Bohemund de Tarent.

Trecuţi în Asia Mică de flota bizantină după ce au depus jurământ de

vasalitate împăratului, armata cruciaţilor a reuşit să elibereze întinse teritorii în Orientul
Apropiat (Edessa, Antiohia, Tripoli) inclusiv Ierusalimul, cucerit în 1099.

Cruciada a II-a

Cruciada a II 1147-1149, turcii nu au renunțat la teritoriile pierdute. Căpeteniile selgiucide,

pe moment, au pus capăt rivalitatilor dintre ele și unindu-se au început contraofensivă,
ajutate fiind de nemulțumirile din rândul populației supuse, care se răscoala în mai multe
rânduri. Cele două războaie purtate, în anii 1144-1146, între cruciați și selgiucizi au sfârșit cu
recucerirea Edessei de către musulmani. În 1145 papa, a decretat Cruciada a II ca răspuns
la pierderea Edessei.

In 1147 urma sa inceapa cea de a doua cruciada. În mai armata germană condusă de
Conrad al III-lea al Germaniei pleacă de la Nurnberg, iar la o luna mai târziu l-a urmat și
Ludovic al VII-lea (
însoțit de soția lui Eleonor). Armata germană ajunge la Constantinopol unde împăratul
bizantin Manuel il sfatuieste pe Conrad sa meargă de-a lungul coastei Asiei Mici și să-și
trimită acasă pelerinii necombatanti. Ignorand sfatul împăratului, Conrad își conduce oamenii
pe drumurile din interiorul Asiei Mici, unde au rămas fără hrana și apa și au fost parțial prinși
de către turci.

În octombrie 1147, la Dorylaeum, au fost masacrati, iar Conrad a fost unul dintre puținii care
au scăpat cu viață. Rămășițele armatei germane s-au alăturat armatei franceze la Niceea.
Ludovic și Conrad au avut o întrevedere cu regele Balduin, regele Ierusalimului. Au convenit
să atace Damascul în iulie 1148, dovedindu-se o greșeală catastrofală. Armata lor uriașa s-a
retras cinci zile mai târziu după ce au suferit pierderi teribile.Liderii cruciati s-au certat, s-au
despărțit și au plecat acasă.

Cruciada a II a marcat o creștere a tensiunilor dintre bizantini și cruciați pentru că în timpul

traversării Bizanțului multe orașe au fost jefuite de bunuri culturale și economice.

Cruciada a III-a

În anul 1180 conducatorul Saladin, reunifica Egiptul si Orientul Mijlociu musulman si ii

invinge pe cruciati la Tiberas, captureaza Ierusalimul si cucereste restul regatului cu
exceptia marelui port Tyr. Cu scopul de a salva principatele ramase si de a recastiga
Ierusalimul. Vestea succeselor lui Saladin a ajuns în Europa, și pe 29 octombrie 1187, Papa
Grigore al VIII-lea a decretat cea de a treia cruciada care de altfel este si cea mai faimoasa.

Cei mai puternici regi din Europa au preluat comanda cruciadei: Imparatul romano-german
Frederic I Barbarossa, regele Angliei Richard I Inima de Leu si regele Frantei Filip II August.
Armata germana ce cuprindea 30 000 de soldati a plecat spre Constantinopol in 1189.
In 1190, au inaintat în Anatolia, respingand atacurile turcilor. Frederic a murit inecat pe cand
incerca sa traverseze, calare, raul Cydnus, iar armata a fost decimată de boli si foamete.
Oamenii sai s-au hotarat sa se intoarca și doar o mica parte dintre ei sub comanda ducelui
Austriei, Leopold al V-lea, si-au continuat drumul pana la Accra. Regele Richard si regele Filip au
plecat în 1190, calatorind impreuna pana in Sicilia unde au facut un popas lung de un an.

S-au despartit, Filip plecand pe mare spre Accra, iar Richard s-a oprit in Cipru. In mai
1191, Richard s-a certat cu conducatorul local si a cucerit insula pe care o cedase lui Guy de
Lusignan. Cruciatii au format o baza din care sa atace Tara Sfanta. Richard si-a continuat
drumul spre Accra. Singura actiune comuna a armatelor cruciate a fost participarea la
asediul Accrei, inceput in anul 1189, interventia lor determinand, in mare masura,
capitularea orașului 13 iulie 1191. In urma unei rascumparari pentru eliberarea asediatilor,
ce a intarziat sa apara, Richard a ordonat masacrarea a 3000 de mulsulmani, femei, barbati
si copii.

Dupa asediul orasului Accra, Richard si-a condus trupele spre sud cu flota insotindu-l de-a
lungul coastei. A fost atacat de Saladin dar a repurtat o victorie in batalia de la Arsuf 1191. In
batalie deschisa, Richard era decis sa-l invinga pe Saladin, dar nu a putut face fata strategiei
pamantului parjolit a acestuia. Armata a ramas fara provizii si n-a mai putut asedia
Ierusalimul. Saladin a atacat Jaffa in iulie 1192. Richard a sosit la timp pe mare. A urmat o
batalie în care cele doua armate erau egale. Richard a obținut victoria, primind supranumele
de "Inima de Leu". A incheiat pace cu Saladin in 1192 printr-un tratat care a consfintit pana
la urma controlul asupra litoralului, cu mentiunea ca pelerinilor li se permitea intrarea in
Ierusalim care ramanea al turcilor.

Cruciada a IV-a

In 1191, Papa Inocentiu al III-lea, a chemat credinciosii la lupta. Cavaleri crestini din toată Europa
urmau sa recucereasca Ierusalimul de la sarazini. Cruciada a patra era condusa de contele Theobald al
III-lea de Champagne, sustinut de contele Balwin de Flandra si contele Ludovics I de Bloi. Cruciatii
s-au adunat la Venetia. Venetienii aveau sa transporte o fortă de 25 000 de soldati in Tară Sfanta,
trecand prin Egipt. Venetia se astepta sa faca profit, sa primeasca cei 85 000 de marci și jumatate din
orice cuceriri comise de cruciati. In loc să debarce in Egipt si sa calatoreasca spre nord in Ierusalim,
armata cruciata a debarcat la Constantinopol traversand Anatolia pe jos.

Venetienii au fost de acord sa susaină cruciada cu o conditie: sa cucereasca orasul Zara de pe coasta
Adriatica si sa-l predea Venetiei. Zara era insa o posesiune a Regatului Ungariei, fiind crestin si
cruciat. Papa a aflat si i-a amenintat cu excomunicarea pe toti cei implicati. Dar cruciatii au cucerit
Zara pe 24 noiembrie 1200. Cucerirea Zarei fusese cerută cruciatilor de catre dogele Venetiei, Henric
Dandolo, in schimbul transportarii trupelor pana la Alexandria. In urma unei abateri de la planul initial
al cruciadei, cavalerii s-au indreptat spre Bizant unde lupta pentru tron favoriza o interventie. Si de
data aceasta cruciatii erau indemnati de dogele Venetiei, care dorea sa-si sporeasca privilegiile
comerciale in Imperiul de Rasarit. Acestia au facut un ocol pe la Constantinopol pentru a sustine un
pretendent imperial, Isac al II-lea Anghelos, care promisese mari recompense si ajutor pentru Tara
Sfanta. Dar odată ce a cucerit tronul imperial, binefacatorul lor si-a dat seama ca nu putea plati ceea
ce promisese. Tradati de prietenii lor greci, în 1204 cruciatii au atacat, au cucerit şi au jefuit cu
brutalitate Constantinopolul, cel mai mare oras crestin din lume. Papa Inocentiu al III-lea, care
excomunicase deja întreaga cruciada, a condamnat viguros cruciatii. Dar nu putea face mai mult.
Evenimentele tragice din 1204, au ridicat o poarta de fier intre romano-catolici si ortodocsii greci.
Exista o ironie teribila in faptul ca cruciadele, care au fost un rezultat direct al dorintei catolicilor de a
le veni in ajutor crestinilor ortodocsi, i-au separat si mai mult pe unii de altii.

Consecinta cruciadei a IV-a a fost desfiintarea Imperiului bizantin si impartirea lui in mai
multe state: Imperiul Latin de Rasarit, împarat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul si
Trapezuntul. Data fiind contributia pe care Venetia a avut-o in expeditie, primea privilegii
comerciale si stapaniri teritoriale intinse. Imperiul bizantin a fost restaurat în 1261, dar nu si-a mai
gasit vitalitatea din trecut. Cruciada a IV-a a contribuit astfel la esecul final al cruciadelor.
 Consecințele cruciadelor

Cruciadele au avut consecinte negative si pozitive, cele negative decurgand din distrugerile de bunuri
şi masacrele ce aveau loc in timpul razboaielor, din exploatarea populaţiei supuse, cele pozitive
constand in contactul dintre doua civilizatii, care s-au influentat reciproc.

Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legaturilor dintre Orient si Occident. Relatiile comerciale ale
europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat oraşele, mai ales cele din Italia si
sudul Frantei. In veacul al XIII-lea, Venetia si Genova faceau comert cu Orientul prin porturile Siriei si
Egiptului. Ele aduceau marfuri din Orientul musulman, din China, insulele Sonde, din India. Venetia si
Genova au infiintat porturi comerciale la Caffa si la Tana, de unde faceau negot cu Rusia si Polonia,
astfel ca in perioada amintita se poate vorbi de o suprematie maritima si comerciala a celor doua
orase in intreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea oraselor s-au raspandit unele procedee orientale
in domeniul industriei textile şi al prelucrarii metalelor. In Europa s-au introdus unele culturi noi ca:
orezul, pepenele, caisul, lamaiul.

Din punct de vedere politic, cruciadele au inlesnit, in Europa apuseana, procesul de centralizare si de
afirmare a regalitatii, ca urmare a slabirii unei parti a nobilimii si a stirbirii adusa autoritatii papale.

Pentru taranime expeditiile in Orient au insemnat o sporire a obligatiilor, pentru a acoperi cheltuielile
ce le făceau nobilii. Dar, in acelasi timp, ele au stimulat procesul de eliberare a tăranilor din serbie,
eliberarea prin rascumparare fiind si ea o sursa de venit. Aceeasi nevoie de bani a facut ca nobilii să
cedeze presiunii oraselor de a-si rascumpara libertatea .