierusalimul. Saladin a atacat Jaffa în iulie 1192. Richard a sosit la timp pe mare. A urmat o bătălie în
care cele două armate erau egale. Richard a obținut victoria, primind supranumele de "Inimă de
Leu", și a încheiat pace cu Saladin, iar, în cele din urmă, Richard a părăsit Țară Sfânta (octombrie
1192).

Cruciada a IV-a (1202–1204)[

În 1199, Papa Inocențiu al III-lea a chemat credincioșii la luptă. Cavaleri creștini din toată Europa
urmau să recucerească Ierusalimul de la sarazini. Cruciada a patra era condusă de
contele Theobald al III-lea de Champagne, susținut de contele Balwin de Flandra și contele Ludovic
I de Blois. Cruciații s-au adunat la Veneția. Venețienii aveau să transporte o forță de 25 000 de
soldați în Țara Sfântă, trecând prin Egipt. Veneția se aștepta să facă profit, să primească cei 85 000
de mărci și jumătate din orice cuceriri comise de cruciați. În loc să debarce în Egipt și să
călătorească spre nord în Ierusalim, armata cruciată a debarcat la Constantinopol, traversând
Anatolia pe jos.
Venețienii au fost de acord să susțină cruciada cu o condiție: să cucerească orașul Zara de pe
coasta Adriatică și să-l predea Veneției. Zara era, însă, o posesiune a Regelui Ungariei, acesta fiind
creștin și cruciat. Papa a aflat și i-a amenințat cu excomunicarea pe toți cei implicați. Cruciații, însă,
au cucerit Zara (24 noiembrie 1202). Papa i-a excomunicat pe toți, dar s-a răzgândit, cerând ca nicio
altă facțiune creștină să nu mai fie atacată.
În iunie 1203, cruciații au sosit la Bosfor, lângă Constantinopol, la bordul corăbiilor venețiene. Au
debarcat și au făcut tabăra. După un atac naval și terestru, au cucerit Constantinopolul. Cruciații au
cerut plata a 200 000 de mărci și s-au retras așteptându-și banii. În ianuarie 1204, nobilii bizantini au
ridicat obiecții la suma colosală și s-a ajuns la un asediu scurt, în aprilie 1204. Cruciații au recucerit
capitala bizantină și au jefuit-o cu violență. În urma acestei victorii, venețienii au fondat Imperiul Latin
de Constantinopol, care a existat timp de 60 de ani.

Entogeneza romaneasca
Sec. II I.h- sec. II d.h 106-275 sec.VI sec.VII-VIIII
___________________________________________________________________
Are loc procesul In Dacia romana are loc Isi fac aparitia in teritoriu Are loc procesul de
de romanizare procesul de romanizare, slavii ,care sunt asimilati finisare a formarii
Indirecta a geto- daci au mostenit de la de populatia autohtona poporului roman si
dacilor,prin ra- romani,limba latina,re- si care lasa amprenta speci- limbii romane.
porturile comer- ligia crestina,modul de fica lingvistica in lexiconul
ciale si culturale administrare,dreptul dacilor(circa 20%din cuv.)
cu Imperiul Roman traditiile si obiceiurile
romane.
La baza formarii poporului roman au stat trei ipoteze:
1.Teoria imigrationista(balcanica),formulata in anii 60 a sec.XX si expusa in lucrarea lui Robert
Roesler,Romaniensche Studien,conform ei populatia romina a fost complect exterminate de romani la
275 .Vetuind mai multe secole la sud de Dunare,abia dupa sec.IX populatia romaneasca ar fi migrat la nord de
fluviu.
2.Teoria celor doua popoare est- romanice.Are la baza justificarea anexarii Basarabiei ,prin faptul ca in urma
migratiei slavilor in teritoriu s-a format doua popoare ,romanii si moldoveni.Ultimi formindu-se gratiei influentei
slavilor.
3.Teoria autohtona,conform ei populatia autohtona nu a fost exterminata dupa anul 275 dar a continua si-a
continuat evolutia fireasca .
Notiuni
Etnogeneza -proces de nastere si formare a unui popor.

Formarea statului medieval Moldova

Premise-Crearea pe teritoriul dintre Prut si Nistru a unei mărci de apărare ungare împotriva tătarilor.
_____________________________________________________________________________
XIII 1345 1359 1365
Existau Regatul Bogdan vine din Regele ungar
țările Ungar intreprinde Maramureș,îl îl recunoaște
Brodnicilor o incursiune împotriva învinge pe Balc fiul pe Bogdan
Vrancea tătarilor și infiintează Sas. Voevod.
Cîmpulung aici un voevodat în Capitala de-
Tigheci frunte cu Dragoș vine Baia.

Consecințe –se pun bazele formării statului romăn, limbii și poporului romăn.
Noțiune-Descalicat -proces de constituire a unui stat.
Personalitate-Bogdan I,om politic,primul domnitor și întemeitorul Țării Moldovei1359-1365.
Întemeitorul dinastiei Bogdăneștilor.
Harta-Titlu-Voevodatul Țării Moldovei sec.XIV.
Eveniment-1365,regele ungar recunoaște pe Bogdan a a Țării Moldovei. Con .-Se pun bazele statului romăn .

Institutiile de stat In Principatele Romane

Domnia se moștenea ,s-au domnul era ales de boeri,era unsul lui Dumnezeu si se considera ca domnea din mila
lui.Se bucura de o putere absoluta,avind dreptul de a stapini intregul pamimnt ,considerat drept mosie a lor ,data
in folosinta boerilor,obstelor satesti,bisericilor si manastirilor.Era comandant suprem al armatei,unicul legiitor si
sef al administratiei intregului stat.Se impiica si in afacerile bisericesti.
Sfatul Domnesc In Principate ,relatiiledintre domnie si sup[usii sai se baza peprincipii de suzeranitate –
vasalitate.Vasalii urmau s-ai acorde domnului ajutor militar si sfat. Ca forma de exercitare a acestor doua
obligatiuni in Moldova si Tara Romaneasca era Sfatul Domnesc ,care avea atributi judecatorestisi administrativ dar
deciziile aveau un caracter consultativ.In conditi specifice se confoca consiile domnesti largite ,numiteAdunarea
tarii unde rolul principal deasemenae domnului si detinatorilor inaltelor dregatorii:marele vornic,marele
spatar,logofetului,vistiernicului.
Organizarea administrativ-teritoriala. Tara Moldovei era impartita in 24 de tinuturi in frunte cu un staroste ,Tara
Romineasca in 16 judete in frunte cu un sudet. Cind centrul tinutal se afla intr-o cetate (Soroca,
Orhei,Hotin,Neamt),administratrea era pusa pe seama pircalabilor.Acestor conducatori li se atribuiau rolul in
organizarea oastei mari ,care erau constituite din steaguri ,unitati militare convocate de catre tinuturi si
judete.Treptat numarul judetilor s-au redus ,deoarece unele din ele au fost cucerite de turci si incadrate in Imperiu
sub formaq de raia (cetatea Chilia ,Cetatea Alba,Giurgiu,Turnu,Braila).Scaunele sasesti erau conduse de catre doi
juzi.Orasele-de un consiliu de 12 pirgari.

Organizarea Bisericeasca in Principate

Tara Romineasca Tara Moldovei

1359 1382 (1370-1403) 1381 1387 1401
____________________________________________ ______________________________________________
Pe scaunul mi- Mitropolit La sud de Carpati Este mentionata Tara de sus trece la Alexandrul cel
tropolitan de la este numit a existat si mitropo- in „Manualul de Mitropoliei Rusiei Bun uneste
Cimpulung ,urca ieromonahul lia de Severin,ce cu- de cancelaria”bi- Mici cu centru la ambele mitro-
Iachint ,fost mi- Hariton ,egu- prindea Oltenia si zantin,mitropolia Halici si primeste polii ,formind
tropolit al Vicinei menul ma- feudele Almasu si Maurovlahia ,con- denumirea de mitropolia
Este recunoscuta stirii Cutlumus Fagarasul.A fost cir- dusa de Theudosie Rusovlahia. Moldovlahiei
de catre Constan- muita de doi erarhi cu sediul la Cetatea in frunte cu
tinopol ,Mitropo- greci:AntimCritopo- Alba. mitropolitul
lia Ungovlahiei. lus(1370-1380) si Iosf cu sediul
Athanasie(1389- la Suceava.
1403).

Biserica crestina in evul mediu

Misiunea principala a bisericii era de a propagarea adevarurile crestine,de a-i indruma spiritual pe oamenii.

In perioada marii migratii episcopatele devin centre de centre avetii religioase.Organizarea bisericii apusene s-a bazat pe

doua elimente:clericii si credinciosii,Comunitatile clericilor sunt numite parohii.Mai multe parohii formau o dioceza in
.
frunte cu un episcop.Din secolul Vl episcopul Romei poarta titlu onorific de papa Institutia papalitatii se
consolideaza in sec al lX-ea devenind absoluta.

Lupta antiotomană în Principatele romăne

Premise-Apărarea independenței statle.

____________________________________________________________________________________________
1389 1394 are loc lupta 1420 1475 1462 1442
Baiazid atacă la Rovine,Mircea cel Bătrân Alexandru cel Ștefan cel Mare Vlad Țepeș în valea Ia-
Țara Romănească îl înfrânge pa Baiazid. Bun duce lupte îi învinge pe turci întreprinde lomiței
împotriva turcilor. la Vaslui compania Incu de Hu-
împotriva doara îi în-
turcilor frînge pe t.

Consecințe –Principatele Române nu au fost transformate în pașalâc.

Noțiuni-pașalâc provincie guvernată de un Pașă,Suzerenitate.-dreptul unui stat asupra altui stat, care are
guvern propriu, dar nu are autonomie completă; dependență politică.Raia-unitate teritorial
administrativa,teritoriu ocupat şi administrat direct de autorităţile militare turceşti în Moldova şi Ţara
Românească.
Personalități-Ștefan cel Mare ,om politic,domnitorul Moldovei 1457-1504,diplomat ,semnează la
Overcălăuți tratatul de vasalitate cu regele Poloniei Cazimir IV.Strateg,îi înfrânge pe turci la Vaslui
1475,pe tătari la Lipnic 1470,pe Matei Corvin la Baia 1467,pe poloneji în Codrii Cozminului la
1497,reformator,fixeză noi impozite ,reformează armata,reconstruește cetătile datându-le cu artilerie.
,Iancu de Hunedoara, om politic ,ban de Severin 1438-1441,voevod al Transilvaniei1441-
1446,guvernator al Regatului Ungar1553-1456.Strateg 1443 intreprinde incursiuni antiotomane la
Dunăre,participă la cruciada de la Varna 1444,și la lupta de la Kosovopovolje.Câștigă lupta de la Belgrad
1456.
Vlad Țepeș om politic ,domnitorul Munteniei1448,1456-1462,1476,Strateg.atacă pe turci la Dunăre la
1462salvând țara de transformare în pașalâc,reformator ,impune la noi impozite pe sași și secui.
Harta -Titlu Statele române în lupta antiotomană.Eveniment-lupta de la Vaslui 1475.Consecințe -
Moldova nu este transformașă ăn pașalîc.
Noțiuni- Raia- unitate administrativa ocupată și administrată de forțele militare turcești.
Peșcheș-Cadouri obligatorii ,pe care domnii români le trimiteau sultanului.
Haraci -Tribut achitat anual otomanilor de către principate.
Bir achitat otomanilor cu ocazia numirii in funcție a dfomnitorilor în Principate.

Regimul de suzeranitate otomană în Țările Române.

Premise-Politica expansionistă otomană.

Formele de supunere otomană în Europa în sec, XIV.
1.Casa islamului-teritoriile cucerite și transformate în pașalâc.
2.Casa pacii-teritorii care opuneau mai multă rezistență și li se propunea să-și răscumpere pacea printr-un tribut.
3 Casa războiului -teritorii care nu doreau să se supună și luptau în continui.
În Moldova volumul tributului crește de la 2000 de galbeni la 1456 până la 65000 în 1593.
În Țara Românească dela 3000 sec XV până la 155000 la 1593.Volumul tributului se reduce după războiul
antiotoman condus de Mihai Viteazu . Principateie devin în sec XV camara cu provizii destinate Instambulului.În
calitate de suzeran Poarta era obligată să apere integritatea teritorială a Principatelor,dar încălcând aceste
obligatiuni ea a încorporat sub administrație directă mai multe teritorii transformându-le în raia care serveau un
cap de pod menite să mențină în supunere Principatele Române.
Românii au încercat să opună rezistență,Radu de la Afumați dă o ripostă otomanilor atacând cetățile turcești la
Dunăre 1524.Ioan Vodă adună oastea mare ,câștigând un șir de lupte cu turci dar o perde pe cea de la Cahul1574.
Țările Române alcătuiau Casa Păcii,iar relațiile otomane erau reglamentate în ahidnamele,(capitulații)date lor de
către sultan.
Consecințe-Principatele române economic l stagnau ,sufocate de tribut.
Noțiuni-Capitulații- tratate încheate între Poartă și statele creștine.
Raia- unitate administrativa ocupată și administrată de forțele militare turcești.
Peșcheș-Cadouri obligatorii ,pe care domnii români le trimiteau sultanului.
Autonomie –libertate deplină în politica interna a unui stat.