Cruciadele

Perioada a IV a Istoriei Bisericeşti Universale a fost marcată pe de o parte

de încercările de reunificare Bisericească, iar pe de altă parte amintim şi
fenomenele negative care au fost Cruciadele. Mobilul Cruciadelor a fost
stăpânirea turcească asupra locurilor Sfinte. Intre 1071-1078 turcii au reuşit să
pună stăpânire peste întreaga Palestină şi au supus populaţia creştină de aici şi
pe pelerinii ce veneau la locurile Sfinte la numeroase suferinţe şi cruzimi.
Ideea de Cruciadă s-a născut după anul 1078 când papa Grigorie al VII-lea a
reuşit să adune o armată de 50 000 de luptatori cu scopul de a elibera locurile
Sfinte. Armata era alcătuită din cavaleri normanzi din Italia de sud. Din planul
papei nu s-a ales nimic pentru că se afla în conflict cu împăratul german Henric
al IV-lea care în 1080 a cucerit Roma şi pentru eliberarea ei papa s-a folosit de
acea armată de normanzi, cu care până la urmă papa Grigorie a intrat în conflict.
In nădejdea eliberării Asiei Mici de turci împăratul Bizantin Alexios I
Comnenul (1081-1118) s-a adresat papalităţii pentru ajutor armat. Papa Urban al
II-lea (1088-1099) a convocat sinodul general în Cleremont – Franţa – şi a
propus organizarea unei astfel de expediţii. Clericii apuseni reuşesc să
înflăcăreze masele şi la apelul papei răspunde un mare număr de creştini ce şi-au
luat ca emblemă o cruce pe care şi-au cusut-o pe umărul drept.
Cruciada I 1096-1099
Această Cruciadă a avut doua faze: - Cruciada săracilor
- Cruciada cavalerilor
Cruciada săracilor este numită aşa pentru că la apelul lui Petru Ieremitul,
sub conducerea cavalerului rătăcitor Walther cel Sărac, o ceată prost organizată
de ţărani germani au trecut peste Serbia, Ungaria şi Bulgaria şi au ajuns în toamna
lui 1096 la Constantinopol. In traseul lor ei au intrat în conflict cu populaţia
băştinaşă a ţărilor de mai sus, şi ca urmare împăratul Alexios I s-a grăbit să-i
treacă pe celălalt mal al Bosforului, unde cruciaţii prost organizaţi au asediat
cetatea Niceii. Turcii se mobilizează şi îi zdrobesc pe cruciaţi. Cei care au scăpat
au reuşit să ajungă lângă localitatea Kivoto de unde s-au întors acasă.
Adevarata Cruciadă este cea a cavalerilor. Armata a fost alcătuită din
cavalerii lotargieni conduşi de ducele Godefroy de Boullion, cavalerii normanzi
din Italia de sud conduşi de Raymond al IV-lea de Touluse şi cavalerii francezi,
bretoni şi englezi conduşi de Robert duce de Normandia.
Această armată avea peste 200 000 de luptători. Ei ajung la
Constantinopol pe diferite căi şi în 1097 trec Bosforul şi încep eliberarea Asiei
Mici de turci. Mai întâi cuceresc Niceea, îi bat pe turci lângă Doryleum şi apoi
cuceresc Antiohia şi cetatea Mosul.
In Antiohia o parte a acestei armate se opreşte pentru că Raymond al IV-
lea pune aici bazele unui regat după model francez. Datorită acestui fapt dar şi
multor lipsuri ca apă, alimente, datorită bolilor şi luptelor din faimoasa armată
nu au mai rămas decât 12 500 de luptători.
 Aceştia încep pe 15 iulie 1099 asediul asupra Ierusalimului pe care îl
cuceresc după cinci săptămâni de luptă. Pătrund în cetate şi trec populaţia
musulmană prin ascuţişul sabiei, jefuind tot ceea ce le stătea în cale. Se
înfiinţează şi aici un regat creştin, care era organizat după model francez, primul
conducător fiind Godefroy de Boullion. Urmaşul acestuia a fost Balduin I care a
mai reuşit să elibereze câteva oraşe din Asia Mică şi astfel se încheie Cruciada I,
care va fi singura Cruciadă ce şi-a atins ţelul propus.
Cruciada a II-a 1147-1149
Această Cruciadă a avut ca scop cucerirea Edesei şi nu eliberarea
Locurilor Sfinte, dar şi strigătul de ajutor lansat de Raymond al IV-lea care a
rămas în Antiohia, oraş care la vremea respectivă a fost din nou înconjurat de
turci. Papa face apel la regele Franţei Ludovic (1137-1180) dar şi la împăratul
german Conrad (1138-1152). Armatele germane suferă o grea înfrîngere la
Doryleum în 1147 şi lipsite de hrană, trupele se întorc spre casă. Se unesc cu
francezii, dar nici împreună nu au avut succes în faţa turcilor. Decimate de
foame, de sete, de turci, armatele apusene se întorc ruşinate acasă fără a fi
realizat ceva.
Impăratul Conrad reînnoieşte un tratat de alianţă cu regele Ludovic al
Franţei şi hotărăsc ca în 1148 să atace Damascul. Nici din această intenţie nu s-a
ales nimic.
Cruciada a III-a 1189-1192
In 1187 după 88 de ani de stăpânire apuseană, Ierusalimul a căzut sub
turci. Acest eveniment a zguduit din nou Apusul. Cruciada a III-a nu a fost o
operă a Bisericii, ci o acţiune a statelor apusene iniţiată de cei trei mari monarhi
ai Apusului: împăratul Friederich I Barbarosa (1152-1190), Richard Inimă de
Leu al Angliei (1189-1199) şi Filip al II-lea al Franţei (1180-1223). Impăratul
Friederic îşi conduce armatele pe acelaşi traseu ca al primelor două Cruciade. El
moare în urma unui accident în 1190. Filip al II-lea intră în conflict cu Richard,
şi primul se întoarce acasă. Cu tot eroismul lui Richard Ierusalimul nu a mai
putut fi cucerit, dar Richard încheie un armistiţiu cu sultanul Saladim prin care
se permitea creştinilor accesul pentru vizitarea Sfântului Mormânt.
Cruciada a IV-a 1202-1204
In cavalerii francezi la începutul secolului XII s-au trezit din nou
simţăminte religioase pentru soarta Sfântului Mormânt. Clericii apuseni nu
conteneau să deplângă saorta locurilor Sfinte aflate sub stăpânire străină. Si
astfel francezii le cer veneţienilor să-i ducă pe mare până în Palestina. In acest
timp prin Apus pribegea prinţul Bizantin Alexios al II-lea Anghelos ca să ceară
ajutor pentru tatăl său împăratul Isac al II-lea Anghelos ce fusese detronat de o
rudenie a lor Alexios al III-lea. Prinţul promitea sume mari de bani în schimbul
ajutorului cerut. Intre timp Alexios al III-lea a dispus ca lui Isac să i se scoată
ochii.
Cruciaţii în loc să ajungă în Palestina ajung la Constantinopol, îl alungă
pe Alexios al III-lea, dar cum nu şi-au primit banii promişi au cucerit
Constantinopolul în 1204 şi l-au supus jafului. Apoi au pus bazele unui Imperiu
latin de Răsărit, primul conducător fiind Balduin al II-lea de Flandra. Familia
imperială s-a mutat la Niceea şi alături de Patriarhia Ecumenică în
Constantinopol a fost înfiinţat şi un scaun patriarhal apusean.
Apusenii ramân în Constantinopol 57 de ani, până în 1261 când împăratul
Bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul cu ajutorul genovezilor reuşeşte să-i
alunge pe francezi şi să restaureze Imperiul.
Cruciada copiilor
Intre timp în Apus a mai avut loc o tentativă de Cruciadă, eveniment ce nu
poate fi socotit o adevarată Cruciadă. Prin anul 1212 monahii apuseni au uitat de
locurile Sfinte şi drept urmare un tânar francez – Stefan sau Etienne – socotindu-
se alesul lui Dumnezeu a hotărât că poate conduce o Cruciadă spre Palestina. La
apelul său un numar de câteva zeci de mii de copii germani şi francezi au hotărât
să meargă în Palestina. Copiii germani cu vârste cuprinse între 10-13 ani s-au
pus sub conducerea unui “viteaz” pe nume Nicolae (de 10 ani !) şi au hotărât să
treaca Alpii spre a ajunge în Veneţia. Regele Filip al II-lea al Franţei reuşeşte să-
i întoarcă din drum pe copiii germani. Copiii francezi conduşi de Stefan au ajuns
repede în portul Marsilia unde doi negustori i-au îmbarcat în corăbii şi i-au
vândut ca sclavi în pieţele arabe. De aici, această Cruciadă mai este cunoscută şi
sub numele de Cruciada Copiilor.
Cruciada a V-a 1228-1229
După ce regele Ungariei Andrei al II-lea a reuşit câteva acţiuni armate în
apropierea Iordanului, dar fără să cucerească Ierusalimul, a urmat o expediţie
condusă de Wilhelm de Olanda şi George de Wield. Si această expediţie a fost
un eşec.
Friederich al II-lea al Germaniei (1212-1250) s-a hotărât să organizeze şi
el o Cruciadă în Răsărit. Dar el intră în conflict cu papa Grigorie al IX-lea pe
problema investiturii. Pentru a scăpa de anatema ce plutea deasupra capului său
împăratul porneşte pe cont propriu spre Ierusalim. Printr-un concurs a reuşit să
cucerească Ierusalimul şi împrejurimile lui, ţinuturi pe care le-a dăruit întregii
creştinătăţi. El nu scapă de anatemă şi drept urmare Friederich este nevoit să
părăsească Ierusalimul în 1229. După 15 ani Ierusalimul a căzut din nou în
mâinile turcilor în 1244 dar de această data pentru totdeauna.
Cruciada a VI-a 1248-1254
După recucerirea Ierusalimului de către arabi papa Inocentiu al IV-lea
(1243-1254) a făcut din nou apel la monahii apuseni. La apelul papei a răspuns
regele Franţei Ludovic cel Sfânt (1226-1270). Acesta porneşte Cruciada de
zdrobire a păgânătăţii. Işi adună armatele pe insula Cipru şi hotărăşte să ajungă în
Palestina trecând prin Egipt. In noiembrie 1249 armata a fost zdrobită în drumul
spre Cairo, iar flota franceză a fost distrusă pe Nil. Mulţi cruciaţi au murit, însuşi
regele a căzut prizonier trebuind să plătească pentru răscumpărare. O dată eliberat
s-a îndreptat spre Siria unde spera să primească ajutor din Apus. După saşe ani,
deoarece nu a primit ajutor regele se întoarce acasă.
 Cruciada a VII-a 1270
Regele Ludovic cel Sfânt a organizat o nouă Cruciadă în 1270. De această
dată din Sardinia pleacă spre Tunisia unde atât împăratul cât şi o mare parte din
armată a căzut pradă bolilor. Conducerea regatului a luat-o Filip al III-lea (1270-
1285). După câteva bătălii norocoase, Filip încheie un acord cu saracinii prin
care s-au obţinut mici favoruri pentru creştini, după care armata franceză s-a
întors acasă fără să ajungă la hotarele Tării Sfinte.
Lipsa de unitate, foamea şi setea, bolile şi turcii au fost factorii care au
dus la insuccesul Cruciadelor. Doar Cruciada I şi parţial Cruciada a V-a au reuşit
să îşi atingă ţelul propus.